Camera obscură sau cum s-a născut Jules Verne, prozatorul

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 5 ( octombrie, 2010 )
Autor:

Guillaume Prevost – Camera obscură
trad. Mihaela Stan
Editura Nemira, Bucureşti, 2010

Camera obscură este un roman poliţist construit după toate regulile artei: un mister care se adânceşte cu fiecare pagină, doi tineri care vor să-l descopere, o pleiadă de personaje care de care mai diverse care vor să îi împiedice, o rezolvare şocantă şi un final care explică totul în amănunt. La toate acestea se adaugă faptul că unul dintre cei doi tineri este nimeni altul decât tânărul Jules Verne, scriitorul care avea să devină peste ani scriitorul preferat al multor generaţii de tineri şi al doilea cel mai tradus scriitor din lume.

Este anul 1855, anul în care Parisul se pregăteşte de vizita Reginei Victoria şi de prima expoziţie universală. Jules şi Felix participă la o şedinţă de spiritism care se termină într-un mod mai puţin obişnuit: mediumul britani cu trecut îndoielnic este ucis într-o manieră bizară – primeşte câte un glonte în fiecare ochi. La locul crimei este lăsat obturatorul unui aparat de fotografiat. În încercarea de a elucida misterul, cei doi prieteni găsesc alte victime, ucise în acelaşi mod. În cele trei sute de pagini ale cărţii, aflăm care este legătura dintre ele, ce rol joacă recuzita fotografică găsită la locurile crimelor, cum se falsifică banii în Franţa secolului şaptesprezece şi cum a ajuns Jules Verne să scrie multe dintre romanele sale de succes, printre care Opt săptămâni în balon, Ocolul pământului în optzeci de zile, Hector Servadac şi Douăzeci de mii de leghe sub mări.

Bineînţeles, toate acestea într-o ficţiune admirabil scrisă, căci în viaţa reală Jules Verne nu a trăit niciuna dintre aceste aventuri. Însă cartea este atât de credibilă că nu ai cum să te îndoieşti că întâmplările din ea nu s-au petrecut întocmai, ba mai mult, autorul sugerează că Jules Verne însuşi a scris această carte şi stilul adoptat de Guillaume Prevost se potriveşte romanelor lui Jules Verne: multe personaje, din toate păturile sociale, descrieri exacte şi lungi, pe alocuri matematice, răsturnări de situaţie, final fericit (sau mulţumitor). Ca fapte reale care apar în carte şi care dau mai multă greutate poveştii aş menţiona: la fel ca şi Jules Verne, personajul lui Prevost este un mare admirator al lui Edgar Allan Poe şi chiar rezolvă misterul, inspirat fiind de poestirea lui Poe, Scrisoarea furată (The Purloined Letter, 1844); s-a mutat din provincie în capitală şi se străduie să îşi câştige existenţa scriind piese de teatru; îşi aminteşte un episod din copilărie când a încercat să se strecoare la bordul unei nave să plece în jurul lumii, lucru care s-a petrecut şi în viaţa reală a scriitorului.

La fel ca şi romanele lui Verne, cartea lui Prevost este foarte bine documentată din punct de vedere ştiinţific. Întrucât misterul se învârte în jurul unui fotograf şi al tehnicilor sale, avem parte de multe descrieri şi expuneri pe această temă care nu plictisesc, ba din contră, aţâţă curiozitatea şi interesul cititorilor.

Dacă Guillaume Prevost ar fi avut răbdarea să scrie mai multe volume, tânărul Jules Verne fictiv ar fi avut toate şansele să stea alături de cei mai mari detectivi ai literaturii universale.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Tiberiu said:

    Auzisem si eu despre aceasta carte, ma bucur ca am gasit si o recenzie, pare interesant subiectul, asa ca o s-o trec pe lista de prioritati.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.