Paparuda (II)

Articol publicat in:Proza | 14 iulie 2014
Autor:

gypsy womanEpisodul anterior aici

Cică nu mult după ce cocoșul cântă de ora patru, omul își dădu sufletul, în pat lângă nevastă-sa. Când auzi acestea, țiganca își duse mâna la gură, uimită. Speriată, se ținu ca nu care cumva să scape o vorbă pe la vecini și inima i se făcu cât un purice când se gândi la ce o așteaptă. Parcă și vedea cum vina avea sa cadă toată asupra ei.

Zafira se găndi că, atunci când îi dăduse în cărți omului, nu i se arătase nimic necurat și nici de vreun farmec nu îl văzuse legat. Ce se petrecuse la conac după ce plecase dânsa, era peste puterile ei să știe și numai Dumnezeu cu cei din casă puteau să spuie.
Zafira, cutremurată, se duse să seîmbrace și se hotărî ca în ziua ce avea sa vină să stea cât mai departe de sat. Se gândi să plece la târg, la Cărbunari, sperând că lucrurile se vor domoli de la sine putere și va scăpa de gura satului.

După ce dădu de mâncare copiilor și închise bine casa,  ca să nu apuce cei mici care încotro, la joacă, vorbi cu moș Pavel, vecinul său, pe care îl știa mai mereu cu treaba la cel iarmaroc să o ia și pe dânsa.
Moșul avea căruța și se ducea sa vândă mai mereu lâna de oi scărmănată, strânsă de la ciobani. Omul tocmai se pregătea să înhame caii, așa că, cu drag de tovărășie, o luă și pe femeie. Își petrecură astfel întreaga zi împreună, plecați pe drumuri, vorbind de una și alta.
Când se făcu noapte, tocmai intrară înapoi în sat. Zafira avea… așa, puțin inima strânsă, căci niciodată nu își lăsase copii atâta vreme singuri, însă nici prin cap nu îi trecea grozăvia de se petrecuse în lipsa ei acasă.
Cotiră pe ulița lor și în timp ce se apropiau încet de case, de sus, după capră, țiganca zări arzând un foc mare, de se înălţa cu scântei cu tot până sus, la ceruri. Sări în picioare să vadă mai bine și apoi își duse mâinile la cap și începu să urle de ți se făcea pielea găină. Moșul, uitându-se și el în zare, rămase prost cu hățurile în mână, iar Zafira țâșni din căruță ca o săgeată și o lua la fugă, împiedicându-se în fuste.

Intră la ea în bătătură, unde lumea stătea roată în jurul focului fire-dancingși își zvârlea din mână în mână găleți pline cu apă, încercând să stingă vâlvătaia, dar Zafira știa că viața ei, cei trei copii, arseseră deja de vii. Casa era înghițită de pârjol iar ei pieriseră, zăvorâți înăuntru.
Când Zafira, turbată, vru sa își curme viața și să se arunce în flăcări după pruncii ei morți, un țăran mai zdravăn la trup dar şi la cuget, fu singurul care o prinse cu amândouă mâinile temeinic de mijloc și o trase înapoi.
În spatele ei, ca prin vis, țiganca auzi mai multe voci care îi spuneau rând pe rând, cu dușmănie, ba că este vrăjitoare, ba că îl omorâse pe boier. Ba mai mult, un om îi striga că nevasta boierului dăduse totul în vileag și toți aflaseră cum ea fusese cea care îi făcuse vrăji creștinului ca să-i fure toată argintăria din casa și apoi să o vândă la târg. Iar asta fu deja prea mult, drept care Zafira se prăbuși în genunchi hohotind de plâns.

Dar nici măcar asta nu le era suficient celor din jur. Cineva dintre cei adunați gură cască, pe uliță, o blestemă cât putu de tare și îi mulțumi lui Dumnezeu că a stârpit în sfârșit neamul ticălos de vrăjitori aciuat la ei în sat de atâta amar de vreme. Moment în care ţiganca văzu flăcările dansând în faţa ochilor pentru ultima dată și își pierdu cunoștința.
Se trezi singură după răsăritul soarelui, culcată pe pământ, înconjurată de pustiu. Când se dezmetici și pricepu că nu fusese vis de-l visase, se târî până la grămada de cenușă, tot ce mai rămăsese din casa și copii ei. Luă din morman cu palmele amândouă ținute căuș și începu să se frece cu ea pe față și gât, apoi pe brațe, urlând, cu o jale de neînchipuit. Scrum se făcuseră țâncii, scrum și viața ei.

– Femeie, ridică-te! îi spuse moș Pavel, ce venise după dânsa. Se aplecă de șale și bătrân cum era vru să o ajute, dar femeia nici chip să se oprească.
Dar ţiganca se tânguia pe jos cu durere, de parcă nu-l știa lângă dânsa. Urla ca o nebună simțind o durere cumplită în piept și în gâtlej, în vreme ce moşul își dădea seama cum își pierde din ce în ce orice putere de judecată.
– Află că vătaful este cel care a pus foc casei. El, trimis de nevasta boierului, zise omul uitându-se cu milă la țigancă – și toți din sat îi dau acum crezare dânsei. Zafira, femeie, cată de găsește-ți dreptate cum oi putea, ori de nu pleacă, du-te departe și nu te mai întoarce. Poți sa iei căruța mea și ți-oi da și câteva parale, numai ia-le şi fugi… du-te și caută-ți bărbatu, căci aici de oi mai sta, or sa te arză și pe tine de vie, îi mai spuse omul, apoi își făcu cruce. Dumnezeu să ierte sufletele lor nevinovate și Dumnezeu să îi ierte și pe cei de făcură moarte de om.

gypsy crying

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.