Secretul caselor mari

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 17 ( octombrie, 2011 )
Autor:

De la Piaţa de Peşte se vedea poarta înaltă peste care au trecut în tăcere multe ploi. O pândea discret, în timp ce mâinile i se mişcau agile prin mormanul de crap şi roşioară. Ştia că în scurtă vreme o să audă râgâiala balamalelor. La orele astea ceţoase, de dinainte de răsăritul soarelui, cel puţin două persoane ar fi trebuit să iasă pe poartă.

Coşul se umpluse. Cu un oftat, îl săltă pe umăr, proptindu-şi o palmă în şold. În piaţa pustie se auzeau câteva glasuri răguşite şi lipăitul tălpilor de papură.

O luă spre ieşire, mârâind alintat. De câte ori hămălea prin piaţă, îi plăceau două lucruri: să mormăie şi să calce apăsat. Mergea la galop, scoţând pe nas roiuri de bondari, iar din când în când freca sub călcâi pânza curată a papucilor.

Poarta se deschise cu zgomotul specific, pe care l-ar fi recunoscut din orice punct al cartierului. Era un sunet greu şi obosit, ca un orăcăit de broscoi. Mitină se opri lângă jgheab, şi, fără să lase coşul, îşi încordă ochii spre poartă.

În lumina dimineţii de vară, Strada Teilor părea pavată cu bucăţi brumării de candel.

Prin crăpătura porţii zări mai întâi borul unei pălării de pai, apoi umărul ferm, şi, în fine, în timp ce poarta se închidea cu acelaşi orăcăit, apăru şi bărbatul, cu ochii aproape acoperiţi de pălărie. Mitină continua să se holbeze, ţinându-şi un braţ în şold, iar pe celălalt încleştat în marginea coşului de pe umăr. Printre nuielele de răchită se scurgea apa maronie şi mucoasă, iar două şiruri lungi se răspândiră în ţesătura cămăşii.

Bărbatul cu pălărie de pai mergea fără grabă ca un om ieşit la plimbare, iar în mersul lui era ceva semeţ, mai ales în zona genunchilor, care păreau făcuţi dintr-un cauciuc nou-nouţ. În tot corpul, altădată cârpos, crescuse o fibră elastică în care mustea seva unei vieţi noi. Cu toate că până săptămâna trecute fuseseră făcuţi din acelaşi aluat, Mitină nu se aştepta nicio secundă ca pălăria de pai învechit să se întoarcă spre el. Bărbatul acesta nou, care odată împărţise acelaşi pat cu Mitină, se transformase într-un tip impunător şi de neatins, aşa cum erau toţi cei care ieşeau pe poarta de la numărul 6.

Când fostul tovarăş ajunse în dreptul lui, Mitină îşi ţinu răsuflarea. Văzut de aproape, obrazul ras părea cu adevărat subţire, ca toate obrazele caselor mari. Pe sub pleoapele destinse fulgeră o clipă apa verde a ochilor, fără ca Mitină să-şi dea seama dacă omul îl privise sau nu. Mai ales că întreaga atenţie îi fu atrasă de coşul care stătea lipit de spate, agăţat în două bretele şi căptuşit cu muşama verde. Acest amănunt îl lăsă cu gura căscată de uimire şi abia în acel moment realiză că braţul îi amorţise pe răchita băţoasă a propriului coş.

*

Când intră în bucătărie, femeile îl luară imediat în primire. Bineînţeles, întârziase. Mitină răsturnă coşul pe masa de marmură şi aruncă o privire spre fereastra cu zăbrele. Pe sub creanga de măr răsărea soarele.

Sinica îi făcu semn să se aşeze pe scăunelul de lângă plită. De obicei avea ceva bun păstrat pentru el. Acum îi întinse un porumb copt.

Mitină îi spuse în două vorbe ce mai era prin Piaţa de Peşte, apoi îi povesti despre bărbatul cu pălărie de pai. Amândoi îl cunoşteau.

− Anul trecut am şi dormit un timp cu el în acelaşi pat, în odaia grajdului.

Sinica nu ştia acest amănunt, dar îşi aminti cum îl cheamă. Lucrase la grajduri şi după aceea la cuptorul de pâine din curtea mică.

Mitină îşi privi un timp boturile tăbăcite ale papucilor de papură, apoi supse cotorul mustos în partea de pe care mâncase deja boabele. Era un porumb de lapte, moale până în măduva coceanului.

− Ăştia care se duc acolo, şopti el, se întâmplă ceva cu ei, ca şi cum casa aia ar fi din altă lume…

Pentru Sinica, situaţia asta era absolut normală.

− Una este să fii slugă de cartier şi alta să întri în casa lui Naum Tăbăcaru!

Mitină aruncă în foc coceanul şi privi cum flăcările se făcură pulbere de scântei.

*

Pe la prânz era rupt. Lemne, butoaie, găini tăiate. Părul i se năclăise sub basmaua veche, pe care o purta rotocol în jurul capului. Se opri o clipă la ferestruica porumbarului. De sus, Strada Teilor părea sufocată de cârpe multicolore, iar peste foşgăiala ei trona casa de la numărul 6, cu poarta ca un scut. La ferestrele dinspre drum o femeie spăla pervazul. Avea în mişcarea mâinilor ceva preţios şi, chiar de la distanţa asta, Mitină îşi dădu seama că pe faţă îi stătea întipărită marca inconfundabilă a casei lui Naum Tăbăcaru.

Îşi şterse fruntea, mişcând rapid pânza neagră de pe cap, şi strânse cu o mână plasa în care porumbeii tremurau încă.

Apoi observă cum femeia de la fereastră flutura degetele către cineva. O haină decolorată îşi făcu loc prin mulţimea ameţită de căldură. Era poştaşul austriac, care ţinea pe creştet un pachet legat cu sfoară. Naum Tăbăcaru primise iarăşi ceva, un obiect cumpărat de la Viena sau din alte părţi. Pachetul arăta exact ca tava de cafea, poate cu două degete mai gros.

*

Pe la ora apusului, când se risipea fierbinţeala zilei, de la numărul 6 ieşi însuşi Naum Tăbăcaru. Faţa lui electrică îl făcu pe Mitină să lase imediat ochii în jos. În fibra uscată a papucilor lui crescuse brusc o întreagă lume. Chiar şi petele minuscule, risipite  în împletitură, îl făceau să se simtă mai confortabil decât sub privirea binevoitoare a lui Naum Tăbăcaru. Simplul gândul că ochii acestui om căzuseră deja pe ceafa lui îl făcu să se simtă imbecilizat pe loc.

Naum păşea leneş, balansându-şi bastonul cu măciulie de leu, iar uneori întorcea capul să răspundă la câte un salut, cu sprâncenele ridicate şi cu un surâs imediat răspândit în bărbia tremurătoare.

Dacă l-ar fi pus cineva să-l descrie, Mitină n-ar fi putut să spună cum arată.

Naum ţinea sub braţ o carte voluminoasă, ca un gramovnic. Printre coroanele teilor, silueta lui urca spre cer, în timp ce în urmă rămâneau umeziţi ochii străzii.

Peste gardul de cărămidă arsă, însuşi popa Dumitrescu privea gânditor.

− Am auzit că în casa lui Naum toată văsăria are aceeaşi culoare, de la cănile de ceai, la farfuriile de friptură, totul, absolut totul este alb cu o dunguliţă vişinie!

Mitină supse în ureche cuvintele stăpânului său şi o luă din loc. Granitul străzii era atât de fierbinte, încât îl simţea prin tălpile papucilor.

În gardul de la numărul 6 era o mică bortă, prin care se vedeau tufele de zmeur şi câte un picior în mişcare. Mitină observase că niciunul dintre servitorii lui Naum nu se grăbea. Ca şi stăpânul, toată servitorimea părea cuprinsă de nepăsare.

*

Într-o dimineaţă intră în bucătărie şi goli coşul de peşte. Prin fereastra zăbrelită intra lumina proaspătă, iar încăperea mirosea a porumb copt. De lângă plită lipsea micul scaun pe care se aşezase de atâtea ori.

− Nu te mai uita, îi spuse o femeie, că nu mai vine!

După ce mormăi ceva despre peşte, aceasta-i povesti cu oarecare tristeţe despre plecarea Sinicăi. Aşa cum era de aşteptat, şi ea intrase în casa lui Naum Tăbăcaru.

Într-adevăr, Mitină o întâlni după câteva zile. Mergea dreaptă, cu un paner de rufe sub braţ. Cu toate că o recunoscu imediat, era destul de schimbată. Hainele îi stăteau întinse, iar părul era aranjat într-un coc. Pe faţă avea întipărit acelaşi aer de bunăvoinţă şi nobleţe care făcea ca orice om intrat în slujba lui Naum să pară de neatins. Poate că tocmai acest fel distant făcea din ei o tagmă diferită. Mitină se opri în mijlocul trotuarului, curios să vadă dacă şi Sinica l-a uitat. Ea înaintă zâmbitoare, fără să dea vreun semn de recunoaştere. Totuşi, când ajunse în dreptul lui îi spuse din mers:

− Cum e Mitină? Ai cules zărzărica?

Mergea dreaptă şi abia îşi înclinase capul spre căruţul lui cu zarzăre. Mitină încremeni lângă gard, fără să deschidă gura. Abia când Sinica intra pe poarta de la numărul 6, ar fi fost pregătit să răspundă. Însă nu mai era cazul.

*

În seara aceea îşi scutură basmaua neagră, o răsuci cu grijă şi o aranjă din nou în jurul capului. Răsărise luna şi aerul răcoros aducea mirosul râului.

Mitină se furişă prin spate, pe Strada Morilor, şi ieşi la poarta din dos a casei lui Naum Tăbăcaru. Prin gardul din brad nou se vedeau lumini mişcătoare. Îşi potrivi ochiul între uluci. În curtea mică era bucătăria de vară, prelungită de un umbrar. Din grindă atârnau nişte lămpi cu pâlnie.

Un timp aşteptă. Aproape adormise cu spinarea lipită de gard, când îşi dădu seama că nu mai mişca nimeni. Îşi lua avânt şi sări gardul. Curtea bucătăriei nu era mare. Prin poarta îngustă trecu dincolo, în curtea casei.

Dintre tufele de flori şi zmeur ieşeau aleile pavate. În dreapta era casa, iar în faţă se vedea poarta falnică, închisă cu un zăvor lat. Clădirea nu era cine ştie ce, dar avea o verandă înălţată, iar între stâlpii ei albi urcau lăstarii de caprifoi. Această faţadă dădea casei un aer foarte impozant. În schimb, scara, cu două rânduri de trepte înguste, părea înghesuită în stânga. Iar asta era tot.

Aproape dezamăgit, o luă spre ieşire, ascultându-şi papucii foşnitori. Casa lui Naum Tăbăcaru răspândea în jur o linişte impunătoare.

Apoi, din amândouă părţile, auzi lătrat de câine şi-şi simţi glezna luată în colţi. Mitină apucă pe bâjbâite ceafa păroasă şi şopti câteva vorbe ca să închidă gura câinelui. Însă erau doi, amândoi hotărâţi să-l sfâşie. Reuşi să-şi elibereze glezna şi izbi cu celălalt picior într-o burtă moale. Papucul îi zbură pe alee, iar o schelăială scurtă răsună deasupra curţii. Căută din ochi un băţ, însă curtea era curată ca o carte. Când dinţii unuia dintre câini i se înfipseră în pulpă, în casă începură să se aprindă lămpile. Mitină se smuci, aruncând în stânga şi-n dreapta cu picioarele. Pe verandă apăru cineva. În fugă simţi câteva capete aplecate peste balustradă. Era o mişcare lentă şi fără cuvinte. În liniştea nopţii continuau să se audă doar lătrăturile celor doi câini. Mitină îşi aruncă ochii în sus. Între stâlpii albi, Naum Tăbăcaru privea în tăcere. Lângă umărul lui cineva ţinea o lampă.

Pentru moment, se crezu salvat. Însă lupta continuă cu şi mai multă înverşunare.  Două labe îl izbiră în piept. Era un ciobănesc bătrân care ştia punctele slabe ale omului. Mitină îi apucă botul şi-şi mai repezi de câteva ori picioarele în celălalt câine. Între coloane, Naum privea nemişcat. Nişte mâini aşezară pe balustradă o oală, dar nu apucă să vadă integral scena. Ciobănescul îi puse din nou labele în gât. Când atinse pământul, simţi în nări mirosul de caprifoi şi-şi aminti imediat de lăstarii care urcau pe stâlpii verandei. Oare de ce nu opreau câinii? Poate nu-şi dăduseră seama că era el. Botul animalului îi căuta jugulara, iar gândul că ar putea muri sfâşiat, îl făcu să sară arc.

Unul dintre câini se rostogoli între straturile de flori, iar Mitină profită să prindă ceafa celuilalt. Ţinându-l la distanţă, vru să se întoarcă şi să o ia din nou prin curtea bucătăriei. Un val fierbinte îl ţintui pe loc. Din pânza cămăşii se ridicară imediat inele de aburi. Un miros cunoscut îi invadă nările. Era sucul tăios, ieşit din băutorul de vin, stropul greu al moleculelor refuzate, purtător al drojdiilor produse de un rinchi obosit. Sus, la verandă, Naum Tăbăcaru ţinea în mână un ţucal alb, mărginit cu o dungă subţire.

Pentru o clipă, una dintre acele clipe lungi, toate zgomotele dispărură. Mitină îşi imagină faţa neclintită şi atentă a lui Naum. Ştia că-l priveşte, probabil cu buzele lipite una de alta, fără să-şi mişte genele, fără să-şi zbârcească fruntea, ca un stăpân intangibil al jetului, pe câtă vreme el, sub veranda îmbrăcată în caprifoi, nu era decât un teritoriu marcat.

Hărmălaia câinilor reîncepu. Dintr-un salt, Mitină atinse gardul şi mai azvârli un călcâi în botul rece care încerca să-l ajungă.

*

Două zile mai târziu, Sinica bătu la poarta popii Dumitrescu. Primul care ajunse pe alee fu Mitină. Trase zăvorul şi aşteptă încruntat. Proaspătă, cu hainele apretate, Sinica îi întinse un pachet micuţ, învelit în hârtie lucioasă. După cum zâmbea, îngăduitor şi distant, era clar că nu venise să stea de vorbă.

Când femeia se îndepărtă suficient, Mitină desfăcu grijuliu hârtia fină şi tresări. În ambalajul delicat îşi descoperi papucii, ca două aripi de prigorie moartă. Papura era smotocită, iar în câteva locuri, căptuşeala de pânză se descususe.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.