Haita

Articol publicat in:Proza | 09 septembrie 2014
Autor:

Scufita rosieNăucă, fata fugea cât de tare o țineau puterile, lovindu-se de toți copacii. Zgâriată, cu mâinile pline de sânge, încerca să dea la o parte crengile spinoase ce se agățau necontenit de ea. Din pricina căzăturilor dureroase, genunchii îi sângerau abundent. Isabelle abia se mai putea ţine pe picioare, dar frica îi dădea o energie nebănuită.

Ațâțată din ce în ce de mirosul irezistibil al sângelui, după ea venea în salturi mari o haită de lupi. Animalele fugeau prin pădurea întunecoasă și urlau ca turbate, nerăbdătoare să o ajungă, să o ciopârțească cumplit.

În goana nebună, fata își sfâșiase pelerina roșie din mătase. O bucată mare rămăsese în urmă și, agățată, flutura ca un stindard după un război pierdut. Dezlănțuiți, lupii trecură pe lângă peticul rubiniu adulmecându-l cu nesaț, dar nu se opriră din alergătură.

Prin pădure se lăsase o ceață jilavă și vag, odată cu apropierea nopții, abia daca reușeai să distingi câteva siluete de copaci uscați. Hăituită, Isabelle auzea lupii apropiind-se din ce în ce, urlând în urma ei. Inima i se zbătea chinuitor, iar în urechi auzea un țiuit delirant. Pământul se învârtea. Era gata sa leșine. Puterile o părăsiseră cu desăvârșire.

Abia respirând, Isabelle se opri ținându-se de copaci dar căzu în genunchi. În aceeași clipă, animalele înfierbântate o ajunseră și o încercuiră, arătându-și amenințător colții. În așteptarea sfârșitului, fata, îngrozită, își acoperi ochii cu palmele. Lupii mârâiau sinistru, scoțând aburi din gâtlejurile încinse. Isabelle se ghemui scâncind terifiată, în timp ce fiarele se apropiau încet, călcând cu grijă, să nu scape prada.

Prin valurile de ceaţă din jurul ei, Isabelle zări deodată cum copacul gros de lângă ea începe să se clatine ușor. Un scrâșnet înfiorător o făcu să-și acopere cu urechile. Ca și când ar fi fost despicat de un fulger invizibil, trunchiul bătrân se deschise deodată și o scorbură adâncă apăru de nicăieri. Fără să mai aștepte măcar o clipă, fata se repezi și se cuibări înăuntru.

În urma ei, lupii priveau uimiți copacul cum se închidea la loc, luând forma sa obișnuită. Stejarul o înghiți pe fată, lăsând afară întreaga haită întărâtată la culme. Deși încercuită, prada scăpase în mod inexplicabil. Mânioși, lupii începură să dea târcoale și să râcâie copacul cu ghearele.

Scufita rosie 2Captivă în interior, Isabelle auzea totul, dar nu își putea mișca nici măcar un deget. Rămasă singură, fixată în trunchiul gros, se gândea că va muri în curând, când, deodată, un val de căldură o luă prin surprindere începând să-i ardă tot corpul. De la picioare până sus în dreptul gâtului, fata simțea nedeslușit cum ceva o frige treptat, pe dinăuntru. Isabelle se transformă. Copacul îi crea o nouă viaţă, dar una diferită de celelalte, multe, pe care le avusese până atunci.

Stejarul concepea o formă nouă, una pe care Isabelle încă nu o înțelegea pe deplin, dar pe care o aștepta nerăbdătoare. Trăia metamorfoza pas cu pas fără să știe exact ce avea să fie. Simțea cum explodează și se pierde în mii de bucăți.

În fața morții, fata ținea ochii închiși și pumnii strânși, așteptând sfârșitul existenței sale actuale. Știind că va primi o viață nouă, era gata oricând să se debaraseze de cealaltă veche, fără niciun regret. Uimită, se gândea cât de greu suportă valurile transformării și, în același timp, cât de simplu îi vine să se lipsească de trupul ei minunat. Înfățișarea nu îi adusese decât nenorociri greu de îndurat și Isabelle știa prea bine că în viața ce tocmai se încheia, deși frumoasă, nu fusese vreodată cu adevărat fericită, nici măcar o dată. Zâmbi mulțumită la gândul că ceea ce rămâne în urmă este atât de ușor de abandonat.

Deodată, copacul se deschise și din el țâșni o lupoaică tânără, cu blana cenuşie și cu ochii turcoaz, ca cei pe care Isabelle îi avusese cândva. Se scutură mândră și, imediat, haita o adoptă. Liberi şi fără nicio teamă, lupii o luară la fugă peste dealuri și vai abrupte, urlând cu toții la luna care tocmai răsărise deasupra pădurii.

 

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.