Un vis comun

Articol publicat in:Proza | 18 februarie 2014
Autor:

dreamingO sâmbătă seara, la Diana acasă. Televizorul este pornit, dar şi muzica din calculator urlă cu nepăsare faţă de toţi vecinii. Cinci prieteni beau bere şi fumează ţigară de la ţigară. Fiecare este aşezat pe unde poate, pe canapea sau pe jos, printre perne. Măsuţa din mijloc este plină cu pahare şi pungi abandonate. De jos, de lângă Radu, Ana îi strigă Dianei:
–    Auzi mă, da tu ceva de mâncare, chiar n-ai? Mie mi-e foame, zău… zice fata cam ameţită şi aruncă o cutie de bere goală într-un coş imaginar.
Diana zace pe canapea, în braţe la Victor.
–    Am ceva, mi-a adus mama. O tocăniţă de ciuperci. Vrei? o întreabă Diana.
–    Da, vrem, răspunde Alina din fotoliu, încântată de idee.
–    Eee acu vreţi toţi…mie cine dracu credeţi că mai vine să-mi gătească săptămâna asta?
–    Lasă mă, că n-o să mori, o împinge Victor uşor cu cotul.

Diana se ridică leneşă şi se duce la bucătărie. Deschide frigiderul, scoate oala mare cu ciuperci şi o pune pe foc, la încălzit. În spatele ei se strecoară Radu, dornic să ajute.
Diana scoate din dulap o tavă mare pe care aşează tacâmuri, şerveţele şi farfurii. Apoi, cu tava plină, ţipă din pragul uşii cât poate de tare:
–    Să faceţi loc pe masă!
Duce tava în sufragerie urmată de Radu care aduce cratiţa fierbinte. Într-o clipă toţi se înghesuie, care cum poate pe lângă oala aburindă şi hămesiţi se pun zdravăn pe mâncat.
–     Băăă da bună mai e, zice Victor înfulecând.
–     Hmmmm, are şi usturoi la greu… gesticulează Ana, cu furculiţa în mână.
–     Mama a fost la ţară şi a luat ghebe de la ţigani.
–     Sper că ăia s-au spălat pe mâini zice Radu, cu gura plină.
–     E, ce să-ţi spun, răspunde Alina, ştergându-se la gură. Eu am terminat, spălat sau nu. Sărumâna pentru masă! Se aruncă înapoi pe fotoliu.
Ca de obicei, la spartul târgului, nimeni nu se oferă să strângă masa. Diana, sătulă de veşnica lor atitudine, se roagă de Ana. Fetele se duc la bucătărie şi se apucă de spălat vasele, dar în cateva minute se întorc înapoi unde îi găsesc pe ceilalţi dormind tun, aşa cum îi lăsaseră, cu televizorul pornit şi muzica dată tare.
Diana se duce şi închide playlistul. În cameră se face linişte.
–    Băăăi, ăştia au adormit ca poooorciii! zice Ana amuzată. Sper că nu e ceva de la ciuperci.
–    Hai mă, termină, râde Diana, am băut destul. Hai să ne culcam dincolo, la mine în cameră. Lasă-i p-ăştia aici.
Fetele abia apucă să se aşeze pe pat că un somn greu le ameţeşte instant.

Black-and-white-landscapeDiana visează. Este un vis alb negru. Sunt toţi cinci într-o pădure uscată, aşezaţi pe jos, în jurul unui foc. Pe jar e un ceaun mare în care fierbe ceva. Diana se uita mirată. Nu a mai văzut foc arzând cu flăcări albe. În jur, prietenii ei vorbesc fără să o bage în seamă. Diana se apleacă şi vede în ceaunul negru o licoare albastră bolborosind. Ana bagă o lingură mare şi amestecă scoţând la iveală flori opărite, dar care în zeama albastră îşi păstraseră încă culorile clare. Ana se uită la Diana, îi zâmbeşte şi aruncă apoi în oală o bucată mare de iască.

Diana se trezeşte brusc, transpirată, întoarsă cu faţa spre Ana. Încearcă sa-şi revină din somnul bizar din care tocmai ieşise. O priveşte pe Ana cum doarme dusă, apoi se ridică din pat şi se duce în sufragerie. Acolo, Victor şi ceilalţi sunt încă ameţiţi şi ei, de somn. Mirosul din cameră este insuportabil şi Alina deschide geamul. Lumina de afară intră ca un fulger năpraznic.
–     Neaţa! zice Diana încet din pragul uşii, strâmbându-se. Azi noapte aţi adormit lemn…
–     Da frate… îi răspunde Victor trecându-şi o mână prin părul ciufuluit. Nu ştiu cum, da am căzut lat. De la bere… râde. Ori, poate, adaugă el în glumă, de la visul ăla bizar pe care l-am avut. Un vis alb-negru, aşa cum nu cred să mai fi avut vreodată.
–     Băi, şi eu… zice Radu consternat.
Diana simte cum i se face rău. Se aşează repede pe braţul canapelei lângă Victor, care îşi continuă povestea:
–     Eram toţi într-o pădure şi stăteam pe jos, în cerc. Voi vorbeaţi între voi şi pe mine nu mă băga nimeni în seamă. În mijloc fierbea un ceaun mare cu o zeamă albastră peste care Alina a aruncat la un moment dat o iască mare, uscată.
Diana îşi duce degetele la tâmple, tremurând toată. Radu şi Alina îl privesc pe Victor îngroziţi, dar el habar nu are de ce. Într-o secundă Diana este înapoi la ea în pat. O zgâlţâie frenetic pe Ana, cu toate puterile, ţipând speriată.
–    Spune repede ce ai visat! Ana, scoală-te!
Ana, buimacă, reuşeşte sa deschidă un ochi şi răspunde încet.
–    Nu mai ştiu… cred că ceva cu o supă albastră…

magic gipsiesDe atunci, ca un blestem sau ca „un făcut” inexplicabil, cei cinci prieteni au visat mereu împreună şi au devenit protagonişti inseparabili într-un amalgam de vise comune. Prima dată s-au speriat. Le-a fost greu să accepte ciudăţenia, dar apoi a venit o vreme când s-au amuzat, comentând ca după un film, iar într-un final şi-au dat seama ca vor ajunge în pragul nebuniei.
Încet, încet viaţa lor s-a transformat într-un coşmar pe timp de noapte şi într-o tortură greu de îndurat pe timp de zi. Ieşeau din vise total bulversaţi, îngroziţi, ruşinaţi, furioşi, plicitsiţi, contrariaţi. Nu mai suportau să îşi împartă visele în care de multe ori apăreau frânturi din realitate, dar o realitate ce ţinea de o existenţă personală, proprie fiecăruia dintre ei. Nu mai vroiau să viseze oameni pe care nu îi cunoscuseră, obiecte şi locuri în care nu fuseseră vreodată, ori evenimente a căror explicaţie reală le era straină.
Cu timpul, acest „schimb” bizar i-a devorat fără milă. Aveau să îşi dea seama că prin intermediul acestor vise erau conectaţi între ei cu forţă, mai abitir decât în orice reţea de socializare „reală”, concretă, modernă a timpului lor. Ajunseseră să ştie totul unul despre celălalt şi în plus tot felul de aiureli, pentru că, evident, visele nu sunt la urma urmei numai fragmente din realitate sau bucăţi de amintiri, ci şi închipuiri incontrolabile, reziduuri ale creierului cu totul şi cu totul zăpăcite şi aleatoare. În viaţa de zi cu zi au început să-şi urască unul altuia visele insuportabile. Jocul a fost la început numai hilar, ca apoi să se transforme sadic într-o profanare a minţii şi sufletului fără de oprire.
Visau morţii şi iubirile celorlalţi, visau fobii străine, întâmplări fără noimă. Totul era un puzzle dement în care erau amestecaţi cu forţa de către un regizor malefic. El domina cu sadism mintea unuia dintre ei, îşi construia scenariul, iar apoi îi manevra pe ceilalţi în orice mod, oricât de ridicol sau plăcut îşi dorea. După ce ieşeau din astfel de vise se simţeau lipsiţi de voinţă, depersonalizaţi, fără auto-control, aruncaţi la voia întâmplării dar în acelaşi timp inutili, responsabili şi vinovaţi unul faţă de celălalt.
Se temeau să spună altora ce li se întâmplă şi mai ales le era teribil de frică să adoarmă. După luni de chin au ajuns în depresii severe, care nu puteau fi tratate pentru că niciunul dintre doctori nu le dădea crezare.
Ochi în ochi, nu aveau să se mai întâlnească niciodată, în schimb s-au visat noapte de noapte unul pe celălalt până la moarte şi poate chiar şi dincolo de ea.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.