Vincent (I)

Articol publicat in:Proza | 11 martie 2014
Autor:

Vincent-01Când Vali îl zări pentru prima oară, Vincent stătea în mijlocul unei arene prin care dădea târcoale un zombi înfuriat şi recita poezie în huiduielile mulţimii.

„Vincent Malloy is seven years old/He’s always polite and does what he’s told”.

De-aia i-a zis Vincent. Nici nu l-a întrebat cum îl chema de fapt.

Strânşi în arena Circului de Stat, în siguranţă dincolo de gratiile protectoare, pariorii urlau ca nebunii. Supraveghetorii îşi introduseseră ţepuşele de fier printre gratii şi îl înghionteau, dar să încerci să enervezi în felul ăsta o fiinţă cu terminaţiile nervoase aproape inutile era la fel de eficient ca proverbiala frecţie la piciorul de lemn.

Era uşor să uiţi că sunt oameni, să te obişnuieşti cu ideea că-ţi erau duşmani şi deci meritau tot ce li se întâmpla. Era mai uşor cu somnambulii: deja pe Vali n-o mai deranja să vadă cadavrele ambulante agresate în fel şi chip. Era ceva mai complicat cu neadormiţii, care păstrau o aparenţă supărător de umană, cum era cazul și cu acesta. Proțăpit în mijlocul arenei, cu degetele trecute prin găicile blugilor zdrențuiți și cu părul căzându-i neglijent pe umeri, mai că putea fi luat drept om; îl dădeau de gol tenul livid și linia îngroșată a maxilarului, cu depunerile suplimentare de os și de țesut, care confereau muşcăturii unui zombi o forţă ucigașă.

În general, își spuse Vali, încetai să-ţi mai faci iluzii după ce vedeai primele patru-cinci cazuri în care făpturi în aparenţă umane sfâşiau cu dinţii gâturile unor nefericiţi sau se încăierau ca hienele deasupra unui abdomen deschis. După care se-ntâmpla câte-o chestie de-asta şi-ţi răsturna toate reperele pe care ţi le clădiseşi într-o lume sărită de pe orbita normalităţii.

Poezie. Sfinţilor!

Sigur, acum nu se mai auzea din corul de huiduieli, dar buzele continuau să i se mişte, redând probabil strofă după strofă. Era, oricum, ceva ironic în faptul că un zombi recita o poezie despre un copil care visa că-i o creatură malefică.

Poezie şi simţul umorului? Vali clătină din cap. Nici vorbă! Probabil memorie reziduală. Nu umor, nu poezie şi în niciun caz demnitate la o arătare mâncătoare de oameni.

Celălalt zombi, unul din categoria somnambulilor, se lipise de gratii şi se întindea către primele rânduri cu public, către toată mâncarea aia care se agita acolo, în faţa lui, încercând în zadar să apuce pe careva. Prin arenă ţopăia năuc un iepure: hrana pentru care cei doi ar fi trebuit să se încaiere. Partida asta era un eşec. Doi supraveghetori cu corpurile acoperite de armuri protectoare se apropiară de creatura flămândă. Erau înarmaţi cu bare lungi de fier, având la capăt ochiuri de sârmă, cumva asemănătoare cu dispozitivele folosite înainte de hingheri şi, strecurându-le printre bare, reuşiră să captureze somnambulul şi să-l ţină la marginea arenei. Alţi doi, încotoşmănaţi şi înarmaţi la fel, intrară să scoată din ţarc neadormitul. Vali simţi publicul fremătând: se mai întâmplaseră accidente, iar mulţimea era însetată să vadă o victimă, om, zombie, nu mai conta.

Somnambulul, simţind prezenţa cărnii atât de aproape de el, scoase un urlet înăbuşit şi se smuci, trăgându-i vreo patru paşi pe cei doi supraveghetori care-l ţineau. Femeile din public ţipară, dar cei doi se proptiră pe călcâie şi reuşiră să stăpânească arătarea. Un al treilea alerga deja în ajutorul lor. Vali îşi întoarse atenţia către celălalt zombi, care continua să stea nemişcat, uitându-se la cel doi bărbaţi ce păstrau o distanţă prudentă. Ăsta era cel mai dificil moment, când trebuia să-i bagi înapoi în cuşcă. Dar băieţii nu lăsau nimic la voia întâmplării: un paznic veni din afara cuştii, strecură o bară printre gratii şi-i cosi picioarele de sub el, făcându-l să cadă. Era uşor să-i dezechilibrezi; trupurile lor încetinite de virus îşi uitaseră reflexele. În clipa următoare, cei doi supraveghetori încălecaseră neadormitul legându-i mâinile la spate şi punându-i botniţa care-l împiedica să-i muşte.

Vincent-02

Agenţii de pariuri, cu cutiile agăţate de gât, trecuseră printre rânduri şi restituiseră banii oamenilor dezamăgiţi.

Ca urmare, Vali se minună când, peste două zile, îl văzu pentru a doua oară în arenă. Apăruse din tunel poticnindu-se, dar reuşise să nu cadă şi stătea singur, în huiduielile publicului, care-l ţinuse minte. Femeia nu înţelese ce aveau de gând organizatorii, până când din gura tunelului nu se ivi o pasăre neagră. Ieşind din spaţiul îngust, zburătoarea se lansă în aer fără un sunet şi se izbi de gratii. Avea un fel haotic de a zbura, fâlfâind des din aripi şi urmând o traiectorie frântă. Când înţelese despre ce era vorba, Vali simţi o gheară încleştându-i stomacul, în timp ce în jurul ei publicul izbucnea în aplauze.

O cioară zombi!

Organisme atât de mici nu supravieţuiau întotdeauna la contractarea virusului. În cazul ciorilor, cinci din şase mureau. Din fericire, pentru că altfel ar fi însemnat sfârşitul omenirii căci, mâncătoare de cadavre, acestea fuseseră printre primele animale infectate. Supravieţuitoarele, puţine, cu reflexele încetinite, atacau la nimereală oameni şi zombi deopotrivă, la fel de interesate de carnea vie şi de carnea moartă. Vali îşi aminti cum se trezise într-o dimineaţă, în primele zile de după invazie, şi văzuse un strat de ciori zăcând cu picioarele în sus pe stradă. În coşmarurile ei, îşi croia drum către serviciu printre trupuşoarele căzute la pământ, iar păsările se ridicau deodată cu un cârâit răguşit şi se repezeau asupra ei…

Cioara se izbi din nou de gratii şi căzu în nisipul arenei. Îşi suci capul, observând când cu un ochi, când cu altul. Îşi luă avânt şi se ridică, lansându-se către neadormit. „Somnoroase păsărele” strigă careva din tribune, dar, de data asta, creatura nu mai recită poezie. Când pasărea se apropie, se feri. Începuse manevra de evitare a ciorii când aceasta era la distanţă de jumătate de metru de el. O estimare corectă; dac-ar fi lăsat-o să se apropie mai mult, cu reflexele lui încetinite nu s-ar fi putut feri la timp. Pe de altă parte, nici pasărea nu mai avea cum să-şi corecteze direcţia şi se izbi de gratii. Căzu greoaie pe nisip, bătând stângaci din aripi. Neadormitul o strivi cu piciorul desculț înainte să apuce să se înalțe din nou în zbor. Vali ştia ce urma. Aveau să dea drumul la încă o pasăre, apoi la încă una, apoi la câte două, câte trei. În final, zombiul avea să fie acoperit de ciori, oricât de bine s-ar fi luptat. Nu se paria dacă va scăpa sau nu, ci câte runde o să reziste.

O altă cioară se ivi din tunel. De data asta, după mai multe manevre de evitare, el o prinse şi-i smulse capul. Mulţimea tăcea, înfiorată brusc. O altă umbră neagră se ivi în gura tunelului şi el o captură dinainte să apuce să se înalţe. Se mişca lent, ca prin apă, ca şi cum totul ar fi fost filmat cu încetinitorul, ca şi cum sub cupola circului încremenit timpul însuşi ar fi încetinit odată cu el; lupta devenise un soi de balet, un balet pe viaţă şi pe moarte. În curând, încă trei păsări strivite erau presărate în arenă. Vali observă că palpitau ca nişte inimi, în timp ce încercau zadarnic să se ridice iarăşi în zbor. Apoi din tunel ieşiră două păsări şi odată cu asta balanţa nu mai era în favoarea lui. Era de minune că evitase şi una singură. Aplecându-se, se feri una dintre ciori, care se izbi de gratii în spatele lui. Izbuti să lovească pasărea cu piciorul, dar cealaltă îi ateriză pe creştetul capului.

Înainte să-şi dea seama exact ce face, Vali îşi croia deja drum prin mulţime. “Ce m-a apucat?” avu timp să se întrebe.

Răspunsul avea să se dovedească, în final, cu totul neașteptat și avea s-o poarte departe de tot ceea ce fusese, gândise sau crezuse, departe de viața pe care și-o construise după epidemie, departe, pe o traiectorie numai a ei, ca o dâră de sânge răzlețită pe asfalt.

 

____________________________________________________________________________________

Urmărește în fiecare marți aventurile lui Vali și Vincent pe suspans.ro. Ce sunt somnambulii? Dar neadormiții? Ce a mai rămas din România după epidemie?

Nu uita: zombii atacă marțea! Citeşte cel de-al doilea episod al seriei aici.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

  • Alas said:

    Da, da, da. Incepe bine. Si se termina prea iute. Adica e scurt fragmentul si, prin urmare, va fi lunga saptamana.

    Flavor-ul din subsol nu-mi prea place :(. Dar sa luam si partea lui nostima: „Ce a mai rămas din România după epidemie?” Dupa care din ele?

  • Laura Sorin (author) said:

    Ei,de fapt problema este că fragmentul e prea lung pentru un text de citit online și există riscul ca unii cititori să-și piardă cheful.
    La partea de teasing, din subsol, mai am de lucrat până să găsesc tonul potrivit, nu sunt advertiser de meserie. Dar cel puțin la început el trebuie să apară, ca să știe lumea să vină încoace marțea.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.