One for the road

Articol publicat in:Proza | 26 decembrie 2012
Autor:

— Știi că nu vei pleca cu el. Nu e al tău. De ce ai venit?

— Nu am venit de nicăieri. Cine… zâmbi, cum numai ei știu să o facă… cine    ți-a spus că am plecat? Eu am fost mereu aici. Din câte se pare, tu ești cel care A VENIT acum, la strânsul recoltei.

Se încruntă. Pe cei din soiul lui îi privim ca pe ființe impersonale, neutre, instantanee luate cuiva înainte de a căsca, atunci când chipul nu trădează nimic. Dar ei urăsc! Oh, da! Urăsc cu toată puterea celor care au uitat să moară.

— Îl voi lua eu, rosti lent și apăsat, ca frecușul a două muchii de munte     de-a lungul a câtorva milioane de ani.

— Este al meu!

— Vezi… de aceea nu va pleca niciodată cu tine! Pentru că tu îl consideri un obiect. Este al meu… Tu nu mai ai nimic al tău, și știi foarte bine asta. Nu! De când ai plecat…

— Am plecat pentru că am avut puterea să o fac. Spre deosebire de tine…  și iarăși zâmbetul acela. Dar acum sunt aici. Și îl vreau pe eeeeeel. Acest ultim cuvânt a ieșit ca și cum un roi de viespi s-ar fi vânzolit în gâtul unei soprane.

— Îți pierzi timpul. Nu e de ajuns să vrei. Sunt niște legi deasupra noastră, pe care le cunoști.

— Și tocmai datorită acestor legi este al meu. În virtutea lor și potrivit însăși dreptății voastre, îl voi lua eu.

— Nu aș fi fost aici dacă Legea nu mi l-ar fi încredințat deja mie. Trebuie să vezi asta!

— Taaaaaaci! Și iarăși roiul de viespi colcăind într-o miere neagră. Pentru că odată cu vocea a ieșit și duhoarea aceea de larve îmbuibate cu carne adormită. Taaaaaaci, cerșetorule de iubire! Am fost cu el de când prima gură de aer i-a umplut plămânii. L-am ținut de mână când a rostit prima oară mamă și l-am învățat să spună Tată. I-am sorbit lacrimile ori de câte ori l-a durut și l-am îmbrățișat atunci când a căzut. Tu ce făceai în timpul acesta? Îi dresai mâna dreaptă să facă cruce și îl învățai să spună seara Înger, îngerașul meu! Eu l-am crescut, eu m-am odihnit în el, eu l-am întărit pe dinăuntru atunci când sângele se subția. Și acum? Acum vii să te hrănești din ce am sădit eeeeeeu – viespi, viespi care se agită haotic mâncându-se între ele, înghițindu-și spinii și urlând.

Nu se clinti nicio secundă deși tunete mici însoțeau fiecare cuvânt în gura celuilalt. Îi știa flăcările din ochi și vocea sugrumată…

— De neputință!

Tăcerea bruscă a celuilalt ascundea întrebarea.

— Din neputință ai făcut tot ceea ce ai făcut. Pentru că mai mult, sau altceva nu aveai voie. O secundă dacă ți-ar fi fost lăsată să îi șoptești și totul ar fi fost pierdut. Dar tu… sărmane, nu ai fost lăsat decât să-l însoțești. În urma lui, sau în dreptul lui… nu l-ai putut atinge nici măcar cu privirea așa cum ți-ai fi dorit. Așa că pleacă! Acum sau mai târziu…tot singur vei pleca!

Foile în geantă, geanta pe umăr, geaca peste ea și la revedere tabără dragă. Până mâine. Aruncă un ochi peste birouri și constată că, pentru a nu știu câta oară, nu are de la cine să-și ia rămas bun! Nu contează, noi să fim sănătoși, că boala vine repede. O ia spre ușă, calm ca o după-amiază de duminică într-o mănăstire. Un val de răceală îl strânge brusc de la glezne, urcând pe genunchi, apoi pe pulpe, pînă i se cuibărește nefiresc în stomac. S-a făcut dintr-o dată frig sau abia acum și-a dat el seama? Zgomotul abrupt al aparatului de cafea care își reglează stocul de apă l-a făcut să amețească de frică. Se scutură ca de un vis urât. Hai, bărbățele, nu te speria de o cafea. Și gândul cafelei i-a adus aminte de țigară. Nu mai fumase de vreo două săptămâni și astăzi, fără să-și poate explica impulsul, i-a cerut unui coleg o țigară. Nu o aprinsese. Zăcea și acum așezată geometric, paralel cu perforatorul. Face doi pași înapoi, o ia stângaci, ca și cum s-ar fi ferit de cineva, culege și o brichetă de pe biroul juristului – ce-o să mă-njuri maine dimineață la cafea! Te pup, bărbățele! – și iese.

— Și cine o să mă oprească?! Tu? Cu puterea cui?

Se priveau drept, neclintiți ca două pietre de mormânt. Aerul se încălzise și se subțiase în jurul lor iar între ei vibrau fâșii aproape palpabile de lumină.

— Cu puterea noastră! Cu puterea pe care le-o dăm lor, pentru a o culege înapoi înzecit. Cu puterea care este încă și în tine, pentru că ceea ce ne leagă, în același timp ne și desparte.

— Nu ne leagă nimiiiiiic! viespile clocotesc în sânge fierbinte. Ce poate lega pe un Cerșetor de un Culegător? Te-ai târât în genunchi o viață întreagă sorbindu-i mila și atenția. Eu am stat drept lângă el și nu am plecat nici atunci când mă ardeau cuvintele lui. Pentru că mi-a fost încredințat, iar noi nu ne trădăm niciodată copiiiiiii – cu fiecare sunet picături de spumă neagră se scurgeau pe ochi, ceață de cărbune în jurul irisului.

— Nu ți-a fost dat, așa cum crezi. Ai stat în preajma lui numai pentru mirosul de carne. Foamea este legea de care asculți tu și pentru aceea nu te-ai putut dezlipi de el. Nu ai fost alături de el, ai stat în el, așa cum bătrânii se plimbă printre spicele de grâu, le mângâie și tremură în așteptarea pâinii fierbinți de pe masă. Te-ai bucurat când i-a fost bine așa cum viermii se bucură de frăgezimea cărnii.

— Nu-mi vorbi tu mie de foame! Tu, care ca și el vă hrăniți din milă și închideți ochii la nedreptatea lui…

Shabaaaar mith faruk pithraneees!

Cuvintele în limba uitată se rostogoliră ca niște bolovani pe o pojghiță din ce în ce mai subțire de gheață. Același vârtej care a răscolit coroana copacilor se urcă și învolburează preț de o clipă norii. Ecoul presează timpanele munților și se liniștește pe cupolele tuturor catedralelor. Pielea celuilalt se învinețește de-a lungul unor semne ciudate, ca și cum un copil orb ar desena pe un geam aburit și gâtul i se contorsionează în spasme care cer să iasă.

— Nu-i lua numele în deșert!

Un curent de aer rece îl înfășoară pe după umeri ca o eșarfă umedă. Ridică gulerul gecii și își continuă drumul strângându-se cât mai mult în el. Undeva, nu foarte departe dar nici încă destul de aproape pentru ca huruitul baritonal al motorului să se audă, șoferul ține pedala de accelerație apăsată la jumătate. E de ajuns pentru ca     V8-ul nemțesc să respire vioi și pofticios. Radioul cântă în lumea lui de câțiva kilometri, fără ca cineva să îl fi  urmărit. Întinde mâna să îl închidă de tot chiar în momentul în care primele acorduri ale unei noi melodii îl împresoară din toate boxele sistemului surround.

Des enfants qui s’élancent

Une même apparence

Des éclats de soleil

Des rayons d’innocence

Avant la prudence

Avant la malchance

Des enfants pareils

 Oooh, da, avem onoarea, stimați telespectatori, să ascultăm melodia preferată a șoferului nostru. Slăbește prinsoarea volanului din mâna stângă, dreapta o trage înapoi și o așează cuminte pe cotieră, el se afundă în scaunul de piele.

Y a-t-il un sort, un signe

Est-ce un doigt qui désigne

Celle ou celui qui va

Renoncer pas à pas

Comment, qui sont-ils

Ces gens trop fragiles

Qui ne savent pas

Viteza mașinii scade ușor, în ton cu dulceața din vocea Patriciei Kass. Iar el savurează.

— Ce faci? Nu ai voie să schimbi nimic? Doar nu ești atât de copil să crezi că poți încerca să schimbi…

Legea nu poate fi schimbată în niciun fel, de nimeni! Nu e nevoie să-mi amintești asta!

— Și atunci…

— Clipa…clipa poate întârzia puțin…Privește!

Cu căștile în urechi rărește pasul căutând în playlist ceva interesant. Se gândește la ce îl așteaptă acasă, la încă o seară minunată alături de cel mai bun prieten – propria persoană. În seara asta te răsfăț, bărbățele! Salată de vinete și pâine la toaster. Pe urmă poți să-ți alegi după pofta inimii locul din canapea în care vei adormi. Nu e ca și cum te-ai bate cu cineva pe spațiu… zâmbește în interior și ochii i se luminează. Se oprește la o melodie și trage țigara de după ureche. O aduce aproape de buze și o adulmecă de la un capăt la altul, cu pofta unui copil care caută sânul mamei în somn. Ei, dacă tot te-am luat… ce zici, bărbățele, o aprindem? Ce-o să pățim? Mâine poate cade cerul peste noi și tot ne ducem… și melodia din căști îmbie la dezmăț.

J’ai peur de tout
Si ma vie je l’invente
Légère et insouciante
Je les croise au hasard
Dans les rues dans les bars
Fatigues, dociles
Ailleurs immobiles
Je ressens tout ça, tout ce froid
Cette intime fracture
Cette lézarde au mur
Je la sais, elle est là
Toujours au fond de moi
Et parfois je coule
Comme une pierre qui roule
Qui roule si bas

            — Vezi? și zâmbi dulce-amar, ca o părere de rău în fața unui sărut amânat.

Zâmbi și celălalt, într-o grimasă rece și vidă.

— O ultimă țigară! One for the road…parcă așa spun ei!

Muzica îl împresoară la trei sferturi din puterea sistemului, îl învelește și îl mângâie mătăsoasă, ca o femeie sigură pe sine. Și e atât de cald și bine, și parcă scaunul acesta nu are fund…se adâncește în el ca într-o apă perfect pregătită pentru baie, o apă care îl acoperă încetul cu încetul fără să-l sugrume, și nu se mai termină. Motorul huruie constant! Chiar și cu pedala apăsată leneș, e destul cât să înainteze cu peste o sută de kilometri la oră. Și viteza crește ușor, pe măsură ce șoferul se lasă pradă apei celei fără de sfârșit…

— Se apropie clipa! rosti și îl privi pe celălalt. Acum observă picăturile de sânge care i se preling pe aripi.

Celălalt îi citi gândul și îi răspunse:

— Ți-am spus că n-am plecat niciodată din el. Și carnea lor știi că ne zgârie …

— Ai stat tot timpul atât de aproape și nu ai observat ceva atât de simplu. Nici acum, nu e seară în care să adoarmă fără să spună, împreună cu mine Înger, îngerașul meu…

Nu a fost timp de așteptare sau de reacție, nu a văzut și nu a simțit nimic. Mașina l-a lovit în plin, zdrobindu-i măruntaiele încă dinainte ca el să lovească asfaltul cu capul răsucit, la aproape 15 metri depărtare. Carcasa i s-a sfărâmat grotesc, în timp ce în boxele mașinii melodia se aude în continuare, la fel de blând. Țigara, pe jumătate fumată și încă aprinsă zace pe marginea trotuarului.

Vivre quand tout lâche, quand tout casse, quand tout clash

Quand tous les blues ont sali ta raison, ta maison, tes saisons

Quand tout est sombre, plus rien n’est doux

 

 

 

 

 

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.