Întâlnirea

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 26 ( iulie, 2012 )
Autor:

Demoralizat de amânarea concediului mult visat, Victor Petran părăseşte biroul în pripă. Cu lehamite trece pe la secretariat, anunţându-şi asistentul că în acest week-end nu-i disponibil şi că are telefonul închis (chiar dacă îl caută bunul Dumnezeu sau Papa de la Roma). Ocoleşte liftul şi porneşte furtunos pe scări, scârbit de aerul condiţionat, de palmierii piperniciţi din uriaşele ghivece, de curăţenia impecabilă, de elegantele funcţionare machiate strident, care ţopăie zgomotos pe tocurile uriaşe ale pantofilor de firmă, de portarul cu priviri agere şi uniforma proaspăt călcată. Clădirea masivă de beton îl priveşte apatic cu ochii de sticlă fumurie, bănuindu-i parcă ostilitatea.

Pătrunde în parcarea subterană din apropiere. Vechiul său Harley îi schimbă uşor dispoziţia. Barele strălucitoare şi oglinzile impecabil şterse îi zgândăreşte mândria, amintindu-i că mâine împlineşte 33 de ani şi că viaţa-i o curtezană parşivă la care totuşi trebuie să ţii necondiţionat. Cu mişcări mecanice, îşi pune casca de protecţie. Îmbracă jacheta de piele, de pe vremea studenţiei, rămasă acum cam strâmtă. Apasă pe pedală. Una cu motorul, zvâcneşte săgeată din inima cetăţii. Traficul la oră de vârf, un torent dement, se scurge ameţitor după legi proprii, dezlănţuind orgolii şi provocând nervi. Străzile parcurse în goană, fire încâlcite, desfăşurate dintr-un ghem uriaş, lucesc sub soarele necruţător. În urma lui rămâne Banca, ciudata structură paralelipipedică, în care banii celor vii mustesc cu impertinenţă a moarte. Oraşul îl priveşte cenuşiu, indiferent.

Pentru el, libertatea supremă este să simtă în amurg sau în zori spiritul pădurii, să mângâie cu privirea zborul vulturilor, să se lase dezmierdat de răcoarea nopţii. Atunci este el însuşi. E singura cale să scape de griji şi de strania chemare, ce i-a acaparat simţurile. Plecarea intempestivă a fost o reacţie instinctivă, neaşteptată. La serviciu este considerat un profesionist desăvârşit. Şefii îi prezic un viitor strălucit. Colegii îl invidiază pentru puterea de muncă, curajul în asumarea responsabilităţilor şi pentru setea nestăvilită de viaţă. Totuşi este nemulţumit. Firea iute îl îndeamnă să caute mereu altceva. Caracterul aprig îl împiedică să cunoască liniştea sau fericirea. Copilăria, un tărâm ciudat, îndepărtat – adolescenţa, un anotimp stupid. Întotdeauna a intuit că pădurea este un loc special în care te poţi lăsa în voia simţurilor. Pietonii, furnici grăbite spre destinaţii aleatorii, întorc capul agasaţi după bolidul argintiu. Pare o rachetă precis înscrisă pe orbita-i interspaţială. Viteza nebună îi potoleşte frustrarea. Trebuie să gândească limpede… Ce-l cheamă? Unde să ajungă? De ce?

Valea Fecioarei îl întâmpină rece cu binecunoscuta aglomeraţie. Vile cochete şi construcţii lamentabile se perindă succesiv într-o goană lipsită de sens. Totul e în dezacord cu armonia peisajului punctat de verdele intens al brazilor seculari. Mânat de impuls, o ia la dreapta pe un drum forestier spre creştetul muntelui. Nu-l interesează unde va înnopta. Doreşte să meargă sus, tot mai sus. De la un timp, calea se îngustează simţitor, lăsându-l nehotărât la o răscruce. Alege drumul pieptiş. Motocicleta începe să-şi arate limitele. Dincolo de jnepeni, printre ultimele licăriri ale soarelui se conturează o poiană, în care chinuit cresc tufe de zmeură şi rugi de mure. Totul i se pare cunoscut. O astfel de clipă era atunci …

*

Împlinea 18 ani. Împreună cu câţiva prieteni era hotărât să-şi serbeze majoratul la munte. Încărcaţi cu provizii pentru câteva zile au parcurs cu greu itinerarul propus, poposind în poieniţa de sub jnepeni. Seara alerga grăbită după vârf. În răcoarea amurgului au întins corturile nerăbdători de petrecere. Casetofoanele date la maximum, amplificate de ecou, răsunau strident, tulburând liniştea locului. Micile vietăţi, speriate de zarva excursioniştilor, îşi părăseau mirate cotloanele. Mirosul de pin, freamătul pădurii şi dozele de bere consumate în exces l-au determinat curând să se despartă de grup. Luna plină îl ajută să se orienteze în întunericul dens. Urcă. Urcă mereu. Înaintează spre prăpastie, oprindu-se lângă un bolovan imens.

Vipera cu corn e gata să acţioneze. Informaţiile senzoriale recepţionate îi confirmă apropierea unui intrus. Cu toate simţurile ascuţite, şarpele se pregăteşte de atac. Îşi fixează ţinta. Corpul reptilei – un harpon elastic. Îşi penetrează fulgerător victima, injectând veninul letal. Atacul fulgerător al viperei l-a luat pe nepregătite. Uluit, observă târâtura care se depărtează sâsâind bezmetic. Simte o arsură puternică în pulpă şi, panicat, îşi strigă colegii. Nimeni nu-i răspunde. Ştie că e pierdut. E noapte. E departe. În această fundătură a muntelui nu există semnal. Cade în genunchi, încercând să localizeze rana. Istovit, abia observă când de lângă un tufiş iese un lup uriaş, urmat de o fiinţă delicată şi plăpândă îmbrăcată parcă în raze de lună. Cu un fluierat, fata cheamă fiara lângă ea, dându-i un ordin scurt. Apoi, cu gesturi ferme, împleteşte un garou din vegetaţia uscată, ce abundă în jur. Fără vreun cuvânt, îl aplică, îndemnându-l pe rănit să se întindă în iarbă. Din lateral, parcă din prăpastie, apare un bărbat uriaş înveşmântat într-o pelerină albă. Acesta îngenunchează, îşi ia de pe umăr desaga de piele, scoate un săculeţ cât un degetar şi cu mâinile butucănoase cerne un praf negru şi gros, pe care-l presară în capacul de lemn al ploştii cu miros înţepător. Fără a ezita o clipă, îi curăţă rana şi se apleacă asupra-i, sugând ritmic sângele din ea.

Victor simte cum veninul îi invadează trupul. E foarte slăbit. Corpul începe să cedeze. Nu înţelege incantaţia bărbatului, nici ritualul pe care îl face, când îl aşează în mijlocul unui cerc trasat cu jungherul de la brâu. Focul aprins pe margine arde mocnit. Cei doi îi veghează din afara cercului delirul. Zorii îi găsesc sleiţi. Solomonarul şi fata întreţin cercul de foc. Omul a coborât pe cărarea dintre stânci, în adâncul prăpastiei. Aduce apă rece ca gheaţa şi un nămol lăptos, cu care-i unge piciorul învineţit. Fata îi schimb ritmic compresele. Vâlvătaia veninului nu încetează. Târziu, cu o forţă nebănuită, bărbatul îl ridică, ducându-l pe umeri spre genune. Cu faţa spre cer, face un semn straniu, strigând cu toate puterile acelaşi cuvânt. Pe cer se strâng norii grămadă. Balaurul uriaş al furtunii e gata de atac. Tunetele şi fulgerele –preludiul simfoniei dezlănţuite.

Cu paşi mărunţi, solomonarul coboară ritmic pe o cărare bătută doar de jivinele pădurii. Lupul deschide drumul. Călăuziţi de el, pătrund sub deschiderea năvalnică a unei cascade ce se aruncă vijelios de pe stânci. Crevasa din apropiere maschează o uşă căptuşită cu muşchi şi cetină. Culoarul în care păşesc se lărgeşte simţitor. Pătrund într-o sală largă a unei peşteri imense. Stalactitele şi stalagmitele lucesc misterios în raza unor opaiţe rudimentare aprinse  de tânăra înveşmântată în straie albe şi lungi. Mobilierul simplu de brad negiluit pare neprimitor. Cu grijă infinită, fata îşi ajută tatăl să dea suferindul jos din cârcă şi să-l instaleze pe unul din paturi.

Victor şi-a pierdut cunoştinţa şi bâiguie propoziţii fără sens. Bărbatul stă şi-l ascultă. Din ce în ce, atenţia acestuia este captată de cifrele şi cuvintele repetate. Alege de pe masa acoperită cu o scoarţă vărgată o carte veche cu coperte ferecate în argint. La fiecare cifră intonată în delir, solomonarul deschide altă pagină, citind primul şi ultimul cuvânt scris cu o cerneală de culoarea sângelui. Apoi, febril, îl dezbracă, căutând pe umărul băiatului un semn, care să-i arate că acesta este urmaşul atât de aşteptat, căruia trebuie să-i transmită taine străvechi. Rămâne consternat când pipăie o aluniţă de mărimea unei cireşe care seamănă izbitor cu capul unui balaur. Nu-i spune nimic fetei, însă emoţia îl acaparează. Un oftat prelung urmat de priviri îngrijorate. Culege încet de pe o poliţă un sipet  acoperit cu pânză de păianjen. Din el scoate sticluţe de diferite forme şi mărimi, amestecând câteva picături din fiecare într-o scoică măcinată de vreme. Poţiunea este turnată picătură cu picătură printre buzele arse ale celui aflat în grea suferinţă. Fără vorbă, fata se retrage departe de incantaţia sacadată rostită la căpătâiul bolnavului. Se întoarce într-un târziu stingând cărbuni într-un vas de lut pictat cu lupi vânători şi falnici cerbi. Înmoaie în apa descântată frunze de pătlagină, cimbrişor şi coada şoricelului, făcând o prişniţă răcoritoare în jurul piciorului vânăt şi umflat, gata parcă să pleznească. Gemetele stinse ale tânărului au un efect ciudat asupra lupului care veghează neîntrerupt crevasa. Din când în când urlă lugubru, atrăgându-şi privirile mustrătoare ale stăpânului. Când febra devine de nesuportat, trupul bolnavului este răcorit în şuvoiul izvorului de la intrare.

În luptă cu moartea, solomonarul se vede neputincios. Fiecare clipă e preţioasă. Această viaţă trebuie salvată. Tainele strămoşilor trebuie transmise celui adus de soartă. Se uită la cheile atârnate la porţile celor două tuneluri. Una este cheia trecutului aflată spre răsărit, iar la apus e cheia viitorului. Se cade să fie predate curând. Tânărul pare condamnat, aşa că nu-i altă cale decât să facă târg cu Moartea. Pentru că propria sa existenţă este la amurg, îi va oferi cel mai de preţ odor al său: pe Ana, fetiţa găsită de lup la o stână părăsită şi crescută ca pe lumina ochilor. Fata parcă simte legământul făcut de bărbat. Îngână câteva note ale unui descântec. Nu sunt obişnuiţi cu duioşia, se înţeleg din priviri şi gesturi. După ce-i sărută mâna, fata trece prin fiecare ungher al peşterii, căutând preocupată ceva. Alege dintr-un ungher o năframă neagră, iar din altul unica ei păpuşă. Fără a se uita în urmă, se îmbrobodeşte cu năframa cernită şi se îndreaptă spre ieşire, atingând uşor cheia trecutului. Opreşte asaltul lupului, care vrea s-o urmeze. Acesta scheaună rugător, ca un pui. Ana dispare.

*

A doua zi, când Victor Petran a fost găsit de echipa de salvamontişti, era într-o stare jalnică, însă în afara oricărui pericol. Dar nu-şi amintea nimic. De undeva, de departe se auzea un ecou: „Te aştept. Când eşti pregătit să te cunoşti pe tine însuţi, revino! Cheia trecutului şi cheia viitorului te aşteaptă!”

*

Poiana de sub jnepeni îi trezeşte amintiri ciudate. Mânat de presimţiri, încremeneşte în apropierea unui bolovan imens. Apariţia Lupului şchiop nu-l miră. În transă, îl urmează pe cărarea spre adâncuri. Ştie că e aşteptat.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.