Mişcări greşite

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 20 ( ianuarie, 2012 )
Autor:

— O simplă mişcare greşită, rosti Salur, cu un zâmbet vag.

Când îţi petreci peste zece ani din viaţă alergând după un duşman, îl poţi considera şi amic. Îl dibuieşti, crezi că l-ai prins şi el îţi scapă iar printre degete; făcând asta zi de zi, ajungi să-l cunoşti ca pe tine însuţi, poate chiar să-l îndrăgeşti, deşi ştii că în final va trebui să-l ucizi.

Şofasem două zile pentru a-l întâlni pe vampir şi nu voiam să mă întorc acasă fără a-mi încheia misiunea. Le găsisem repede ascunzătoarea; Salur reuşise să fugă şi eu alergasem după el, lăsându-l pe asociatul meu să se ocupe de ceilalţi.

Bătrânul vampir se strecurase într-un pasaj; l-am auzit înjurând, dar nelăsându-mă oprit de atâta lucru, am intrat după el, descoperind imediat că ne aflam amândoi pe o foarte îngustă traversă de lemn, aşezată deasupra unei gropi de vreo şapte metri adâncime.

— Vai, dar am uitat cât de mult te îndrăgeşti pe tine însuţi, că doar nu erai tu aşa de drăguţ să-ţi faci griji pentru mine, nu?… am glumit, încercând să-mi ignor altofobia. Da, ai dreptate, să nu faci vreo mişcare greşită, că faci cunoştinţă cu ultimul glonţ din acest pistol, păstrat special pentru tine, am adăugat sec. Eşti pregătit să intri în stadiul final de existenţă şi anume, cenuşă? am completat ameninţător. Sincer, aşa preferam să te văd de la început, m-am rugat să te găsească un alt vânător înaintea mea, dar se pare că ori tu m-ai aşteptat pe mine, ori providenţa a conchis că nu mi te poate da şi pe tine, şi bani de benzină ca să ajung aici. Hai, dorinţa finală, că n-o să stau aici până naşte nevastă-mea…

Salur clătină din cap, cu aerul unuia care s-a plictisit de glume proaste. În privirea lui am citit compasiune şi nu mi-a plăcut. Totuşi, când a deschis gura, vocea lui nu a trădat nicio emoţie.

— În câte săptămâni este Millie? întrebă cu răceală şi adăugă, fără a aştepta răspunsul meu: Îmi pare rău pentru ea, sincer. Să ştii că toţi pierdem câteodată, chiar şi la poker… completă cu un zâmbet.

— În primul rând, e Emily, nu Millie. Şi ce, eu sunt „toţi”? Eu sunt Darkmound, mă ştii doar, ce naiba?… Eu nu pierd decât dacă vreau eu asta, i-am spus, sfidător. Şi în niciun caz la poker, acolo te bat de-ţi vinzi colţii pentru proteze dentare.

— Ştii care e greşeala ta, Dark? ripostă Salur, în timp ce se deplasa cu atenţie, cu spatele, către marginea traversei. Că mă subestimezi enorm.

— Nu, am răspuns, urmându-l încet, cu arma în mână. Mă uimea totuşi că până şi el părea că se teme. Nu te subestimez, ştiu. Ştiu că am Lumina de partea mea şi că tu eşti cel mai adânc întuneric. Iar Lumina spulberă Întunericul, aşa cum soarele dimineţii alungă noaptea cea plină de ispite.

— Aha. Să-ţi spun şi eu ce ştiu, dragule? spuse cu cordialitate în glas, privind undeva, în spatele meu. M-am plictisit de micul meu clovn…

M-am răsucit urgent, convins că se mai ivise un vampir şi am apăsat pe trăgaci, dar mai înainte ca pistolul să se descarce, am simţit o durere atroce în antebraţ şi am scăpat arma din mână. Puteam să cred că împuşcătura mă lăsase surd, dar am răsuflat uşurat în sinea mea, când am auzit ţipătul asociatului meu, al lui Starkin.

Mi-am văzut braţul roşu şi, coborându-mi privirea în groapă spre vampirul acum căzut care, urmărit de asociatul meu, ajunsese aici şi mă atacase din spate, salvându-şi maestrul, am văzut că avea sânge pe gură şi pe bărbie. Totul se terminase, atunci. O moleşeală ciudată puse stăpânire pe simţurile mele.

— Mişcare greşită, murmură Salur făcându-se nevăzut. Uite cum Întunericul spulberă Lumina.

Starkin strigă ceva, iar Salur râse. Îmi simţeam pleoapele îngreunate, dar nu voiam să mă las pradă veninului lor. Am reuşit să deschid ochii…

*

Nu-mi aminteam cum ajunsesem acolo, dar eram convins că şoapta clopotelor îmi îndrumase paşii. Lumina blândă a după-amiezii, adunată în piesele colorate ale vitraliilor, se propaga fin în vastitatea spaţiului îmbâcsit de odorul mirului şi de fumul lumânărilor.

Calmul închipuit al acelei clipe mi-a năpădit întreaga fiinţă şi atunci mi s-a aşternut pe suflet acea pace supremă, ce nu se naşte decât din iubire adevărată. Iubirea către divinitate, către fiinţa dragă, iubirea, în forma sa cea mai pură.

Am păşit încet pe coridorul bisericii. Aveam impresia că sunt urmărit de zeci de ochi, în a căror expresie citeam uimire şi mustrare, dar am continuat să merg înspre altarul din granit alb. Am păşit pe covorul lung, de un roşu aprins şi mi-am înălţat fruntea către statuia Mântuitorului, ce mă ţintuia cu ochi scrutători.

Acuzatul faţă-n faţă cu Judecătorul Suprem. Mi-am plecat fruntea, amărât, căci eram un excomunicat.

«Termină ce-ai început!» Vocea aceasta blândă îmi era cunoscută. Era fostul meu confesor de la Vatican. Dar era mort, o ştiam, că doar după decesul lui, petrecut în condiţii misterioase, începusem vânătoarea lui Salur. Îmi aminteam deseori discuţiile purtate cu bătrânul confesor, sfaturile lui; concluzia era că dragostea avea să mă salveze. Şi dragostea era Millie.

Însă de data aceasta, nimeni nu mă putea salva. Obişnuiam să spun că voi muri tânăr, deci nu mă mira că asta chiar se întâmpla. Dar nu voiam să mor fără a mă împăca cu divinitatea, căci eram convins că şi acela care practică zilnic păcatele capitale şi încalcă poruncile la fiecare pas poate obţine în final iertarea, dacă se întoarce pe drumul bun în timp util şi îşi răscumpără greşelile prin dăruire şi credinţă. Imaginea dinaintea mea îmi demonstra lucrul acesta: Maria din Mangala, ştergând cu părul ei picioarele Mântuitorului.

«Iertarea…»  Era o voce străină, plină de asprime. «Iertarea n-o vei găsi aici.» M-am înfiorat. Am auzit apoi vocea adăugând: «Termină ce ai început, dacă doreşti iertare!»

Şi atunci am perceput şi glasul colegului meu.

*

— Dark, revino-ţi! urlă Starkin, zdruncinându-mă ca să mă trezesc. Trebuie să termini ce ai început! Ia pistolul meu şi hai după Salur!

Vedeam disperarea din ochii lui şi nu-mi plăcea. Fusesem infectat, Starkin ştia asta şi era obligat să mă ucidă. Nu era cale de întors. Nu mai aveam cum să termin ce începusem, va trebui să termine el. Cu toate consecinţele care rezultau din asta. Pentru toţi.

Eram în capătul aleii. Încercând să mă ridic, am simţit o durere puternică în glezna dreaptă; căzusem, mi-o frânsesem în cădere, şi nu mă prinsese nimeni în braţe, ca în filmele alea în care eroul cade împuşcat şi sar toţi să-l ridice la timp pentru a spune ceva memorabil înainte de moarte. Mi-am trecut limba peste dinţi; nu-mi aminteam să fi avut caninii aşa de lungi.

Starkin mă ajută să mă ridic şi îmi întinse pistolul. Am apucat arma şi am întors-o spre mine, făcându-i semn să apese pe trăgaci.

— Niciodată, veni răspunsul. Vocea îi tremura uşor. Terminăm cu Salur şi mergem acasă. Sunt un idiot, sunt cum vrei, dar eu n-am să te omor.

— Vrei să mă vezi cum mă chinui? l-am întrebat cu un zâmbet trist.

— Tu m-ai învăţat tot ce ştiu. Nu îţi voi aduce moartea, zise el, lăsând pistolul în jos, ca pe un obiect nefolositor.

Am clătinat din cap, deznădăjduit.

— Asta înseamnă că trebuie să mi-o aduc singur… Termină tu. Nu îl lăsa pe Salur să scape. Şi ai grijă de familia mea.

Am smuls arma din mâna lui înainte să se dezmeticească şi, ducându-mi ţeavă la tâmplă, am tras, aşteptând liniştit neantul.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

6 comentarii »

  • Cat said:

    Felicitari, buna treaba! 🙂

  • Ralenne said:

    Oau! Bravo!!! Si in „Miscari gresite” ai reusit sa creezi niste citate care ma dau pe spate ( am eu o chestie a mea cu citatele :-J )

    Felicitari inca o data! Si la mai multe povestiri in genul acesteia! Stilul te prinde dupa parerea mea :D.

  • Aurelia Chircu (author) said:

    Multumesc frumos. 🙂

  • Proză scurtă format electronic, ianuarie 2012 | Aurelia Chircu 's Weblog said:

    […] Mişcări greşite De auroredenevers • Posted in BIBLIOGRAFIE 0 […]

  • Cei mai buni şi activi din 2012 « Scriptorium said:

    […] Aurelia Chircu, cu prozele Mişcări greşite, Legenda Aeternumului, Regis de Aeternum, Străinul din dormitor, Zorile dintr-un alt […]

  • Gabriela said:

    De ce trebuie Dark sa moara? Construiesti personajele cu delicatete, dar apoi, din nefericire, mor :(.
    Felicitari pentru aceasta proza, e intr-adevar deosebita !

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.