Cu cărţile pe faţă. Sau nu

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 20 ( ianuarie, 2012 )
Autor:

Rodica Ojog-Braşoveanu – Al cincilea as
(Colecţia Rodica Ojog-Braşoveanu Opere Alese, Vol. 5)
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

De fiecare dată când mă îndrept spre un titlu policier semnat de Rodica Ojog-Braşoveanu (alintată R.O.B., cum doar preşedinţii americani mai pot fi), o fac mai ales pentru că vreau să vibrez, fie şi preţ de o carte, cu atmosfera – bătrânească pentru noi ăştia tineri – de-acum câteva zeci de ani, din vremea când mama era copilă, iar bunică-mea era în floarea vârstei. Vreau să-mi aduc aminte de un timp pe care eu nici măcar nu l-am trăit, printre case vechi, cu marchiză, interioare mic-burgheze, când totul era pătruns de o eleganţă desuetă, de restrişte, când cafeaua se făcea exclusiv la ibric, iar fursecurile şi garoafele erau la modă. Nici cu Al cincilea as nu am dat greş.

Prezentul este mereu accentuat de reminiscenţe din copilăria şi adolescenţa eroinei, mereu în contrapunct cu povestea de dragoste dintre liceana Magda şi aviatorul Alexandru. Scrierea abundă de replici memorabile, nici nu aş şti cu ce anume să exemplific mai întâi – pentru dialog ar merita o ecranizare hollywoodiană.

Romanul surprinde câteva zile de august de la finalul celui de al Doilea Război Mondial, când evenimentele deja se precipită, Bucureştiul tocmai ce a fost eliberat de sub ocupaţia nazistă şi peste tot, dar mai ales în Transilvania fărâmată, ambele tabere strâng rândurile pentru un ultim declic. Cine oare să ne introducă mai bine în această lume decât un personaj ambivalent, „un fel de intermediar între nemţi şi administraţia horthystă”? Magda Savu are numai douăzeci şi patru de ani, este extraordinar de frumoasă, lucrează ca translatoare la statul-major german dintr-un oraş de provincie şi împarte aceeaşi vilă cu Hartner, un foarte gentil ofiţer cu relaţii sus-puse, însă „atât de puţin neamţ”: ea la parter, el la etaj.

De parcă nu s-ar fi aflat şi aşa într-o situaţie mult prea delicată, căci Rezistenţa elimină fără discriminare colaboraţioniştii cu regimul duşman, fie ei presupuşi sau reali, Magda se trezeşte atrasă într-o poveste în care se afundă din ce în ce mai temeinic. Doi amatori de partea mişcării de opoziţie, Roman Iuga, un tânăr profesor de geografie şi moş Toma, un bătrân uvrier, o atacă şi îi forţează mâna pentru a apela la Hartner în problema eliberării unui cunoscut delincvent. Astfel facem cunoştinţă cu Gri-Gri Trestian, zis Chat Noir, un spărgător rasat, incorigibil, un personaj care pe mine mă duce cu gândul la David Niven în rolul lui Phantom din Pantera roz. Însă lucrurile nu se opresc odată cu eliberarea lui Trestian. Acesta era de fapt doar una din piesele esenţiale pentru o misiune nebunească de a pune mâna pe planurile de atac ale nemţilor, iar Magda nu mai poate da înapoi – sau nu vrea să o facă. Mai multe nu vă spun, de teamă că aş strica efectul de suspans al lecturii.

Pe lângă arabescul de detalii specifice timpului şi locului, tehnică specifică la R.O.B., naraţiunea este vioaie, alertă, n-ai timp să răsufli, că imediat te găseşti într-o nouă răsturnare de situaţie. Prezentul este mereu accentuat de reminiscenţe din copilăria şi adolescenţa eroinei, mereu în contrapunct cu povestea de dragoste dintre liceana Magda şi aviatorul Alexandru. Scrierea abundă de replici memorabile, nici nu aş şti cu ce anume să exemplific mai întâi – pentru dialog ar merita o ecranizare hollywoodiană.

Hiba romanului stă în construcţia pârghiei care complică intriga. Aici povestea este forţată, cam trasă de păr pentru ca deznodământul să iasă aşa cum trebuie şi cititorul să rămână paf. Amatorul de mistere detectivistice din mine se ofuschează dinaintea unei asemenea scăpări. Acestea fiind zise, autoarea descrie atât de bine schimbările de stări sufleteşti, mizeria eforturilor de evadare din ghearele urmăritorilor, alternează cu fler imaginile prezentului sumbru cu lumina nostalgică a amintirilor şi te ţine cu sufletul la gură şi inima strânsă, vrei ca eroii tăi să scape, îi vrei salvaţi, încât nu poţi să nu-i treci cu vederea eroarea. Este uşor să o îndrăgeşti pe Rodica Ojog-Braşoveanu şi să îi permiţi să-şi asume oarecare licenţe… poetice. M-am delectat câteva seri înspre orele mici ale dimineţii cu această lectură şi dacă nu era imperios necesar să fiu alertă şi perfect funcţională spre a ţine pasul cu fetiţa mea în ziua următoare, vă jur, n-aş fi lăsat cartea din mână.

Nu-mi rămâne decât să mă bucur că Al cincilea as este abia cel de-al cincilea volum din operele alese (da, jocul numerelor gâdilă plăcut matematicianul din mine) ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu, titluri reeditate de Nemira într-o prezentare ireproşabilă, sumbră, întunecată, şic, aşa cum impune statura acestei autoare de romane de suspans.

*

PS: Nu sunt singura care vă recomandă acest volum, şi alţi cititori Nemira l-au apreciat pe blogul editurii:

Raul T. – Al cincilea astensiune, spioni si romantism pe meleagurile mioritice

Paul D. Adrian – Al cincilea asal literaturii romanesti

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.