Undeva, departe

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 3 ( august, 2010 )
Autor:

(Vieţile ne sunt date doar în schimbul morţii)

Se întîmplă undeva departe. Undeva în Asia, sau poate mai degrabă în Africa, într-o țară călduroasă cu palmieri pe stradă și oameni îmbrăcați în alb. Din camera unde se trezeşte, poate ghici canicula de afară, și numai privind raza ascuțită de soare care pătrunde înăuntru printr-o fantă îngustă creată în oblonul masiv care protejează ferestrele de zăpușeala lui iulie. De unde știe că afară e iulie? Nu știe. Nu știe nimic cu certitudine. Dar așa îi spune intuiţia, sau imaginaţia, deși în realitate ar putea fi foarte bine august sau iunie sau poate chiar decembrie. Iar afară poate că nici nu e cald, poate nu e decît soare, cum poate că nici nu se află într-o țară din Asia sau Africa. Nu are cum să știe. Însă vidul acesta de informaţii, incapacitatea de a se poziţiona cu precizie în timp şi spaţiu care pentru unii ar fi de-a dreptul terifiantă, lui nu-i provoacă absolut nicio tresărire, nici cea mai mică senzație de disconfort, pentru că niciunul din aceste gînduri nu-i trece cu adevărat prin minte cînd se trezeşte dimineaţă și din baldachinul confortabil poate ghici, numai uitîndu-se la micul cerc fierbinte din podea, atît canicula de afară, dar și oamenii îmbrăcați în alb care o înfruntă zi de zi fără să se plîngă, de parcă să străbați orașul prăfuit la peste 40 de grade e cel mai firesc lucru care ți se poate întîmpla.

În camera unde se trezeşte e întotdeauna răcoare. Un ventilator uriaș dar molatic se roteşte constant în tavan, ceea ce însemna că nu mișcările sale leneșe asigură temperatura de invidiat a încăperii, ci probabil zidurile casei în care se găseşte, o casă veche, solidă, pe lîngă care oamenii trec fără să bănuiască ce se ascunde înăuntru, pe lîngă care el însuşi ar putea trece într-o bună zi, fără să-şi amintească că pentru un timp a locuit aici.

Aseară s-a întors dintr-o călătorie lungă și încununată de succes. A fost întîmpinat de cineva, acelaşi cineva, un bărbat căruia, din cauza întunericului, dar și a măștii pe care o poartă, nu-i va putea niciodată vedea faţa şi care l-a condus în tăcere pînă aici, un bărbat de încredere, discret, dar care știe totul. Nu e prima oară cînd înnoptează aici, nu e prima oară cînd se întoarce din asemenea călătorii. De fapt asta e meseria lui: să plece în călătorii și să se întoarcă viu și dacă se poate nevătămat, dar mereu încununat de succes. Ceea ce și face. Întotdeauna se întoarce cu ceva din aceste călătorii: o piatră pătrată, o foaie de hîrtie, o cutie rotundă, toate întruchipînd diversele forme și chipuri ale succesului. Pe care le ia cu el în camera asta și care, a doua zi cînd se trezeşte, nu mai sînt acolo. Dar așa trebuie să se întîmple şi aşa se întîmplă de fiecare dată.

Nu ştie pentru cine lucrează, habar nu are cine se foloseşte de serviciile lui sau dacă ele deservesc o cauză nobilă. Clauzele contractului au fost precise. Scopul lui nu este să-i pese sau să se problematizeze sau să aibă mustrări de conştiinţă. Scopul lui este eminamente să acţioneze, să ducă misiunea la bun sfîrşit. Pe care, a doua zi de la îndeplinirea ei, deja nu şi-o mai aminteşte.

De undeva se aude o muzică, o mandolină sau un alt instrument cu coarde, cineva care repetă sau pur şi simplu se plictisește și vrea să-şi treacă timpul exersînd. De fiecare dată după o asemenea călătorie, are o zi liberă pe care îi place să și-o petreacă lîncezind în pat şi încercînd să-şi recupereze amintirile, ceea ce nu reuşeşte niciodată. Este perfect conştient de acest fapt, la fel cum ştie că la sfîrşitul fiecărei misiuni i se dă să bea o băutură care îi lichefiază memoria, transformînd-o în ceva vîscos şi indeterminat, ceva înăuntrul căruia nu supravieţuiesc decît fragmente din identităţile sale anterioare, într-un amalgam perfect şi care se poate dilata la nesfîrşit pentru a include altele noi. Şi totuşi, nu renunţă niciodată la acest exerciţiu, la această confruntare cu propriul trecut, întotdeauna nebulos, întotdeauna interesant tocmai prin posibilităţile pe care le conţine pentru că fiecare dîră de imagine care-i apare în minte – el la volanul unei maşini conducînd cu viteză pe un drum de ţară, o femeie pentru care numele lui e altul, o discuţie aprinsă cu un bărbat mustăcios, o mînă care ţine tremurînd un pistol – poate fi lărgită într-un tablou ale cărui dimensiuni depind numai de dispoziţia lui din dimineaţa următoare. S-a întrebat adesea ce s-ar întîmpla cu el dacă în noaptea întoarcerii (şi oare chiar se întoarce întotdeauna noaptea?) persoana responsabilă cu poţiunea distrugătoare de amintiri ar uita ea însăşi să-l trezească pentru a-l obliga să bea, presupunînd  că este trezit şi obligat să bea. S-ar trezi dimineaţa cu memoria intactă, dar cu o conştiinţă încărcată, oripilat și bulversat de propriile fapte? Sau n-ar reuşi nici în situaţia aceasta să-şi amintească mare lucru, dat fiind învălmăşeala, haosul care s-a instaurat în creierul lui? Sau poate că nici măcar nu s-ar mai trezi, poate ar fi omorît fără milă (cum probabil face şi el) cînd s-ar descoperi că otrava memoriei nu i-a fost administrată la momentul cuvenit.

Intuieşte după raza de soare care vine de afară că ora trezirii lui nu este foarte matinală, dimpotrivă. Este extenuat după fiecare misiune sau i se pun mai multe prafuri în băutura pe care probabil o înghite cu noduri undeva pe la două sau poate chiar trei noaptea, cînd oamenii obişnuiţi dorm, neavînd şi nevrînd să aibă habar de ce se petrece în camera asta?

Curînd, cineva va intra la el (o femeie) ducînd o tavă cu cafea şi micul său dejun, pe care o va aşeza silenţios pe noptiera de lîngă pat, după care se va retrage la fel de tăcut precum a venit. Cafeaua este singura pe care o aşteaptă cu nerăbdare, pentru că nicăieri în lume nu se mai găsește o cafea ca aici. De unde ştie asta? Pesemne că aşa i s-a spus şi în lipsa unei memorii personale cu care să poată corobora afirmaţia, nu poate decît s-o ia ca atare, deşi amintirea gustului nu i-a fost ştearsă, şi faptul că o aşteaptă cu un asemenea interes îl face să creadă că informaţia e cît se poate de adevărată. Cafeaua şi apoi o ţigară de foi care şi ea se regăseşte mereu pe acea tavă, plină întotdeauna cu tot felul de bunătăţi din care trebuie să mănînce pentru că-i e foame, dar care nu-i stîrnesc niciodată mari voluptăți, fapt ce-l face să creadă că nu este un gurmand. În general asasinii nu sînt, dacă ăsta este cuvîntul care-l caracterizează. Asasinii nu trebuie să aibă pasiuni, pentru că pasiunile sînt cele care îi pot abate de la scopul pentru care au străbătut sute, poate chiar mii de kilometri, lăsîndu-şi în urmă toate amintirile şi identităţile anterioare, ca şi cum ca să ucizi ar trebui mai întîi să te lepezi de balastul a ceea ce ai fost sau ai crezut la un moment dat c-ai putea fi.

Mîine o va lua de la capăt, alte instrucţiuni, alte destinaţii, cu o nouă memorie la dispoziţie şi identitatea ei aferentă, după care se va întoarce aici, în purgatoriul său de o zi, aşteptînd nu sentinţa lui Dumnezeu, ci ordinele cuiva pe care nu şi-l poate aminti niciodată, deşi bănuieşte că vorbește cu el de fiecare dată.

Îi trece prin minte că i-ar plăcea să aibă o carte la dispoziţie, să citească povestirea vieţii cuiva, o povestire reală sau care să se pretindă așa, un jurnal sau o biografie a unei persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, încercarea cuiva de a te convinge cît de importantă pentru omenire a fost respectiva persoană, şi de ce este util să ştim şi noi cît mai multe despre viaţa ei. Sau, mai curînd, i-ar plăcea ca cineva să-i istorisească o asemenea poveste, eventual femeia cu tava care urmează să apară din moment în moment, care să-l îmbie cu povestea vieţii ei – tristă dar plină de peripeţii – iar el s-o asculte fascinat, sau poate chiar cu povestea vieţii lui pe care el n-are s-o poată face cunoscută nimănui, deși este convins că anumite persoane o cunosc chiar prea bine. Chiar! Poate că data viitoare, dacă se va întoarce la fel de încununat de succes ca de fiecare dată, poate că data viitoare va cere această favoare, care ar trebui să i se acorde fără discuție, ca cineva, o femeie de preferinţă, o femeie frumoasă cu voce șoptită, să-i istorisească povestea propriei lui vieţi, iar el s-o asculte fără să se teamă că a doua zi dimineaţa ar putea să-şi amintească ceva, o poveste care va fi mereu luată de la capăt, şi nu continuată ca în O mie şi una de nopţi (de unde îşi aminteşte asta?) însă, la fel ca acolo, Şeherezada lui va putea improviza cît se poate de liber, modificînd după bunul ei plac începutul sau cuprinsul sau, de ce nu, chiar încheierea. Un singur lucru ar vrea totuși să rămînă constant: mesajul final, morala, în speranţa că va exista una, că vieţile ne sunt date doar în schimbul morţii, iar moartea există ca garanţie că ne vom naşte din nou şi ceea ce se întîmplă în intervalul dintre două morţi e asemenea unei zile ca aceasta, o plăsmuire şi nimic  mai  mult, o încercare de a-ţi aminti de unde ai început şi unde ai ajuns, cine te temi c-ai putea fi sau cine ţi-ar plăcea să fii, nimic mai mult decît rodul imaginaţiei fiecăruia care lui îi spune că acum afară e vară şi undeva în Asia sau Africa, într-o ţară călduroasă cu palmieri şi oameni îmbrăcaţi în alb există o casă în care lumina pătrunde printr-o fantă îngustă creată în oblonul masiv care fereacă ferestrele, protejîndu-le de zăpușeala lui iulie.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.