Fantasma eternităţii

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 22 ( martie, 2012 )
Autor:

„Când veţi citi cele câteva pagini mâzgălite în grabă,
n-o să vă pară surprinzător ― deşi nu le-aţi putea
înţelege pe deplin niciodată ― că mă aflu în faţa acestei
unice alternative: uitarea sau moartea.”
(H. P. Lovecraft – Dagon)

Stau şi privesc apatic stelele mult prea îndepărtate, ancorate în întunecimea cerului lugubru şi avându-te pe tine ca al lor ghid spaţial. Tu le-ai creat. Tu ai dat viaţă universului meu şi tot tu l-ai stins într-o ultimă suflare a morţii. îmi amintesc şi acum, după atâtea secole, cum îmi povesteai visurile tale infectate de prea mult Lovecraft, autor pe care îl considerai profet. Ale tale simţiri ireale, contacte cu alte lumi paralele şi vocile pereţilor tăi plini de mucegai. îmi amintesc de şoaptele tale suave şi de vorbele atât de amare care le completau într-o armonie perfectă. Nu aparţii acestei lumi. Tu eşti splendoarea care animă soarele dimineţii şi urletele lupilor flămânzi în noaptea fiinţei tale. Acea splendoare care-mi inundă minţile bolnave şi le sfâşie cu spinii trandafirilor sângerii pe care îi duci cu tine în veşnicie. Crăpăturile pământului care-i dau viaţă, asemeni unor vene gigantice, sunt acum esenţa ta. Acum şi pentru totdeauna.

Îmi amintesc de noaptea aceea în care te-ai trezit strigând neputincioasă din coşmaru-ţi suprem. Povestea ta atât de fantastică pe care am ales să o batjocoresc ca un copil neştiutor. Toată dreptatea pe care o aveai şi la care eu, un simplu muritor abia atins de tine, nu aveam acces. Apoi acele săptămâni infernale. Amurgul unei specii blestemate de Dumnezeu pentru greşelile sale. Alterarea cruntă a realităţii. Ruptura dintre palpabil şi nevăzut. Mărşăluirea celor morţi printre noi. Decadenţa ultimilor rămaşi vii. Distrugerea a tot ceea ce a însemnat cândva civilizaţie. Sfărmarea pământului din dorinţa de a respira şi a prinde viaţă. Râurile pline de sânge murdar. Urletele apocaliptice ale omenirii şi crunta ei dispariţie. Moartea lor şi ciudata noastră supravieţuire. Noi,  martori tăcuţi, privitori ai unei orori necesare. Ai vrut să cred că totul a fost un miracol, dar acum mă gândesc, dacă tu ai vrut ca eu să trăiesc atunci? Dacă tu eşti cu adevărat divină? Dacă înainte eu nu eram cu adevărat viu?

Te plimbai prin lumea dispărută, dorind să cunoşti secretul mortalităţii ei, secretul urii umane. îmi spuneai că mă doreşti şi că vrei să împarţi cu mine adevărul universal, iar eu nu te-am crezut. Demonul disperării supreme îşi făcuse din sufletul meu al său cuib monstruos. Unda de şoc a hoitului numit cândva omenire era mult prea adâncă, sufocându-mă încet, asemeni unui şarpe din îndepărtatul Infern. Am ales totuşi să te urmez, iar acum îmi blestem zilele pentru că destinul m-a întors în timp pentru a mă ţine departe de tine. Regret că nu ne-am trăit fericirea şi că am umblat în căutarea unui lucru interzis nouă. Poate că nu suntem simpli muritori. Poate că suntem nişte copii ai stelelor îndepărtate, ai unui timp uitat de mult, dar asta nu ne dă dreptul de a căuta secretele zeilor. Nu ai crezut spusele mele. M-ai obidit la rându-ţi şi m-ai trimis în acel loc fără de început. Eram exilat într-o pădure străină mie, dar plină de necunoscut. O adevărată poartă spre alte universuri tainice. Am rămas în acel loc parcă o eternitate şi chiar dacă nu ţi-am înţeles gestul necugetat, niciodată nu am fost mâhnit pe tine. Erai raza de lumină care se strecura ceresc printre crengile ciudaţilor copaci în fiecare dimineaţă, care îmi dădea putere şi care găsea mereu o cale de ieşire din labirintul minţii mele contorsionate. Erai în mine.

Apoi a urmat şi amurgul nostru. Ultimele minute ale vieţii mele de nemuritor şi ale paradisului care ai însemnat întotdeauna. Căldura trupului tău moale era sursa care mă ţinea treaz. Tu eşti motivul pentru care nu am adormit lăsându-mă pradă nebuniei. De la tine a început totul, toată aventura pe care am parcurs-o atemporal şi tot de la tine a venit şi finalul fără de cruţare.

Poate că ar fi trebuit să te urăsc pentru că m-ai ademenit în capcana dragostei necondiţionate. Poate că ar fi trebuit să îl urmez pe Omul Negru din pădurea misterioasă. Acel personaj care mi-a vegheat nopţile vampirizate de parfumul tău şi care a vrut să mă ducă în faţa morţii însăşi – sau poate că moartea era chiar El. Nu am dorit însă adevărul netălmăcit de nimeni. Te-am dorit pe tine, la fel cum un alchimist doreşte conceptul metamorfozării, iar tu m-ai închis în pentagrama rece a inimii tale aparente. O inimă de gheaţă care trădează lipsa sufletului tău. Chiar dacă m-ai folosit pe post de înlocuitor al unei posibile singurătăţi deşarte, într-un mod inexplicabil, am fost cel mai fericit om din acest colţ de galaxie.

Ţin minte şi ultimele clipe. Mergeam împreună cu tine printre stâlpii de beton care susţineau odată oraşe întregi. Printre ruinele unei umanităţi decimate, ruinele ideilor noastre sfârşite. Printre mormanele de morţi schimonosiţi grotesc, cu ochii aţintiţi asupră-ţi, gata să te urmeze. Oceanele roşii, pline de singe, le urmam în zborul nostru neclar, fără vreo destinaţie anume. Ne ţineam de mână mereu, dar nu ne-am zâmbit niciodată. Nici măcar nu ne-am privit o clipă. Eram prea preocupaţi de peisajele complexe, care formau tabloul unui final glorios, un câştig al morţii necruţătoare. Atât de preocupaţi încât nu am realizat că acela era şi finalul nostru. O iubire veşnică, cu un sfârşit impus de un nevăzut timp universal. Nu există drum fără vreun capăt. Singurul defect al celui pe care mergeam noi era lungimea care le depăşea pe celelalte. Dar capătul era undeva acolo şi ne aştepta zâmbind drăcesc. Aparenţa eternităţii noastre se scurse prin faţa ochilor noştri neputincioşi. Aveam şi noi un secerător gata să ne fure sufletele impure. Atunci te-am pierdut pentru totdeauna. Am ştiut ce mă va aştepta. Pedeapsa cea mai cruntă. Dispariţia ta de lângă mine.

Finalul nedorit a urmat fără nici o remuşcare. Lumea aflată la ultimele sale sufluri salvatoare îşi aştepta împăcată decesul. Tu erai, spre deosebire de mine, pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Atunci, cel dintâi cavaler al apocalipsei se pregăti să îşi facă intrarea glorioasă. Toată agitaţia de dinainte dispăruse, iar calmul care pregătea sosirea furtunii catastrofale se lăsa peste peisajul macabru. Singurele sunete care îmi inundau urechile erau bătăile necontenite ale inimii mele speriate şi suflarea-mi haotică. Tu erai în comuniune cu restul lucrurilor, erai tăcută asemeni planetei pe care ne aflam. Apoi a urmat acel ţiuit care îmi sparse timpanele şi pe care tu l-ai perceput asemeni unei viori făurită de îngeri. îmi amintesc acea senzaţie urâcioasă, sângele care îmi şiroia din urechile umflate şi privirea ta neclintită. Apoi cerul se înroşi puternic, pământul pe care stăteam odinioară se crăpă în jurul nostru şi cred că liniile inegale se continuară pe bolta acum schimbată. Orizontul deveni un tot, se topi şi se schimbă într-o mare uniformă. Toate ruinele slute ale oraşelor de odinioară se întorceau în aer după bunul plac al unui păpuşar pe care eu nu aveam capacitatea de a-l percepe, dar pe care tu cred că îl cunoşteai foarte bine. Imposibilul era noua regulă a lumii. Cred că am înotat pentru câteva momente în lichidul care odinioară era ceea ce numeam realitate. După aceea nu îmi mai amintesc nimic. Am fost înghiţit de apa misterioasă, nu am mai simţit mina ta catifelată şi am fost incapabil să strig.

Cu toate acestea, sunt viu. Cel puţin acestea-mi sunt aparenţele. Duc o viaţă relativ normală, într-o perioadă prin care am mai trecut odată alături de tine. Omenirea, această specie cu atât de mult potenţial irosit datorită laturii ei autodistructive, a construit adevărate cuiburi aglomerate din beton, care acum servesc drept altceva decât propriile lor morminte. Se pare că inevitabilul încă nu s-a produs. Poate că nu se va produce niciodată şi totul a fost doar o amintire a unui viitor iluzoriu. Un viitor care părea infinit pentru noi.

Dar revenind la povestea mea, am scris că duc o viaţă relativ normală, din cauza unui inconvenient al naibii de enervant. Sunt blestemat unei vieţi nepăsătoare, blocate de crudul destin. Picioarele îmi sunt retezate, iar eu sunt într-un scaun ajutător din fier. îmi este greu să mă mişc. Nu ştiu cum am ajuns în această stare mizeră în comparaţie cu posibilităţile nelimitate prin care am trecut împreună. Tot ceea ce ştiu este că m-am trezit aşa acum câteva zile. Aşa că iată-mă. Scriind aceste rânduri în speranţa regăsirii tale. Poate că tu, iubirea mea, eşti undeva acolo. Singurele mele gânduri sunt îndreptate spre tine. Te vreau cu disperare înapoi şi chiar dacă poate ai trecut la un alt nivel de conştiinţă şi nu mai ai nevoie de mine, încearcă să baţi la familiara-ţi uşă a minţii mele pentru a şti că nu ai rămas în pierzania supremă. Poate că această scriere nu va fi cunoscută de atât de multe suflete, asemeni mormanelor de corpuri cadaverice din era spulberată, dar socot că nu mi-am irosit timpul dedicat scrierii ei. Dacă va fi considerată operă de ficţiune, din cauza întâmplărilor care poate şi mie mi s-ar fi părut incredibile, acest lucru nu mă priveşte în nici un fel.

Iar acum, o concluzie. Sper ca efortul meu să nu fie în zadar. Vreau să cred că poate încă mă doreşti la fel de febril ca atunci când scurgerea timpului se făcea prin sânge. Nu mai am aceleaşi abilităţi de nemuritor drogat cu prea multă iubire imposibilă, dar dacă ar fi să repet experienţele anterioare nu aş ezita nici o clipă. Dacă nu vei vrea sau nu va fi cu putinţă să îmi răspunzi scrierii, voi încerca să îmi trăiesc restul vieţii pe linia obişnuinţei, dacă se mai poate aşa ceva. Voi încerca să rămân treaz, să nu cad în somnul raţiunii şi să mă prefac într-un monstru uman ca majoritatea semenilor mei de acum. Oricum se va termina această poveste, dragostea mea pentru tine nu va cădea niciodată în uitare. Poate că acum sunt prins în acest corp straniu, dar înlăuntrul meu o parte din tine nu îmi îngăduie să îmi pierd minţile în ciuda celor petrecute. Datorită ţie am realizat acum că am fost privilegiat, fiind implicat într-o experienţă dincolo de existenţa crudă şi mohorâtă. Sper ca acesta să nu fie cu adevărat sfârşitul.

Pasaj găsit după nouă săptămâni de la cele relatate mai devreme:

Nimic nu mai este confuz acum. Sper ca cel care v-a găsi aceste rânduri, scrise înainte de a cădea în abisul somnului eteric, să le publice alături de elogiul pentru divina mea doamnă. Ştiu că am un imens număr de ani pierduţi cumva de ea. Ştiu că sunt captiv în acest corp datorită ei. Şi mai ştiu că ea mi-a salvat viaţa, pentru că dacă rămâneam în acea reconstrucţie a realităţii tulburi m-aş fi sfărmat într-un tot atât de imens număr de bucăţi irecuperabile. Acum am ajuns la finalul acestui ciclu şi probabil că voi începe o nouă viaţă de la zero, nu sunt sigur. Dar am aflat adevărul despre ea. Am aflat cine este minunata mea dragoste. Este steaua care a ghidat omenirea pe tot parcursul evoluţiei sale. Este secerătoarea care o v-a curma la momentul potrivit. Poarta către Dumnezeu. Uşa către eternitate, infinit, nemurire. Este culmea care veghează această planetă şi care m-a ales drept ucenic nevrednic. Protectoarea şi deţinătoarea sufletelor noastre. Ea l-a pus pe Omul Negru să mă păzească. Surprinzătoare întotdeauna, la fel ca propria-mi identitate, identitate la care nu mai pot reveni vreodată. Acum ştiu modul de a o regăsi. Ştiu că trebuie să plătesc cu sufletul pentru a o ajunge din urmă pe drumul viselor deşarte. Diseară, eu nu voi mai fi pe acest pământ. Corpul descompus va fi descoperit de voi, cititori curajoşi, iar grimasele de pe feţele voastre înspăimântate vor fi mai sordide decât chipul meu palid de mort. Camera aceasta îmbâcsită îmi va fi mai mult decât sicriul veşted, va fi spaţiul prin care voi trece spre jumătatea fiinţei mele, în adevărata veşnicie. Diseară, iubita mea celestă, voi fi alături de tine pentru totdeauna.

*

În noaptea de şapte August, sanatoriul Blindoors din New England a pierdut unul dintre cei mai adoraţi pacienţi, atât de doctori cât şi de ceilalţi internaţi, pe bătrânul scriitor Lester şi ale sale poveşti de o imaginaţie cuceritoare. Rănit în timpul războiului, acesta a fost aţintit la pat toată viaţa, din cauza rănilor fizice şi psihice provocate. Dispariţia lui dintre cei vii îi va bântui restul vieţii pe toţi cei care îl cunoşteau.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

18 comentarii »

  • oliviu craznic said:

    Atmosfera lovecraftiana este bine redata. Succes in continuare!

  • Carmen said:

    Vis, dorinta, iluzie…sau poate eterna trecere dintr-o realitate in alta, ca o curgere infinita si o nesfarsita transformare. O scriere deosebita si o surpriza pe masura, felicitari !

  • Catrinel said:

    BRAVO! O foarte reusita prima nuvela gothica! Pare scrisa in graba, dintr-o suflare, urmare a unor trairi intense, intocmai
    citatului ales din Lovecraft. Foarte potrivit si bine ales! Asteptam cu nerabdare urmatoarele publicatii. BRAVO!

  • Paul (author) said:

    @oliviu craznic: Domnule Craznic, este o onoare deosebita citirea scrierii mele de catre dvs.! Multumesc mult!

    @Carmen: O descriere esentiala si superba… Iti multumesc!

    @Catrinel: Ma flatezi draga mea! Sper ca asteptarea sa fie cu folos…

  • Octavian D said:

    Foarte interesant,mi-au placut descrierile plastice.

  • Paul (author) said:

    @ Octavian D: Thanks… Apreciez!

  • Andreea D. said:

    Bravo…mi-a placut mult ceea ce ai scris si modul in care ai descris totul… Felicitari!!!

  • Paul (author) said:

    @ Andreea D.: Esti simpatica, mersi mult!

  • oliviu craznic said:

    Pai, hai sa ne vorbim cu Paul si cu Oliviu, e mai simplu:) Continua sa scrii gothic si ne mai auzim. Spor!

  • Mircea Coman said:

    O construcţie foarte inteligentă. 🙂 Felicitări!

  • Paul (author) said:

    @ oliviu craznic: De acord, Oliviu… Spor si tie in treaba excelenta pe care o faci cu multa multa pasiune!

    @ Mircea Coman: Este, de asemenea, o onoare ca nuvela mea sa va aiba ca cititor! Multumesc mult de tot!

  • Primăvară cu… « SCIFIENTLAND said:

    […] excesul de stil pare să fie de bază şi în „Fantasma eternităţii”, de Paul D. Adrian, numai că, în cazul de faţă, autorul îl foloseşte cu abilitate ca… […]

  • Raluca Băceanu said:

    Nici nu îmi dau seama dacă are importanţă dacă textul este de fapt o scrisoare către o Ea sau imaginaţie în forma ei cea mai pură. Citatul de mai jos (deşi au mai fost câteva), mă face să cred că textul este totuşi ceva mai mult decât imaginaţie:

    „Chiar dacă m-ai folosit pe post de înlocuitor al unei posibile singurătăţi deşarte, într-un mod inexplicabil, am fost cel mai fericit om din acest colţ de galaxie.”

    Genul de proză care te atinge într-un mod bizar.

    Mi-a plăcut. :)Ai un stil interesant.

  • Paul (author) said:

    @ Raluca Băceanu: Ma bucura nespus ca ti-a placut! Am sarit numarul prezent al revistei pentru a reveni luna viitoare cu ceva, sper, la fel de interesant! Te salut cu o deosebita admiratie!

  • Miez de vară cu… « SCIFIENTLAND said:

    […] înspăimântătoare”). Așteptăm totuși mai mult de la domnia-sa și tragem nădejde că „Fantasma eternității” n-a fost numai un accident […]

  • Cele mai bine proze scurte din 2012 « Scriptorium said:

    […] “Fantasma eternităţii” de Paul D. […]

  • Scriptorium said:

    […] D. Adrian, cu povestirile Fantasma eternităţii, Prada, Nopţi în tenebre: Ecouri din trecut, Nopţi în tenebre: Piatra din […]

  • Ioana said:

    Într-un cuvânt : Minunat! Mi-ai atins sufletul,m-ai înnebunit şi mi-ai făcut inima să tresalte de emotie! Cu inteligenţa şi talentul tău vei ajunge departe. Reuşeşti să te reconstruieşti prin artă şi este minunat pentru că artă este oglinda eului fiecaruia dintre noi. Textul este superb şi încărcat de emoţii,iar ideile sunt perfect aranjate,însă mi se pare că la început te repeţi puţin „suprem,supremă..” şi am mai găsit pe parcurs câteva idei care se repeta,dar este greu de observat. În orice caz,continuă să scrii,eşti foarte bun şi îţi urez mult succes!

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.