Cu stângul

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 19 ( decembrie, 2011 )
Autor:

Stephen King – Pistolarul
Primul volum din seria Turnul Întunecat
Traducere de Mircea Pricăjan
Editura Nemira, Bucureşti, 2009

N-am să vă mint. Nu mi-a plăcut niciodată Stephen King. Pun mai mare preţ pe cărţile lui Serge Brussolo sau Dean R. Koontz. Chiar şi John Saul într-o anumită măsură. Am citit „Carrie”, „Christine”, „Shining” şi alte câteva din operele consacrate ale titanului american, şi cu toate astea n-am reuşit să înţeleg de ce e atât de mare zarvă în jurul lui King.

Pistolarul” mi-a lăsat un gust amar. Este o carte haotică în care se întâmplă prea puţine lucruri, iar singură, descrierea nu-ţi poate susţine interesul pentru mult timp.

Zilele trecute m-am apucat de „Pistolarul”, prima carte din seria „Turnul Întunecat”. Citisem lucruri bune despre serie şi voiam să-i mai acord încă o şansă autorului.

N-am să vă mint. Cartea m-a plictisit enorm. Atât în prefaţă, cât şi pe unele site-uri am citit că primul volum are efectul acesta asupra oamenilor şi că odată ce ai reuşit să treci de el, povestea devine cu adevărat interesantă. Că este un soi de introducere, un tom menit să concretizeze personajele şi mediul.

Ca să fiu direct, „Pistolarul” a fost un chin pentru mine. Citeam cinci pagini, lăsam cartea jos, fumam o ţigară, îmi verificam e-mail-ul. După două ore mai citeam două pagini, o lăsam din nou din mână, reîncepeam ultimul paragraf. Cam aşa am reuşit să termin cartea în decurs de trei săptămâni.

Singurul punct în plus al volumului este atmosfera pe care Stephen King reuşeşte să o picteze prin cuvinte. O lume distrusă de un cataclism artificial. Mii de ani au trecut de la ultimele urme vii ale civilizaţiei umane, iar ceea ce a mai rămas din umanitate se străduieşte să supravieţuiască într-un vest sălbatic cu iz fin de steampunk. Istoria a devenit legendă, prezentul e un basm făurit din vestigiile ştiinţifice ale lumii din trecut.

Pe acest fond, Pistolarul îşi croieşte drum printr-un deşert în căutarea omului în negru cu care are ceva de împărţit. Cartea este alcătuită din segmente; segmentele sunt reprezentate parţial de întâlnirile Pistolarului cu diferite personaje (bine conturate), parţial de amintirile lui din adolescenţă.

Stephen King afirmă în prefaţa cărţii că volumul a fost rescris şi adăugit de mai multe ori şi că ceea ce a încercat să portretizeze a fost o epopee care să concureze cu cea scrisă de Tolkien. Mai mult, autorul s-a lăsat influenţat de filmele western văzute în copilărie, aşa că a combinat cumva peisajul distopic cu cel al unui western american inspirat din cinematografie.

Spre finalul cărţii rămâi fix cu impresia asupra căreia avertiza însuşi autorul: „Pistolarul” este un soi de introducere lungă, drumul care pavează calea spre chestii glorioase. Stephen King îţi oferă la răstimpuri mici ocheade asupra a ceea ce poate să vină în volumele ulterioare, iar cu două ocazii chiar schimbă atmosfera radical, transpunându-te în prezentul cititorului, realizând astfel un contrast puternic între cele două perioade de timp.

Mi se promite din diferite părţi că al doilea volum, „Alegerea celor trei”, va fi mai interesant. Că merită să merg mai departe cu cititul. Mai mult – sute de mii de fani ai seriei nu pot greşi simultan. Cu toate astea, „Pistolarul” mi-a lăsat un gust amar. Este o carte haotică în care se întâmplă prea puţine lucruri, iar singură, descrierea nu-ţi poate susţine interesul pentru mult timp. Dacă aş fi ştiut ce sentiment îmi va provoca scriitura acestui volum, mai mult ca sigur că n-aş fi început să-l citesc, iar momentan, singurul lucru care mă poate face să mă apuc de al doilea este promisiunea autorului că „va fi mai bine”.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • andrei said:

    fiecare cu ale lui, eu am luat 3 carti de Saul si sunt de departe bani aruncati, le-am donat la o biblioteca. Sub orice critica. Koontz imi place, dar la recitire ma plictiseste incredibil, practic prima citire face totul si chiar prea mult, iar dupa SK sunt innebunit.

    Nu trebuie sa te convinga nimeni de nimic ca sa citesti carti de el, nu iti plac, nu te mai chinui, pierzi timpul degeaba. Intr-adevar, urmatoarele carti sunt si mai bune, dar si prima are rolul sau si atmosfera este inegalabila. Trebuie perceputa cartea cum trebuie, eu o consider un fel de SF, un univers alternativ, un raspuns la intrebarea „ce ar fi dupa un razboi atomic?”

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.