Apocalipsa continuă

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 15 ( august, 2011 )
Autor:

Rebecca Levene – Vindecătoarea
Seria Cronicile Apocalipsei
Traducere de Ona Frantz
Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010

Am tradus, în 2009, un volum intitulat Supravieţuitorul (The Culled, în original), isprava unui anume Simon Spurrier, scriitor despre care nu ştiam nimic la vremea aceea. Ştiam însă că romanul este primul dintr-o serie – Cronicile Apocalipsei – propusă de editura britanică Abaddon. Câteva idei generale şi cadrul poveştii au fost puse la dispoziţia scriitorului (Simon Spurrier, în cazul primului volum), care a venit apoi cu harul din dotare şi-a ţesut povestea. Supravieţuitorul descria o lume căzută pradă Molimei, un flagel născut, aparent, în laboratoarele militare (remember Apocalipsa lui King) care a decimat populaţia planetei. Protagonistul se vede confruntat cu ruinele civilizaţiei, înfruntând pericole de tot felul în drum spre locul unde speră să-şi regăsească jumătatea. Acel prim volum avea un final deschis, aşa cum se cuvenea.

Cruzimea, răsturnările de situaţie, un text frust, cu fraze scurte, tăiate, şi totuşi oferind din loc în loc tuşe de subtilitate ori izbutite analize psihologice, personajele ambigue şi viziunea aparte asupra unui subiect întors deja cam pe toate feţele fac din Cronicile Apocalipsei o serie demnă de interesul cititorului român.

Vindecătoarea (autor: Rebecca Levene) este al doilea volum din seria Cronicilor Apocalipsei. Şi ne prezintă reversul medaliei: situaţia celei pe care o căuta protagonistul din Supravieţuitorul. Jasmine, pe numele ei, e-o cercetătoare care, la momentul scăpării de sub control a Molimei, lucra la găsirea unui leac. Lucrurile nu merg însă ca unse, chit că leacul pare să fi fost într-adevăr descoperit, şi Jasmine se trezeşte izolată de restul lumii sub pământ, în buncărul de cercetare. Acolo stă nici mai mult, nici mai puţin de cinci ani. Timp în care suferă teribil. Şi nu doar de dorul pentru soţul ei. Suferinţa Jasminei e mai… organică.

Tocmai când situaţia i se pare că a atins punctul critic, ea este salvată de o echipă de piraţi. Precum triburile întâlnite pe străzile oraşelor americane de soţul ei în primul volum, aceşti piraţi sunt reprezentanţii noii orânduiri sociale post-apocaliptice. Şi de aici înainte, aproape tot restul cărţii, destinul ei se împleteşte cu al lor. Întrucât piraţii au şi ei un duşman şi doar Jasmine, graţie abilităţilor ei de cercetător, dar şi – vom vedea – trecutului ei aparte, îi poate ajuta să înţeleagă ce-i face pe locuitorii Cubei să devină armate întregi de zombi sadici.

În lupta cu acest al doilea val al Molimei, aflată într-o nouă formă de izolare, Jasmine se străduieşte să afle sursa zombificării şi, aflând-o pe aceasta, să descopere un nou leac. Bineînţeles că-n spatele virusului care transformă oamenii în zombi se află un apropiat al Jasminei, amintind – şi el – de geniul criminal care născuse o întreagă religie în Supravieţuitorul.

Aceste prime două părţi ale seriei se completează şi se îngână în chip fericit, în ciuda faptului că sunt scrise de doi autori diferiţi. E clar că intrigile au fost atent lucrate pentru a crea acest efect, la fel cum e clar că proiectul Cronicile Apocalipsei (ajuns deja la vol. 9 şi existând perspectiva ecranizării uneia dintre aceste părţi) a fost gândit extrem de bine, îmbinând trendul actual al prozei post-apocaliptice cu acţiunea alertă a celor mai vizionate seriale TV (vezi 24). Cruzimea, răsturnările de situaţie, un text frust, cu fraze scurte, tăiate, şi totuşi oferind din loc în loc tuşe de subtilitate ori izbutite analize psihologice, personajele ambigue şi viziunea aparte asupra unui subiect întors deja cam pe toate feţele fac din Cronicile Apocalipsei o serie demnă de interesul cititorului român. Ar fi mare păcat ca pentru noi aventura să se încheie după primele două episoade.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.