În drum spre schimbare (VII)

Articol publicat in:Proza | 02 iulie 2014
Autor:

Chips-urile alungau – pentru scurtă vreme – foamea, dar nu conta că era pentru scurtă vreme, conta că o alungă.
– M-am hotărât să-ţi vorbesc despre planurile mele. Planuri în care eşti şi tu prezent.
– Da? Să înţeleg că-mi vei da drumul?
– Nu gândi chiar aşa de departe. Planurile mele în legătură cu moartea ta.
– Tu chiar vorbeşti serios? Chiar o să mă omori?
– Vorbesc foarte serios. Credeai că vreau doar să-ţi bag frica în oase şi minţile în cap?
– Sincer, cam da. De fapt nu credeam, speram.
– Exact aşa cum am sperat şi eu pe plajă. Am sperat că nu vei pleca de lângă mine, chiar dacă ştiam că asta vei face. Acum tu speri să nu-ţi pun capăt zilelor, chiar dacă ştii că o voi face. Dar, înainte de aţi dezvălui gândurile, vreau un ultim sărut. Un sărut care să poată să mă facă să mă răzgândesc.

french kissDupă aceste cuvinte, mi-am lipit buzele de ale lui şi, astfel, a început un lung sărut. El era încă legat de scaun, amândoi având o poziţie incomodă. La un moment dat i-am luat limba între dinţi şi am început să-l muşc. La început i-a plăcut, însă, dându-şi seama că aveam să strâng din ce în ce mai tare din dinţi, a început să se zbată pe scaun.
Mi-am mutat mâna peste nasul lui, nelăsând aerul să-i mai intre în plămâni. Sângele curgea din ce în ce mai tare din rana făcută de dinţii mei. Ochii, ieşiţi din orbite, aruncau către mine priviri umplute cu venin, durere şi rugăminte… mă implorau să-l las, dar n-avem de gând să pierd o asemenea distracţie. Cu mâna liberă am început să-l strâng de gât, chinul fiind din ce în ce mai mare.
Nu mai avea mult de trăit… m-am uitat încă odată în ochii lui şi i-am dat drumul. Pieptul i se mişca extrem de repede, plămânii luând mai mult aer decât puteau.
– Să nu rişti să ţipi, i-am spus după ce i-am dat drumul. Nu vrei să vezi ce ţi-am pregătit dacă vei începe să ţipi. Nu sunt foarte sigură de viitorul tău. Vreau să te omor, dar vreau să te am şi lângă mine. Ştiu cum eşti, de aceea nu pot risca să te las în viaţă. Nu meriţi să trăieşti. Dacă tu nu mă părăseai atunci, acum părinţii mei ar fi trăit. Nu vreau să spun că-mi pare rău că i-am omorât… îmi pare rău că trebuie să te omor pe tine. Îmi pare rău fiindcă tu eşti băiatul pe care l-am iubit din toată inima… şi îmi pare rău.

___________________________________________________________________________________

Cu aceste cuvinte, am luat cuţitul pe care l-am aşezat lângă scaun şi am început să-i tai hainele. M-am oprit dintr-o dată, dându-mi seama că gura îi era liberă şi putea să ţipe după ajutor. Am luat banda adezivă şi i-am lipit o bucată mare peste gură.
knifeCuţitul se afla iar în mâna mea. Tăişul îi sfâşia hainele, lăsându-i pielea goală.

Am făcut un „X” mare în dreptul inimii, dându-i de înţeles că acolo aveam să lovesc. Oţetul de lângă picioarele scaunului răspândea un miros înţepător, băgând o şi mai mare frică în oasele „victimei”.

Inelul de logodnă se afla încă pe degetul meu. Cu cuţitul am sfâşiat pielea de pe piept, transformând X-ul imaginar într-unul real. Gemea de durere, iar mie îmi plăcea… rana devenea din ce în ce mai adâncă. Am luat oţetul, am turnat câţiva stropi pe rană şi am privit… nu era destul de adâncă. Am mai tăiat un pic din carne şi iar am privit. Acum rana era perfectă. Am luat inelul de logodnă şi l-am băgat în rana făcută. Câţiva stropi de oţet îi accelerară durerea imediat. Cu ajutorul unui ac de cusut, am închis rana, dar nu înainte de a-l mai privi încă odată. Lacrimile din ochi nu învingeau să curgă. Erau atât de multe, încât mă miram… nu-mi venea să cred că se întâmplau cu adevărat toate acestea. Mă simţeam ca într-un joc pe care tocmai îl câştigasem.

Nu mai putea suporta durerea. Aproape leşina. Dar eu vroiam să moară, nu să leşine, aşa că m-am apucat din nou de treabă. Cuţitul din nou în mâna mea… cuţitul din nou în carnea lui. Făceam răni mari, pe măsură ce tăieturile deveneau tot mai numeroase.
Viaţa se scurgea din el precum apa Cascadei Niagara. Murea uitându-se în ochii mei. Acea ultimă privire avea să mă bântuie pentru tot restul vieţii mele. În timp ce el murea, eu mă gândeam la modul în care aveam să scap de cadavru. În timp ce el murea, un nou „EU” lua naştere… apoi aerul încetă să-i mai intre în plămâni. Duhul îl părăsise.
Mama, tata, Negro, bunicuţa… toţi apăreau în mintea mea deodată… toţi vii, veseli, fericiţi, împliniţi…
Odată cu sfârşitul lui, luă naştere fericirea mea. Fără să-mi dau seama, am început să zâmbesc.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.