Când hunii stăpâneau continentele

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 1 ( iunie, 2010 )
Autor:

William Dietrich – Biciul lui Dumnezeu, traducere de Cristina Niculescu, Editura Nemira, Bucureşti, 2010.
Majoritatea romanelor istorice nu reuşesc să îmbine ficţiunea şi arta relatării cu evenimentele care au zguduit lumea în urmă cu ceva ani, de aceea multe dintre lucrurile pe care le ştim în prezent despre conducători şi războaiele purtate de ei, rămân incerte, iar minţile noastre nu percep cu adevărat scopul care a dus la luarea unor decizii ce au schimbat viitorul pentru atâţia oameni.

Când am început să citesc Biciul lui Dumnezeu nu ştiam la ce să mă aştept, dar cartea m-a surprins încă din primele pagini prin modul în care relatează acţiunea, îmbinând istoria cu realitatea. Este alertă şi cursivă, este o carte pe care cu greu o mai laşi din mână, iar atunci când îţi dai seama că mai ai doar un capitol de citit, simţi un sentiment de sfârşeală şi părere de rău.

Romanul este construit că o poveste. Porneşte de la luptele duse de huni împotriva romanilor şi detaliază modul în care barbarii au reuşit să-i înfrângă de nenumărate ori pe reprezentanţii Imperiului Roman. Hunii nu trăiesc asemenea romanilor în case şi palate, îmbrăcaţi doar în mătăsuri. De asemenea, nu ştiu să scrie şi nici ce înseamnă muzica sau filozofia. Dispreţuiesc adăposturile normale, ard totul în cale, distrug şi omoară, iar romanii îi descriu că fiind un popor urât şi necivilizat. Chiar şi aşa, hunii au dominat o perioadă de timp şi William Dietrich reuşeşte să contureze strategia şi modul lor de viaţă. În plus, au avut un conducător de temut, iar romanii nici nu îndrăzneau să-i pomenească numele deoarece ştiau că la cuvântul sau mii de bărbaţi se adunau şi formau o armată invincibilă.  Numele acestuia era Atilla, supranumit „Biciul lui Dumnezeu”.

Acţiunea propriu-zisă începe cu atacul hunilor împotrivă oraşului Axiopolis, care se dărâma sub ochii barbarilor. Negustorul Simon Publius, în încercarea sa de a-şi salva fiica, pe Ilana, face un pact cu Edeco, generalul de război al lui Atilla. Astfel, bărbatul deschide porţile oraşului pentru huni, în speranţa că el şi fiica sa vor scăpa cu viaţă. După ce priveşte cu durere cum prietenii şi vecinii lui sunt baricadaţi în biserică şi arşi de vii, el îi cere lui Edeco să-şi respecte promisiunea, dar hunul mai pune o condiţie: să  i-o dea pe Ilana. Simon este ucis sub ochii fetei sale, care este luată de către Skilla, nepotul lui Edeco, care s-a îndrăgostit de aceasta.
(continuarea acestei recenzii este disponibilă pe NemiraBooks).

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.