Asasinul Papei

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 9 ( februarie, 2011 )
Autor:

Luis Miguel Rocha – Asasinul Papei
traducere de Alina Lăcrimioara Arhir
Editura Tritonic, 2010

Am citit volumul al treilea din seria de cărţi despre Vatican a lui Luis Miguel Rocha, Asasinul Papei, fără să le fi citit pe primele două şi fără să fi citit ceva despre serie în prealabil, aşa că nu am ştiut la ce să mă aştept. Titlul te trimite cu gândul la total altceva, recunosc că mă aşteptam exclusiv la un complot care să atenteze la viaţa Papei, dejucat, cum altfel, de un om obişnuit ca în toate romanele de gen.

Însă romanul surprinde ca şi diferenţă între acţiune şi titlu, alegerea personajului principal şi cam atât. În rest este destul de previzibil, mai ales dacă aţi citit Codul lui DaVinci de Dan Brown. Secrete bine păstrate de Vatican sunt pe cale să iasă la iveală (deşi nu am înţeles în ce mod), iar rolul personajului principal (care în acest volum nu mai este chiar aşa de principal, ci mai degrabă un asistent al unui personaj principal din umbră) este să împiedice acest lucru.

Cartea lui Rocha este citibilă nu doar pentru acţiunea în sine, destul de slabă şi nu foarte alertă, punctată pe ici-colo de câte un tablou mai antrenant, ci mai degrabă pentru mănuşa aruncată celor care cred orbeşte pe principiul „crede şi nu cerceta”.

Secretele respective se învârt în jurul lui Isus Hristos, care, conform unor presupuse documente descoperite de arheologi n-ar fi fost fiul lui Dumnezeu, născut din fecioară şi răstignit de către romani şi înviat în ziua de Paşte, ci un om obişnuit. Ceea ce nu am reuşit eu să înţeleg din subiectul destul de întortocheat al romanului este dacă vreuna din părţi dorea scoaterea la iveală a acestui secret sau, de fapt, toţi vroiau să îl protejeze şi se omorau între ei doar pentru a avea întâietate la păstrarea lui.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe mai multe planuri narative, pentru a oferi cititorului cât mai multă informaţie şi cât mai multe puncte de vedere. Firul epic este înţesat cu lecţii pedante de istorie şi religie, cu citate din Biblie şi cu analize filozofice sau teologice – în ce măsură toate acestea sunt adevărate sau inventate vă poate spune un specialist în domeniu, însă mie ca cititor obişnuit mi-au sunat veridice, semn că Luis Miguel Rocha s-a documentat foarte bine înainte de a scrie cărţile şi a împletit fantezia cu realitatea într-un mod care te face să-ţi pui întrebări, să alergi la Biblie să mai reciteşti unele pasaje şi să răsfoieşti din nou cărţile de istoria religiilor.

Cartea lui Rocha este citibilă nu doar pentru acţiunea în sine, destul de slabă şi nu foarte alertă, punctată pe ici-colo de câte un tablou mai antrenant, ci mai degrabă pentru mănuşa aruncată celor care cred orbeşte pe principiul „crede şi nu cerceta”. Finalul în coadă de peşte îi oferă cititorului ocazia de a crede în continuare ceea ce doreşte, fie că este bigot, fie că este ateu şi, astfel, Rocha a reuşit să evite, cu suficientă abilitate, să îşi transforme cartea în literatură şi nu într-un manifest (anti)religios.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.