Amintiri din copilărie

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 11 ( aprilie, 2011 )
Autor:

John Saul, Coşmarul
Traducere de Monica Şerban
Editura Rao, 2006

Un clişeu banal poate avea o anume frumuseţe? O întâmplare atât de previzibilă încât să nu te mai poată surprinde nici măcar prin motivaţiile ei mai are resurse în a-ţi provoca reacţii neaşteptate? În sfârşit, ansamblul procedeelor cinematografice de stârnire a groazei în spectator pot fi reluate metodic într-o carte şi, prin faptul acesta, s-o facă digerabilă? Se pare că răspunsul la toate întrebările de mai sus, care nu s-au vrut retorice, este „da”. Iar thrillerul lui John Saul, Coşmarul, e una dintre cele mai bune dovezi.

Modul de construcţie a intrigii şi stilul de creionare a personajelor sunt două dintre atuurile lui Saul. Şi chiar dacă, aşa cum am spus mai sus, romanul musteşte de stereotipii confiscate din scenografia filmelor de gen, acestea nu devin obositoare. Poate doar uşor vetuste. Căci nu despre lipsa imaginaţiei vorbim la John Saul, ci despre o anume comoditate creativă, vinovată, în mare, pentru o amputare leneşă a elementului surpriză.

John Saul ştie cum să-şi ţină cititorii atenţi, cum să se joace cu mintea lor (deşi de pe la jumătatea cărţii ar cam trebui să-ţi dai seama cine e făptaşul), cum să taie fragmentele în aşa fel încât să simţi dramatismul fiecărui pas făcut pe pardoseala rece, cum să potenţeze prin detalii şocul.

Despre ce e vorba: familia tipică americană, formată din soţ (Steve Marshall), soţie (Kara) şi fiică (Lindsay), surprinsă într-un moment al marilor decizii – mutatul într-o altă localitate, din cauza problemelor de serviciu ale tatălui. Conflictul dintre părinţi şi copii, micile accese de revoltă ale adolescentei care nu doreşte să-şi părăsească şcoala şi colegii în ultimul an de liceu, visul acesteia (atât de comun!) de a deveni şefa majoretelor, dilema financiară a părinţilor etc. Înţelegeţi ideea. Urmează scoaterea casei la vânzare, care vine la pachet cu procedeul vizitării publice (alegerea unei zile în care agentul imobiliar prezintă imobilul tuturor doritorilor, în speranţa că unul dintre ei se va şi transforma în cumpărător) şi care, în cazul familiei Marshall, prevesteşte nenorocirea: dispariţia subită a lui Lindsay. Încep investigările. Primele indicii duc la concluzia că e vorba doar despre o adolescentă certată cu părinţii, care a fugit de-acasă în semn de protest faţă de atitudinea acestora din urmă de a nu o consulta în problemele majore care privesc viaţa familiei. Lucrurile iau o întorsătură nouă în momentul în care apar conexiuni cu dispariţia altei tinere, Shannon, şi, ulterior, cu a unei femei divorţate, Ellen. În peisaj apar Claire (parteneră profesională a Karei), fratele acesteia – Patrick, majordomul Neville, agentul imobiliar alunecos – Mancuso, precum şi tot soiul de personaje secundare, cu rol de absorbţie a bănuielilor cititorului. Un lector atent nu va putea, totuşi, să nu sesizeze că felul de conducere a intrigii şi a planului acţiunii nu au nimic diferit faţă de filmele de duzină ale Hollywood-ului. Orice film slab american condimentează afectiv motivaţiile criminalului, care ba a fost bătut de părinţi în copilărie, ba a fost abandonat, ba a fost molestat de fraţii mai mari sau căruia i-au murit copiii într-un accident. Tentativa aceasta de empatizare cu sufletul chinuit al unui om care, spre a-şi ostoi rănile, decide să reîmbrace haina nevinovatului bătut de soartă mi se pare destul de departe de reacţiile „sănătoase” pe care orice ins cu scaun la cap le-ar avea atunci când ar afla despre grozăviile inimaginabile ale criminalului. Nici nu ştiu cum să-l numesc, de fapt: cel care a răpit-o pe fiica soţilor Marshall e şi autorul crimei împotriva lui Shannon, şi schingiuitorul lui Ellen, şi violatorul soft al lui Lindsay. Adică trei într-unul, ca o promoţie la şampoane. John Saul nu reuşeşte, însă, să ni-l facă simpatic pe autorul acestor monstruozităţi, chiar dacă îi explică, psihologic, reacţiile. Demonul care pune stăpânire pe răpitor, deşi îi motivează acţiunile şi-i smulge din vini, nu e suficient de convingător pentru ca eu, cititor, să-l pot absolvi de orice păcat pe cel care întrupează, perfect explicabil, psihopatia în acţiune. Se subînţelege că amintirile din copilărie sunt cauza comportamentului deviant,  însă o minte criminală n-ar avea nevoie de asemenea strategii înduioşătoare de legitimare a propriilor acţiuni demente.

Există în carte şi pasaje care completează nefiresc o situaţie deja dramatică. Tragismul morţii lui Steve, de pildă, nu aduce niciun plus de emoţie, întrucât e evident că sfârşitul acestuia are loc în urma unui accident auto provocat de conducerea în stare de ebrietate, şi nu ca o consecinţă a altei acţiuni a minţii bolnave din spatele poveştii. Adică felul în care autorul construieşte rama acţiunii cade, deseori, într-o ieftină şi artificială augmentare a groazei. Se putea şi fără.

Totuşi, nu pot să spun că thrillerul nu se citeşte, după o sintagmă deja goală de conţinut, „cu sufletul la gură”. John Saul ştie cum să-şi ţină cititorii atenţi, cum să se joace cu mintea lor (deşi de pe la jumătatea cărţii ar cam trebui să-ţi dai seama cine e făptaşul), cum să taie fragmentele în aşa fel încât să simţi dramatismul fiecărui pas făcut pe pardoseala rece, cum să potenţeze prin detalii şocul. Dacă n-ar fi existat şi bucăţile acelea păcătoase prin care autorul exagerează în reliefarea macabrului (a se vedea scena din pivniţă, unde cineva e mort, altcineva e schilodit, altcineva are părul în flăcări etc.), aş fi zis „aşa da, dom’le!”. Nu spun decât atât: Coşmarul e un thriller reuşit. Uşor ieşit din matcă pe alocuri, dar un roman perfect citibil. Şi, cred, o bucurie pentru iubitorii genului.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

5 comentarii »

  • A apărut numărul 11 al revistei Suspans « Mircea Pricăjan said:

    […] BOERIU — Amintiri din copilărie (John […]

  • Două-ntr-una « Dan-Liviu Boeriu said:

    […] Chestiunea a doua: a apărut şi nr. 11 al revistei suspans.ro, unde puteţi găsi, printre altele, recenzia mea la cartea lui John Saul,Coşmarul. Vă invit să răsfoiţi revista sau, dacă mă vreţi doar pe mine, daţi clic aici. […]

  • Carmen said:

    Acum ceva vreme, in copilarie, citeam si eu orice carte aparuta sub numele lui John Saul… acum nu mai sunt pe gustul meu. Dar apreciez recenziile pe seama lor 😉

  • Ioana said:

    Nu prea mi-a placut cartea; mi s-a parut slabuta in comparatie cu alte romane ale sale.

  • danboeriu (author) said:

    @ carmen: să-nţelegem, deci, că saul devine necitibil după o anumită vârstă? 🙂

    @ ioana: pentru mine a fost prima întâlnire cu saul. şi mi-a plăcut. chiar dacă, uneori, lucrurile erau previzibile. sau poate tocmai de-aia! 😛

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.