Dincolo de baroc
Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 7 ( decembrie, 2010 )Autor: Mircea Pricăjan
Peter Straub – A Dark Matter
Doubleday, New York, 2010
Peter Straub e un autor polifonic, iar A Dark Matter ar putea fi cel mai polifonic roman al său.
Sintetizând, povestea arată cam aşa:
Scriitorul Lee Harwell trăieşte de mulţi ani cu o curiozitate. – Pe la mijlocul tumultuoşilor ani ’60, pe când era elev de liceu, în oraşul său a apărut Spenser Mallon. Niţel mai în vârstă decât el şi cei din cercul lui de prieteni, acesta se transformă încet într-un guru local. În plasa lui cad, rând pe rând, toţi amicii lui Lee, inclusiv iubita sa, viitoarea soţie, pe care toată lumea o strigă Eel (pentru a o deosebi de naratorul nostru, poreclit Geamănul, întrucât şi pe jună părinţii tot Lee au botezat-o la naştere). Spenser Mallon ţine întruniri dubioase în timpul cărora vorbeşte despre lucruri nemaiauzite, îşi vrăjeşte adepţii, şi totul cu un singur scop: de a-i convinge să-l urmeze într-o noapte în pajiştea din spatele complexului universitar, unde – spune el – li se va revela adevărul despre această lume. Singurul care refuză participarea este Geamănul, de unde şi curiozitatea sa de mai apoi.
Romanul se constituie însă într-un experiment literar unic, apelând la un artificiu scriitoricesc greu de aplicat şi care lui Straub îi iese de minune.
Deoarece în pajiştea cu pricina e clar că s-au petrecut lucruri fantastice. Niciunul dintre prietenii săi nu s-a întors de acolo aşa cum era înainte. Unul a luat-o razna şi a trebuit închis într-un ospiciu. Altul a pornit pe un drum greşit, dedicându-se furtişagurilor. Mai mult, Keith Hayward, student la vremea aceea şi unul dintre cei doi bodyguarzi ai lui Spenser, moare mutilat în chip cumplit, iar Meredith Bright, favorita şi iubita gurului, dispare fără urmă. Eel însăşi, sufletul pereche al naratorului, îşi pierde complet vederea.
A Dark Matter este, în fapt, procesul prin care Lee Harwell încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea fatidică. Pentru aceasta, îi caută rând pe rând pe toţi participanţii la ritual, le culege mărturiile, le pune cap la cap, tot timpul mascându-şi curiozitatea care-l consumă în spatele dorinţei de a scrie, la îndemnul agentului său, o carte de nonficţiune.
Avem astfel o mulţime de relatări suprapuse, o mulţime de puncte de vedere, o mulţime de glasuri, toate reluând aceeaşi poveste, ca o orchestră care încearcă să susţină aceeaşi temă muzicală. Sigur că apar discordanţe, ba chiar contradicţii, sigur că unele amintiri declanşează reacţii neaşteptate. Romanul se constituie însă într-un experiment literar unic, apelând la un artificiu scriitoricesc greu de aplicat şi care lui Straub îi iese de minune. Tehnica personajului care ia locul altui personaj, îngânându-l, îşi găseşte expresia maximă în persoana lui Hootie, cel închis la ospiciu, care din noaptea ritualului vorbeşte doar în citate din Litera stacojie.
Dacă Peter Straub ne-a oferit în ultima vreme romane cu o construcţie barocă, în A Dark Matter ne oferă mult mai mult. S-ar putea să nici nu existe un termen pentru gradul de complexitate al acestei cărţi. Tocmai de aceea, o adevărată cronică a celui mai recent opus al lui Straub ar trebui să se cheme din start studiu literar. Iar textul de faţă – simplu crochiu.
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.














[...] PRICĂJAN — Dincolo de baroc (Peter Straub, A Dark [...]
[...] titlul de romanul anului a fost A Dark Matter, de Peter Straub (recenzat şi în revista noastră, aici), iar a cititorilor Sparrow Rock, a tânărului Nake [...]
[...] mai bun roman: Câştigător: A Dark Matter by Peter Straub Rot and Run by Jonathan Maberry Dead Love by Linda Watanabe McFerrin Apocalypse of the Dead by Joe [...]
[...] mizat şi anul acesta pe carea norocoasă. A Dark Matter, despre care am scris în revista Suspans, aici, pot spune că merita premiul cu prisosinţă, deşi nu am citit toate celelalte cărţi [...]
[...] (O cu totul altă părere despre roman are Mircea Pricăjan, aici). [...]
Tu ce zici?
Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.
Tine-ma la curent cu aceasta discutie prin email. Poti de asemeni sa te abonezi fara sa lasi un comentariu.
Cartea Saptamanii
Kay Scarpetta isi uneste fortele cu nepoata ei, Lucy, la Academia Nationala de Medicina Legala din Florida. Cu ajutorul lui Pete Marino si al lui Benton Wesley dau de urma unui monstru diabolic care-si alege victimele la intamplare si le supune unor chinuri care le fac sa-si piarda orice dorinta de supravietuire. De-a lungul investigatiei apar intrigi secundare, cum ar fi boala lui Lucy si manipularile lui Joe Amos care incearca sa-i faca pe cei din Academie sa-si puna intrebari despre conduita celorlalti.
Continuare
Publicitate
Intrebarea lunii
Top 5 comentarii
Top 5 vizualizari
Articole recente
Arhiva editii
Comentarii recente
Taguri
Ultimul video adaugat
Ultimele stiri Suspans.ro
Ultimele recenzii pe Nemirabooks.ro
Noutati Nemira.ro