Echitate

Articol publicat in:Proza | 20 martie 2014
Autor:

god-death-playing-cardsDumnezeu era sătul de atâtea rugăminţi, reclamaţii şi văicăreli de zi cu zi, aşa că se hotărî să rezolve problema şi o chemă pe Moarte la el pentru o discuţie între patru ochi.

– Măi Moarteo, nu se mai poate! Oamenii ăştia se plâng într-una că nu ne facem treaba aşa cum ar trebui. În special tu eşti cea vizată, pentru lispsa ta de corectitudine.

– Lipsă de corectitudine? întrebă Moartea cu voce groasă.

– Ce nu înţelegi? zice Dumnezeu. Ei ştiu că nu au încotro şi trebuie să se moară, dar ….

– Şi atunci? îl întrerupe nedumerită Moartea.

– Măi Moarteo, ei vor dreptate, vor sa trăiască ăia buni şi să se ducă ăia răi, ce nu pricepi?

– Hmmm, cade pe gânduri Moartea.

– Se plâng că noi îi judecăm strâmb ori deloc şi se tot revoltă, “De ce doamne? De ce?”. Şi eu, ce să mai zic?! Chiar nu! Nu se mai poate!!! Trebuie să avem şi noi o evidenţă clară, să avem ceva la mână, scris, îndosariat cum trebuie… o să vezi, cu puţină birocraţie le aducem dreptatea pe care şi-o doresc atât.

Un moment de linişte. Moartea şi Dumnezeu se uită fiecare în pământ (cer).

– Ce să mai, concluzionează Dumnezeu grăbit, când te duci după ei trebuie să fii mult mai atentă. De azi încolo, nu ai voie să mai mergi la nimereală! Da-o încolo, că au şi ei dreptatea lor! adaugă Dumnezeu convins. Vreau să facem în aşa fel încât fiecare să primească ce merită. Ne-am înţeles?

Drept răspuns, Moartea mormăie ceva neinteligibil de sub gluga neagră.

– Da, da, ştiu… e greu, dar trebuie să încercăm. Altminteri o să îşi piardă toţi credinţa, adică speranţa, Dreptatea! se corectă singur Dumnezeu tuşind un pic ruşinat.

După câteva luni de lucru asiduu, cot la cot cu Dumnezeu, Moartea deathsimţea că o ia razna. Nu mai avea timp nici să respire, darămite să mai plece pe teren, să ia vieţi ca până atunci. De când Moartea era aşa de ocupată, lumea nu numai că murea corect, dar murea şi mult mai rar.

Populaţia creştea din ce în ce şi Moartea începuse să se îngrijoreze cu adevărat, aşa că într-o bună zi îl ameninţă pe Dumnezeu că îşi dă demisia definitiv dacă nu o lasă în pace şi, liberă ca înainte, să se ducă ea la cine vrea şi cum vrea, fără vreo referinţă care să-i justifice prezenţa.

Dumnezeu, strâns cu uşa pe deoparte de rugăciunile şi întrebările oamenilor şi pe de alta de către Moarte, care refuza categoric o muncă birocratică, trebui să cedeze în favoarea Morţii, căci nu se putea lipsi de colaboarea cu dânsa oricât de incorectă şi crudă ar fi fost.

Trist, se îndreptă spre fereastră, dădu perdeaua la o parte şi se uită în jos, unde o văzu pe Moarte într-o ţară măcinată de războaie, lângă o clădire mare, dărăpanată. Înăuntru, o ciurdă de copii abandonaţi, orfani până la unul, se zbenguiau în sărăcie. În câteva secunde, sub privirile lui neputincioase, bombardată din aer, clădirea se prăbuşi strivind sub ea zeci de suflete nevinovate.

Întoarse capul cu amar şi îl zări apoi pe Anders Breivik, supărat pe gardieni şi aflat în greva foamei de ceva vreme pentru că nu avea acces la jocuri video de calitate iar consola PlayStation2 nu fusese încă înlocuită, aşa cum ceruse.

Etichete: ,
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.