Introducere în totalitarism

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 23 ( aprilie, 2012 )
Autor:

George Orwell ― O mie nouă sute optzeci şi patru
Traducere de Mihnea Gafiţa, Prefaţă de Valentin Tismăneanu
Editura Polirom, Iaşi, 2002

Nu poţi să aminteşti de George Orwell fără să sari cu gândul la 1984 şi nu poţi vorbi de 1984 fără să rişti să spui aceleaşi chestii care s-au spus deja. 1984 e sinonim cu totalitarismul la fel cum „NASA” e sinonim cu spaţiul cosmic.

Ce pot să spun despre roman şi e posibil să fie rar amintit este faptul că 1984 este romanul individului şi nu al societăţii. Accentul cade pe modul în care Winston Smith vede lumea care îl înconjoară şi tratează drama lui ca fiinţă umană în mijlocul unei lumi modelate după cum doreşte puterea. Cartea este prea puţin axată pe metaforic ca să poţi face paralele cu realitatea fără să faci automat trimitere la fiecare regim comunist care a luat naştere în ultimul secol.

1984 este romanul individului şi nu al societăţii. Accentul cade pe modul în care Winston Smith vede lumea care îl înconjoară şi tratează drama lui ca fiinţă umană în mijlocul unei lumi modelate după cum doreşte puterea.

Aparte de descrierile care te menţin în atmosferă şi de limbajul presărat de „Nouvorbă”, marele merit al lui 1984 este că dă o definiţie clară a totalitarismului şi redă în amănunţime principiile pe care comunismul – cu precădere cel sovietic şi cel din Coreea de Nord – au reuşit să menţină masele liniştite vreme de atâtea decenii. De exemplu, Orwell împarte societatea din Oceania (ţara fictivă al cărei Winston Smith îi este cetăţean) în trei caste distincte.

La bază stă plebea. Cei mulţi. 85% din populaţie, procent care include muncitorii, ţăranii, locuitorii din oraşe, intelectualii şi în general pe oricine nu e în legătură directă cu Partidul. Cei mulţi sunt menţinuţi într-o stare permanentă de incertitudine, iar prezentul le este alterat în funcţie de necesităţile statului. Principalele lor griji sunt bombele inamice şi loteria săptămânală pe care nu o câştigă nimeni.

A doua castă sunt membrii aserviţi partidului. În speţă cei a căror muncă este să-i menţină liniştiţi pe ceilalţi 85% amintiţi anterior. Din această castă de mijloc face parte şi Winston al cărui scop este să falsifice ştirile din ziare în aşa fel încât să reflecte prosperitate şi progres. Casta de mijloc e alcătuită din membrii de partid care locuiesc în centrul capitalei şi care sunt ţinuţi sub observaţie în permanenţă.

În final, casta superioară alcătuită din cele mai de seamă elemente ale societăţii Oceaniei: şefii, cei cu putere de decizie, cei care ştiu ce se petrece în realitate, cei de deasupra tuturor.

Un proletar nu poate ajunge în casta din mijloc decât în situaţii extreme. Un membru al castei de mijloc nu are nici o şansă să urce în casta superioară.

Dacă privim la modelul Coreei de Nord, Orwell, inspirat fără îndoială de stalinism şi elemente ale nazismului, a prezis cu exactitate societatea din Pyongyang. În Coreea de Nord, cei mulţi sunt ţăranii şi muncitorii. Plebea. Cei din capitală sunt fie militari, fie rude ale membrilor de partid. În zona de sus a aisbergului social se află partidul în sine, ai cărui conducători numără cel mult zece mii de persoane. În Coreea de Nord găsim acelaşi grad de dezinformare, găsim aceeaşi propagandă ca în 1984, găsim ameninţarea cu inamicul extern (în cazul romanului fiind vorba de Eurasia şi Eastasia, ţările cu care Oceania se află din când în când în război, în cazul Coreei de Nord fiind vorba de Coreea de Sud şi SUA). Cu doi ani înainte de aderarea Coreei de Nord la ideologia comunistă, George Orwell descria cum va fi viaţa în acest stat totalitar. Frapant este cât de mult se aseamănă relatarea lui Orwell cu realitatea din Pyongyang, cât de bine a intuit autorul modul de funcţionare al unei asemenea societăţi. Dacă în 1984 timpul este fără valoare, iar numerotarea lui s-a schimbat odată cu începuturile Ingsoc, în Coreea de Nord s-a trecut la un nou tip de calendar al cărui an zero începe odată cu naşterea lui Kim Il Sung.

1984 este cel mai bun exemplu pe care beletristica îl poate oferi atunci când vine vorba de comunism, şi nu degeaba este comparat atât de des cu statele totalitare.

Ca să continui o idee amintită mai sus, unul din meritele romanului este că reuşeşte să îţi imprime atmosfera în care trăiesc personajele principale. Consider că fiecare român născut înainte de 1989 ar trebui să citească ceea ce Orwell are de spus, fie şi pentru a căuta similitudini între regimul Ceauşist şi Ingsoc. Fie şi pentru a realiza că se poate mai rău decât socialismul diluat prin care am trecut noi, că există mereu spaţiu de manevră pentru mai aprig, mai mult, mai terifiant.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.