Încheiere în forţă

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 23 ( aprilie, 2012 )
Autor:

Carlos Ruiz Zafon – Luminile din septembrie
Traducere de Alina Ţiţei
Editura Polirom, Iaşi, 2012

Romanele „pentru tineret” ale lui Zafon sunt, în fapt, romane fantastice serioase, în toată puterea cuvântului, cu nimic mai prejos de orice alt roman fantastic neetichetat „YA”. Pentru că lupta dintre bine şi rău nu are, aici, claritatea din basmele tinereţii, iar personajele care trec prin grele încercări sunt de la bun început suflete chinuite, îndurerate, nicidecum nişte fiinţe neprihănite pe care faptele de grozăvie le transformă definitiv. Sigur că peste toate planează un aer de romantism târziu, sigur că reveria şi, mai apoi, nostalgia joacă un rol important. Însă pe toate acestea le găsim, poate totuşi nu atât de puternic accentuate, şi în literatura fantastică modernă fără vreo altă ştampilă.

Luminile din septembrie încheie rotund această trilogie a lui Zafon, reuşind să păstreze tonul, atmosfera şi tipologiile din cele două romane anterioare.

Avem şi în acest caz, cum am avut în Prinţul din negură, o familie strămutată. De data aceasta, ea vine de la Paris şi se stabileşte pe coasta Normandiei. Tot aproape de apă, deci. Şi tot în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Acestei familii îi lipseşte însă tatăl, iar mama, de nevoie, se angajează îngrijitoare la straniul fabricant de jucării Lazarus, fiinţă retrasă şi de neînţeles pentru localnici. Acesta locuieşte într-un fel de palat (un fel de prinţ din negură? într-un fel de palat de la Miazănoapte?) prin care umblă automate cu înfăţişări bizare. Amintind puţin de menajeria lui Brussolo din Haita, la ultimul cat al acestui edificiu sumbru locuieşte, se spune, chiar soţia lui Lazarus. Este ceva din Jane Eyre în acest aranjament, găsim în Lazarus ceva din misterul şi tristeţea domnului Rochester.

Pe lângă acest plan aveam şi obligatoriu palier al iubirii adolescentine. Povestea se înfiripă între Irene, fiica familiei din Paris, şi Ismael, un june pescar din localitate. Iubirea lor neîmplinită se conturează, tot ca în Prinţul din negură, în preajma apei şi a ruinelor şi a poveştilor superstiţioase cu rădăcini adânci în timp.

Una peste alta, Luminile din septembrie încheie rotund această trilogie a lui Zafon, reuşind să păstreze tonul, atmosfera şi tipologiile din cele două romane anterioare. După o lejeră scădere a cursivităţii narative în Palatul de la Miazănoapte, Luminile din septembrie revine în forţă la ceea ce Zafon reuşise în Prinţul din negură, sporind chiar efectul.

Un roman fantastic, cu accente gotice, numai bun de citit la gura sobei, într-o seară ploioasă.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.