Convenţia răului

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 13 ( iunie, 2011 )
Autor:

Martin Suter – Diavolul din Milano
Traducere din germană de Sanda Munteanu
Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2008

Scriitorii de expresie germană au o oarecare reticenţă pentru romanul poliţist. După Kafka, Thomas Mann sau Hesse, a scrie numai un policier pare mai degrabă un fel de operaţiune a detaliului după ce întregul a fost haşurat. Mai racordaţi la tipul acesta de roman sunt scandinavii, mergând până la epuizarea reprezentărilor. De la, să zicem, Maj Sjöwall şi Per Wahlöö la Stieg Larsson, policierul de expresie germană este tributar scriitorilor nordici. Elveţianul Martin Suter propune un policier camuflat inteligent în atmosfera kafkiană, interstiţiile lui Conan Doyle şi amânările strategice ale lui Georges Simenon.

Martin Suter propune un policier camuflat inteligent în atmosfera kafkiană, interstiţiile lui Conan Doyle şi amânările strategice ale lui Georges Simenon.

Martin Suter (1948) este un ziarist cunoscut şi un scenarist multipremiat. Romanul de debut, Small World (1997) a fost ecranizat acum doi ani, avându-i în rolurile principale pe Gerard Depardieu si Charlotte Rampling, la fel Ein perfekter Freund (2002) – ecranizat în 2006 şi Lila, Lila (2003) – adaptat în 2008. Aşadar un scriitor perfect integrat sistemului contemporan, la confluenţa dintre arte, care scrie nu doar un proiect personal, ci şi unul cinematografic. Cel mai cunoscut roman al său (tradus în peste 20 de limbi), Diavolul din Milano (Der Teufel von Mailand, 2003) este o feerie tenebroasă despre conspiraţiile singurătăţii. Nu e vorba de o singurătate asumată, cât de una necesară. Sonia Frey trăieşte o traumă casnică, iar tentativa de omor a soţului nu e soluţionată de instanţă. Teama că acesta va ieşi din închisoare şi va termina ce a început reprezintă motorul neliniştilor vecine cu psihoza. De aici se dezvoltă un sentiment al irealităţii tot mai acut dublat şi de calitatea ei de a evalua realitatea. Martin Suter alcătuieşte un personaj sinestezic, creând astfel premisele unor multiplicări permanente ale realităţii.

Autorul elveţian joacă în acest roman miza care-i asigură o zonă a nedesluşitului.

Cartea urmăreşte evaziunea Soniei într-o locaţie ideală pentru vindecarea depresiei. Acceptă un post de fizioterapeută la o staţiune retrasă şi e pregătită pentru noua viaţă. Deşi plictisitoare la început şi poticnită în locuri comune, povestea devine captivantă odată cu diversificarea elementelor psihotice ale Soniei. Martin Suter păşeşte timid pe urmele lui Thomas Mann urmând scenariul din Muntele vrăjit, cu precizarea că Sonia experimentează boala, iubirea şi mitul, nu şi arta ori filosofia cum se întâmpla în capodopera amintită. Staţiunea montană în care lucrează e o lume de bolnavi în care interferenţele fantasticului redimensionează anxietăţile liminare. Când Legenda diavolului din Milano – citită aparent întâmplător – îşi găseşte corespondenţe în realitatea imediată, Sonia trăieşte în exces misterul realităţilor. În acest conglomerat de irealităţi şi realităţi caleidoscopice, cititorul are de ales dintr-o galerie de personaje şi evenimente în egală măsură suspecte ori neconcludente. Suter nu este adeptul niciunui maestru al suspansului, preferând să creeze printr-un transfer de poeticitate o sumă de confluenţe ale literaturii de specialitate cu cea canonică.

În acest conglomerat de irealităţi şi realităţi caleidoscopice, cititorul are de ales dintr-o galerie de personaje şi evenimente în egală măsură suspecte ori neconcludente. Suter nu este adeptul niciunui maestru al suspansului, preferând să creeze printr-un transfer de poeticitate o sumă de confluenţe ale literaturii de specialitate cu cea canonică.

Însă problema misterului nu poate fi valorificată fără cea a răului. Sonia este avertizată: „Răul este o convenţie”, îi spune Manuel, prietenul trădător din staţiune. Ea trebuie să aleagă între siguranţa realităţii cunoscute – chiar şi cu bagajul de anxietăţi moştenite, şi cea a irealităţii unei legende devenită realitate cuprinzătoare. În tensiunea dintre aceste planuri se insinuează suspansul. Martin Suter evită să rezolve decisiv un puzzle printr-o soluţie logică, iar cititorii care merg pe acest tip de clarificare vor fi cu siguranţă nemulţumiţi. Autorul elveţian joacă în acest roman miza care-i asigură o zonă a nedesluşitului. Dacă acceptăm soluţia, hai să-i zicem, realist-logică a misterului, rămân suspendate toate celelalte construite cu migală. Or Martin Suter ne-a prezentat cazul banal al unei violenţe domestice duse la extrem, pe care a transfigurat-o simbolic printr-o victimă sinestezică, cu evidente simptome de psihoze depresive. Acesta este filonul psihologic. Peste acest înveliş a turnat apoi misterul mitului devenit realitate prin numeroasele suprapuneri cu ordinea realităţii acceptate şi provocând implicit noi valenţe ale suspansului. Iată filonul fantastic. În fine, revelaţia unei funcţii a transcendentului – în acest caz, problema răului – deturnează sensurile cimentate în jurul romanului, fie el realist, psihologic sau mitic. Rămânând, altfel spus, parabola. Aceasta e structura misterului din roman. Evident că, în acest fel, scriitorul are un mare avantaj, anume că nicio soluţie a misterului nu e absolută.

Dincolo de toate tertipurile narative şi alegorice, Martin Suter a învăţat ceva esenţial pentru un policier: să realizeze o atmosferă complexă şi mereu derutantă. Indiferent ce soluţie a misterului veţi alege, nu veţi scăpa de senzaţia difuză a unei atmosfere surprinsă în toate cele trei dimensiuni ale romanului. Să nu va surprindă dacă va persista o vreme după lectură. După cum nu veţi scăpa de tâlcul legendei diavolului din Milano: o pildă faustică de care, vă asigur, vă era dor.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

6 comentarii »

  • marian said:

    De mare clasa!!!!

  • A apărut numărul 13 al revistei Suspans « Mircea Pricăjan said:

    […] MIHEŢ — Convenţia răului (Martin Suter, Diavolul din […]

  • Béranger said:

    Să fiu scuzat, dar atâta preţiozitate într-o recenzie… sigur suntem undeva post-1989?

  • danboeriu said:

    @ béranger

    adică, cum? post-1989 recenziile nu mai trebuie să fie serioase, argumentate şi elegante? iertare, dar criteriul ales de tine e stupefiant. şi, colac peste pupăză, marius miheţ scrie foarte bine. e unul dintre foarte bunii tineri critici de pe la noi. s-avem pardon, deci.

  • marina dea said:

    Si eu l-am citit pe Suter dar n-am priceput mare lucru. Chiar mi-a displacut. Multumesc pentru articol. O cronica foarte frumoasa si elaborata exemplar!

  • ioana said:

    intr-adevar, e un scriitor dificil. si eu am priceput abia citind cronica ce e cu suter, atfel nu-l mai citeam, in ciuda publicitatii de care se bucura. acum mi se pare interesant. good job!

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.