Mirtuman

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 26 ( iulie, 2012 )
Autor:

Pentru Ioana, căreia i-am tulburat somnul

1. Omul de turtă dulce

Sala de mese a cabanei este aproape pustie. Se apropie ora închiderii şi bucătăria zace sub mormanele de vase murdare. Aske îşi desface şorțul pătat şi îl agață de cântarul de lângă uşă.

A fost cam puțină lume azi, râde el, aprinzându-şi o țigară. Nu că m-aş plânge.

Fata oftează şi îşi clăteşte brațele acoperite de spumă sub jetul rece de apă. Priveşte în jurul său, la polonicele acoperite de sosuri, la masa mânjită de sânge şi la cojile de ceapă şi de cartofi de pe podea.

N-o să termin de curățat astea nici până dimineață, se plânge, aşezându-se lângă el. Îi smulge țigara dintre degete şi trage însetată un fum, dar se îneacă şi începe să tuşească. Îl priveşte chiorâş, cu ochii înlăcrimați, apoi izbucneşte în râs.

De ce râzi? întreabă Aske, scoțând din pachet altă țigară. Să ştii că nu te ajut, e treaba ta să faci curat…

Nu de asta râdeam. A venit azi una care m-a întrebat dacă aripioarele de pui sunt dezosate.

Râd amândoi, scuturând pe jos scrumul țigărilor. Pe peretele de deasupra lor, lipit cu bandă adezivă, atârnă un semn cu FUMATUL INTERZIS.

Ai mai scris ceva? întreabă el, cu ochii ațintiți asupra vaselor murdare.

Da, aseară. Nu e cine ştie ce, nici măcar n-am terminat, am scris doar vreo două pagini.

Uite cum facem. Spăl eu astea în locul tău şi după aia îmi citeşti ce ai scris. E ok?

 Excelent. Dacă promiți că nu mă mai întrerupi când citesc şi dacă nu râzi de mine.

Bine. Du-te şi te schimbă, într-un sfert de oră sunt şi eu gata.

O să-ți ia cel puțin o oră să termini tot…

Lasă, mă descurc eu. Ai la tine ce ai scris?

Da, facem o cafea şi citim în sala de mese.

Sper să fie bună povestirea, îi şopteşte Aske, privind-o sinistru. Altfel, mâine, supa va avea gust de parfum şi carnea va fi ceva mai ațoasă.

Ulna îi zâmbeşte şi se îndreaptă către vestiar. Din bucătărie se aude zdrăngănitul oalelor ce se prăbuşesc în chiuvetă, amestecat cu urletele unei trupe de death metal ce răzbat din casetofonul mic, portabil. Aşa face Aske mereu. Îi spală vasele în schimbul unei poveşti, în fiecare seară când nimeresc amândoi pe aceeaşi tură. Un schimb echitabil, se gândeşte ea, desfăcându-şi nasturii cămăşii.

*

Stau amândoi la masa de lângă fereastră, privind soarele bolnav care apune deasupra munților. Ulna toarnă cafeaua în căni, apoi deschide caietul cu coperte negre, pe care l-a scos din rucsac.

Sunt gata, o anunță Aske, strângându-şi picioarele sub el.

Ok. Se numeşte Omul de turtă dulce. Printre arțarii răzleți, cu frunzele scorojite de secetă, şoseaua se întinde leneşă, asemenea unei reptile împietrite. Bătrânul se opreşte şi îşi şterge cu mâneca sudoarea amestecată cu praf ce i s-a închegat pe obraji, apoi se opinteşte şi împinge mai departe căruciorul vechi, aplecându-şi înainte trupul înalt şi uscățiv. Roțile scrâşnesc ruginite, îndemnându-se una pe alta, iar vopseaua albastră, cojită, se scutură în pulberea drumului, dezvelind pielea încinsă a tablei.

Oraşul se leagănă pe pânza de plumb topit a orizontului. Bătrânul îşi ridică pălăria cu boruri largi, tocite, stoarce batista ce i s-a lipit de țeasta pleşuvă apoi desțepeneşte roțile dintre mărăcinii uscați ce se rostogolesc pe drum şi porneşte mai departe. Soarele diluează umbra căruciorului şi a omului peste păpădiile bete de lumină, ce şi-au dezvelit impudice inflorescențele.

Spre amurg, când pe acoperişuri smoala care în timpul zilei se schimbase într-o mlaştină fierbinte începe să se răcească, scârțâitul căruciorului se aude pe străduțele de la marginea oraşului.

În aer pluteşte un parfum dulceag de caise coapte, iar vrăbiile care au avut ghinionul să se aşeze pe smoala topită rămân captive, pradă umbrelor ce se furişează tăcute printre streşini.

Bătrânul sprijină căruciorul de gardul părăginit al unei case şi priveşte în jurul său. Haina uzată, neagră se zvântă în răcoarea serii, spânzurată de mânerul căruciorului.

Îşi răsuceşte o țigară, o aprinde şi în lumina jarului barba sa țepoasă înghite lacomă fumul iute şi aromat.

O mâță mare, cenuşie se spală pe acoperişul casei, printre fulgii jumuliți şi însângerați ce s-au lipit de smoală.

*

Ulna se opreşte din citit şi înalță ochii spre el.

Ce părere ai, până acum?

Sadică, îmi place, răspunde Aske, umplând din nou cănile cu cafea. Citeşte mai departe.

*

Bătrânul macină cuişoarele, scorțişoara şi piperul într-un vas de fontă. Nu poate auzi mojarul izbindu-se de pereții groşi ai vasului, cum nu poate auzi nici bătaia discretă în uşă. Într-o covată, aluatul alb şi elastic dospeşte acoperit cu o pânză curată. Uşa se deschide şi bătrânul ridică privirea. O femeie tânără stă în prag şi îi zâmbeşte.

Bună ziua! V-am adus cheia! Câte zile rămâneți la noi?

Ridică din umeri, apoi îşi mişcă îndecis degetele. Trei zile, poate patru…

A, dumneavoastră nu vorbiți, am uitat! Femeia râde, fâstâcită. Priveşte în jurul ei în cameră şi vede covata acoperită de ştergar, cutiile metalice în care bătrânul ține condimentele, cuptorul în care flăcările dansează neliniştite. Faceți turtă dulce? Ce o să se mai bucure fetița mea, Elsa! Dacă aveți nevoie de ceva, sunt în curte, partea asta de casă o închiriem de când a murit soțul, nu mai locuim în ea, dar mai lucrez în grădină, zilele astea am de cules porumbul, lumea zice că până de Sfântul Ilie plouă cu grindină. Ei, degeaba vorbesc, dumneavoastră nu mă auziți. Vă las cheia pe masă, lângă țigări!

*

Ai uitat ghimbirul, o întrerupe Aske. Şi ce face, o violează până la urmă?

Copil nebun ce eşti! Ai răbdare! Ulna priveşte pe fereastră grăuntele de soare care a mai rămas deasupra munților. Hai, că se întunecă, îți mai citesc vreo câteva pasaje şi gata.

*

Gaspar ridică bolovanul deasupra capului. Fața pistruiată i se umbreşte pentru o clipă, asemenea unei planete eclipsate, apoi brațele coboară, eliberând povara ce se prăbuşeşte peste trupul mic şi moale.

Ai omolât-o! țipă Elsa. Mi-ai omolât pisica!

Lacrimile i se preling pe obraji şi se repede asupra băiatului de două ori mai mare ca ea, lovindu-l cu pumnii săi mici, încleştați şi cu fața schimonosită de ură. Gaspar râde şi o priveşte răutăcios.

Aşa îți trebuie, proasto! M-a zgâriat!

Nu te-a zgâliat! Mi-ai omolât pisica!

Femeia iese în pragul casei, cu un lighean de rufe în brațe.

Ce s-a întâmplat, Elsa? De ce plângi?

Gaspar fuge, iar fetița se apleacă şi ridică la piept pisica. Umerii i se zguduie de plans.

― Dumnezeule! exclamă Helga. Cine a făcut asta?

― Gaspal! Mi-a omolââât pisicuțaaa!

― Treci în casă! Las-o jos, Doamne, las-o jos!

― Nuuuuu! Mi-a omolâââtoooo!!

Femeia încearcă să-i smulgă din brațe trupul zdrobit şi moale. Pe pieptul alb al rochiței se lățeşte o pată mare de sânge. Ochii sticloşi ai pisicii privesc, fără să vadă, spre cer…

*

Aske o priveşte lung, apoi stinge țigara în grămada de chiştocuri din scrumieră.

Şi cum se termină?

Păi, mă gândeam că bătrânul vede de la fereastră toată scena, îl pândeşte seara, îl omoară, apoi îi macină oasele şi face din ele turtă dulce… răspunde Ulna, mâzgălind colțul caietului.

Eu zic să te mai gândeşti. Hai să mergem, se întunecă.

*

Încuie uşa cabanei şi se îndreaptă către motocicleta care stă sprijinită de buştenii de sub şopron. La una dintre ferestrele de la etaj s-a aprins o lumină, semn că bătrâna doamnă Pechman se pregăteşte de culcare. Mestecenii îşi scutură frunzele peste şoseaua umedă, până departe, spre oraş. Aske priveşte indicatorul ruginit ce se ridică dintre ierburile de la marginea drumului. Cucuvelele zboară în cercuri joase deasupra pădurii şi luna îşi aruncă primele raze printre ramurile arborilor. Din bălțile pe care ploaia le-a întins dimineață peste asfaltul întunecos se ridică, tot mai puternic, orăcăitul broaştelor.

Ulna se aşează pe locul din spate al motocicletei şi trage adânc în piept aerul răcoros al serii, privind peste vârfurile copacilor luna mare şi albă, săgetată de zborul răzleț al liliecilor. Sunt primele zile ale toamnei şi în câteva săptămâni, în pădure se vor mai auzi doar frunzele  ce se desprind din coronament, alunecând spre sol, însoțite de glasul cerbilor singuratici.

2. Un timbru în clasorul morții

Printre tulpinile trestiilor, scufundate în apele râului, lipitorile alunecă mute, reci şi însetate de sânge. Motorul mârâie furibund, înghițind drumul acoperit de frunze veştede, strecurându-se prin vântul negru ce coboară dinspre munți. Trece peste traversele de fier ale podului care se agață de malurile râncede, acoperite de mătasea-broaştei şi de cochiliile tăioase ale scoicilor şi se apropie de statuile din vechiul cimitir pe care pădurea l-a luat în stăpânire.

Un loc părăsit, ascuns de rădăcini ce şi-au săpat drum printre lespezile crăpate şi vărgat de umbrele mestecenilor. Aske opreşte motorul şi se îndreaptă către gura putredă a gropii comune, în bezna căreia şobolanii se târăsc printre oasele mucezite. Ulna simte răceala criptelor cum urcă spre ei, însoțită de miasma inconfundabilă, dulceagă, a cărnurilor descompuse, amestecată cu fermentația bacteriilor din mocirla fluviului.

Eşti sigur că nu e nici un pericol? întreabă ea, agățându-se, fără să îşi dea seama, de umărul băiatului.

Dacă nu e nici un pericol, nu e nici o distracție, o asigură el, deschizând uşa capelei.

*

De-a lungul pereților, aşezate în posturi groteşti, rămăşițele omeneşti îl întâmpină ca pe un vechi prieten, iedera se înfăşoară prin orbitele seci şi frunzele sale acoperă geometria sinistră a rânjetelor de calcar. Unul dintre pereți este în întregime acoperit de un poster ce îl înfățişează pe Jim Morrison cu brațele desfăcute ca într-un dans şamanic, cu privirea întunecoasă şi descentrată. În jurul lor păienjenii țes poduri de mătase între hârcile palide. Aske reglează lumina lămpii şi deschide o sticlă de vin.

Nimeni nu îi poate găsi aici, ascunzătoarea este perfectă, i-a arătat-o Vladimir cu un an în urmă, când se întrecuseră cu motocicletele dincolo de podul care spânzura peste negurile ce se ridicau din apele fluviului. Cețurile se desfăceau din apele murdare asemenea unor duhuri, cu mantii lăptoase spânzurând peste balustrada înghețată şi se înfăşurau în jurul unei coloane de abur ce urca spre cerul roşiatic de iarnă. Părea o procesiune a morților şi poate că asta şi era, dacă te gândeai câți nenorociți îşi luaseră viața sărind de pe podul acela. La un moment dat, ceața era atât de deasă încât nu mai vedeau nimic în jurul lor, în afară de arcada neagră  ce plutea undeva, la zece metri deasupra capetelor lor. Atunci Vladimir îi propusese să se întreacă până la cimitirul de la marginea pădurii. Era curată nebunie să te urci pe motor în acea noapte, dar ca să mai şi goneşti cu o sută de kilometri pe oră prin hârtoapele alea în care îşi înțărcase dracul plozii însemna să dansezi cu moartea şi să-ți mai şi placă. Lui Aske îi venise atunci în minte un vers dintr-un  cântec al celor de la The Doors, I touched her thigh and Death smiled, apoi mintea i se oprise, în timp ce rafale de vânt încărcate cu aşchii de gheață îi biciuiau obrajii.

Vladimir era undeva în față sau în urmă, nu îl mai vedea, râdea ca un smintit şi se aştepta ca în orice clipă motocicleta să se izbească de a lui sau de parapeții şubrezi ai podului. Ceva rău şi vesel părea să călărească alături de el în negură, purtat de aripile vântului rece, coborât de pe tronul vânăt al lunii ce se zbătea între nori ca un copil posedat de diavol, ceva ce îi făcea sângele să clocotească şi să spumege furios. Se oprise exact în fața porților cimitirului, nici el nu ştia cum, ar mai fi fost nevoie doar de câțiva metri ca să se facă zob.

Celălalt îl aştepta râzând, cocoțat pe un monument funerar, cu o țigară de marijuana atârnând în colțul buzelor şi cu motorul sprijinit de una dintre statuetele ce jeleau de mama focului vreun mort pe care rudele îl uitaseră demult, ocupate să-şi sfâşie beregata înaintea testamentului.  Îl condusese apoi, clătinându-se, spre ruina capelei şi îi arătase osemintele învăluite de brumă.

Vladimir îşi găsise sfârşitul la câteva luni după aceea, intrase cu motocicleta într-un copac, culmea, ziua în amiaza mare, vara, ca şi cum cel care i-ar fi condus în acea noapte de sfârşit de noiembrie prin cețurile dese de pe pod ar fi venit să-şi ia înapoi marioneta şi să o ducă în lumea de dincolo de neguri.

*

Aske soarbe ultimele picături de vin din sticlă şi o aşează pe podeaua acoperită de rămurele uscate. Din casetofonul cu baterii aşezat lângă ei, vocea lui Morrison curge asemenea valurilor pe o plajă pustie. … the killer awoke before dawn… he put his boots on… scoate din rucsac o cutie mică de lemn, o desface şi rulează o țigară.

Ce e asta, iarbă? întreabă Ulna, răsucind între degete cutiuța.

Haşiş. Vrei şi tu?Am şi LSD….

Nu cred că e bine… ok, dă-mi să trag un fum..

Ochii li se rostogolesc peste cap în orbitele încercănate… and he came to a door, and he looked inside…brațul ei cade moale pe pieptul lui Aske şi spuma vineție a vinului, amestecată cu salivă i se scurge printre buze…Father? Yes, son? I want to kill you…Mother..I want to…timbrul de LSD, ascuns pe jumătate sub capacul cutiei, pare o marcă valoroasă şi veche lipită în clasorul morții…

3. Trei şi-un sfert

Se zvârcoleşte în aşternutul vâscos şi rece… era un maidan părăsit, zgâriat de desene în cretă şi de… cioburi împrăştiate printre pagini mototolite din reviste pornografice, mânjite de excremente… tabloul mic din hol, cu ramă ovală, înfățişând o mănăstire suspendată… lămpile de gaz din cămară, mingea albastră cu buline albe, pe care o pierduse când era copil şi bufnița împăiată care îi bântuia visele, cu ochii țintuiți de cercuri de aur… turnul Eiffel scufundat cu vârful în jos în pământul negru, în care mişunau coropişnițe şi râme grase, roşii… păpuşa cu ochi mari, albaştri, cu care mama nu o lăsa niciodată să se joace, sufocată de dantelele rochiței ce îi acoperea trupul de porțelan chinezesc… miriapodul galben cu negru care se scurgea din capul spart al păpuşii… luminile albe ale spitalului şi gustul de pansament… broasca arsă pe micul rug de crengi şi dansul sălbatic al copiilor, mânjiți pe fețe şi urlând incantații păgâne… hai la groapa… cu furnici… aici… nu e aici… pe coada lui scria… cine nu e gata, îl iau… monştrii de pe plajă, cu țeste rânjite de mort, în orbitele cărora luna îşi scurgea otrava razelor… călugărițele cu coarne şi cu fețe acoperite, ce păreau să îl supună unui ritual îngrozitor…. Paştele, cu mieii jupuiți atârnând în cârlige şi luminile din cimitir, ce dansau printre mormintemoliastrivitădepereteleliftuluiopriviseprețdecâtevaminuteşipesteimagines-asuprapusicoanaunuiîngercuaripiledesfăcuteşicuocoasăînmâinistatuia   zeiței, cu sânii dezveliți de dalta unui sculptor din antichitate, căruia i se arătase în vis.. fata se dezbracă încet în fața oglinzii… piciorul amputat şi proteza… nuvreaunupotnuştiudacănupoțiteajutdacănuştiiteînvățdantelaalbămireasacupisicaalbăînbrațe… cartea de tarot… cupa cu vin de împărtăşanie şi miriapodul… vaietul erotic şi sinistru al pisicilor din pivnițe… copiii înecați în pivniță cu vin… nebunul cu zâmbet blajin care spunea poveşti de groază… DACĂNUVREITEOBLIG!!!!!!!!!!!

*

Tresare când aude ecoul înăbuşit al bocancilor ce se furişează pe coridor. Un  sunet greoi şi înfundat, amestecat cu gâlgâitul apei ce se scurge prin conducte şi cu lătratul îndepărtat al câinilor, afară, în noapte. Aske doarme lângă ea, îi e teamă să-l trezească, îi ghiceşte conturul trupului ghemuit la marginea patului şi întinde brațul spre ceasul de pe noptieră. Unu şi jumătate. Îşi aminteşte că fumau haşiş în capela din vechiul cimitir, apoi… nimic. Probabil că leşinase şi o adusese acasă la el. Cel ce se târăşte pe coridorul pustiu pare să se răzgândească, se opreşte pentru câteva clipe, apoi coboară încet scările. Ulna se ridică din pat şi se îndreaptă către fereastră. Lumina străzii se scurge printre jaluzele, acoperindu-i goliciunea cu benzi de umbră. Aşteaptă să îl vadă ieşind din bloc, cu inima bătând haotic în cuşca toracelui. Aude scârțâitul rău al uşii de la intrare şi pândeşte. Umbra se desprinde din bolta viței-de-vie ce acoperă parterul şi, fără să vrea, Ulna închide ochii. Îi deschide imediat, ruşinată, dar străinul pare că s-a topit în pământ.

Dintre maşinile parcate pe trotuar, un câine mare, cenuşiu se apropie de fereastră şi priveşte în sus, de parcă ar simți că ea stă acolo, ascunsă. Îi simte privirea sălbatică înfigându-se într-a ei, ochii galbeni şi singuratici ce o fixează mut şi camera se roteşte în jurul său, cu glasuri de spaime ce o târăsc spre haosul nebuniei. Se întoarce în pat, tremurând, şi se gândeşte dacă e cazul să-l trezească pe Aske, dar tânărul doarme adânc şi geme în somn. Se lipeşte de el, încercând să îşi alunge temerile. Probabil e doar un bețiv, îşi spune, şi simte cum trupul cald de lângă ea o linişteşte. Am băut prea mult şi am fumat porcăria aia, mâine dimineață o să râdem amândoi…

*

Adoarme, dar după câteva clipe (cum poți şti când au trecut câteva clipe în întuneric? se întreabă) aude iarăşi paşii ce se târăsc pe coridor. Limbile fosforescente ale ceasului arată ora trei şi un sfert. Ora la care muribunzii îşi dau duhul, ceasul rău în care în luminişuri de pădure vrăjitoarele îngroapă banul de argint sub rădăcina mătrăgunei. Se ridică şi se apropie încet de uşă, încercând să nu facă zgomot. Bocancii grei răsună din nou în capătul scărilor, dincolo de lemnul subțire, apoi se opresc. Cu urechea lipită de uşă, aşteaptă să audă sunetul paşilor ce se apropie. Celălalt ajunge în fața ei, pe partea cealaltă şi îşi lipeşte şi el urechea de uşă. Este atât de aproape încât îi aude răsuflarea hârâită. Aproape că îi simte izul puturos de fiară ce se ridică din haina veche, în care l-au îngropat, în buzunarele căreia, învelite în hârtie de ziar, îşi ține ascunse lamele pătate de sânge. Acum ştie cine este, sau cine a fost, mai bine zis, ştie că s-a întors ca să îl ia şi pe Aske în lumea de dincolo de neguri… poate şi pe ea…

Țipă, şi Aske sare din pat şi aprinde lumina. Pletele îi atârnă dezordonate peste obrazul neras şi o priveşte buimac, orbit de becul în jurul căruia un fluture de noapte a început să zboare, bezmetic.

Ce este? Mâna lui i se lasă pe umărul gol şi Ulna tresare.

E aici, şopteşte ea, cu ochii măriți de groază. E în spatele uşii!

Cine mama dracului să fie aici la ora asta? Ai visat!

E aici, îți spun!

Aske scoate satârul greu din spatele maşinii de spălat, descuie uşa şi aruncă o privire încruntată de-a lungul coridorului pustiu.

Ai visat, hai înapoi în pat!

Era aici… l-am auzit… avea buzunarele pline de lame… haina cu care îl îngropaseră… aici.

4. Soarele de obsidian

Aske desprinde degetele din jurul țepuşei. În lumina lunii, buzele mormântului stau răsfrânte  ca după un viol. Cadavrul, înnegrit de putreziciune, îi priveşte cu ochii goi. Tânărul desface buzunarul hainei, şi din el cad câteva lame ruginite, acoperite de sânge. Sânge roşu. Proaspăt.  Fata îşi acoperă gura şi nasul cu palma, apoi icneşte scurt şi varsă, sprijinindu-se de cruce.

Îmi spunea că se  făcuse frate cu Necuratul. Venise odată prietena lui să mă roage să vorbesc cu el, se schimbase, nu se mai înțelegeau. Îmi povestise, ultima oară când ne-am văzut, înainte de accident, că descoperise lumea de dincolo de neguri, aşa îi zicea el. Îşi schimbase şi numele de familie, îşi spunea Mirtuman, zicea că aşa se numea în rusă locul acela în care avea să plece, eu credeam că glumeşte, dar… Dacă nu te-aş fi crezut, am fi fost, poate, amândoi lângă el acum…

Cucuvelele se rotesc în cercuri strânse deasupra pădurii. În liniştea cimitirului se aud doar broaştele orăcăind dinspre mlaştina din pădure şi plânsetul Ulnei. Aske îşi aprinde o țigară şi începe să acopere la loc mormântul. Pe piatra funerară, încastrat în marmura albă, soarele de obsidian pare un ochi bolnav ce s-a deschis, pentru o clipă, ca să-i privească…

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

15 comentarii »

  • Ioana-Catalina Dorojan said:

    Fascinant si cutremurator. Felicitari, Alin!
    Multumesc 🙂

  • Din Suspans, nr. 26 | Aurelia Chircu 's Weblog said:

    […] Mirtumande Alin Dărângă. […]

  • Alin Dărângă (author) said:

    @ Ioana – Mulțumesc, mă bucur că te-a speriat 🙂 Felicitări și ție 🙂

  • Cat said:

    Foarte tare! Povestea trebuie citita cu The Doors pe fundal.
    Oricum, m-au cam trecut toate racorile… Felicitari!

  • Lena Kart said:

    Felicitări. Ai nişte descrieri foarte frumoase. Interesantă povestirea!

  • Alin (author) said:

    @ Cat: Da, mai ales cu Riders on the storm 🙂
    @Lena: Mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut 🙂

  • Alexandra Niculae said:

    Bravo,omule, esti mare!

  • Alin (author) said:

    @ Raluca și Alexandra: mulțumesc pentru apreciere 🙂

  • aurelia chircu said:

    Super! Imi place povestea, imi plac numele personajelor. Ma declar fana. 🙂

  • aurelia chircu said:

    Si/mi place Jimbo Morrison,normal. 😉

  • Alin (author) said:

    @ Aurelia – povestirea va urma, este prima dintr-o serie de cel puțin 6, așa am în plan, cel puțin 🙂 Mulțumesc mult pentru apreciere 🙂 Jim Morrison a fost un artist pe care lumea nu l-a înțeles nici până azi așa cum trebuie și m-am simțit dator cumva să-l readuc în atenția publicului. Out here,we are stoned, immaculate 🙂

  • Miez de vară cu… « SCIFIENTLAND said:

    […] și el la oferta de proză scurtă a lunii iulie de la SUSPANS.ro, înscriindu-se, cu textul „Mirtuman”, în jumătatea superioară a piramidei calitative. Am subscrie tenebroasa povestire zonei urban […]

  • mai buni şi activi 3 « Scriptorium said:

    […] neagră, Crimele plăcerii, Uluyan Taşlar – pietrele care urlă, Cântecul oaselor şi Mirtuman, publicate, în ordinea apariţiei lor, în Gazeta SF, Suspans şi Revista de Suspans. Alin […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.