Bună Ziua, Domnule Comisar Montalbano!

Articol publicat in:Recenzii | 27 februarie 2013
Autor:

Andrea Camilleri-Comisarul Montalbano I: Forma Apei (Montalbano I: La Forma dell’Aqua, 1994) 204p., MMP, Nemira, Bucureşti, 2010, Colecţia Suspans, Trad. Emanuel Botezatu, Red. Ioana Marcu

Andrea Calogero Camilleri este unul din cei mai importanţi scriitori italieni contemporani şi asta mulţumită în primul rând celui mai popular personaj pe care l-a creat, Comisarul Salvo Montalbano.

Andrea Camilleri s-a născut în 1925, s-a apucat târziu de scris, iar consacrarea adevărată a cunoscut-o de-abia în 1993, pentru ca un an mai târziu să creeze un adevărat personaj cult, Comisarul Montalbano.

Inspirat de un alt personaj cult al literaturii poliţiste, Comisarul Pepe Carvalho, creat de apreciatul scriitor catalan Manuel Vaszquez Montalban (din a cărui operă au apărut şi la noi două romane poliţiste), Comisarul Montalbano este un poliţist sicilian mucalit şi inteligent, cu succes la femei şi foarte apreciat de superiori şi de subordonaţi, respectat de găinari şi de mafioţi respectabili în egală măsură, mare gurmand şi admirator al delicateselor culinare, toate cazurile sale, oricât ar fi de întortocheate, sunt rezolvate datorită talentului său de detectiv înnăscut şi al unui fin miros de detectiv versat.

Primul roman în care apare Montalbano este chiar cel de faţă, Forma Apei, apărut în 1994, care pur şi simplu l-a propulsat pe Camilleri în rândul scriitorilor de romane poliţiste de prim rang. Umorul fin (şi uneori grobian) cu care sunt înzestrate personajele, situaţiile hilare care se succed cu repeziciune, chiar dacă avem de-a face cu cazuri dramatice, cu crime sau cu răzbunări crunte, toate condimentate cu un spumos dialect sicilian greu de transpus în alte limbi fără a-şi pierde mare parte din farmecul propriu, fac din acest roman, ca şi din toate celelalte din serie, unele deosebit de reuşite.

În acest prim roman din serie facem cunoştinţă, bineînţeles, cu renumitul Comisar Montalbano. Acesta are de anchetat un aparent banal caz de deces al inginerului Luparello, un reputat om politic local din orăşelul Vigata (un orăşel fictiv din Sicilia, pe care Camilleri a ales să-l creeze după modelul oraşului său natal, Porto Emepedocle). Acesta murise pe când făcea dragoste în maşina sa cu una din ‚angajatele’ unui renumit bordel în aer liber aflat în apropiere, denumit la stână, al cărui proprietar este Gege, un bun prieten al lui Montalbano, cu care acesta face schimb de informaţii din când în când. Ceea ce pare un aparent deces din cauze cât se poate de naturale (iese la iveală faptul că cel decedat avea grave probleme cu inima), lucru cu care toată lumea, de la mafioţi la avocaţi şi mergând până la superiorii lui Montalbano, este foarte mulţumită, nedorind să se răscolească un caz care putea deveni stânjenitor pentru multă lume, se dovedeşte a fi un caz deloc simplu.

Maşina cu care se ajunsese în acel loc se dovedeşte că urmase un traseu cu totul diferit de cel care se stabilise iniţial, iar femeia cu care inginerul Luparello, acum mort, fusese în maşină atunci când acesta decedase, se dovedeşte a avea o poveste de viaţă extrem de interesantă, nefiind în niciun caz una din angajatele bordelului lui Gege, ba una din femeile de la bordel urmărise întreaga scenă, declarând apoi poliţiei că văzuse cum o femeie ieşise din maşină după ce făcuse sex cu Luparello, apoi se urcase într-o maşină care părea că trecea special pe acolo pentru a o ridica pe ea, dispărând apoi.

Deşi Montalbano pare convins la început că trebuie să abandoneze cazul, ceva nu-i dă pace cu niciun chip. Acesta este solicitat de fiul şi de văduva domnului inginer Luparello, pentru a fi lămurite nişte chestiuni neclare. Ce va urma este demn de un roman poliţist magistral pus în scenă. În paralel cu ancheta dusă de Montalbano şi de subordonaţii săi urmărim şi povestea de dragoste înfiripată timid între Montalbano (de altfel un individ destul de solitar de felul lui) şi o femeie foarte atrăgătoare, Livia, dar cu care acesta nu se poate vedea când are el chef, fiind foarte prins cu treburi poliţieneşti. Dar asta e viaţa, meseria de poliţist nu-i uşoară, iar într-o insulă precum Sicilia, unde Mafia încă se mai socoteşte stăpâna tuturor şi unde dacă nu te-ai pus cu bine cu ea, nu poţi duce un trai liniştit, lipsit de griji.

Nu m-am putut împiedica să nu fac o comparaţie între Camilleri şi la fel de celebrul Frederic Dard, cel care şi-a ales ca pseudonim numele de San-Antonio, creatorul unui personaj poate mai celebru decât Comisarul Montalbano, Comisarul San-Antonio. Stilurile celor doi autori (unul italian, celălalt francez) sunt destul de asemănătoare: anchete poliţiste întortocheate (întotdeauna lucrurile se dovedesc mult mai complicate decât păreau la prima vedere), două personaje memorabile, San-Antonio şi Montalbano, foarte asemănătoare şi ca fizic şi ca personalitate, şi mult-mult umor.

Dacă ar fi să fac o comparaţie între cei doi scriitori, aş înclina totuşi un pic balanţa în favoarea lui Camilleri (chiar dacă a scris aproape de zece ori mai puţine romane cu Montalbano decât a scris Dard cu San-Antonio, scorul fiind de vreo 200 la 20 în favoarea lui Dard), datorită unui umor mult mai fin decât cel destul de brut (sau brutal) al lui Frederic Dard (cu toate că şi romanele acetuia le devorez cu aceeaşi plăcere ca şi pe cele cu Montalbano). Păcat că Andrea Camilleri s-a apucat de scris romane cu Montalbano de-abia la vreo 70 de ani, aşa că în niciun caz nu vom profita nici măcar de o fracţie din imensa cantitate cu care ne-a binecuvântat San-Antonio.

Să ne bucurăm totuşi că şi Camilleri a scris până acum vreo 20 de romane cu Montalbano şi să sperăm că Nemira nu se va opri la cele cinci romane traduse până acum magistral de Emanuel Botezatu, ci ni le va aduce pe toate. A, şi era să uit: aceasta este prima carte fără absolut nicio greşeală de traducere sau de redactare pe care am citit-o. Felicitări!

 

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

  • andrei said:

    Ai idee, mai publica Nemira ceva de Camilleri? ca ne tot amagesc ca da, dar nu vad nimic. Mi-au placut enorm toate publicate pana acum.

  • Liviu Szoke (author) said:

    Sincer sa fiu, chiar nu stiu. Si eu sper sa mai apara, merita pe deplin!

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.