În drum spre schimbare (IX)

Articol publicat in:Proza | 01 august 2014
Autor:

drunk womanAşteptam răbdătoare ca toţi „petrecăreţii” să plece către casele lor, sau, mă rog, către locurile în care îşi duceau viaţa mizeră. Pusesem ochii pe o domnişoară care abia se mai putea ţine pe picioare. Mă dezgusta. Parcă nici nu merita să-mi pierd vremea cu ea. De fapt niciun alcoolist nu merita ca cineva să-i dea măcar puţină atenţie.
Chiar dacă acea domnişoară mă dezgusta, mă ţinusem după ea o bună bucată de timp. Aşteptam cu răbdare ca ea să facă vreun pas greşit. De fapt, toţi paşii erau greşiţi, deoarece nu putea să meargă drept. Mă gândeam cam ce aş putea face cu ea, dar pe moment nu-mi venea nimic în minte.

Deodată se împiedică şi căzu. Atunci am dat şi eu atacul. Am prins-o de părul ciufulit şi unsurors, trăgând-o, aşa cum puteam, într-un loc mai întunescos, dacă se poate spune aşa, decât întunericul care pusese stăpânire peste acel micuţ oraş.
Puternicul miros de alcool îmi dădea stomacul peste cap. Credeam că am să vomit chiar în acel moment… dar stomacul meu era mult mai puternic decât atât, doar mi-o demonstrase atunci când făcusem toate acele crime în trecut. Am început să-i ţin morală, vorbind cu glas scăzut şi puţin şuierător:

– Nu te-a învăţat mămica că nu e frumos să bei până când nu mai ştii de tine? Sau poate te-a învăţat, da’ nu ştii să-i asculţi vorbele? Păcat de tine, eşti chiar drăguţă… poate găseai şi tu pe cineva care să te iubească dacă nu erai aşa.
– Eşti nebună? m-a întrebat ea cu o voce tremurătoare. Ce dracu’ te-a apucat? Te-ai dus şi tu cu capul, ca ceilalţi? Lasă-mă să plec, n-am de ce să-ţi asculta bla-bla-urile.

Dădu să se ridice, dar nici măcar atât nu putea să facă fără ajutor, ajutor pe care nu putea să-l primească de la nimeni. Mi se făcu milă de ea, deoarece nu era decât o adolescentă. Dar îmi veni mintea la cap, dându-mi seama că mă gândeam la ce nu trebuia. Nu puteam să o las să plece nici dacă doream. Pentru că s-ar putea ca ea să povestească ceea ce păţise, asta, desigur, în cazul în care îşi mai amintea ceva.
M-am uitat o clipă la ea, spunându-mi, din nou, că e doar o copilă, o copilă stricată, exact ca iaurtul.

blood on white

– Spune-mi ce probleme ai? Vreau să-ţi descarci sufletul înainte ca el să te părăsească aici.
– Tu chiar te-ai ţicnit, femeie. Care e problema ta? Ai chef de glume? Lasă-mă, dragă, că am copii acasă care aşteaptă să le dau ceva să-mbuce.
– Acum câteva minute nu te-ai gândit la ei, aşa-i? Doar acum ţi-ai amintit că ai nişte odrasle care te-aşteaptă cu maţele chiorăindu-le, căţea! Îmi venea să o scuip, să o jignesc mai tare de-atât, dar mi-am spus că nu trebuie să mă cobor la mintea ei. Mi se făcuse milă de copiii ei, copii pe care poate că nici nu-i avea. Pleacă de aici până nu mă răzgândesc, i-am spus, aruncându-i o privire care o sperie, dându-şi de această dată seama că nu glumesc.
Se ridică de pe trotuarul rece cu greu, împiedicându-se de multe ori de propriile-i picioare.

Ratasem o seară minunată, doar pentru că mi se făcuse milă de victimă. Credeam că încep să înnebunesc. Nu-mi mai recunoşteam comportamentul. Mă surprindeam pe zi ce trece tot mai mult. Uneori parcă îmi era ruşine de ceea ce ajusesem, dar, de cele mai multe ori, îmi reveneam repede, spunându-mi că nu aveam de ce să mă ruşinez… nu eu eram de vină pentru cele întâmplate. Dacă ei ar fi ştiut cum să se comporte, acum ar fi fost în lumea celor vii.
Îmi ghidam picioarele spre locuinţa rece, neprimitoare, în care îmi duceam zilele în spinare. Trebuia să-mi găsesc un nou adăpost, dar nu eram, deocamdată, în stare. Mă simţeam, într-un fel, ataşată de acest loc mizer. Simţeam că sufletul meu se potrivea de minune cu el.
Am ajuns repede pe străduţa care ducea la blocul aproape ruinat. Mi-am întors privirea fără să vreau spre locul de unde venea un sunet ciudat, mai bine spus, din locul de unde se auzea un cântec lălăit de un alcoolist. Inima mea bătea cu putere. Se pare că totuşi nu ratasem o seară minunată, ba chiar se anunţa a fi una superbă.

Eram destul de emoţionată, de parcă ar fi fost prima dată când făceam acest lucru… mă rog… a doua oară, pentru că prima dată o făcusem fără să vreau şi nu singură. L-am doborât uşor, însă şi de această dată acel miros îngrozitor de băutură îmi făcea stomacul să alerge de jur-împrejur, precum un câine care doreşte să-şi prindă coada.
covered in bloodAveam la mine faimosul briceag şi rucsac negru, în care îmi transportam uneltele. Păcat că acesta nu mai era conştient. Doream să-l chinuiesc mai întâi, dar renunţasem repede şi uşor la această idee. Fără să mă pot abţine, îl lovisem de câteva ori pentru a-i acoperi faţa cu sânge. Doream ca lumea să-l recunoască ceva mai greu, dacă într-adevăr îl cunoştea cineva.
Eram foarte emoţionată. Voiam să stau să privesc la nesfârşit capodopera la care lucrasem cu atâta concentrare. Ştiam că nu puteam să stau chiar atât de mult lângă cadavru, aşa că am plecat, lăsându-l acolo, sub lumina lunii, mai fericită şi împlinită…

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.