Vincent (VII)

Articol publicat in:Proza | 22 aprilie 2014
Autor:

Episodul anterior aici

– Vincent? Vali apucă umărul zombiului și-l zgâlțâi. Era rece sub salopetă. După ce rostise curgător două fraze care o uluiseră, acesta încremenise, în picioare, cu capul căzut în piept, cu privirea în gol. Își flutură mâna pe dinaintea lui, dar nu obținu nicio reacție. Îi prinse capul în mâini și-l ridică. Ochii nu-și schimbară poziția. Când îi lăsă capul, acesta căzu din nou în piept, ca o greutate inertă.

– Vali! Ce-i cu ăsta? A murit?

Comisarul Clementina Savaliuc, cu un ten oacheș și cu ochi mari și parcă mereu mirați, prea drăguță pentru munca pe care o făcea.
– De unde naiba să știu, Cleo, se răsti ea. Despre ăștia e greu să spui când sunt mai morți ca de obicei.
Pe dinăuntru, clocotea. Trecuse de la încântarea că Vincent vorbise la panica provocată de tăcerea lui bruscă și de aici la o furie fără o țintă precisă.
– Cred că nu e… ăăă, mort de tot, altfel n-ar fi rămas așa, în picioare, spuse, vorbind mai mult pentru ea decât pentru cealaltă.

Își păstra o mână pe umărul lui, reclamându-și astfel proprietatea.
– Ce tot mormăia acolo?
– Încerca să-mi spună că Vlăsceanu a fost infectat de curând. După telefonul către Vintilescu. Și că nu și-a dat seama.
– Cum să nu-și dea seama?
Vali ridică din umeri:
– A spus că trebuie să găsim un pachet pe care l-ar fi primit prin curier. Nu mă întreba cum a ajuns la concluzia asta. Voiam să-l întreb mai multe când s-a…ăăă… oprit.

Îi aruncă o privire zombiului care stătea în continuare nemișcat, ca o statuie.
– Mai înainte a adulmecat pe-aici. Știi doar că au simțul mirosului foarte dezvoltat. De aia, adăugă, zărind un pâlc de soldați în uniforme protectoare, care împingeau ziariștii din poartă, poate n-ar trebui să-i lași pe ăia să intre. Pot să încurce mirosurile.
De fapt, nu-i voia lângă Vincent. Simțea impulsul să protejeze inteligența stranie pe care o intuise încă din arena circului. Efortul lui de a găsi cuvintele și de a le rosti merita altă recompensă decât un glonț, iar Armata întâi trăgea și pe urmă nici nu se mai ostenea să întrebe.

Vincent---ep-07 DT

Clementina se grăbi către poartă, gesticulând către soldați să se oprească. Cu un gest scurt al mâinii înmănușate, comandantul plutonului le făcu semn celorlalți să nu mai înainteze. El însă intră. Ținea arma ațintită către Vincent.
– Ați venit cam târziu, îi luă polițista în primire. Dacă mai erau zombi pe aici am fi dat de dracu’ până acum.
– Venim de la metrou, tocmai degajam de la Tineretului în sus.
– Mda! nu se lăsă polițista. Poți conta pe armată să apară la spartul târgului și să împuște tot ce mai mișcă. Așa ați făcut și când cu Epidemia!
Comandantul își ridică viziera și o privi încruntat. Era încă tânăr, cu obrajii supți și ochi întunecați. Avea un chip care te trimitea cu gândul la o lamă de cuțit. Obrazul îi era proaspăt ras.
– Nu știu la ce te referi, spuse el încet, dar…
– La oamenii ăia neinfectați pe care i-ați împușcat atunci, sub pretext că se comportau suspect. La demnitarii pe care i-ați păzit așa de bine că n-a supraviețuit niciunul. Nu că le-aș plânge eu de milă.

În cadrul porții, soldații formau un zid de tăcere. Vali se înfioră. În lumina neoanelor, ici și colo, porțiuni din uniforme sclipeau scurt, întunecat: pete de sânge, cel mai probabil. Fuseseră în tunelurile de la metrou, împușcând zombi. Întotdeauna soldații trimiși în astfel de misiuni reveneau de acolo într-o stare de surescitare periculoasă pentru cei din jur.
– Oricum, nu vreau să dea buzna oamenii tăi în curte și să amestece urmele, continua Clementina.
– Ce urme?
– Alea care sunt. E cazul poliției, nu-ți dau ție socoteală.
– Și cu ăsta ce-i aici? zise comandantul, arătând cu arma către Vincent.
– E al meu, interveni Vali.
– E parte din investigație, completă Clementina.
Comandantul își îndreptă umerii.
– Conform procedurii în caz de contaminare, articolul 25 aliniatele a-f din Legea privind starea de urgență, Armata preia oficial această investigație. Sunteți obligată să predați toate probele deja adunate. Martorii vor preda armele și vor fi preluați de Armată pentru continuarea anchetei.
– N-ai dreptul! protestă polițista.

Comandantul ridică din umeri și, fără să se întoarcă, făcu semn cu mâna. În spatele lui, tăcuți și fluizi ca pisicile, soldații se revărsară în curte și luară poziții de luptă. Ziariștii reocupară cadrul porții.
Vali supraviețuise datorită instinctelor și a unei doze sănătoase de paranoia care, în timp, deveniseră un al șaselea simț. Era ceva ciudat în insistența militarului, iar ideea de a fi preluată de Armată, fie și ca martor, nu-i surâdea deloc. Trebuia să facă ceva. Acum.

Episodul următor aici

_____________________________________________________________________________________________

Urmărește aventurile lui Vali și Vincent în fiecare marți, pe suspans.ro. Nu uita, zombii atacă marțea!

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.