Concluzia dureroasă a unei trilogii superbe

Articol publicat in:Recenzii | 22 februarie 2013
Autor:

Tom Rob Smith-Leo Demidov III: Agent 6 (2011) 482p. (687 Kb), Mobi E-Book, Simon & Schuster UK

După ce am terminat cel de-al doilea volum al seriei dedicate lui Leo Demidov, Raportul Secret (2009), nu m-am putut abţine să mai aştept cine ştie cât până când Editura Paralela 45 se va hotărî (dacă se va hotărî) să traducă şi cea de-a treia parte a seriei, aşa că mi-am luat frumos Kindle-ul şi m-am pus pe citit. Romanul de faţă închide seria care l-a făcut celebru şi admirat pe Tom Rob Smith prin acurateţea descrierii vremurilor întunecate cărora le-au fost victime ruşii timp de aproape un secol (trebuie menţionat faptul că primul volum al seriei, Copilul 44, începe cu marea foamete din 1930, căreia i-au căzut victime foarte mulţi ruşi).

Ultima parte a triogiei Leo Demidov este de departe şi cea mai tristă şi mai deprimantă. Romanul începe cu frumoasa poveste de dragoste care a dus în cele din urmă la căsătoria lui Leo cu frumoasa Raisa. O poveste aparent lacrimogenă, dar care ni-l introduce în scenă pe un faimos cântăreţ american de culoare, Jesse Austin, mare simpatizant al comunismului, aflat într-o vizită fulgerătoare la Moscova. Acesta era foarte nemulţumit de felul în care populaţia americană de culoare era tratată în ţara sa şi îşi exprima făţiş nemulţumirea faţă de acest tratament şi simpatia pentru comunism prin cântecele sale, fiind foarte iubit de ruşi. Leo este însărcinat de către superiori să aibă grijă ca Jesse Austin să nu vadă decât latura frumoasă, pozitivă, a comunismului în Moscova, lucru care îi iese de minune cu ajutorul frumoasei Raisa, profesoară de ştiinţe politice (denumirea pompoasă pentru îndoctrinarea elevilor cu ideologia comunistă). Ani mai târziu Raisa este însărcinată să conducă un grup de tineri elevi ruşi la New York, pentru a susţine un concert, la invitaţia guvernului american. Ea este sfătuită să îşi ia şi cele două fete cu ea, pe Zoia şi pe Elena, în ciuda insistenţelor lui Leo cum că ceva putred este la mijloc.

Cu toate că temerile lui Leo par neîntemeiate (la urma urmei, ce s-ar putea întâmpla la New York, în inima democraţiei, unde vor roi agenţi FBI şi unde securitatea vizitatorilor este o prioritate absolută), două evenimente grave, strâns înlănţuite, se vor petrece: asasinarea lui Jesse Austin chiar în faţa propriei soţii, Anna, iar, ca urmare a acestui asasinat, unul din membrul familiei Demidov este asasinat, cauzându-i lui Leo o durere imensă. El jură răzbunare cu orice preţ, lucru de altfel de înţeles, pe cei pe care îi consideră responsabili de moartea persoanei iubite. Acest lucru este deosebit de dificil, deoarece în anii 1960 nu se putea pleca din Rusia pur şi simplu (de fapt Leo chiar se rugase de fostul său şef, Frol Panin, să fie lăsat să-şi însoţească familia la New York pentru a o proteja, rugăminte care nu putuse fi îndeplinită, cu consecinţe catastrofale).

Opt ani mai târziu Leo este împuşcat la graniţa cu Finlanda, încercând să evadeze din lagărul numit Uniunea Sovietică. Este arestat şi salvat pentru ultima oară de către mentorul său, acelaşi Frol Panin, dar trimis ca pedeapsă acolo unde nu voia nimeni să ajungă: la proaspăt înfiinţata garnizoană din Kabul, capitala Afganistanului, ultima redută pe care Uniunea Sovietică se hotărâse că trebuie cucerită. Alţi şapte ani mai târziu, tot în Kabul, Leo Demidov este o ruină, o umbră distrusă a celui care fusese odată cel mai de seamă anchetator criminalist al URSS: este consultant al sovieticilor pe probleme de securitate, cel mai bun vorbitor al limbii locale, dar un dependent de opiu în ultimă fază, neîngrijit, nepăsător la ce se întâmplă în jurul său, fără nicio posesiune, doar cu hainele de pe el şi cu câteva scrisori primite de-a lungul exilului de la familia sa rămasă la Moscova. Superiorii săi îl admiră pentru capacitatea sa de a le preda proaspeţilor recruţi din rândul populaţiei locale doctrina comunistă şi pentru faptul că este cel mai bun vorbitor al limbii dari, dar îl dispreţuiesc oarecum pentru faptul că este un dependent de droguri şi pentru lipsa de implicare în misiunea de sovietizare a Afganistanului şi în dezvoltarea proaspăt înfiinţatului Partid Comunist Afgan. Singura care îl acceptă cât de cât Nara Mir, cea mai silitoare elevă a sa, fiica unui important arhitect din Kabul, care a dezvoltat o adevărată dragoste faţă de Comunism.

Sunt vremuri de restrişte şi pentru ruşi şi pentru afgani: cei din urmă sunt nemulţumiţi pentru că ţara le-a fost invadată împotriva voinţei lor şi luptă din răsputeri pentru a-i împiedica pe cotropitori să preia controlul total al unei ţări până nu demult independente, ruşii vor să-şi consolideze poziţia cucerită cu greu. Afganii sunt un popor mândru, chiar dacă sărac, cu un simţ al proprietăţii foare dezvoltat, lucru care duce la numeroase atentate sângeroase, în numele religiei islamice şi nu numai. Mesajul clar transmis sovieticilor este Nu vă vrem aici! Asta este ţara noastră! Acţiunea continuă cu o serie de atentate sângeroase cărora le cad victime toţi elevii clasei lui Leo, atentate din care doar Nara scapă, cu ajutorul lui Leo. Ca urmare a acestor atentate sovieticii trec la represalii şi se poate spune că iadul se dezlănţuie.

Trei lucuri fac din această carte una reuşită: dragostea pe care Anna Austin i-o poartă necondiţionat soţului ei ajuns acum o umbră palidă, înfrântă, a cântăreţului de succes care fusese un idol timp de mulţi ani, Jesse Austin. Acesta fusese hărţuit şi hăituit de americani (Dacă îţi place aşa de mult comunismul, de ce nu pleci în Rusia să trăieşti acolo? i se spunea deseori) până când ajunsese un om dărâmat, pe care nimeni nu-l mai dorea, nu mai era chemat de nimeni să susţină spectacole deoarece a doua zi se trezea cu autorităţile la uşă, era sărac, trăia în mizerie, fiind susţinut de salariul mizer al soţiei, dar care continuă să-l iubească şi să-i fie alături şi la greu. Un al doilea aspect care pur şi simplu îţi dă fiori şi care n-are cum să nu te înduioşeze este suferinţa teribilă prin care trece Leo: e ca şi cum autorul nu s-a săturat să-l plimbe de-a lungul şi de-a latul Rusiei, fiind maltratat, schingiuit, urmărit, împuşcat, urmărit, arestat, închis, urât pe rând de soţia şi de fiicele sale, pentru a rezista tuturor acestor necazuri teribile şi a ieşi cu bine din ele, cu fruntea sus, dar a fost nevoie ca persoana dragă să-i fie smulsă cu brutalitate de lângă el, lăsându-l aproape distrus. Doar dragostea pe care continua să i-o poarte şi dorinţa de răzbunare, de a face dreptate, îl mai ţineau în viaţă şi cu minţile cât de cât întregi, lucru pentru care merită un loc de frunte în panoplia personajelor memorabile.

Cel de-al treilea aspect remarcabil este modul realist în care autorul redă realitatea crudă a înfruntărilor dintre sovietici şi afgani (cel mai mult m-a tulburat faptul că atentatul asupra Narei Mir se petrece cu ajutorul susţinut al tatălui ei, care nu suporta ca fiica lui să se dea de partea duşmanului cotropitor, ci mai bine o ştia moartă, lucru pe care soţia lui, mama Narei, îl acceptă fără crâcnire): atentate sângeroase şi de o parte şi de alta, torturi monstruoase, cruzime fără margini, copii împuşcaţi sau arşi de vii, modul în care sunt tratate femeile, ca şi cum ar fi fiinţe subumane, sălbăticii nebănuite, oameni îndoctrinaţi până la fanatism etc. Un citat din prima parte a cărţii, care descrie cel mai bine realitatea acelor vremuri, mi-a rămas în minte: Adevărul era că în timp ce elevii cântau pe scenă, mână în mână, naţiunile lor plănuiau cum să se distrugă una pe cealalta. Se petrece atunci când elevii ruşi conduşi de Raisa Demidova îşi susţin concertul la New York. Crud? Nici pe departe, doar realist.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.