Uimitoarele aventuri ale lui Sir Z

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 4 ( septembrie, 2010 )
Autor:

Vara, orele cinşpe făr’un sfert

Urma să petrec două săptămîni la hotelul A., din capitala Y. a ţării N.

V., prietenul meu scund şi bărbos din sud, m-a însoţit în această aşa-zisă vacanţă, deşi, sincer vă spun, aş fi preferat să fiu singur. După o lungă călătorie pe mare, cu vasul căpitanului P., pe numele său adevărat R. – timp în care am fost nevoiţi, atît eu, cît şi bunul meu prieten V., să ascultăm plicticoasele poveşti despre pisici ale domnişoarei G. şi ale doamnei B. –, cînd am pus în sfîrşit piciorul pe ţărm, în micul sătuc S., aflat la nord de K. şi în vecinătatea capitalei Y., mi-am jurat că nu voi mai călători pe mare. Cum ne aflam abia în anul 17…, în ziua de 12 ale lunii i., şi cum avioanele nu se inventaseră încă, ştiam din păcate că, şi la întoarcere, aveam să călătoresc tot cu o corabie, poate chiar cea a inimosului căpitan R., care ne adusese aici. Dar, jurămîntul, odată făcut, trebuia ţinut. Din fericire, timpul nu-mi permitea să mă gîndesc acum la problema jurămîntului, adevăratul motiv al prezenţei mele în Y., alături de prietenul meu V., fiind unul secret, care era mult mai important decît orice jurămînt. Ca să fiu sincer, căci secretul nu faţă de domniile voastre trebuia ţinut, motivul acesta era: cu ceva vreme în urmă, cunoscutul pirat M. din C. jefuise nava W. a companiei W. (simplă coincidenţă de iniţiale), navă care, pe lîngă faptul că transportase şase sute de kilograme de aur, în lingouri de cea mai bună calitate, îl avusese la bord şi pe fiul contesei Q., nepoata guvernatorului din G. Aşa se face că, angajat de guvernul statului G., al cărui rege era, la vremea aceea, M.S.Î. Cuceritorul,  am pornit pe urmele infractorului.

Cum am mai spus, ne aflam în anul 17…, deci nu se punea problema existenţei calculatoarelor, a internetului, a televizorului, minuni care vor fi inventate abia peste n ani. Deci nici chipul infractorului nu putea fi popularizat, ceea ce mi-a dat mult de furcă, pînă să aflu unde s-a pitit piratul M. din C. În fine, după ani de muncă, am aflat dintr-o sursă confidenţială că M. se află în capitala Y. a statului N. Sursa mea l-a recunoscut pe pirat după banda neagră pe care o purta la ochiul drept.

– Sigur purta bandă neagră la ochiul drept? mi-am întrebat eu sursa la telef….

Mă scuzaţi, m-am lăsat purtat de val. Dumneavoastră deja ştiţi că, în momentul de început al acestei povestiri, ne aflam în anul 17…, cu alte cuvinte, nici măcar telefonul nu fusese încă inventat.

– Sigur purta bandă neagră la ochiul drept? mi-am întrebat eu sursa, cînd aceasta a venit la mine călare pe calul ei.

– Sigur, a spus ea.

Ea, adică sursa. Dacă ar fi fost să respect adevărul în litera lui, aş fi scris:

– Sigur purta bandă neagră la ochiul drept? mi-am întrebat eu sursul, cînd acesta a venit la mine călare pe calul lui.

– Sigur, a spus el.

Dar, cum cuvîntul „surs”, la masculin, n-a fost inventat încă în limba în care e pusă pe hîrtie această poveste-relatare, am scris:

– Sigur purta bandă neagră la ochiul drept? mi-am întrebat eu sursa, cînd aceasta a venit la mine călare pe calul ei.

– Sigur, a spus ea.

♦             ♦

În dimineaţa ce a urmat, alături de prietenul meu scund şi bărbos din sud, pe care n-aş fi vrut să-l iau, dar a trebuit s-o fac, la ordinul guvernului din G., care avea mai multă încredere în el decît în mine, m-am îmbarcat pe vasul căpitanului P., pe numele său adevărat R. Şi iată-ne acum – după un obositor drum, parcurs pe jos, dinspre sătucul S., situat la nord de K., spre capitală – pe plaja din Y., înconjuraţi de fete frumoase în biki… Cum spuneam, ne aflam în anul 17…, nimănui nu-i trecuse prin cap să inventeze bikini, aşa că fetele erau îmbrăcate în tot felul de corsete şi purtau umbreluţe. Şi, dacă te uitai mai bine la ele, vedeai că nici frumoase nu erau, fiindcă erau africane. Şi nici măcar corsete şi umbreluţe nu purtau, din aceeaşi cauză (adică din cauză că erau africane), fiind îmbrăcate în piei de leopard.

Cum spuneam, am ajuns în oraşul Y. Şi, tocmai cînd voiam să trec strada U., printr-un loc în care mai tîrziu, oameni cu cap vor fi aşezat o trecere de pietoni, în oglinda unei vitrine am zărit un ochi acoperit cu bandă neagră. M-am uitat atent în vitrină, s-a uitat atent şi prietenul meu V.:

– Mîna dreaptă sus! l-am auzit ţipînd pe V.

M-am conformat şi am ridicat mîna dreaptă. A ridicat-o şi el.

– Ai făcut armata? m-a întrebat.

– Făcut!

– Ai făcut instrucţie pe bune? s-a mai interesat el.

– Făcut!

– Înseamnă că ştii sigur c-ai ridicat mîna dreaptă, nu-i aşa? l-am auzit pentru ultima oară pe V., chestionîndu-mă.

– Sigur!

Probabil vi se pare o scăpare a mea faptul că am scris: „l-am auzit pentru ultima oară pe prietenul meu chestionîndu-mă”. De fapt, nu e nici o greşeală. Pentru că, în chiar clipa în care i-am răspuns, o sabie a şuierat pe lîngă urechea mea şi i-a retezat lui V. capul, care s-a rostogolit cîţiva metri pe strada U., apoi a cotit-o pe strada L. Eu, nemişcat, am continuat să privesc în oglinda vitrinei; ţineam mîna dreaptă sus şi vedeam acolo, în vitrină, că omul care ridicase sabia nu era omul pe care-l căutam, adică piratul M. din C., deoarece acesta avea banda neagră în aceeaşi parte cu mîna mea. Iar eu ştiam că, în oglindă, părţile se inversează, adică stînga devine dreapta, iar dreapta se transformă în stînga. Cu alte cuvinte, omul avea banda în partea stîngă, pentru că eu îl vedeam în oglindă ca şi cum ar avea-o în partea dreaptă. Ferindu-mă să stric operaţiunea, nu i-am zis nimic celui care zburase capul prietenului meu. Totuşi, la un moment dat mi-a trecut prin minte să mă asigur, aşa că m-am întors spre el, cu mîna dreaptă în continuare ridicată. L-am privit şi am văzut că, într-adevăr, avea banda neagră în partea opusă mîinii mele, aşa că l-am salutat şi am vrut să plec.

– Stai puţin, mi-a spus omul, îmi zici şi mie de ce ţii mîna dreaptă ridicată?

Am încremenit.

– De unde ştii că ţin mîna dreaptă ridicată?! am exclamat. Din moment ce am stat faţă în faţă, în mod normal dreapta mea era stînga ta, deci ar fi trebuit să întrebi: „Stai puţin, îmi zici şi mie de ce ţii mîna stîngă ridicată?”. Dar tu ai spus: „Stai puţin, îmi zici şi mie de ce ţii mîna dreaptă ridicată?”. De unde ai ştiut, ia zi-mi! Nu cumva eşti renumitul pirat M. din C. şi ţi-ai pus banda pe celălalt ochi ca să nu fii recunoscut?

– Ba da, mi-a răspuns, eu sînt. Dar banda e tot pe ochiul drept.

Am început să rîd zgomotos.

– Se vede treaba, infractorule, că n-ai făcut armata. Dacă banda ar fi pe ochiul drept, atunci eu, care ţin mîna dreaptă sus, n-ar trebui s-o ţin pe aceeaşi parte cu tine?

– Nu şi atunci cînd stăm faţă în faţă.

Am rîs din nou de prostiile pe care piratul le spunea şi am gîndit că o fi înnebunit, săracul, după atîta stres provocat de hoţii şi tîlhării.

– Bine, piratule, cum zici tu. Dar, ia spune-mi, am schimbat eu vorba, e frumos ce faci?! Mai întîi jefuieşti corabia W., a căpitanului I., apoi te apuci şi îl răpeşti pe T., fiul contesei Q., nepoata guvernatorului H., din G. Apoi furi şase sute de kilograme de aur şi, în fine, îl omori pe V., prietenul meu cel mai bun. Spune, e frumos?!

Piratul s-a uitat la mine cu ochi trişti şi goi şi, pe neaşteptate, a început să plîngă. Suflet milos, l-am luat la pieptul meu; lacrimi grele curgeau din ochii lui şi, în acest timp, nu contenea să-mi spună, văicărindu-se:

– N-am vrut. Crede-mă, domnule, n-am vrut.

– Acum, am continuat eu, după ce l-am lăsat să plîngă în voie, avem două soluţii: ori îmi promiţi că nu mai faci, iar eu te eliberez pe cuvînt, ori te iau cu mine în G., şi te predau guvernului de-acolo.

Tîlharul a început să plîngă şi mai amarnic şi, îngenuncheat la picioarele mele, a pornit a ţipa:

– Prea vinovat sînt, bunule domn, pentru a putea continua această viaţă plină de infracţiuni. Dă-mă deci pe mîna poliţiei, a guvernului şi a călăului, pentru a-mi ispăşi păcatele făcute.

Auzind acestea, am dat din umeri a indiferenţă, am pus mîinele tîlharului în nişte cătuşe şi l-am luat după mine. În aceeaşi seară, m-am dus la biserica din Y., pentru a primi dezlegare de jurămînt (amintiţi-vă: m-am jurat că niciodată nu voi mai călători cu o corabie), apoi am chefuit cu piratul M. din C. pînă la sfîrşitul celor două săptămîni. Cînd vacanţa s-a terminat, l-am luat pe infractor alături de mine, am mers spre sătucul S., aflat la nord de K., ne-am îmbarcat pe vasul căpitanului P., pe numele său adevărat R., i-am permis piratului M. din C. să le omoare pe domnişoara G. şi pe doamna B., care se întorceau dintr-o excursie în Ţ., apoi, după o lungă călătorie, am ajuns în ţara H., pe malul mării Ş. Acolo am încălecat fiecare pe cîte un cal, luat de la herghelia lui N. şi, străbătînd întregul ţinut H., în scurtă vreme am ajuns la curtea guvernatorului din G. Care, bucuros de prinderea tîlharului, m-a recomandat cu căldură regelui Î. Cuceritorul, pentru a mă onora cu titulatura de Sir.

♦             ♦

Aş fi vrut să scriu mai multe astăzi. Dar un mesaj din partea baronului ocult Â. din A. – care, pare-se, îmi pregăteşte o misiune în Tibet – mă determină să opresc, deocamdată, această poveste-relatare.

(Fragment dintr-o carte în pregătire)

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Revista Suspans, nr. 4 « Mircea Pricăjan said:

    […] Dan TEODOROVICI — Uimitoarele aventuri ale lui Sir Z Florin IRIMIA — Defekt (fragment de roman) Oana STOICA-MUJEA — Aripi PROFIL […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.