Andrei Mladin, între trilul Diavolului şi râsul lui Dumnezeu

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 15 ( august, 2011 )
Autor:

George ArionFortăreaţa nebunilor
Crime Scene Publishing, Bucureşti, 2011

În fascinanta ţară a imaginaţiei, nimeni nu deţine adevărul absolut, toţi au dreptul de a fi înţeleşi şi, mai presus de orice, toţi au dreptul să râdă. În artă – ecou al râsului lui Dumnezeu, cum frumos spunea Milan Kundera (The Art of the Novel) – încrâncenarea nu are ce căuta iar acei agélastes (cuvânt cu care Rabelais îi numea pe cei care nu ştiu să râdă) se aşează, prin chiar natura lor încremenită, oprimantă, rigidă, în afara legilor vii şi fluide ale imaginaţiei. În periplul lui, Andrei Mladin, ironicul, omul care ridică râsul la rang de ars vivendi, are adeseori de-a face cu oameni care nu ştiu să râdă. Dar celelalte nume ale umorului lui Mladin sunt libertate, toleranţă. Cu cât se apleacă mai mult asupră-şi, personajul lui Arion este cu atât mai puţin convins că adevărul lui e unicul care se suprapune perfect realităţii, cu atât e mai înclinat să se pună şi pe sine, şi pe ceilalţi, sub eliberatorul semn al întrebării. Mladin are îndoieli radicale şi permanente asupra celor din jur, asupra lui însuşi, asupra sensului general al lumii. Şi ce modalitate mai blândă, mai tolerantă, mai eliberatoare de a-ţi exprima aceste îndoieli decât râsul?! Nikos Kazantzakis scria undeva că până şi spartanii, cunoscuţi drept cei care nu ştiu să râdă, au ridicat un altar Zeului Râsului, conştienţi fiind că e singurul capabil să ajute un suflet profund să îndure viaţa. Andrei Mladin ar vrea să înalţe un monument în amintirea primului om din istorie care a râs. Umorul eliberează, atenuează insuportabilul. La polul opus, pentru Profesor, cel care propovăduieşte distopia totalitară opresivă şi manipularea, ”râsul e o prostie”, ”e rudimentar”, ”e periculos, deoarece e molipsitor”. De altminteri,  până spre sfârşitul cărţii, Profesorul nu are nume. Este Profesorul şi atât. Prin ne-numire, el se aşează în afara lumii acesteia, e doar o mască, o întruchipare a Răului în forma lui pură. Împotriva lui, Mladin ridică arma râsului şi jocul disimulării. Prin ironie, ziaristul-detectiv se re-scrie pe sine, râsul e biletul lui spre libertate. Moartea râsului echivalează cu moartea libertăţii nu doar individuale, ci şi sociale căci, dacă prezenţa umorului e o chestiune privată, o caracteristică a unui individ anume, absenţa lui poate genera o tragedie publică. Râsul e periculos pentru că e molipsitor, spune Profesorul… Ce bine, răspunde Andrei Mladin…

Nu doar alegerea numelor dovedeşte atenţia la detaliu a lui George Arion, ci şi prezenţa constantă a intertextualităţii. Deşi despre romanele cu suspans nu se poate, îndeobşte, spune acest lucru, scrierea lui George Arion îşi depăşeşte cu mult genul de la care se revendică. E o adevărată carte-bibliotecă, una care ne aminteşte, la fiece pagină, că literatura adevărată trimite, în cele din urmă, la literatură.

Resentimentul aparte stârnit de cei asemenea lui Mladin în mintea celor cu propensiuni totalitare (ce familiar sună toate acestea pentru unii dintre noi, din păcate!) vine din incapacitatea lor de a investi realmente cu Putere (socială, raţională, de adevăr) sistemul de valori propus de interlocutor. Andrei Mladin e un visător incorigibil, care se încăpăţânează să creadă în şansa oamenilor de a fi binevoitori, de a evita, pe cât posibil, umilirea celorlalţi; mai importantă decât orice este, pentru el, capacitatea de identificare imaginativă şi participativă cu suferinţa semenilor. De altminteri, această trăsătură i-a şi adus atâtea necazuri, punându-l adesea în situaţia de a face echilibristică deasupra prăpastiei, jucându-se cu propria-i suferinţă. Apar, fireşte, clipe dureroase, când chiar şi pentru Mladin râsul moare: după electroşocuri, ”nu-mi mai ardea de râs”. Îşi revine însă destul de repede, căci cine a învăţat să râdă o dată, va mai râde, va râde până la sfârşit. Umorul lui Mladin e cea mai puternică formă de afirmare de sine, prin exhibarea propriilor limite şi slăbiciuni. E o ironie deschisă, care are în ea ceva eliberator, sublim şi înalt, e o modalitate nobilă de a se pune în bună înţelegere cu propriul destin. Mladin are un puternic sentiment al relativităţii tuturor lucrurilor, dar şi o conştiinţă lucidă a faptului că, de-a lungul istoriei omenirii, doar râsul a rămas necontaminat. El nu a degenerat, nu a acceptat minciuna, s-a păstrat cu încăpăţânare în afara legilor, în afara minciunilor oficiale drapate în straiele gravităţii uscate, aducătoare de discordie şi suferinţă. Râsul uneşte oamenii; falsa seriozitate şi logica statică, încremenită, îi dezbină.

Seriosul la care se închină Profesorul, aparent şi Cruella, e o altă mască a fricii, a cruzimii. A cruzimii gratuite, de dragul cruzimii. Pasajele cu iz de distopie din scrierea lui George Arion enumeră posibilele consecinţe nefaste ale unei ideologii proprii unei trecut nu suficient de îndepărtat pentru mulţi dintre noi. Tocmai de aceea, denunţarea totalismului capătă un plus de eficienţă şi verosimilitate. Arion demască pretenţia abuzivă şi utopică de a supune omul prin condiţionare mentală, prin tortură psihică, dar şi pericolele care se ascund în spatele unui demers care pune ştiinţa în slujba voinţei politice. Andrei rezistă prin umor şi solidaritate profund umană; Molin rezistă prin disimulare, dar şi prin încercarea de a ordona, după reguli proprii, haosul din jur (scrierea STAS, ordinea de care se înconjoară în mod voit). Dar Andrei e un om liber, care a ales de bunăvoie calea aceasta spinoasă, pentru a ajuta nişte necunoscuţi blânzi şi îndureraţi (părinţii lui Iacob Marinescu, tânărul ”sinucis” în mod suspect); Molin e un om cu misiune (după cum se va dovedi în cele din urmă), un om a cărui libertate de mişcare este, totuşi,  la fel de limitată şi închisă ca şi numele lui, care se termină abrupt, într-o consoană nazală. De altminteri, multe dintre numele proprii alese de George Arion se termină în aceeaşi consoană nazală, sonoră: Mladin, Molin, Clarin, Noran. Sunt nume puternice, nume închise, nume care cuprind în ele zvonul unui destin.

Nu doar alegerea numelor dovedeşte atenţia la detaliu a lui George Arion, ci şi prezenţa constantă a intertextualităţii. Deşi despre romanele cu suspans nu se poate, îndeobşte, spune acest lucru, scrierea lui George Arion îşi depăşeşte cu mult genul de la care se revendică. E o adevărată carte-bibliotecă, una care ne aminteşte, la fiece pagină, că literatura adevărată trimite, în cele din urmă, la literatură. Spaţiu polifonic, textul romanului comunică permanent cu alte texte, cu alte arte, cu alte amintiri. Intertextul ţine, pe de o parte, de definirea statutului personajului principal (intelectual, cultivat, estet) şi, pe de altă parte, de recrearea subtilă a atmosferei intelectuale în care se mişcă acesta. Şi, cu tot avertismentul lansat dintru început de autor, e greu să rezişti ispitei de a ”suprapune realităţii” această carte care se ”supune (doar) legilor ficţiunii”. Există, cred eu, o doză de autoficţiune, dar care se cere înţeleasă în felul în care o definea un Serge Doubrovsky, de pildă: ”Si j’essaie de me remémorer, je m’invente.” Dacă privim lucrurile din această perspectivă, ne sustragem, sper, şi greşelii de neiertat despre care ne avertizează George Arion.

Multe ar mai fi de spus despre captivanta scriere a lui George Arion. Despre remarcabila abilitate de a ţine-n pumn toate firele unei intrigi complexe, tensionate, pline de suspans până la ultima pagină. Arion nu-şi pierde deloc suflu pe parcurs, din contra. Scriitura, departe de a deveni spre final ostatica propriilor ramificaţii, e tot mai vie, mai alertă, mai incitantă. Structura labirintică a Fortăreţei nebunilor e determinată şi de nesfârşita pendulare trecut/prezent; îmbinarea abilă a celor două planuri temporale creează, la nivelul timpului evenimenţial, impresia de verosimilitate, de curgere fluentă, nedisonantă. Mai mult, prin apelul la memorie devine posibilă re-scrierea unei lumi ce reflectă labirintul interior al personajului principal. Polifonia romanului rezidă (şi) în acest amestec de ipostaze şi atitudini ale personajului-autor, descrise la nivelul unei subiectivităţi asumate şi simultan puse, ironic, sub semnul întrebării.

Într-o asemenea construcţie complexă e aproape imposibil să nu apară câteva cotloane ceva mai întunecate: abrupta şi uşor neverosimila dispariţie din scenă a frumoasei posesoare-de-Myrtil-şi-Chloe, tabloul nebunilor din sanatoriu – o descriere cu vagi urme de clişeu… Dar importantă rămâne totuşi buna îmbinare, într-un tot unitar coerent, a tuturor părţilor alcătuitoare; or, sub acest aspect, ţi-ar fi imposibil să aduci romanului lui George Arion fie şi cea mai neînsemnată obiecţie.

Scrierea aceasta e, în cele din urmă, o mărturisire tulburătoare despre tragica incapacitate existenţială şi socială a omului de a se apăra până la capăt împotriva Autorităţii. A Puterii. Aşa a fost odinioară (moartea Maestrului o dovedeşte), aşa e şi acum – Profesorul,  Sabin Lavric, e noul ministru al Sănătăţii iar societatea ATHANARIC e lăsată să existe, pentru că ”Un rău pe care îl poţi ţine sub supraveghere e mai puţin periculos decât unul despre care nu ştii nimic.” Cine supraveghează, însă, această societate? Cine o lasă să existe? Cât de expuşi ispitei Puterii Absolute sunt aceşti noi păpuşari ai Răului? Mai ştiu ei să râdă?

Andrei Mladin nu ne răspunde. Andrei Mladin pleacă la Viena, să înfrunte alţi demoni, să-şi plăsmuiască alte amintiri. Dar Andrei Mladin se va întoarce curând, nu-i aşa, George Arion?

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.