Zodia Mielului (1)

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 26 ( iulie, 2012 )
Autor:

Iată omul!

 „…Cum poate omul să se nască, fiind bătrân?
Oare, poate să intre a doua oară în pântecele
mamei sale şi să se nască?”
Evangheliea după Ioan, cap.3: 4

― Atunci vor picura din cer şasesuteşaizecişişase de picături de foc şi pucioasă pe conştiinţa de paie a celor nenăscuţi în zodia Mielului!.. Vai de voi, cei nenăscuți în zodia Mielului!… Vai de voi, vai de voi!… Atunci veţi începe să spuneţi munţilor: Cădeţi peste noi!” şi colinelor: „Acoperiţi-ne!”, iar munții vor fugi în munți şi colinele vă vor întoarce spatele!… răsuna tulburător ca un tunet vocea bătrânului, lovindu-se de garduri, de ziduri, de vitrine… se înălța speriind porumbeii ca apoi să rămână atârnată, acolo sus, plutind ca un blestem deasupra oraşului cenuşiu în care oamenii mişună ca nişte viermi într-un cadavru intrat în descompunere, după moartea ultimului gropar al lumii.

Te cuprindeau fiorii ascultându-l, era ceva înfricoşător în vocea lui, ceva care te făcea să crezi că la început a fost tăcerea, iar mai pe urmă, mult mai târziu, s-au născut cuvintele… Da, cuvintele au ucis tăcerea şi de atunci nimic nu este cum ar trebui să fie… nici măcar omul care a fost făcut „…după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.”, nu mai este om fiindcă a fost ucis de cuvinte-porunci: „Să nu atingi, să nu mănânci, să nu judeci!…” La fel şi fiarele pământului, nu mai sunt fiare, păsările nu mai sunt păsări, viețuitoarele care se mişcă pe pământ nu mai sunt viețuitoare, peştii nu mai sunt peşti – ucise au fost şi ele prin cuvinte: „Tot ce se mişcă şi are viață să vă slujească de hrană…”. Şi nici iarba împreună cu copacii nu mai sunt ce au fost odată căci: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră…”. Nimic nu este cum ar trebui să fie căci: „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.”, iar florile, cele mai nevinovate curve, nu mai fac deosebire între fluturi, doar fluturii… dar despre fluturi ar fi mai bine să nu vorbim…

― În curând o să apară omul!… Omul născut sub zodia Mielului!..  Poate a şi apărut deja printre noi… dar ne va da el un semn, de ne vom mira cu toţii… Acesta va fi semnul că a sosit timpul naşterii din nou… Vai de voi, vai de voi!… Căci cine nu se va naşte a doua oară din apă şi din foc,  sub zodia Mielului, va fi nimicit şi numele lui va fi şters din cartea vieţii! – ridica amenințător toiagul său de aramă, care părea că din clipă în clipă, ori va înflori asemenea toiagului lui Aaron ori se va preface în şarpe asemenea toiagului lui Moise, dar toiagul, şuiera încetişor, plictisit poate de atâtea prorociri, privea nepăsător spre munții şi colinele „care vor întoarce spatele celor nenăscuți în zodia Mielului”, poate la început credea că într-o zi se va preface în floare, sau în şarpe, „de ce nu într-o pasăre?”, se întreba adeseori, dar acum îşi pierduse orice speranță, sau poate se săturase şi el de atâta aşteptare?… Poate de aceea nici nu privea spre oamenii care făcându-şi semnul sfintei cruci, treceau pe partea cealaltă a drumului, sau intrau în curți ca să nu fie nevoiți a trece pe sub el, deoarece îl considerau înspăimântător.

*

Aşa îl poreclise poetul şi profesorul de filosofie Marin Lemnaru: Gamaliel. De fapt îl considera ca pe un profet al cetății, îl respecta ca pe un artist, mai bine spus ca pe un actor care îşi joacă, zi de zi, conştiincios, rolul, şi atât! Poate era singurul locuitor al orăşelului care nu se temea de toiagul şi prorocirile bătrânului.  Mulți îl întrebau ce or fi vrând să însemne profețiile acestuia?… Căci el na!… ca şi filosof, ar trebui totuşi să desluşească ceva din prorocii care nu par a fi doar nişte vorbe aruncate în vânt.

― Ala bala portocala…  cât cântăreşte un metru pătrat de pământ, dacă puiul de arici a împlinit vârsta de trei luni?… râdea poetul-filosof (sau mă rog, invers: filosoful-poet), iar curioşii plecau dezamăgiți, dând a lehamite din mână: „Şi asta, azi mâine va proroci alături de bătrân…”

Lui Gamaliel puțin îi păsa dacă cetatea ascultă şi se cutremură de profețiile sale sau nu, atâta timp cât îl asculta scuturându-şi înțelept bărbuța, țapul său cu un singur corn, pe care tot profesorul Marin Lemnaru îl poreclise Nabucadnețar.

„De ce Nabucadnețar şi nu Solomon?..”, îl întrebase Pandelică, mecanicul de locomotivă.

„Uite, dom’le, la el cât de înțelept pare şi cum îşi scutură bărbuța… Solomon i se potrivea mai bine.”

„Cum l-am numit, aşa rămâne!”, răspunse uşor enervat poetul-filosof, ne-stând să-i explice lui Pandelică de ce poreclise țapul cu numele regelui babilonian şi nu cu numele regelui israelit. Asta s-ar fi numit deja filosofie şi lui nu-i era la îndemână să filosofeze cu mecanicii de locomotivă, sau poate îi era teamă că acesta nu va fi de acord cu argumentele pe care el i le putea aduce, că omul cu cât e mai simplu, cu atât e mai greu de convins. Şi până la urmă, ce argumente putea aduce? Pandelică veni cu „Uite, dom’le, la el cât de înțelept pare şi cum îşi scutură bărbuța… Solomon i se potrivea mai bine”, iar el: „Cum l-am numit, aşa rămâne!” Poftim, argument de filosof!… Dar te pui cu Pandelică?… Nu-l întrebase, acesta, odată pe nea Ilie care se credea mare „arifmeticean”, socotitor şi rezolvator de probleme:

„Dacă o capră cu trei iezi fac trei mii de căcărezi, atunci o capră şi un țap câte căcăreze fac?…”, după care tot el, Pandelică, îl ajută să rezolve problema:

„Iei problema de la cap şi îl pupi în cur pe țap, dacă nu te ajută capul, îl pupi în cur pe subsemnatu’…”

Desigur, putea să-i explice lui Pandelică că regele babilonian a fost izgonit din mijlocul oamenilor şi a locuit la un loc cu fiarele câmpului, şi mânca iarbă la fel ca țapul lui Gamaliel, până au trecut peste el şapte vremi şi că… etcetera, etcetera. Poate muşterii bufetului l-ar fi ascultat cu atenție, doar pentru faptul că era profesor şi a doua zi ar fi uitat întreaga poveste, pe când problema cu țapul, spusă de Pandele, a ajuns celebră…

Nabucadnețar se născuse cu un singur corn în partea stângă a capului, după Gamaliel acesta era un mare semn că zodia Mielului este aproape. Oare nu un asemenea țap a văzut în vedenia sa şi profetul lui Daniel din Vechiul Testament, în anul al treilea al domniei regelui Belşaţar?…

Şi m-am uitat în vedenie şi, când priveam, parcă eram în capitala Suza, care este în țara Elamului şi, stând cu privirea aţintită, eram pe fluviul Ulai – povestea profetul. Şi m-am uitat cu luare aminte şi iată un ţap venea de la apus pe deasupra feţei pământului, fără ca să-l atingă. Şi ţapul avea un corn între ochi, care corn se putea zări.”

Desigur asemănarea, cel puțin din punctul de profeție al lui Gamaliel, ar fi trebuit să dea oamenilor de gândit, însă prea puțini ştiau câte ceva despre profetul Daniel, căci nu prea mulți citesc astăzi din profețiile şi vedeniile lui Daniel, deoarece: „Mulți au ochi şi nu văd, au urechi dar nu aud şi nu vor să-şi aducă aminte… Vai de ei, vai de ei, căci Psaltiriile şi Molitfennicele lor prăfuite au să-i osândească la focul veşnic al Gheenei!…”

Într-un fel lumea se obişnuise cu el, mai ales, mereu aproape aceiaşi muşterii ai bufetului de lângă gară „La birtul lui nea Ilie”, unde era prezent în fiecare seară.

Intra însoțit de Nabucadnețar şi profețea stând în mijlocul bufetului, până când cineva îi punea în mână o halbă de bere, atunci lua loc la câte o masă, alături de cine se nimerea şi sorbea tăcut din halbă, fără să se amestece în vorbă cu cei de la masa cărora s-a aşezat. După aceea ieşea şi pleca tăcut ca a doua zi să apară din nou pe străzile lăturalnice ale „Babilonului” – astfel denumea oraşul, în al cărui centru nu ajungea niciodată. Asta îl şi salvase de la internarea în vestitul ospiciu local, cum a fost internat cu câțiva ani în urmă bietul  Gicuță Armăsarul care stătea rezemat ore întregi de câte un copac sau stâlp din centru şi rânjea idioțeşte la femei, uneori se şi masturba fără să-i pese de nimeni.

Autoritățile locale nu erau deranjate, bineînțeles că ştiau de existența «profetului cu țap», însă nimeni niciodată nu i-a sesizat în privința lui. Nici între ei oamenii nu-l vorbeau de rău niciodată, de fapt nici nu prea aduceau vorba despre el, ca şi cum nici nu ar fi existat printre ei. Se temeau de el cu o teamă plină de respect, cu o teamă aproape sfântă, dacă se poate spune astfel, şi fiecare era convins că făcându-i rău ar fi atras mari nenorociri asupra sa, la fel ca atunci când omori o broască îți moare o vită, sau când distrugi un cuib de berze îți ia foc casa.

*

Dacă cineva i-ar fi spus lui Simon Răureanu că totul, chiar totul, toate întâmplările din viaţa lui erau doar simple întâmplări şi nimic mai mult, adică nici una dintre ele fie bună fie rea, fie importantă sau banală, nu îi era predestinată dinainte de către o forţă superioară, el ar fi fost de acord cu acea persoană care i-ar fi spus acest lucru. Cum la fel ar fi fost de acord, dacă cineva, poate chiar aceeaşi persoană, i-ar fi spus că nimic din ceea ce i se întâmplă lui în viaţa de zi cu zi, nu e pură întâmplare ci totul e dinainte hotărât de o forţă superioară şi că orice i s-ar întâmpla nu depinde de el. Cu siguranţă, în ambele cazuri, ar fi clătinat din cap hotărât şi aprobator, într-un fel anume ştiut numai de el. Un fel de „Aşa e dom’le, ai dreptate!…” Şi asta numai pentru că întotdeauna era de acord cu toţi, fie că aveau sau nu aveau dreptate.

Îi era jenă, sau mai bine spus teamă, o teamă pe care nu a înţeles-o niciodată, de a fi în dezacord cu cineva, chiar dacă acel cineva nu avea dreptate, sau se înşela crezând că are dreptate, sau pur şi simplu el nu era de acord cu acela pe care-l aproba. Până la urmă ce-l costa dacă dădea aprobator din cap „Aşa e dom’le, ai dreptate!…” Nu-i plăceau controversele de nici un fel, iar când cineva îi cerea părerea, fiind la mijloc o contrazicere între două sau mai multe persoane, strângea din umeri nevinovat, exact ca în bancul pe care-l auzise odată, stând la rând într-o farmacie, despre doi beţivi care se certau privind spre cer. Unul dintre ei susţinea că e soare, iar celălalt că e lună. Trecând pe acolo un al treilea, îi cerură părerea. Acesta strânse din umeri nevinovat: „Nu pot să vă spun fraţilor, pentru că nu sunt de prin partea locului.”

Dacă totul era întâmplător, sau nimic nu era întâmplător, Simon Răureanu nu ştia, sau nu era sigur, sau pur şi simplu nu-l interesa acest lucru. În schimb era foarte sigur că totul depinde de timp şi de loc, de locul în care te afli în acel timp, când ţi se întâmplă ceva. Dar dacă îţi era scris dinainte să te afli în acel loc, în timp ce urmează să ţi se întâmple anumite lucruri, asta era „altă mâncare de peşte”. La fel de sigur era şi de faptul că două, trei secunde banale pot schimba cursul vieţii unui om. Da, două, trei secunde pot ucide, sau dimpotrivă, pot salva viaţa unui om, totul depinde de timp şi împrejurări! De asta era sigur Simon Răureanu.

Tocmai câteva banale secunde îi schimbaseră şi lui cursul vieţii. Da… câteva banale secunde! Deoarece dacă nu s-ar fi aplecat atunci, preț de câteva secunde să-şi lege şiretul de la bocanc, după ce îşi pusese rucsacul în portbagajul taxiului, cu siguranţă taxiul nu ar fi prins culoarea roşie la semaforul din colţ şi astfel mai mult ca sigur, la următoarea intersecţie, nu s-ar fi tamponat cu dubiţa verde, iar el ar fi prins trenul, singurul tren care pleca odată pe zi din oraş, care l-ar fi dus departe. Atunci cu siguranţă nu l-ar fi cunoscut pe Matei Creastă, puştiul cu buza de iepure, care i-a spus că la Grupul Şcolar Forestier din oraş e nevoie de un fochist. Chiar aşa i-a spus „de un fochist”, după care i-a explicat: „de un om care să spargă lemnele, să le care în sălile de clasă şi în fiecare dimineaţă, să aprindă focul în sobele de teracotă.” Şi că el ar putea rezolva asta, deoarece…

*

După prorocirea lui Gamaliel sosise timpul în care trebuia să apară omul care va aduce semnul zodiei Mielului. Ultimul om apărut în oraş era Simon Răureanu. Ajunsese la gară pe jos, trenul spre B. plecase demult, iar el se oprise în faţa bufetului cu vitrine mari şi luminate, din care ieşeau oameni veseli aducând cu ei în stradă aroma cafelei şi a fumului de ţigară.

Începuse să plouă.

„Oare să intru sau nu?” – se întrebă în gând. Îl durea pieptul şi începuse să i se învârtă capul.

A intrat. Norii de fum şi abur l-au lovit în faţă cu aroma lor caldă. Oamenii îl priviră curioşi. Oraşul era mic şi în mai toate cafenelele şi restaurantele, clienţii se cunoşteau între ei, de aceea toţi îl priveau cu o curiozitate înţepătoare, mai ales că până a doua zi după amiază nu pleca nici un tren.

Câteva clipe se simţi străin şi începu să privească-n jur încercând să recunoască pe cineva, dar nu zări pe nimeni cunoscut şi atunci începu să citească lozincile atârnate pe pereți:

 „HAI NOROC ŞI VESELIE
LA BIRTUL LUI NEA ILIE
3 X 3 = 9
ŞI BEI PÂNĂ PLOUĂ!…”

„LA BIRTUL LUI NEA ILIE NU SE DĂ PE DATORIE!…”

 „NOI NU DĂM PE DATORIE NICI LA OM DE OMENIE,
CÂND ÎI DAI SE BUCURĂ, CÂND ÎI CERI SE SUPĂRĂ,
PIERZI CLIENȚI DAR PIERZI ŞI BANI, ŞI CÂŞTIGI NUMAI DUŞMANI…”

 „FRATE CA FRATE DA’ ȚUICA-I PE BANI BĂRBATE!..”

 „CINE IA PE DATORIE, PLĂTEŞTE DE DOUĂ ORI…”

 şi altele.

Astfel  aproape nici nu băgă de seamă cum se apropie de el bătrânul însoțit de țapul său alb cu un singur corn şi spre mirarea tuturor, deoarece aproape niciodată nu intra în vorbă cu nimeni, îl întrebă:

― Care este numele tău, om bun?

Simon vru să-i întoarcă spatele şi să iasă afară din bufetul în care abia intrase şi nici măcar nu apucase să se apropie de tejghea, însă privirea bătrânului parcă îl țintuise locului, simți cum fruntea i se acoperă de sudoare şi poate nici nu-şi dădu seama când şopti răguşit:

― Simon… – după care adaugă, – Simon Răureanu.

― Simon?!… – strigă aproape speriat bătrânul, punând mâna streaşină deasupra ochilor ca să-l vadă mai bine. – Simon, adecă Petru, adecă piatră!… după care făcând doi paşi spre Simon Răureanu şi lipindu-şi degetul arătător de pieptul acestuia proroci cu voce puternică, poate mai puternică şi mai cutremurătoare decât de obicei, deoarece aproape toți muşterii bufetului îşi întoarseră capetele spre el:

― Aşa zice Domnul cel răstignit: „Pe această piatră, Eu îmi voi zidi biserica, căci aducătorul semnului zodiei mielului a şi sosit şi vor picura din cer şasesuteşaizecişişase de picături de foc şi pucioasă pe conştiinţa de paie a celor nenăscuţi în zodia mielului! Vai de voi, vai de voi cei nenăscuți în zodia mielului!… Cine altul ar putea fi aducătorul semnului?… Iată omul! – aproape urlă bătrânul şi făcând un pas în spate se lăsă în genunchi.

Simon Răureanu care stătea împietrit de spaimă, crezu că bătrânului i se tăiaseră picioarele din pricina slăbiciunii, dar imediat îşi dădu seama că se înşelase, deoarece  bătrânul aşa cum stătea îngenunchiat, bătu o mătanie, atingând pământul cu fruntea, stăpân pe mişcările sale şi conştient de ceea ce face.

Câteva clipe, Simon rămase împietrit locului, neştiind ce să facă, de aceea gestul puştiului cu buza de iepure, care îi făcuse semn să ia loc lângă el la masă, i s-a părut ca o mare salvare, ca o salvare de la înec spre exemplu.

― Nu-l băga în seamă e dus cu pluta săracu’, – şopti puştiul cu buza de iepure, după care  întinzându-i mâna se prezentă:

― Matei Creastă!

În acelaşi timp bătrânul Gamaliel se ridică în picioare şi proroci cu mâna îndreptată spre Simon Răureanu:

― Vor pune mâna pe aducătorul semnul zodiei mielului şi-l vor târî prin piaţă, îl vor batjocori, şi-l vor arunca în temniţă. Vai celor care vor face acest lucru! Mai bine ar fi fost pentru ei dacă nu s-ar fi născut… Cine are urechi de auzit să asculte, cine are ochi de privit să privească, ascultaţi priviţi şi luaţi aminte, zodia Mielului e pe cer şi vai celor ce nu se vor naşte a doua oară din apă şi din foc!

Va urma

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.