Apelul maeştrilor

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 26 ( iulie, 2012 )
Autor:

The Boris Karloff Horror Anthology
Corgi Books, 1967

Există momente când beleaua care ne-a lovit când ne-a fost lumea mai dragă, vorba zmeului, se transformă într-o mare bucurie. Nu demult am avut parte şi eu de un moment similar: m-am trezit că trebuie să fac loc, în apartamentul meu micuţ, unui munte de scule electrice şi unelte cu aspect horror neîndoielnic, a căror utilitate mi-e şi acum străină. Însă muntele acesta a venit însoţit de câteva sute de cărţi zvârlite cu scârbă din vizuina-i de o femelă de pahiderm terestru, vag asemănătoare cu o femeie.

E normal să te îndrăgosteşti de o asemenea culegere. Mergi la sigur cu ea. E lectura clasică sub toate aspectele, aceea care te scapă de dilema „ce să citesc acum, că am terminat cărţile obligatorii?”. Păcat că e subţire.

Dar mai bine despre bucurie să vorbim: în mare parte, cărţile cu pricina sunt science-fiction în engleză şi romane poliţiste consacrate, apărute la noi în diverse limbi şi epoci pre- şi post-. Printre ele, la loc de cinste şade antologia horror îngrijită de Frankenstein/Boris Karloff, cel care spunea că „şocul trebuie să se nască dintr-o povestire bună, nu să fie şoc de dragul şocului”. Întocmai acest punct de vedere îl ilustrează cu strălucire cartea din 1965.

E normal să te îndrăgosteşti de o asemenea culegere. Mergi la sigur cu ea. E lectura clasică sub toate aspectele, aceea care te scapă de dilema „ce să citesc acum, că am terminat cărţile obligatorii?”. Păcat că e subţire. Cele douăsprezece povestiri se pot consuma una pe zi, de preferinţă la crepuscul, sau toate deodată, începând lectura tot la sfârşit de zi, pe marginea unui mormânt proaspăt, dacă se poate. Eu am preferat varianta din urmă şi prima, şi a doua oară (locul, recunosc, l-am schimbat cu „fotoliul din odaie”) şi am luat întotdeauna prozele la rând. De ce? Ca să le pot discuta acum după bunul meu plac.

Nu valoarea literară a povestirilor tipice unei epoci – mijlocul secolului trecut – vreau s-o subliniez acum, ci unele trăsături care i-au scos în evidenţă pe autorii lor la vremea respectivă şi le-au imprimat prozelor un caracter atemporal.

Împărţim antologia în două. O parte mai uşurică, mai moale, şi una profundă, care te sperie ca lacurile cărora nu le vezi fundul. S-o luăm cu „softul”, dominat de simboluri horror clasice: liftul, vântul, vampirul.

Numele Frank Gruber vă face părul măciucă? Nu, şi mare păcat. A fost unul dintre cei mai prolifici scriitori americani de „pulp”. The Thirteenth Floor (Al treisprezecelea etaj) te împinge de la spate să urci cu un lift scos din uz până la etajul al treisprezecelea, unde lucrează oameni plecaţi dintre noi. La întoarcere, trebuie să dai explicaţii despre intenţia ta de a merge la întâlnire cu o domnişorică fără trup. Noroc că liftul respectiv se strică din nou, la momentul potrivit, şi scapi de nota explicativă…

Tot prolific a fost şi Edmond Hamilton, povestitor şi romancier american science-fiction de la care Karloff a ales un text molatic, chiar de dragoste, un horror mai degrabă romantic, pe nume Child of the Winds (Copila vânturilor). August Derleth, renumit în special pentru că l-a publicat primul pe H.P. Lovecraft, a conceput The Thing that Walked on the Wind (Creatura care merge călare pe vânt). O relatare pe ton oficial a unor evenimente care îţi fac părul măciucă, făcută de un bărbat de felul lui cu picioarele pe pământ, dar care va dispărea şi el, adâncind misterul. E genul de povestire care mi se potriveşte ca o mănuşă. Ador asemenea texte.

Nu valoarea literară a povestirilor tipice unei epoci – mijlocul secolului trecut – vreau s-o subliniez acum, ci unele trăsături care i-au scos în evidenţă pe autorii lor la vremea respectivă şi le-au imprimat prozelor un caracter atemporal.

N-aş fi bănuit niciodată că Ed McBain ar putea scrie o povestire ca The Scarlet King, chiar dacă sub pseudonimul Evan Hunter. O bilă neagră pentru mine, pentru că la reluare mi-a sărit în ochi asemănarea, psihologic vorbind, dintre personajul acestei povestiri şi criminalii prinşi de poliţiştii de la secţia 87, consacrată de romanele lui McBain, cel prea puţin lăudat.

The Mind Worm (Viermele Minţii) e un text foarte inteligent, tipic pentru C.M. Kornbluth, autor cu tabieturi stranii, mort prematur. E dovada că şi povestirile cu vampiri pot impresiona, dacă sunt scrise de minţi îndrăzneţe.

Despre The Cask of Amontillado (tradus în româneşte, cât se poate de caraghios, Butelca sau Balerca de Amontillado) nu se face să mă exprim, ştim cu toţii că nu mai e altul ca Edgar Alan Poe. Dar cine-a fost John Jakes? Un autor care a scris continuarea la The Cask…, The Opener of the Crypt – povestirea care face trecerea de la partea „soft” la cea „hard” a antologiei. Jakes a avut un moment de inspiraţie unic în viaţa lui, din care a rezultat această proză cel puţin interesantă. În rest, păcat că şi-a disipat talentul în romane de ficţiune istorică scrise pentru masele de „couch potatoes”, dar mai puţin pe gustul nostru.

Jumătatea „hard” a antologiei e şi mai literară, nu doar mai captivantă. În The Graveyard Reader (Cel ce citeşte mormintele), Theodore Sturgeon dă viaţă unui personaj care se încadrează în categoria lui preferată, cea cu „mai mult decât oameni”. Avem de-a face cu un horror intelectual, din care învăţăm că există o diferenţă între a afla adevărul şi a afla tot adevărul, că nu trebuie neapărat să răspundem întrebărilor care nu merită răspuns. Pun prinsoare că majoritatea celor care au citit această povestire şi-au dorit să întâlnească un cititor de morminte. Se vede însă că sunt prea puţini pe lume, fiindcă eu, deşi înclinată spre macabru şi pasionată de cimitire şi epitafuri, nu am dat peste nici unul încă.

Roald Dahl e un autor al contrariilor. Născut în Ţara Galilor, din părinţi norvegieni, adoptat de englezi, pilot şi ofiţer de contrainformaţii, autor de cărţi pentru copii, printre care faimoasa Charlie şi fabrica de ciocolată, Dahl ne şochează, în sensul bun al cuvântului, cu Smoker, zis şi Man from the South. Cum o fi posibil ca azi să încânţi pruncii cu istorisiri drăgălaşe, iar mâine să le sperii părinţi cu poveşti horror? Bag mâna în foc că şi poveştile lui pentru copii au o doză de groază în ele şi mă angajez să le citesc, numai ca să mi se confirme bănuiala. Revenind la Smoker, n-am ştiut ce să fac mai întâi, să mă sperii sau să râd. E combinaţia aceea savuroasă de ciocolată cu mentă care îţi lasă un gust unic, mai ales când o însoţeşti cu un vinişor alb demisec, proaspăt scos de la frigider. Smoker a fost ecranizat de trei ori, prima dată în 1960, pentru Alfred Hitchcock Presents, deci calitatea e garantată. Atemporalitatea prozei e dată de personajul principal, simpaticul ţicnit căruia îi cad victimă indivizi cu pretenţii de oameni normali. Nebuni ca el sunt pretutindeni şi nu o dată îi aplaudăm şi-i luăm drept sfătuitori, prieteni şi chiar soţi. Pentru că noi, ăştia mai mulţi, suntem nişte fraieri, iar ei, mai puţini, au de cine să-şi râdă. Fiecare cu datul lui pe lume.

Robert Silverberg, Back from the Grave (Întors din mormânt) primeşte premiul întâi din partea mea la categoria „proze cu indivizi în moarte clinică”. Finalul e deosebit, deschide noi căi de explorat şi oferă posibilităţi de răzbunare… Înspăimântătoare, înfiorătoare, îngrozitoare. Dar fără sânge şi fără topoare. Cum ne place mai mult nouă, firilor macabre.

De la premiatul titan Robert Bloch, Karloff alege The Opener of the Way (Deschizătorul de drumuri), un scenariu de film perfect, scris parcă cu dedicaţie pentru iubitorii piramidelor egiptene. Ca povestirea din final, The Haunter of the Dark (Cel ce bântuie prin întuneric), a lui H.P. Lovecraft, care e urmarea unei alte proze de Bloch. Ar fi un sacrilegiu să comentez aceste proze sacre. Însă, mărturisesc, animal vanitos ce sunt, că nu înţeleg pasiunea de a scrie continuări la povestirile altora. Eu n-aş fi tocmai încântată să-mi manipuleze altcineva personajele, scumpele de ele. Drept e că nu sunt nici Bloch, nici Silverberg, nici Poe. Şi nu se ştie nici ce voi deveni după moarte – o să vă comunic la momentul respectiv. Spre binele vostru, pregătiţi-mi ciocolata cu mentă şi paharul de vin de care pomeneam mai sus.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.