Vincent (V)

Articol publicat in:ProzaScriitori | 08 aprilie 2014
Autor:

Episodul anterior aici.

Curtea era o oroare în roșu.
Lumina becurilor se reflecta în băltoace stacojii. Tufișurile îngrijit tăiate fuseseră călcate în picioare. Banca de fontă cu model cu trandafiri zăcea răsturnată. La fel și măsuța joasă. Alături de ea, paginile zdrențuite ale unei cărți se îmbibau cu sânge. Ce mai rămăsese din fostul proprietar al casei zăcea la baza scărilor ce duceau către ușa de intrare în imobil. Prin rupturile blugilor, oasele sticleau alb. Capul i se pierdea într-o baltă de întuneric.

Vali se luptă cu pâcla verde care i se așeza în fața ochilor. Mirosul coclit al sângelui, atât de familiar, îi astupa nările ca un tampon. Vechea groază, niciodată complet uitată, reveni, răspândindu-i-se în sânge ca marea în timpul fluxului. În același timp mintea ei înregistra, detașată, detalii. Zidul de beton al curții era un mozaic de palme înroșite; ceea ce ar fi trebuit să fie o fortăreață protectoare pentru Vlăsceanu se transformase într-o capcană mortală. Amprentei mâinii drepte îi lipseau două degete. Pe varul de sub fereastră se vedeau lungi dâre roșiatice, ca și cum cineva ar fi încercat, fără succes, să se cațere pe pervaz și ar fi fost târât înapoi. Robinetul cișmelei și urmele însângerate de pe furtun spuneau propria lor poveste.

Probabil o așteptase în curte, citind, când se întâmplase… orice i se întâmplase. Ceva sau cineva îl atacase prin surprindere. Și asta se întâmplase în timp ce ea era pe drum. Venit cu întârziere, gândul o smulse din încremenire. Cei care o făcuseră puteau fi încă acolo! Cu toate simțurile în alertă, Vali se răsuci, uitându-se în jur. Nicio mișcare. Întunecate, ferestrele casei o priviră neprietenos, păstrându-și secretele, neoferind niciun răspuns.
Ascultă cu atenție, dar nu auzi nici mârâit de zombi, nici târșâitul atât de cunoscut de pași. Reflexe formate timp de doi ani și niciodată uitate o puneau în mișcare, independent de mintea ei blocată de oroare. Cumva, ținea arma din nou în mână. Asta era cel mai rău: nu când îi vedeai venind către tine și știai încotro poți să fugi, ci când nu-i vedeai și nu-i auzeai, când conștiința faptului că se puteau ivi oricând, din orice direcție, umplea cu o neliniște vibrândă orice peisaj urban pustiu. Când însăși absența oricărei ființe vii vorbea despre prezența lor.

Bâjbâi în buzunarul gecii după telefon. Nu trecuse probabil decât un minut sau două, dar timpul se scurgea deodată greu, ca mierea.
Un râcâit ușor se auzi dinspre fundul curții. Două puncte luminoase, joase, sticliră verzui în umbră, captând lumina neoanelor și respingând-o. Când rottweilerul intră cu totul în cercul luminos proiectat de felinarele stradale, Vali văzu că animalul avea pete întunecate în jurul botului. Aținti arma spre el. Câinele o adulmecă o clipă. Își agită ușor, nedumerit, ciotul cozii. Degetul ei găsi trăgaciul. Agitația cozii deveni frenetică și, cu un scâncet, animalul alergă către ea, gudurându-se și împingându-și capul în șoldul femeii. Vali îl mângâie mecanic. Sub degetele ei amorțite blana de pe bot era umedă de sânge.

Râcâitul ghearelor pe ciment, în spatele ei, o anunță că rottweilerul nu era singur. Încremeni, cu auzul încordat la maxim. Unul, dinspre tufișurile răscolite. Altul, dinspre poartă, șchiopătând ușor. Râcâitul din ce în ce mai lent, pe măsură ce animalele încetineau. Liniște. Respirația gâfâită a celor doi câini și zgomotul amușinatului la câțiva pași în spatele ei. Începuse să se întoarcă, încet, încercând în același timp să dea înapoi, să iasă din încercuire, când cele două animale i se alăturară primului, frecându-și capetele de genunchii ei, gata s-o dărâme.

vincent-4--02

Vali ezită, lângă portiera mașinii, cu mâna încleștată pe armă și cu urechile ciulite. Cel de-al doilea telefon fusese către poliție. Mai întâi, însă, îl sunase pe Vintilescu. Știrea morții lui Vlăsceanu se răspândea deja, ajungând, fără greș, la fiecare dintre cei 200.000 de locuitori ai Bucureștiului.
Nu mai îndurase să stea în curte, cu friza ei însângerată, cu câinii ucigași și umili, cu rămășițele unei vieți tihnite împrăștiate în băltoace de sânge. Nu voia însă să intre nici în mașină, unde zombiul stătea, nemișcat acum, pe scaunul din dreapta. Șuieratul lui încă îi mai răsuna în urechi: sssânge!
Cerul era deja întunecat și asta o făcea să se simtă și mai expusă. Reflexele ei, formate în perioada de supraviețuire, o îmboldeau să se adăpostească. Nu așteptai în spații deschise de unul singur, nu rămâneai afară după lăsarea întunericului, erau lucruri pe care le făceai aproape fără să gândești, ca respirația. Căută cu privirea, de-a lungul străzii, un adăpost.

Probabil uitase poarta întredeschisă, pentru că, deodată, unul dintre câini era pe trotuar, iar ceilalți doi se înghesuiau în urma lui. Conducătorul haitei adulmecă aerul și, deodată, Vali descoperi că decizia nu-i mai aparținea. Cu un urlet care reverberă pe strada pustie, animalul se năpusti către ea. Ceilalți se avântară după el, lătrând cu furie. După un moment de paralizie, Vali smuci mânerul portierei și se refugie înăuntru.
Zombiul se întoarse către ea.
– Să nu te pună naiba, zise Vali, cu degetul pe trăgaci.
Nu se aștepta la un răspuns. Zombiul șuieră.
Capul unui rottweiler apăru în dreptul portierei ei, cu dinții dezgoliți. Vali scoase un țipăt și se trase spre interiorul mașinii.
– Nu mi-e foame, zise Vincent clar.
Un alt câine i se alătură celui dintâi, făcând mașina să se legene sub greutatea lor. Strada le multiplica lătrăturile, de parcă nu ar fi fost doi câini, ci o întreagă haită.
– E un om mort acolo, continuă el, imperturbabil.
Vali îl privi uluită.
– De unde știi?
Unul dintre animale înconjură mașina și se aruncă asupra portierei din dreptul lui Vincent, râcâind frenetic geamul cu labele și lăsând dâre de sânge și noroi.
– Era infectat.
Șuieră din nou. Vali îi observă pieptul ridicându-se. Respiră numai când vorbește, își spuse.
– De unde știi?
El ridică din umeri.
– Infectat, spuse, făcând un gest către curte. Infectat, spuse din nou, punându-și mâna înmănușată pe piept și privind câinii care se adunaseră toți la fereastra din dreptul lui.

Fabuloasa continuare a acestui episod aici!

_________________________________________________________________________________________

Urmărește aventurile lui Vali și Vincent în fiecare marți, pe suspans.ro. Nu uita, zombii atacă marțea!

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.