Toga de senator

Articol publicat in:Proza | 29 ianuarie 2013
Autor:

Povestea mea începe într-un sfârşit de decembrie, când iarna începea să-şi intre în drepturi şi să se facă cu adevărat simţită. Eram în anul doi la filosofie şi nu aveam în minte decât dorinţa de a înţelege ceva din această viaţă şi de a-i impune un sens. Numele meu este Crinu. Sunt ţigancă şi provin din Negreşti-Oaş. Aveam 20 de ani când au avut loc toate aceste întâmplări stranii pe care sper că le voi putea relata aici, fără a pierde nimic din ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

Aveam un curs de metafizică cu profesorul Mihai Codreanu, care încerca să fie o copie palidă a lui Nae Ionescu, ce atrăgea toţi studenţii la cursurile sale de metafizică şi nu îi învăţa ce e filosofarea, ci cum să filosofeze. Carisma lui Codreanu era cea care făcea ca amfiteatrul să fie plin la fiecare dintre cursurile sale, cu toate că materiei nu prea i se mai acorda o atât de mare importanţă după scrierile lui Kant. Dar Codreanu ştia să ne provoace, ştia să ne angreneze pe toţi în discuţie şi să ne facă să rămânem uimiţi când noi înşine eram cei care găseau răspunsurile la întrebările pe care tot noi le puneam. Era un bărbat brunet, de aproape 1.90, cu un zâmbet permanent, uşor ironic, dar care trezea în inima studentelor sale multe pasiuni.

M-am îndrăgostit de el încă de la primul curs şi-mi spusesem la final că vreau să fie al meu, că vreau să-l cuceresc şi să mă bucur de el. Mă aşezasem în prima bancă şi încercam să-l fac să-mi întâlnească privirea. Ştiam că dacă mi-o va găsi pentru câteva secunde va fi cu siguranţă al meu. Niciodată privirea mea, ochii mei mai negri decât noaptea nu dădeau greş… Codreanu se opri pentru câteva secunde din prelegerea sa asupra timpului şi se apropie de mine, privindu-mă cu o foame cum nu am mai întâlnit niciodată.

– Aţi înţeles, domnişoara Crinu? mă întrebă el cu o voce ce îmi paraliza orice răspuns, ba chiar şi respiraţia îmi părea a fi oprită.

Am dat aproape inconştientă din cap în semn de aprobare, dar vocea lui, întrebarea adresată mie, continua să-mi bântuie mintea şi să mă facă să-l doresc şi mai mult. Tot cursul nu am fost stare să-l urmăresc, întrebarea lui continua să se repete în gândurile mele. Privirea lui parcă mă hipnotizase pe vecie.

– Aţi înţeles, domnişoara Crinu?

Această întrebarea continua să se reverse peste gândurile mele ce refuzau să se concentreze şi în altă direcţie. Codreanu îmi invadase mintea şi mă simţeam deja a lui.

– Domnişoară Crinu, aţi putea veni la mine la birou, mâine la ora 9? Îmi pare că aveţi unele întrebări asupra tematicii cursului şi mie nu-mi place ca vreun student de-al meu să aibă nelămuriri.

– Da, vă mulţumesc, domnule profesor, îi şoptisem eu, nemaifiind stăpână nici măcar pe vocea mea. Din nou, ochii lui negrii şi vocea atât de sigură mă hipnotizară. Colegii mei ieşiseră deja din amfiteatru, dar eu eram pierdută undeva într-un neant al gândurilor unde singura certitudine era Codreanu, cu a lui privire pătrunzătoare. Acea privire… Acea privire parcă vroia să-mi spună: Crinu, eşti deja a mea!

Profesorul ieşise şi el, dar eu continuam să rămân acolo incapabilă de vreo reacţie. Pradă gândurilor şi lui Codreanu… Din aceasta reverie mă trezise colega mea Mira, căreia îi fu imposibil să nu fie ironică cu mine…Mă îndreptam cu ea spre cantină, dar îmi era cumplit de greusă o ascult, să port o conversaţie cu ea. Nici la masă nu simţeam gustul mâncării, nu mai simţeam nimic de fapt. Era doar Codreanu în mintea mea, nu puteam să alung din faţa ochilor minţii acea privire a lui..

Noaptea se ivi fără să o văd, dar somnul refuza să se facă prezent. Îmi doream să dorm, să treacă timpul cât mai repede şi să se facă dimineaţă, să pot să fiu a lui Codreanu! Acea noapte a fost însoţită de mii de vise ce aveau în centru doar imaginea lui. Eram într-o altă lume, îmi era teamă dar totuşi îl vroiam! Chipul lui era acoperit de o cunună de lauri, iar trupul îi era inveşmântat într-o togă precum a unui senator roman.

– Vino, îmi şopti el. Vino…

Dar refuzam să mă mişc şi simţeam cum teama mă copleşea. Nu vroiam să-i dau ascultare şi totuşi doream să-i ajung în braţe.

–  Vino! spuse el imperativ, şi de această dată nu mă puteam sustrage poruncii sale.

M-am ridicat din pat şi m-am îndreptai spre el cu paşi mici…Fereastra era deschisă, viscolul arunca mii de fulgi de nea în cameră dar nu simţeam gerul, cu toate că termometrul de pe perete indica minus 10 grade Celsius. Cu paşi mici, aproape refuzam să merg, dar ceva mă trăgea înspre el, nu eram deloc stăpână pe mine, încercam să mă agaţ de orice, dar braţele mele nici ele nu erau ale mele. Doar privirea mea se pironea asupra acelui termometru, de parcă acel obiect m-ar fi putut sustrage lui Codreanu. Apoi mi-am aruncat privirea asupra colegii mele Mira, ce dormea un somn de plumb, cu toate că plapuma îi era plină de nea. Simţeam o căldură moleşitoare, precum cea dată de un pahar de vin după o zi obositoare. Pleoapele îmi erau grele, braţele moi…

– Vino, iubita mea iubită! auzii din nou acel glas ce mă conducea şi era stăpân peste mine. Vino!

Pluteam? Mergeam? Nu ştiu, ştiu doar că am ajuns în braţele acelui Codreanu care a luat cunună de lauri şi a pus-o pe capul meu spunându-mi: eşti a mea, divino!

Am leşinat instantaneu şi m-am trezit cu spaimă într-o încăpere plină de cărţi. Mii de cărţi, pe toţi peretii… O muzică tulbură liniştea dintr-o dată şi avu un efect calmant asupra simţurilor mele. Era Hurst… Mă calmă şi parcă uitai tot ce se întâmplase. Unicul gând era de a ma ridica de pe acea canapea şi  a mă uita printre cărţi. M-am ridicat şi abia atunci am observat că purtam o rochie neagră, lungă… Dar din nou notele sublime izvorâte din Hurst îmi opriră orice teamă. Vroiam un singur lucru: să văd de ce cărţi sunt înconjurată. M-am repezit spre ele în goană, şi le citeam titlurile: de la Herodot, Hesiod, Heraclit, Platon…până la Kant. Toţi filosofii antichităţii, evului mediu, alchimiştii, primii teologi, filologi, dar şirul de cărţi se întrerupea brusc la Kant: o carte groasă ce purta doar titlul de Critica Raţiunii Pure, dar paginile îi erau goale. Pe un alt raft zăceau marile scrieri ale literaturii romane, printre care Ovidiu, Seneca, Petronius şi Marcus Aurelius, și se evidenţiau prin faptul că volumele păreau a fi făcute din aur.

Uitasem de tot şi nu aveam în mine decât dorinţa de a deschide cât mai multe cărţi, de a le sorbi cuprinsul. Vibram interior o dată cu muzica lui Hurst…  Auzii atunci vocea lui care mă scoase de sub imperiul cărţilor:

– Vino, divino! Vino!

Era el! Era Codreanu! Mă simţeam atât de fericită, atât de veselă şi atât de frumoasă! Era Codreanu meu, purtând cununa de lauri şi toga de senator. Privirea lui era surâzatoare, liniştitoare şi mă făcea atât de dornică de a vorbi cu el! Dar eram incapabilă să scot un sunet, nu puteam articula nici un cuvânt, absolut nici un cuvânt. Vroiam să-l strig, dar nu puteam!

– Linişteşte-te, divino! Iubita mea iubită, crede în mine!

Din nou, cuvintele lui mă liniştiră, şi de această dată eu am alergat spre el şi i-am sărit direct în braţe îmbrăţişându-l, dornică să mă dizolv în el. În braţele lui am simţit că mi-am găsit locul, că formăm un tot unitar, că suntem un singur corp, o singură fiinţă. Parcă mă pliam pe el, parcă braţele mele îşi găsiră adevăratul loc…

– Divino, nu simţi ca avea dreptate Aristofan în Banchetul lui Platon? Nu simţi că tu ai fost, eşti şi vei fi etern a mea? Nu simţi că eu am fost, sunt şi voi fi etern al tău? Nu simţi că suntem unul? Divina mea! Îmbrăţişează-mă! Iubeşte-mă! Iubeşte-te!

Vocea lui, cu acest torent de cuvinte, aruncară un potop de lavă asupra mea. Sinţeam pentru prima oara în viaţă, palpabilă, dragostea pură. Dragostea, iubirea… Eram copleşită de fericire pură! Aş fi vrut să urlu:  iubitul meu, cât de mult te-am căutat! Dar incapabilă să articulez vreun cuvânt, m-am lăsat sub îmbrăţişările şi mângâierile lui…

– Divino!

Şi mă simţeam divin! Săruturile lui îmi deschideau mintea, sorbeam aproape toată cunoaşterea lui, toate suferinţele milenare ale sufletului său… Mă vedeam pe mine în sufletul lui şi-mi vedeam toate vieţile trecute…  Simţeam că mă pierd în el şi găsesc paradisul pierdut de primii oameni. Eram in paradis în acele clipe! Minute, ore? Nu o pot spune, mi-e imposibil…

Dar Hurst amuţi şi senatorul meu roman se pierdu din faţa privirii mele, cărţile se roteau haotic prin aer, într-un vârtej ce le trăgea în el şi le făcea apoi nevăzute. Simţeam cum cu fiecare carte pierdută în acel neant se rupe ceva fizic în mine, eram disperată! Îmi venea să plâng şi deodată lacrimile mi-au izbucnit… Lacrimi de sânge! Brusc vârtejul dispăru şi, o dată cu el, toate cărţile: doar Critica Raţiunii Pure a lui Kant se rostogoli la picioarele mele… În acel moment am leşinat…

Mă trezii în faţa profesorului Codreanu, care de la biroul său îmi spunea:

– O dată cu Kant, metafizica tradiţională moare. Vechea metafizică avea ca obiect suprasensibilul, supranaturalul, transcendentul – Dumnezeu, libertate, nemurire, iubire – noua metafizică a lui Kant are ca obiect imanentul, domeniul non-sensibil al cunoaşterilor pure, aprioricul. Iubirea imaginată de Platon ia sfârşit, e doar o amăgire. Kant pune final unei epoci…

Eram într-o stare groaznică, dar profesorul continua să vorbească şi să-mi explice cum tot ce spunea metafizica tradiţională era mai mult un mit, o invenţie omenească, nedemnă de a fi luată în seamă. Nu era Codreanu meu! Era un alt Codreanu, schimbat, dar cu acelaşi suflet. Să fi fost totul un vis? M-am scuzat că nu mă simt bine şi am plecat, m-am ridicat brusc, fără să salut…

Eram speriată! Un vis să fi fost totul? Tremuram toată, nu de gerul de afară ci de teamă. Am ajuns la cămin şi intrând în cameră am găsit-o pe Mira în pat.

– Aşa devreme ai plecat? Nici nu te-am auzit! Am răcit groaznic, cred că am gripă.

Mira răcise din pricina geamului deschis? Dar Codreanu meu cu toga de senator a fost doar o amăgire? Ce e cu mine oare?  Nici astăzi nu ştiu dacă a fost ceva adevărat în acea noapte rece de decembrie. Doar îmbrăţişarea lui îmi lipseşte, a lui Codreanu, jumătatea mea pierdută de epoca raţiunii…

 

 

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.