Asediul colţilor

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 23 ( aprilie, 2012 )
Autor:

Ciprian Mitoceanu – Colţii
Editura Tritonic, Bucureşti, 2008

La data apariţiei acestui roman nu mai auzisem nimic despre acest autor din Botoşani. Timpul s-a scurs, autorul a evoluat, i-a apărut un volum science-fiction, un preludiu la o viitoare trilogie. Am aşteptat mult timp până am achiziţionat acest volum şi rău am făcut. Rău am făcut că am aşteptat prea mult, deoarece romanul a fost o surpriză extrem de plăcută. Un roman micuţ, dar dur, plin de un realism amar şi crud, care ascunde sub neplăcerile şi metehnele societăţii ruse realitatea unui cotidian românesc din ce în ce mai dificil de suportat pentru oricine.

Mărturisesc că nu mă aşteptam mai deloc la o astfel de surpriză plăcută de la un autor român.

Este povestea lui Piotr Ivanovici, rusul cu ochi de laser care înspăimântă pe oricine, chiar şi pe cei mai versaţi miliţieni, crescător de câini dresaţi să ucidă. Iuri are o metodă foarte neobişnuită de a-şi hrăni câinii: cumpără de la puşti căţei, pe care apoi îi dă de mâncare dulăilor săi. El are şi un motiv foarte întemeiat pentru această îndeletnicire: vrea să atingă perfecţiunea prin crearea unei rase perfecte de dulăi-lupi, care să devină ucigaşi şi paznici de temut. Unul din cei care îi furnizează căţei este Serioja, un puşti de doisprezece ani, al cărui unic scop este să facă rost de dolarii lui Piotr Ivanovici pentru a-i cumpăra o păpuşă extrem de scumpă Maşei, fata de care este îndrăgostit lulea.

Felix Razgul este un parvenit care tocmai a fost promovat într-o funcţie înaltă în firma la care lucrează, prilej de mare sărbătoare acasă. El are o soţie cam grasă, extrem de leneşă, doi băieţi răzgâiaţi şi un câine care deja are statutul de membru al familiei. Au o vilă imensă şi foarte luxoasă, al cărei unic defect este că se învecinează cu proprietatea lui Piotr Ivanovici, familia Razgul fiind obligată să admire zi de zi macabrul ritual de hrănire al ucigaşilor lui Ivanovici.

Ceea ce credeam că se va transforma în aventura lui Serioja pentru a-i cuceri inima Maşei ia o turnură cu totul surprinzătoare. Totul începe atunci când câinele lui Felix este devorat de fioroşii dulăi ai vecinului. Razgul nu poate lăsa un asemenea afront nepedepsit, aşa că se duce la vecin să-i ceară socoteală, omorându-i şi el un câine, dar abia scăpând cu viaţă din ghearele monştrilor. Începe astfel un asediu de durată, familia Razgul, împreună cu veterinarul chemat la datorie şi cu fata în casă care o „ajuta” pe ocupata Doamnă Razgul fiind practic sechestraţi în propria lor locuinţă: Felix are o rană oribilă la picior, în pericol de a fi amputat, nu mai au apă, nu au nicio armă în toată casa, vila lor se află departe de orice alt vecin, astfel încât nimeni nu le poate veni în ajutor, totul pare să lucreze în favoarea lui Piotr Ivanovici şi a fioroşilor săi slujitori, conduşi de o monstruoasă căţea ce le este lider, cel mai inteligent specimen canin de care dispune Piotr.

Totul capătă accente dramatice atunci când Felix Razgul începe să delireze, iubitul slujnicei, un violator latent şi violent, vine să se răzbune pe ea, dar este devorat de monştrii cu patru labe ai lui Piotr Ivanovici, iar acesta din urmă nu mai are răbdare şi scoate benzină din maşina veterinarului pentru a le da foc asediaţilor şi a-i sili astfel să iasă din casă, doar, deh, câinii lui trebuiau neapărat hrăniţi cu carne proaspătă de om.

La început m-a surprins destul de mult cruzimea lui Piotr Ivanovici, cinismul său extrem, modul său de gândire complet ieşit din comun, pentru a afla totuşi din The Making of Colţii că povestea are la bază cazul unui cunoscut crescător de câini de pe plaiuri mioritice cu aceleaşi obiceiuri ca ale lui Piotr Ivanovici. Totul este zugrăvit în culori extrem de cenuşii, aproape de negru: vremurile grele pe care le trăiesc protagoniştii, sărăcia extremă, mizeria, furia, lupta pentru supravieţuire, năzuinţa pentru un trai mai bun, cruzimea, sentimente care de fapt nu ne sunt deloc străine. Dacă acţiunea s-ar fi petrecut în România, iar personajele principale ar fi purtat nume româneşti, nu m-aş fi mirat deloc.

Mărturisesc că nu mă aşteptam mai deloc la o astfel de surpriză plăcută de la un autor român, pornind la lecturarea acestui roman excelent cu o părere preconcepută: scriitorii românii se pricep la romane poliţiste (o demonstrează George Arion sau Rodica Ojog-Braşoveanu, pentru a da doar două nume care îmi vin imediat în minte), dar la thriller… hmmm! Dacă pe copertă ar fi fost scris un nume cu rezonanţă saxonă, n-aş fi fost deloc surprins. O execuţie surprinzător de bună, plină de un umor negru foarte bine dozat, un subiect foarte interesant şi şocant, o redactare surprinzător de bună pentru editura la care a apărut (asta poate fi şi „vina” autorului, care poate s-a străduit să trimită un manuscris redactat cu minuţiozitate editurii), personaje vii şi bine conturate, situaţii tragi-comice cărora bieţii protagonişti le fac faţă cum pot şi ei mai bine, oameni cu aspiraţii măreţe sau mărunte, dar de care te ataşezi treptat-treptat, totul alcătuieşte un roman cursiv şi plăcut. Recomandat!

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

3 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.