Prada

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 24 ( mai, 2012 )
Autor:

Şoseaua întunecată se derula asemeni unei pelicule de film mut, cu ale sale benzi albe încadrate de luminile haotice ale farurilor maşinii lui Burt Lucero. Cele două forme discoidale plăsmuiau umbre ale unor uriaşi antici, prelungind fantomele pietrelor străzii. Maşina poliţiei din micul orăşel Bolton gonea în încercarea zadarnică de a-l ajunge pe fugarul vitezoman. Liniştea drumului, acum împădurit, era spulberată de sunetele turaţiilor motorului vechiului, dar, paradoxal, foarte agilului Buick Regal. Vehiculul era cu mult înaintea bătrânului automobil obosit al poliţiei.

― Haide, iubirea mea! Scapă-mă de porc! tuna Lucero agitat, apăsând cu putere acceleraţia.

Negura nopţii îl înconjura.

(pe aici este… iat-o!)

O alee lăturalnică, invizibilă neiniţiaţilor – ascunsă de tufişurile uriaşe ale pădurii –, răsări din neant. Lucero încetini, stinse luminile schimbate acum în coloane de foc şi porni silenţios spre necunoscuta trecere prin inima naturii mute. După ce înaintă o distanţă considerabilă, opri motorul, coborî cu picioarele pe pământul umed, ascuns sub frunzele putrede ale toamnei trecute, şi căută cu privirea drumul principal.

Din depărtare se iscă un sunet vag, foarte familiar bărbatului, de sirenă poliţienească. Tot mai distinct şi mai acaparator. Printre trunchiurile copacilor începură să se contureze razele roşiatice ale urmăritorului. Apoi, ale sale coloane de foc străluciră şi maşina se ivi de după o uriaşă curbă montană. Sunetele stridente, luminile girofarului şi uruitul înfundat al motorului maşinii îi dădeau o stare puternică de nervozitate. Inima-i bătea neîncetat în pereţii pieptului, gata oricând să explodeze. „Porcul” trecu prin dreptul aleii, dar nu o observă. Goni mai departe pe drumul forestier în căutarea nelegiuitului bun de pedeapsă. Lucero zâmbi şi răsuflă cu uşurare. Apoi îşi îndreptă privirea spre drumul pe care se afla. Se părea că ar putea să se descurce singur pe calea din pădurea tăcută. Urcă în maşină şi înaintă, păstrând bezna completă, cu mare grijă. Avea de gând să scape cu prada.

*

Cu o oră înainte

Micul orăşel Bolton nu se deosebea cu nimic de suratele sale la fel de izolate. Străzile înguste erau acum aproape pustii, iar cerul senin era colorat cu sângele apusului, astrul zilei tocmai coborând încet după dealurile de vest. Localnicii se pregăteau de masa de seară, majoritatea magazinelor fiind deja închise. Burt Lucero aştepta liniştit în maşină ca ultimul orăşean onorabil să părăsească sediul băncii aproape miniaturale. Era neliniştit, cu toate că după toate aparenţele destinul era de partea lui de această dată. Ultima sa tentativă se soldase cu închisoarea pe nouă luni. Dar pe atunci nu era decât un începător neiniţiat în tainele acestei meserii străvechi. Acum era mai pregătit ca oricând. Când studiase cu atenţie toate locurile învecinate, descoperise din întâmplare străduţa din pădure. O verificase privind mereu peste umăr, atent la orice şofer curios. După câteva sute de metri, o casă sinistră îşi făcuse apariţia. Acolo îl cunoscuse pe proprietar, un om în vârstă, cu un simţ al umorului deosebit, aflat în concediu de unul singur. Aceea avea să-i fie cea din urmă destinaţie în noaptea ce urma. De acolo va pleca, în amurgul următor, direct spre Brooklyn. Planul părea perfect.

Privi ceasul. Era aproape ora închiderii. Uşa băncii se deschise şi ultimul client plecă de-a lungul străzii goale. Hotărât, bărbatul ieşi din maşină şi se îndreptă liniştit spre sediu.

Înăuntru, bancherul tocmai sorta fişicurile. Lucero intră fredonând o porţiune din cunoscuta piesă Stairway to Heaven.

― Am închis! Veniţi mâine, vă rog! strigă ţâfnosul cu banii.

― Serios? Păi… cred că pentru un client atât de serios precum sunt eu… îţi faci timp, entender amigo?

Lucero îşi vârî mâna sub paltonul negru şi scoase un revolver dintr-un buzunar interior. Zâmbi.

― Vai de mine, domnule… vă rog… nu credeam… luaţi toţi banii… dar… vă rog frumos! se plânse bancherul neajutorat.

― Sacoşele de transport să fie pline! Haide!

Omul începu să îndese stângaci seturile de bancnote în genţile băncii. O maşină mult prea zgomotoasă trecu, între timp, prin faţa sediului. Lucero îşi întoarse discret capul. În acel moment bancherul apăsă butonul pentru urgenţe, aflat sub tejghea, apoi se dădu instinctual înapoi. Agresorul îl privi cu uimire şi, impulsionat de întorsătura neaşteptată a planului său perfect, îndreptă arma spre el, descărcând cartuşul. Nefericitul căzu, lipit de perete. În urma lui, o dâră scârboasă, roşiatică, se evidenţie pe albul imaculat. Lucero se întinse după genţile pe jumătate pline şi alergă spre maşină. Porni motorul şi, cu un scârţâit asurzitor, o luă din loc. După mai puţin de un minut, maşina de poliţie pleca pe urmele lui.

*

Cântecul greierilor inunda atmosfera apăsătoare a nopţii. Copacii formau siluete stranii, groteşti. Vântul sufla crengile înfrunzite, transformând întreaga atmosferă lugubră într-o mare de şoapte străbune. Lucero se străduia să menţină maşina în perimetrul drumului. Avea ochii mijiţi în încercarea de a străbate întunecimea cu privirea. Mergea încet, evitând posibilitatea formării vreunui ecou nedorit.

Forma pătrăţoasă a casei începea să se contureze. În lumina albastră a lunii, construcţia dărăpănată se asemăna cu un gigantic cap de monstru antic, pregătit să înfulece din prada bănoasă a hoţului. Lucero zâmbi satisfăcut. Planul era pe cale să se sfârşească. Acum avea mare nevoie de un somn odihnitor. Deschise portiera, ieşi şi se asigură că maşina era închisă, după care se îndreptă spre uşa de la intrare şi bătu cu putere. De cealaltă parte se auziră paşi înfundaţi, iar mai apoi uşa se deschise cu un scârţâit prelungit. Bătrânul era îmbrăcat într-un halat de noapte. Îl privea buimăcit.

― Bună seara, domnule! începu Lucero. Îmi cer scuze că am ajuns atât de târziu, dar am fost prins cu treburi prin orăşel şi…

― Ne cunoaştem? întrebă proprietarul şi mai confuz.

― Ne-am întâlnit pe la amiază. Sunt Roger Janus…

Omul închise ochii şi îşi duse mâna la frunte, afectat. Lucero se abţinu din a izbucni într-un râs de proporţii epice.

― Aha! Vai bunule domn, iertare! Cu bătrâneţea, îmi pierd minţile! Intră şi simte-te ca acasă!

― Mulţumesc…

Lucero îl urmă înăuntru. Holul casei era impresionant. Foarte curat, mirosind puternic a dezinfectant, plin de picturi cu adevărat extraordinare, cu o armură medievală strălucitoare într-un colt şi cu nişte scări placate cu mahon care duceau la etaj. Părea de necrezut, dar înăuntru domnea o lume total diferită, având în vedere deteriorarea exterioară a construcţiei. Un adevărat castel din vremuri de mult pierdute în vârtejul timpului.

― Aveţi o colecţie de istorie impresionantă aici… grăi vizitatorul uimit.

Bătrânul se întoarse din drumul pe care o apucase spre o încăpere alăturată şi privi în gol. Rămase împlântat în ceramica podelei cu ochii aţintiţi undeva în sufletul interlocutorului său.

― Domnule… este totul în regulă?

Nici un răspuns, dar lui Lucero i se păru că în privirea-i pierdută se distingea o schimbare. Ochii. Ochii bătrânului luceau ca două nestemate veritabile frumos aşezate pe o catifea de cea mai bună calitate. Pupilele lui puternic dilatate emanau o strălucire tainică.

― Hei! Nene! Eşti bine? întrebă în continuare Burt Lucero, începând să îşi piardă răbdarea.

Proprietarul se întoarse şi îşi continuă drumul.

― Alo! Ce se întâmplă cu dumneata? strigă oaspetele.

(dacă nu-mi răspunzi te omor ciudatule)

Brusc, bătrânul ridică o mână, apoi îşi întoarse privirea.

― Colecţionez numai amintiri, bunule domn. Tot ceea ce vezi în jur este cules într-o viaţă de om singur.

― Ce… Nu înţeleg… Ce tocmai s-a întâmplat…

― Eram pregătit să plec spre bucătărie. Vreau să pregătesc un ceai revigorant de mentă.

― Dar… Ce a fost cu privirea dumneata aşa pătrunzătoare?

― Nu ştiu despre ce vorbeşti. Probabil că ţi-ai imaginat, continuă bătrânul.

― Ascultă, moşule… dacă mă faci pe mine nebun…

― Nu asta mi-a fost intenţia. Mă duc să pregătesc ceaiul, iar apoi îţi voi arăta camera în care vei dormi. Îmi cer scuze dacă te-am ofensat, călătorule.

Fără a mai aştepta vreun răspuns, se îndreptă spre încăperea din stânga. Lucero încercă să-şi controleze nervozitatea şi se plimbă prin hol pentru câteva minute. Dar ceva luci în lumina difuză a împovăratului candelabru. Din camera de pe partea dreaptă, prin crăpătura uşii sale duble, lumina se reflecta în ceea ce părea a fi un diamant gigantic. Inima începu să-i pulseze într-un ritm alert.

(să vezi şi să nu… vrei… ce ascunzi de mine puiule?)

Sângele îi purta adrenalina prin întregul trup. Palmele începură să-i transpire. Şi apăru dorinţa. Sentimentul care îl băgă în închisoare pentru nouă luni nenorocite. Sentimentul care îl împinse spre capturarea prăzii binefăcătoare. Dorinţa. Dorea cu disperare să afle ce se ascunde dincolo de acele uşi. Îşi aruncă privirea spre camera din stânga. Nici o mişcare. Apoi, păşi cu grijă în faţă, prinse mânerele şi deschise poarta spre fructul interzis. Camera era adâncită în beznă, dar razele din hol revelau o cutie dintr-o sticlă lucitoare, asemeni oglinzii. Intră în încăpere şi căută întrerupătorul. Un bec stingher care atârna de un fir spiralat sparse bezna.

(ce…)

Bărbatul rămase fără suflare. Întreaga încăpere era de o oroare care depăşea cu mult limitele imaginaţiei lui. Cutia de sticlă era de fapt o capsulă plină cu formol în care plutea capul grotesc decapitat al unei femei în vârstă. Aceasta avea ochii holbaţi, gura schimonosită într-un rânjet prelungit şi pielea vineţie. După aprinderea luminii, imaginea de ansamblu fu însă şi mai teribilă. Bucăţi din trupurile unor oameni de diferite vârste erau cusute între ele. Adevărate „opere de artă” alcătuite în întregime din materiale compuse din ţesut uman.

Lucero îşi percheziţionă haina în grabă în căutarea revolverului salvator. Şi atunci o imagine a ironiei sorţii se creionă pe pânza minţii lui. După ce îl împuşcase pe ţâfnosul de la casă, aruncase pistolul în geanta specială cu bani pe care o luase mai apoi. Aşadar, în acest moment, arma se afla în maşină împreună cu prada. Nu mai avu timp să găsească o soluţie, căci, deodată, simţi o împunsătură undeva în zona gâtului. În tot acel tablou monstruos, o nuanţă de gri, apărută de nicăieri, umplea fundalul. Încet griul se transformă într-un negru acaparator şi privitorul căzu leşinat.

*

Un fluierat straniu se distingea undeva în depărtare, prin ceaţa inexorabilă.

*

Burt Lucero deschise ochii şi lumina unor lămpi uriaşe îi inundă pentru câteva momente orizontul. Apoi, ansamblul prinse încet conturul obişnuit. Încercă să se ridice, dar îi era imposibil. Se simţea ameţit. întreg corpul îi părea un sac plin cu ciment greu. Glasul refuza să se formeze. Era paralizat.

― Mă bucur să te văd treaz, călătorule. Pentru câteva momente am crezut că te-am pierdut pe vecie. Dar hei, Domnul lucrează pentru noi, vorbi bătrânul entuziasmat.

Acesta purta o haină lungă, decolorată şi plină de sânge uscat. Pe cap avea o bonetă medicală. Îi zâmbi şi scoase din buzunar un ac de cusut.

― Nu încerca să vorbeşti sau să te mişti, pentru că îţi este imposibil. Cât mă bucur că ai trecut pe la mine, bunul meu domn. De ani de zile nu am mai avut un specimen atât de grozav. De douăzeci, mai precis.

Înfipse acul în braţul bărbatului şi continuă să-i vorbească în timp ce îşi mişca mâna cu îndemânare. Lui Lucero îi era imposibil să privească în lateral, dar nu simţi nici o durere.

― Vei fi capodopera mea eternă. Muzeul meu va avea parte de un veritabil hibrid. Şi nu te voi lăsa să mori. Nu. Vreau să te vezi complet îmbunătăţit. Să nu-ţi faci griji, dragul meu. Am fost chirurg în tinereţe. Cel mai bun din tot statul! Deci stai cuminte şi în curând te voi duce împreună cu restul colecţiei Muzeului Viu!

Burt Lucero leşină. Se scufundă, adâncit în propria-i spaimă, uitând de planul perfect. Prada. El era acum prada şi avea o singură dorinţă. Moartea.

O dorinţă imposibil de realizat pentru că atunci când se va trezi, şocul îl va închide într-un cerc al terorii finale, căci bătrânul îl va pune în faţa unei oglinzi pentru a vedea îmbunătăţirile aduse corpului său. Iar ceea ce se va reflecta atunci nu va putea fi descris în toată profunzimea sa. Un monstru înfiorător, o fiinţă compusă din membrele mai multor vietăţi. O creatură a coşmarului.

*

Poliţia nu a găsit nici o urmă a ucigaşului care a părăsise oraşul cu o sumă colosală de bani. Nu exista nici un martor, nici o fotografie a individului dat în urmărire, nimic cert. Dar problemele se înteţeau.

De la jaful urmat de o crimă de la banca Roadson de pe Main Street, cu apogeul vaporizării făptaşului, alte trei persoane au fost raportate ca dispărute. O fetiţă de numai zece ani şi un cuplu aflat în oraş ca turişti. Poliţia, după finalizarea unor anchete minuţioase, a descoperit un punct comun în cazul tuturor victimelor. Pădurea de la marginea Boltonul. Acolo, însă, nu a fost găsit nimic concludent. Căutările continuă şi astăzi.

*

Exista, totuşi, un lucru pe care nu îl cunoştea absolut nimeni. Lucrul cel mai înspăimântător dintre toate. Catalizatorul acestei întâmplări. Nimeni nu ştia că odată cu întâlnirea bătrânului misterios, Burt Lucero deschisese un nou ciclu al vânătorii de specimene pentru Muzeul Viu. O vânătoare care abia începuse.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

13 comentarii »

  • Daniel R. said:

    asta numesc eu o povestire excelenta; scrisa intr-un stil alert, plin de neprevazut, intunecat si totusi foarte atragator!!!
    …..chiar nu ma asteptam la asa o rasturnare de situatie teribila….. BRRRRR!!!

  • Paul (author) said:

    @Daniel R.: Mersi pentru vorbele de duh! Ma bucur ca scrierea a fost la nivelul exigentei tale!

  • Carmen said:

    suspans, schimbari de situatii si treceri subtile de la un plan la altul…toate acestea puse impreuna intr-un stil usor si relaxant dar care totusi, iti mentine in permanenta atentia treaza; felicitari din nou !

  • Paul (author) said:

    @ Carmen: Iti multumesc pentru cuvintele pline de intelepciunea unui saman aflat pe drumul plin de splendori al Artei… Sper ca fascinatia sa fie prezenta pe tot parcursul integrarii in lumea imaginata de mine!

  • Ioana-Catalina Dorojan said:

    Un ritm foarte alert si un stil captivant! Felicitari! 🙂

  • Paul (author) said:

    @ Ioana-Catalina Dorojan: Ma bucur nespus ca ti-a placut! Multumesc mult de tot!

  • Alexandru Triton said:

    Frumoasa rasturnare de situatie, Paul. Finalul e cu talc si, cred eu, lasa posibilitate unei continuari la fel de spectaculoase. Felicitari !

  • Alexandru Triton said:

    @ Alexandru Triton: Voi lua in calcul ideea unei continuari – cine stie? 🙂
    Multumesc pentru apreciere!

  • Paul (author) said:

    @ Alexandru Triton: Prietene, imi cer scuze ca-ti raspund atat de greu, dar am fost prins cu o multime de treburi in ultima vreme… Un lucru m-a amuzat teribil la ultimul tau comentariu si as dori sa te intreb, sperand sa-mi raspunzi, de ce ti-ai multumit? Am inteles aluzia la continuare (o fi fost si asta una) si sper ca „Zeii” sa fie de acrod cu tine, deci „Voi lua in calcul ideea unei continuari – cine stie?”…
    Pana una alta, iti multumesc si eu si te „felicit” pentru mesajul cam sinistru, dar amuzant!
    Pace!

  • Lex said:

    Dark fantasy & horror de nivel inalt. Buna treaba, frate. Asteptam cu tare multa nerabdare o noua povestire.

  • Paul (author) said:

    @ Lex: Thanks man! Sper ca asteptarea sa fie cat mai scurta si ca rezultatul sa fie cat mai fascinant cu putinta…

  • Ploaie de mai la… « SCIFIENTLAND said:

    […] dovedindu-se foarte stăpân pe scrisul său. Iată-l revenind cu o nouă povestire, „Prada”, construită în jurul temei savantului nebun, ipostaziat într-un bătrân chirurg ce mi-a amintit […]

  • mai buni şi activi 3 « Scriptorium said:

    […] D. Adrian, cu povestirile Fantasma eternităţii, Prada, Nopţi în tenebre: Ecouri din trecut, Nopţi în tenebre: Piatra din Abis şi Descoperirea, […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.