Când se năruiesc statuile…

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 5 ( octombrie, 2010 )
Autor:

Antonio Gala – Memoria ocultă a lui Antonio Perez
trad. Ileana Scipione
Editura Nemira, Bucureşti, 2010

Știu mai bine decât oricine din ce este făcut soclul statuilor, scria Antonio Pérez, un spaniol deloc oarecare din veacul al XVI-lea, secretar personal al regelui Felipe II: din sânge și moarte, din orgolii și lăcomie, din dispreț pentru cei neiubiți de soartă. Pe scurt, din refuzul vieții, spune el. Iar personajul nostru știe ce vorbește, el însuși fiind condamnat să-și joace viața pe muchie de cuțit, în preajma celor mai puternici dintre puternici. Îmbrăcat în straie scumpe – din acelea pe care ”trebuie să le îmbraci dacă vrei să faci rău cu adevărat” – Pérez recunoaște cu o cutremurătoare onestitate maleficiile puterii și atracția fatală pe care aceasta din urmă a exercitat-o asupra lui. E un fel de mea culpa ceea ce face Pérez în aceste rânduri, cu atât mai mult cu cât paginile autodiegetice sunt dictate de autor, ci nu scrise de mâna lui. Gil de Mesa, prietenul, un fel de secretar al secretarului regelui e cel care fixează, dă trup concret vorbelor naratorului. Prezența martorului, a acestei oglinzi vii, dublează exigența sincerității pe care dintru început și-o asumă Pérez: ”în aceste hârtii trebuie să mă arăt sincer și numai de aceea scriu ori dictez”. Povestea lui Antonio Pérez, în excelenta și eleganta traducere a doamnei Ileana Scipione, este, simultan, o zicere a istoriei și o reflecție asupra ei. Ansamblul narativ dobândește capacitatea de a se distanța de propria lui producere, de a se dedubla. Prin introducerea scribului martor, ca prezență ascunsă, dar constantă, pe tot parcursul povestirii, ruptura dintre timpul povestirii și timpul diegezei (timpul lumii narate în interiorul textului) devine cu atât mai evidentă. Un alt joc interesant, în interiorul diegezei de astă dată: îmbinarea permanentă, captivantă și subtilă în hetero și autodiegeză. Pérez povestește ceea ce s-a întâmplat pe vremea altora raportându-se în permanență la ceea ce s-a întâmplat pe vremea lui. Este, e drept, personajul central al istoriei povestite, dar un personaj central nu de puține ori kenotic, dispus să se oculteze în spatele discursului, distrându-se cum nu se poate mai bine cu rolul de păpușar al Istoriei. Acțiunea înaintează ori se oprește, se împiedică ori se întoarce cu câțiva ani în trecut în funcție de confesiunile și toanele memoriei unui Pérez cu predispoziție autodiegetică. El povestește dinaintea unei oglinzi vii, camuflând semnalele temporale reale într-un soi de pădure deasă, pentru ca mai apoi să descrie pe pagini întregi o întâmplare al cărei timp real este însă foarte scurt, accelerând în schimb ritmul atunci când cititorul se așteaptă mai puțin. Cu siguranță toate aceste ruperi de ritm nu sunt deloc întâmplătoare, ele reușind să cufunde și mai mult cititorul în acest adevărat hățiș istoric și temporal din care cu greu mai poate ieși.

Pérez acoperă, în povestirea lui, mai bine de un veac din istoria zbuciumată a Spaniei, începând cu Isabel de Portugalia și soțul ei Carlos I, Isabel I, apoi regele Felipe II. Un lucru a învățat Pérez, și l-a învățat bine, din viața în preajma regilor, un lucru de o tulburătoare actualitate, de altminteri: cele mai flagrante încălcări ale tabuurilor morale le-au comis, de-a lungul Istoriei, statuile cocoțate pe socluri: papii, episcopii, împărații ori regii. Or, pentru a-și împlini cât mai bine munca subversivă de năruire a idolilor istoriei, ce armă mai cu folos putea afla Antonio Gala decât ironia?! De la Du Marsais încoace, în ironie s-a citit o modalitate de a lua în râs o realitate spunând contrariul a ceea ce gândim despre ea. E o falsitate care ne ajută să înțelegem adevărul, nu-i așa. Limbajul ironiei lui Pérez se bazează, așadar, pe o anumită lipsă de bună adecvare între judecată și expresie: ”ce mai, o adevărată măicuță” se spune într-un loc despre Carlos cel care, cu bună știință, și-a condus oștenii la dezastru. Dată fiind viața pe marginea prăpastiei a celui care trăiește în preajma regilor, ucide în numele lor și ajunge să prindă gustul crimei (”Eu însumi am avut un soi de astrolog personal, pe clericul De la Hera, cu care n-am dobândit rezultate prea bune, ba chiar a fost atât de prost, că a trebuit să îl otrăvesc.”), ironia e mai mult mai mult decât atât. E o eroare voită împotriva erorii Istoriei. E o eroare care, la un moment anume al Istoriei, nu poate spune adevărul decât sub această mască. Pentru că păcatul, eroarea, greșeala, ca și adevărul de altminteri, constituie puterea și totodată limita personajului nostru, în căutările, în alegerile pe care are a le face la un moment anume. Ironia lui Pérez nu este un non-sens, nici rodul unei generalizări ori al unei imaginații pripite; ea corespunde, din contra, unei realități structurale profunde, fiind, în același timp, o exigență vitală. Ironia e felul lui de a fi credincios imperativului moral pe care și l-a stabilit (”în aceste hârtii trebuie să mă arăt sincer”), păstrându-și totodată capul pe umeri într-o lume ostilă. Ironia lui Antonio Pérez redă limbajului și Istoriei în întregul ei întreaga lor măsură de neliniște, de oroare, de păcat. Prin ironie, măștile sfințeniei regilor cad una după alta, soclurile statuilor se năruiesc și, dincolo de ele, rămâne adevărul crud și gol: când stai prea aproape de putere, spune Pérez, nu mai poți crede în ea. Poți cel mult încerca să smulgi o halcă și pentru tine.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.