Crime printre zăpezile eterne ale Groenlandei

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 24 ( mai, 2012 )
Autor:

Yrsa Sigurdardottir – Zile întunecate
Traducere de Laurenţiu Dulman
Editura Trei, Bucureşti, 2011

Având în vedere că populaţia Islandei este de doar de 350000 de locuitori, e surprinzător cât de mulţi scriitori de valoare există în această micuţă insulă îngheţată şi cât de bine merge piaţa de carte de acolo. Yrsa Sigurdardottir este una dintre aceşti scriitori, având un personaj principal extrem de popular, Thora Gudmundsdottir, de care este imposibil să nu te simţi apropiat imediat cum l-ai cunoscut. Primul roman pe care l-am citit, având-o pe Thora Gudmundsdottir ca personaj principal, Ultimul Ritual, a fost şi primul roman din seria dedicată Thorei, o avocată de succes, mamă a doi copii, un băiat şi o fată, divorţată, care face şi mici anchete pe cont propriu.

Intrigi de salon, intrigi mai mari şi intrigi mai mici, secrete de familie bine îngropate.

Dacă în Ultimul Ritual aveam de-a face cu o crimă rituală care duce până în perioada vânătorii de vrăjitoare din Evul Mediu din Islanda, iar Thora face cunoştinţă cu Mathias, un neamţ de care se îndrăgosteşte iremediabil, în romanul de faţă registrul se schimbă radical: la o staţie de forare pentru minereuri din Groenlanda au loc trei dispariţii misterioase: prima oară dispare o cercetătoare, urmată apoi de alţi doi bărbaţi. Firma de asigurare care trebuie să plătească despăgubiri firmei deţinătoare a staţiei de forare trimite o echipă de oameni pentru a cerceta împrejurările în care au avut loc dispariţiile şi, dacă este cazul, a acorda unele despăgubiri. Thora este rugată de iubitul ei, Mathias, să facă parte în calitate de consultant pe probleme juridice din partea firmei de asigurări, cunoscându-i bineînţeles talentul detectivistic.

În apropierea staţiei de forare se află un sat de eschimoşi. Locuitorii o duc din ce în ce mai greu, pescuitul şi vânatul, principalele lor surse de venit, sunt din ce mai în ce mai grele şi mai lipsite de satisfacţii, dificultăţile şi lupta pentru supravieţuire spunându-şi cuvântul. Intriga porneşte de la locul forării propriu-zise (baza unde locuiau toţi membrii staţiei era amplasată în altă parte), un loc considerat de băştinaşi blestemat: au loc misterioasele dispariţii ale celor trei, unul dintre locuitorii satului din apropiere face vizite dese în bază pentru a-i avertiza pe islandezi că se află pe un teritoriu interzis şi blestemat – cu o sută şi ceva de ani în urmă avusese loc o serie de decese misterioase, un sat întreg fiind şters de pe hartă ca urmare a unei epidemii mortale. În apropierea locului unde fusese amplasat acest sat distrus de mult se află şi exploatarea de minereu.

Ies la iveală micile şi marile fricţiuni care avuseseră loc între membrii echipei de forare, tachinările la care fusese supus unul din bărbaţii din echipă, homosexual, foarte apropiat de femeia care dispăruse prima, ajuns acum alcoolic înveterat, deprimat şi pe cale de a se sinucide, doi dintre cei care îl hărţuiseră pe bietul om fiind chiar cei dispăruţi. Intrigi de salon, intrigi mai mari şi intrigi mai mici, secrete de familie bine îngropate sau mai puţin bine îngropate, alcoolism în rândurile băştinaşilor care duce la destrămarea unor familii şi la alterarea unor relaţii ancestrale, boli necunoscute cu efecte fatale, blesteme venite din negura timpului, o păpuşă cu înfăţişare macabră care vâră groaza în oricine o vede, şarmul unei avocate cu veleităţi de detectiv particular foarte bine dezvoltate – toate acestea alcătuiesc reţeta unui roman bine scris, plin de suspans, cu o intrigă foarte interesantă (iniţial, atunci când m-a cuprins pofta lecturării unui roman poliţist nordic, voisem să mă apuc de altă carte, dar, după ce am citit paragrafele de pe coperta a patra a acesteia, n-am pregetat să o încep chiar pe aceasta) şi care se citeşte cu mare plăcere.

Ce nu mi-a plăcut foarte mult la aceste roman (acelaşi lucru mă nemulţumise şi la cel de dinainte, Ultimul Ritual) este absenţa unor indicii care să îi dea cititorului posibilitatea de a rezolva singur o mică parte din mister. Dozajul dezvăluirii indiciilor se accelerează de-abia în ultimele 40 de pagini, până atunci neavând nicio idee cine ar putea fi criminalul, de ce au murit trei oameni, de ce a murit singura fiică a eschimosului vizitator al bazei islandeze, ce era cu blestemul care plutea deasupra locului unde aveau loc forările… N-oi fi eu un Hercule Poirot sau un Sherlock Holmes, dar mi-ar plăcea să am satisfacţia unei descifrări măcar parţiale a misterului. Avem aşadar un roman bun, care suferă însă la aceste capitol. Per ansamblu, recomandat.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.