Îngerul cu coasă

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 27 ( august, 2012 )
Autor:

Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi.
(Sfântul Ioan Scărarul)

Marilena Teodoru era o bătrână care suferea de tanatofobie. Locuise o mare parte din viaţă împreună cu părinţii, iar acum stătea singură căci rămăsese orfană. Tatăl le părăsise când ea avea cincizeci de ani, însă mama trăise mult mai mult. Totuşi, longevitatea îi adusese un deceniu întreg de chin, iar moartea a fost cea care a despărţit-o definitiv de scaunul cu rotile.

Marilena se născuse în perioada interbelică. În tinereţe iubise un tânăr ofiţer cu care plănuia să se căsătorească, însă alesul îşi găsise moartea pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Suferise enorm, iar mama ei îi interzisese să se mai implice vreodată într-o relaţie.

După venirea comuniştilor la putere, familia fusese mutată într-un apartament cu două camere, unde locuia şi acum. Marilena nu încercase vreodată să se opună voinţei părinţilor ei, iar, după moartea tatălui, începuse să-şi îngrijească mama cu mai multă atenţie. Rudele pe care le avea nu-i erau apropiate. Discutau la telefon doar în preajma sărbătorilor, perioadă când interesul pentru starea celorlalţi devenea o datorie tot mai apăsătoare. De fiecare dată se certau şi bătrâna hotăra să nu mai sune niciodată, însă curiozitatea o împingea, cu ocazia următoarelor sărbători, să-şi încalce hotărârea.

Ea nu se considera deloc o fire nesociabilă. Cunoştea majoritatea vecinilor şi se înţelegea cel mai bine cu cei de aceeaşi seamă. Întotdeauna aveau subiecte de discuţie, deşi, din păcate, aceştia erau tot mai puţini, striviţi de greutatea vârstei. Odată ce se duceau, în casele lor veneau să locuiască alţii mai tineri. Cu aceştia nu era uşor să intre în discuţii, unii dintre ei alegând s-o ignore în totalitate, însă talentul dobândit pe vremea când nu existau televizoare, îi transformase generaţia într-o veritabilă reţea de bârfe şi culegere de informaţii. Dacă cineva locuia în apropiere, era imposibil ca madam Marilena şi babele ei să nu-i ştie numele. Aşa se întâmpla la început, căci după o vreme începeau să cunoască tot felul de lucruri noi. Generaţia tânără este foarte retrasă, credeau ele, dar fac o gălăgie de nedescris. Copiii nu sunt deloc astâmpăraţi, strigă cât îi ţine gura şi bat mingea în timpul orelor de odihnă. O porecliseră „Vrăjitoarea” din cauza faptului că mereu se ivea la fereastră şi le striga să facă linişte, altfel îi opărea de-acolo de sus. Noaptea, atunci când toţi puştii se retrăgeau la casele lor, cu tot cu jucării, lumina care venea din apartamentul ei ţinea singură companie felinarelor stradale. Miezul nopţii trecea mereu pe nesimţite în vreme ce Marilena şi mama ei purtau conversaţii interminabile şi numai de ele ştiute.

La vârsta de optzeci de ani îşi pierduse mama, iar, din acel moment, viaţa ei luă o turnură nebănuită. Rămasă fără companie, timpul ei părea să nu mai treacă şi, încetul cu încetul, devenea greu de suportat. Nu plânsese niciodată pierderea suferită, cu toate că-şi iubise mama enorm. Acum, miezul nopţii n-o mai găsea cu lumina aprinsă.

Într-o zi, Marilena avu o revelaţie care o afectă profund. Bătrâna înţelese din ce cauză se întâmplaseră toate relele din viaţa ei: din cauza Morţii. Moartea venise şi-i răpise pe rând toate persoanele pe care le iubise. În tinereţe îşi pierduse logodnicul şi astfel nu putuse să-şi întemeieze o familie. După aceea îşi pierduse tatăl, unicul bărbat din casa lor, iar acum rămăsese singură. Începea o luptă crâncenă între ea şi inamicul abia identificat şi-şi spuse că-i va ţine piept în momentul când va veni pentru ea.

Ca prin minune, bătrâna nu fusese niciodată acolo când lovise nemiloasa coasă. Iubitul murise pe front, departe de ea, însă de atunci Moartea se apropiase din ce în ce mai mult. Când venise a doua oară şi-i luase tatăl, era plecată la nişte rude în Braşov. În mod sigur nu era o coincidenţă faptul că din acea perioadă au început să se strice relaţiile cu restul familiei! Probabil simţiseră că Moartea încerca să se apropie şi n-au vrut să mai aibă de-a face cu ea, o ţinuseră la distanţă inventând tot felul de dispute. Însă ultima oară, când îi luase mama, fusese atât de aproape! Făcuse piaţa, iar la întoarcere o găsise nemişcată în scaunul cu rotile şi cu capul atârnându-i în piept. Se îmbărbăta singură spunându-şi că dacă va lupta cu Moartea, o va învinge.

Marilena hotărî ca de acum încolo să fie foarte atentă la tot ce se petrecea în jurul ei, căci nu putea şti unde o pândeşte inamicul. Scara blocului putea fi o capcană dacă punea greşit piciorul pe o treaptă. Fiind un bloc cu patru etaje, nu avusese niciodată lift, însă lifturile erau şi mai periculoase. Străzile îi puteau aduce moartea de oriunde, căci nu se ştia niciodată ce nebun se afla la volan. Drumul spre piaţă, pe care-l parcurgea aproape zilnic, se intersecta cu unul european, iar pe acolo maşinile circulau întotdeauna cu viteză mare. Foarte periculos! Mai erau, desigur, toţi dubioşii care îşi făceau veacul prin jurul pieţei şi care ar fi putut, într-o bună zi, s-o jefuiască. Niciodată nu va ieşi seara pe stradă. Foarte curând îşi vizită şi medicul de familie întrucât bătrâneţea putea fi câteodată un adversar al vieţii. Dacă urma cu stricteţe toate sfaturile şi avea grijă de sănătate, nu i se putea întâmpla nimic rău.

*

Viaţa monotonă pe care o avusese înainte de pierderea mamei rămăsese în mare parte aceeaşi. Nu trebuia să mai împingă scaunul cu rotile dintr-o parte într-alta, iar acum pregătea numai o porţie de mâncare în loc de două. Însă toate celelalte obiceiuri se păstraseră: drumul regulat spre piaţă, vizita lunară la farmacie, durerile de genunchi care-i îngreunau deplasarea. Viaţa ei socială era din ce în ce mai seacă. Foarte rar ieşea să se plimbe prin parc şi, când o făcea, era foarte atentă la tot ce se petrecea în jur. Ştia din ce cauză. Majoritatea noutăţilor le primea de la televizor, în fiecare zi, în fiecare săptămână, şi toate erau la fel de monotone ca şi viaţa ei. Singurii oameni care-i mai călcau pragul erau reprezentanţii companiilor de utilităţi atunci când vedeau să citească contoarele. Îi cunoştea pe toţi şi încerca să mai schimbe cu ei câteva vorbe, dar asta se întâmpla prea rar. Ştia exact în ce zi a lunii venea fiecare şi atunci avea grijă să nu iasă deloc din casă.

Ziua în care văzu pentru prima oară Moartea veni cu mult timp după ce-şi pusese la punct planul de-a o evita. Se întorcea de la piaţă şi, când ajunse la intersecţia cu drumul european, zări un accident de circulaţie. Traficul era deja îngreunat din cauza unei benzi blocate. Câţiva pietoni formaseră un gard viu în apropiere. Veniseră deja două ambulanţe, un echipaj de poliţie şi unul de la descarcerare. Un poliţist dirija maşinile acum oarbe la luminile semaforului. Marilena păstră distanţa faţă de locul cu pricina, dar văzu cum unul dintre răniţi e ridicat pe o targă şi dus într-o ambulanţă. În mai puţin de un minut aceasta plecă cu sirena pornită în timp ce pompierii deschideau a doua caroserie. Paramedicii aşteptau alături de ei să ia în primire trupul sau trupurile răniţilor pentru că de la acea distanţă nu putea vedea câţi oameni erau prinşi acolo. Accidentul fusese foarte puternic.

În faţa ei se opri o mamă cu un copil, încercând să vadă ce se petrecea acolo. Cu foarte mulţi ani în urmă ar fi simţit un regret nespus atunci când altele îşi plimbau copiii pe lângă ea, dar acum se obişnuise cu ideea că nu avea urmaşi. Chiar şi aşa, era ceva care o întrista. Îşi mută privirea înapoi spre locul accidentului şi atunci avu un şoc. Pe plafonul ambulanţei stătea Moartea sprijinită în coasă, cu roba ei neagră fluturând şi privind cum pompierii tocmai înlăturau o parte din caroseria la care lucrau.

― Uite Moartea! îi spuse bătrâna mămicii. O vezi? Uite-o cum aşteaptă!

Femeia îi aruncă o privire îngrijorată şi-şi trase copilul de acolo. O auzi spunându-i micuţului că probabil era nebună şi nu trebuia să stea lângă ea.

Nimeni altcineva n-o vedea pe Moarte cum aştepta să mai secere o viaţă? Dintr-odată, craniul se întoarse cu faţa spre ea. Marilena se sperie îngrozitor şi plecă grăbită spre casă, fără să-i mai pese de ce se întâmpla în urma ei. Ştia că Moartea nu venise pentru ea, ci pentru nenorocitul din maşină, dar dacă se răzgândea între timp? Trebuia să fugă de acolo cu orice preţ şi în numai câteva minute după aceea deschidea uşa apartamentului său. O încuie cu ambele yale şi se gândi dacă nu cumva ar fi mai bine să monteze încă una. Îşi lăsă sacoşa pentru cumpărături şi respiră adânc până se linişti. Avea impresia că-i scăpase ceva, undeva în planul ei de a evita Moartea se strecurase o greşeală, şi nu se mai gândi la altceva decât seara când începură ştirile. Imaginile arătau cum maşinile zdrobite erau tractate spre marginea drumului.

― O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost grav rănite, anunţă vocea prezentatoarei, ceea ce o făcu pe Marilena să se sperie din nou şi hotărî să nu mai iasă din casă în următoarele zile. Avea suficiente provizii încât să-şi permită acest lucru şi se gândi dacă nu cumva ar trebui să strângă şi mai multe.

Săptămâna următoare, aduse în apartamentul ei un meşter ca să-i monteze un zăvor. Uşa trebuia să fie destul de rezistentă încât să poată sta în calea Morţii.

Avea o reţinere în a discuta cu preotul despre ceea ce credea că i se întâmplă. Se ducea la slujbă în fiecare duminică, aprindea lumânări şi îl ruga pe Dumnezeu s-o ferească de Moarte. Îl ruga să-i trimită un înger păzitor.

*

Existau zile când durerea de genunchi n-o lăsa să iasă pe stradă. De obicei, asta se întâmpla odată cu schimbarea vremii şi se trata cu două sau trei unguente, căci mai multe erau întotdeauna mai bune decât unul singur. N-o prea ajutau şi, în fiecare lună, când mergea la farmacie, se interesa dacă nu cumva apăruse ceva mai nou şi mai bun pentru durerea ei.

Drumul până la farmacie era o adevărată aventură sau, mai bine zis, un chin. Trebuia să meargă cu autobuzul cinci staţii. Uneori maşina întârzia şi se temea ca nu cumva aşteptarea aceea în aer liber, departe de siguranţa oferită de vreun zid, să n-o transforme într-o pradă a Morţii. După ce cobora, avea de înfruntat o intersecţie mare, cu două zebre care trebuiau traversate, iar ea învăţase demult că asemenea locuri erau întotdeauna supuse riscurilor de accidente. Nu păşea în stradă decât atunci când toate maşinile se opreau la semafor şi de multe ori se întâmpla să prindă culoarea roşie înainte să ajungă la trotuar. Intrarea în farmacie era străjuită de o scară cu şase trepte şi o rampă pentru scaunele cu rotile. Pe timp de iarnă ambele erau veritabile capcane cu toate că zăpada era întotdeauna curăţată şi gheaţa topită cu sare. Indiferent de anotimp se ţinea bine de balustrada modernă, metalică. Înăuntru avea de aşteptat la una din cele trei cozi formate pe culoarul din faţa ghişeelor. Exista şi un scaun pentru persoanele în vârstă, dar acesta era, de cele mai multe ori, ocupat şi făcea subiectul unor dispute referitoare la rândul de la coadă. Bătrânii se certau pentru că, spuneau ei, nu se respecta ordinea sosirii şi ajungeau să cumpere unii înaintea celorlalţi pe nedrept. Dacă avea norocul să găsească un loc liber în autobuz, nici nu-şi mai bătea capul pentru scaunul din farmacie. Asta se întâmpla atunci când n-o dureau genunchii.

Marilena îşi găsea mereu curajul pentru înfruntarea acestui drum fiindcă farmacia respectivă era cea mai ieftină din oraş, dar şi cea mai aglomerată. Câteodată aştepta o oră să-i vină rândul. Majoritatea oamenilor plecau cu pungi încărcate de medicamente, sticluţe, alifii şi tot felul de alte minuni. Pensionarii preferau să-şi dea o oră din viaţa lor în schimbul câtorva lei, apoi se luau la ceartă şi se insultau.

Zilele când nu avea de întreprins fapte eroice, erau toate la fel. Se trezea în jurul orei şapte şi punea la fiert un ibric pentru ceai de ginseng şi muşeţel. După aceea îşi pregătea micul dejun şi urmărea programele de la televizorul ei vechi, cu ecran bombat şi fără telecomandă. Niciodată nu pierdea horoscopul, căci acesta îi putea dezvălui evenimente importante. Curios că la niciuna dintre zodii nu existau predispoziţii macabre, dar în fiecare zi mureau oameni. Era un fel de avertisment ca să nu lase niciodată garda jos. Actualiza data în calendar şi apoi, în linişte, îşi verifica pulsul aşa cum îi arătase doamna doctor de familie. După ora zece se apuca să-şi mai spele câte o rufă. Nu le lăsa niciodată să se strângă pentru că ar fi avut prea mult de lucru. Evita muncile obositoare cum era curăţenia. O făcea foarte rar şi ajunsese să creadă că nuanţa închisă a covoarelor este cea obişnuită. La ora douăsprezece îşi prepara prânzul, după aceleaşi reţete folosite încă de pe vremea când mama ei trăia. Ştia că mâncarea sănătoasă poate prelungi viaţa. Luaseră această decizie după ce murise bătrânul, la vârsta de şaptezeci şi trei de ani, iar drept dovadă, ea împlinise optzeci şi patru. În zilele în care nu avea de făcut piaţa, încerca să tragă un pui de somn şi rezolva integrame până când începea programul la televizor, fereastra ei spre restul lumii. Telenovelele o ajutau să se bucure de lucrurile pe care ea nu le avea. La ora cinci începeau ştirile de unde afla despre oameni ucişi sau accidentaţi şi al căror horoscop nu prevăzuse nimic în dimineaţa respectivă. Îşi aerisea apartamentul de două ori pe zi şi la ore fixe. Ţinea cont de temperatura externă, iar pentru aceasta se folosea de două termometre: unul exterior şi unul de cameră. Seara, înainte de culcare, se uita la câte un film sau două, atent selecţionate după ghidul TV astfel încât să evite orice i-ar fi putut provoca un şoc. Biblioteca ei păstra numai cărţi vechi pe care nu le mai deschisese de ani de zile. Înainte să se întindă în pat îşi făcea rugăciunea şi aştepta mai bine de-o oră să adoarmă. Uneori era din cauza cafelei, dar trebuia să fie sigură că sângele ei are presiunea cea mai bună. Dimineaţa următoare urma acelaşi program.

*

Când se întoarse acasă, într-una din zilele în care trebuia să-şi facă piaţa, avu un nou şoc. Pe scaunul cu rotile stătea mama ei, aşa cum o aşteptase de fiecare dată înainte să moară. Marilena scăpă sacoşa din mână, iar conţinutul se revărsă pe podea. Vocea mamei îi spuse că se simţea singură şi-o aştepta ca să mai stea de vorbă.

A doua zi, dimineaţa, se duse la biserică să ia agheasmă şi să vorbească cu preotul.

― Trebuie să-i faceţi o pomană, îi spusese acesta, iar duminică Marilena împărţea pachete la intrare.

Apa sfinţită o luase ca să stropească prin apartament, căci Moartea, fiind în concepţia bătrânei un spirit malefic, se ferea de lucrurile sfinţite. Purta la gât o cruciuliţă din aur, dar era suficient ca s-o protejeze? Îşi cumpără o icoană suficient de mică încât s-o poarte în buzunar şi începu să agaţe căţei de usturoi la ferestre şi la uşă. Simţea că biserica nu mai era un aliat destul de puternic, şi, cu toate că preotul spunea că aşa-zisele vrăjitoare nu erau decât nişte şarlatane care luau banii credulilor, într-una din zile se duse la o astfel de tămăduitoare. Cineva care nu avea astfel de preocupări, n-ar fi putut să nu remarce cum, într-o singură debara din spatele camerei unde erau primiţi clienţii, se aflau remedii pentru toate problemele lor, indiferent că era vorba de boală, dorinţă sau curiozitate. Din spatele perdelei, vrăjitoarea îi aduse un talisman din lemn vopsit pe care i-l vându. Îi spuse că obiectul va ţine Moartea la distanţă, dar toţi oamenii trec, mai devreme sau mai târziu, în cealaltă lume.

Probabil că tămăduitoarea era într-adevăr o şarlatană…

Avea nevoie de un înger păzitor care s-o apere de toate greutăţile.

Scaunul cu rotile rămăsese neclintit de când îşi pierduse mama şi, cu toate că se putea plia, nu reuşise niciodată s-o facă şi să-l ducă în debara. Ajunsese demult la concluzia că toate obiectele din casă fuseseră aşezate în cel mai bun mod cu putinţă şi nu avea niciun rost să încerce să mai schimbe ceva, dar acum scaunul cu rotile fu mutat de acolo.

După vizita mamei sale moarte, Marilena începu să se uite cu atenţie atunci când ieşea pe stradă şi când intra în apartament. Avea mereu impresia că zăreşte umbre care se ascund de ea prin tot felul de locuri: în copaci, după garduri, în coşurile de gunoi… Chiar şi prin canalele de la marginea trotuarelor. Moartea o urmărea! Cel mai mult se simţea agitată atunci când se întorcea acasă. Probabil oamenii din jur o apărau, într-un fel sau altul, iar solitudinea din apartament era periculoasă. Astfel, spaţiile deschise deveniră mai sigure decât celelalte şi de atunci începu să se plimbe mai des prin parc. Când se întorcea stătea minute în şir în faţa uşii, cu cheia în broască, spunând rugăciuni şi descântece a căror menire era să alunge spiritele rele din casă. Abia după aceea intra şi cerceta locul.

Într-una din zile, când se pregătea să iasă la plimbare, văzu iarăşi Moartea, pe trotuarul din faţa blocului, venind direct spre ea şi sprijinindu-se în coasă ca într-un toiag. Lama se mişca încovoiată şi ameninţătoare pe deasupra glugii. Marilena o luă de-a dreptul la fugă înapoi spre uşa de la intrare, apoi pe scări până la apartamentul ei. O copleşise un val de spaimă şi agitaţie din cauza efortului depus. Auzea paşii grăbiţi ai Morţii apropiindu-se pe trepte şi începu să plângă şi să blesteme în timp ce-şi scotea cheile cu mâini tremurânde. Izbuti să descuie prima yală. Moartea alerga cu roba-i neagră săltând la fiecare pas şi cu coasa balansându-i-se în mâini, când într-o parte, când în cealaltă. Voia s-o prindă! Descuie şi a doua broască, apoi deschise uşa în timp ce silueta întunecată creştea în spatele ei cu arma pregătită s-o secere. Reuşi să închidă şi să tragă zăvorul chiar când lama coasei lovi uşa. Bătrâna era atât de panicată încât lăsă yalele descuiate. Se duse plângând până în cealaltă cameră, unde luă în braţe icoana de deasupra patului, şi începu să rostească rugăciune după rugăciune. De afară nu se mai auzea nimic, dar Marilena nu îndrăzni să se mişte. Dacă Moartea o aştepta să iasă? Spera să treacă vreun vecin prin dreptul uşii şi să sune îngrijorat din cauza urmei lăsate de vârful coasei. Nimeni nu sună.

Reuşi să se ridice abia când întunericul se lăsă în cameră, apoi şovăi până la întrerupător. Aprinse lumina şi se mai linişti puţin. Când se uită la ceas realiză că aşteptase panicată aproape zece ore. Noaptea aţipi doar de câteva ori, măcinată de gânduri şi coşmaruri, iar următoarele două zile nu ieşi din apartament. Nu-şi găsi curajul. Biblia fu scoasă din bibliotecă şi aşezată pe masă ca un obiect protector. N-o citise niciodată în întregime, dar credea că acum era timpul cel mai potrivit s-o facă, de parcă evenimentele menţionate acolo i-ar fi dat energia necesară pentru o nouă înfruntare cu Moartea. Apoi soluţia salvatoare se ivi ca o rază de speranţă trimisă din Rai: aşteptă în spatele uşii, îmbrăcată şi cu sacoşa pentru cumpărături pregătită, şi privi prin vizor până când unul dintre vecini coborî treptele. Deschise şi ieşi, dar omul, în loc s-o salute, se prefăcu că n-o vede şi merse mai departe. Era un tânăr de vreo treizeci şi ceva de ani, pe care-l ştia din auzite, şi nu era genul de om care să se oprească şi s-o întrebe de sănătate. Ar fi vrut să-l strige ca s-o aştepte în timp ce încuia uşa, dar nu putu să scoată niciun cuvânt, uimită de ceea ce văzu: pe lemnul uşii nu se zărea nicio zgârietură. Ştia că vârful se înfipsese acolo pentru că auzise bufnitura grea, dar nu vedea nicăieri urma lăsată. Nu stătu să desluşească misterul, ci coborî cu paşi grăbiţi treptele spre ieşirea din bloc. Vecinul se urcase deja în maşină şi porni motorul în timp ce Marilena rămase în uşa întredeschisă şi cercetă strada. Moartea putea s-o aştepte iarăşi acolo, pândind ca întotdeauna vieţile neatente, dar n-o văzu nicăieri. Probabil că se ascundea de alţi oameni a căror vreme nu sosise încă.

De ce nu-i trimitea Dumnezeu un înger păzitor? Avea mare nevoie de unul s-o ajute să-şi înfrunte greutăţile.

Noaptea, înainte de culcare, se înarma cu toate obiectele care-o apărau de Moarte: cruciuliţa era prinsă la gât, talismanul se afla sub pernă, biblia şi sticla cu apă sfinţită stăteau pe noptieră. Ferestrele erau toate închise, iar uşa încuiată şi zăvorâtă. Le verifica mereu înainte să stingă lumina.

*

Într-una din nopţi se trezi după numai câteva ore din cauza unei senzaţii de nelinişte. Bătrâna aprinse veioza, iar lumina îi dezvălui, la capătul patului, silueta Morţii, care stătea nemişcată şi o privea.

― Dumnezeule! rosti femeia şi strânse în pumn cruciuliţa de la gât. Ceva îi spunea că a pierdut lupta pe care o ducea, însă ea refuza să accepte asemenea idee.

― Am venit pentru tine, Marilena Teodoru! rosti vocea de gheaţă pe sub gluga neagră.

Ai fugit de mine prea mult.

Bătrâna începu să rostească Tatăl nostru, dar pe la jumătate pierdu şirul mecanic al cuvintelor şi trecu la altă rugăciune.

― Timpul ţi-a sosit, Marilena Teodoru. De data asta nu mai poţi refuza ceea ce trebuie să se întâmple. Rugăciunile sunt de prisos acum.

Femeia îşi puse biblia în poală şi sorbi din sticla cu apă sfinţită, apoi azvârli un şuvoi către Moarte.

― Piei din faţa mea! Du-te înapoi de unde ai venit!

Apa trecu prin siluetă de parcă nici nu s-ar fi aflat acolo. Se împrăştie pe aşternuturi şi podea.

― Eşti demnă de milă ca toţi ceilalţi. Uneori vă las să fugiţi, o dată sau de două ori, dar în final tot la mine ajungeţi.

― Lasă-mă în pace! spuse Marilena. Nu mă poţi lua cu tine!

― Pot şi am să te iau, dar depinde de tine cum voi face asta, dacă ai de gând să mă asculţi.

Bătrâna privi silueta întunecată fără să înţeleagă. Rămase cu sticla în mână.

― Nu înţeleg de ce refuzaţi ceva ce ştiţi că se va întâmpla. Dacă acceptaţi viaţa, pe care o primiţi inevitabil, cum să nu puteţi accepta şi moartea? Tot ce trăieşte, moare. Singura decizie pe care o aveţi este felul cum trăiţi. Au fost foarte puţini oameni care au trăit exact cum şi-au dorit şi, crede-mă, eu i-am văzut pe toţi. Foarte puţini decid pentru ei înşişi ce vor face cu vieţile lor, iar ei sunt cei care schimbă lumea. Restul nu faceţi decât să primiţi modelele inventate de alţii şi să le acceptaţi orbeşte ca şi cum ar fi ale voastre. Tu n-ai decis niciodată că vrei să trăieşti aici. N-ai decis niciodată că vrei să stai cu părinţii şi n-ai decis niciodată că nu vrei să ai copii. Dar nu-ţi face griji din cauza asta. Săptămâna trecută a trebuit să iau doi soţi şi vieţile lor au fost la fel de triste ca şi a ta. Căsătoria nu le-a adus nimic bun.

― Dar n-am decis că trebuie să mor. Întotdeauna mi-am trăit viaţa…

― Ba da, ai decis! Dar nu înţelegi. Tu crezi că eu iau oamenii după bunul meu plac? Vă simt atunci când nu mai vreţi să trăiţi şi vin. Când văd că aveţi potenţial şi învăţaţi ceva din lecţia respectivă, vă mai dau o şansă ca să puteţi îndrepta lucrurile. Îmi face plăcere să pot fi de ajutor. În urmă cu ceva timp, într-un loc foarte îndepărtat, m-am dus la un om care abuza de viaţa lui în fiecare zi. Stilul lui de trai ar fi trebuit să mă inspire cum îl voi ajuta să moară, dar am decis să-i ofer un accident de maşină care să-i paralizeze picioarele. Aşa a descoperit că-i place să picteze şi nu şi-a mai dorit moartea.

― Viaţa mea a fost trăită ca la carte! încercă bătrâna să fie convingătoare. N-am făcut rău nimănui şi am dus o viaţă tihnită!

― Ai dus o viaţă lungă şi lipsită de sens, exact ca mama ta. Iar ea este, în mare parte, de învinuit. Nu ţi-a plăcut niciodată ceea ce ai trăit, ci doar ai crezut că-ţi place. Cauţi alinare pentru durerile bătrâneţii, în fiecare dimineaţă aştepţi ca horoscopul să-ţi spună ce să faci şi-ţi bârfeşti vecinii fiindcă trăiesc altfel decât ai trăit tu. Nu vezi că lupţi pentru o viaţă care nu mai are niciun rost? Sunt aici ca să te ajut s-o închei.

― Dar nu-mi doresc să mor. Niciodată nu mi-am dorit moartea…

― Şi de-asta te-am evitat atâta vreme, însă tu n-ai făcut nimic. Acum nu mai poţi face nimic. A venit timpul!

― Nu, te rog!

― Nu te îngrijora, n-o să simţi nimic.

Moartea îşi ridică coasa şi atinse încet cu vârful capul bătrânei în timp ce aceasta continua să se roage pentru viaţa ei.

*

Marilena fu găsită în patul ei la patru zile după ce suferinţa o eliberase. Cu ajutorul vecinilor, poliţiştii luară legătura cu rudele femeii şi le dădură vestea decesului, urmând ca acestea să vină şi să preia trupul după autopsie. Cauza morţii fu stabilită ca atac vascular cerebral. Cel mai probabil avusese loc în timpul somnului şi bătrâna nu simţise nimic, dar se putea ca sănătatea ei să fi fost afectată dinainte. AVC-urile sunt cauzate de anevrisme cerebrale care pot altera funcţionarea normală a creierului, ducând la paralizie, schimbarea comportamentului sau chiar alterarea simţurilor.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

6 comentarii »

  • aurelia chircu said:

    Tare buna! La mai multe!

  • Suspans, nr 27 | Aurelia Chircu 's Weblog said:

    […] Îngerul cu coasa de Tiberiu-Virgil Popescu este prima proză din acest număr, pe care am şi lecturat-o. Marilena locuieşte alături de părinţii ei întreaga viaţa; logodnicul moare pă front, tatăl, pe când Marilena era plecată din oraş şi îşi găseşte mama moartă, ea fiind plecată la cumpărături. Aceste întâmplări o determină să creadă că Moartea o urmăreşte, lucru care… este destul de adevărat. […]

  • Tiberiu (author) said:

    Multumesc pentru apreciere! Vor mai fi si altele.

  • Scriptorium octombrie | Gazeta SF said:

    […] proză din acest prim număr al Revistei de Suspans se numeşte “Looking for a job” şi poartă semnătura lui Radu Ilarion Munteanu. Prin intermediul povestirii, autorul ne […]

  • Cei mai buni şi activi 2 « Scriptorium said:

    […] Ilarion Munteanu, cu prozele Looking for a job şi Crăciunul Renatei, ambele apărute în revista […]

  • mai buni şi activi 3 « Scriptorium said:

    […] Eugen Popescu, cu povestirile Câinii fantomă, Îngerul cu coasa şi Critica letală, toate publicate în revista Suspans. Niciuna dintre prozele autorului nu a […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.