Iubiţi cărţile? Bine aţi venit în infern!

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 11 ( aprilie, 2011 )
Autor:

„nu există cunoaștere mai sigură decât ignoranța”
(bibliotecarul infernului)

Carlo Frabetti – Cartea iad
Traducere din spaniolă de Horia Barna
Editura Humanitas, București, 2003

Dacă nu știați, scriitorii ajung în iad. Cel puțin așa ne încurajează, pardon, încredințează Carlo Frabetti. Păcatele scriitorilor, nu cele specific umane, sunt urmărite într-o parabolă a cărții dintotdeauna. Firește că aceste păcate sunt imperceptibile și mai subtile decât ceea ce intuim în mod firesc. Cartea iad este un micro-roman fantast despre infernul scriitorilor. Dar și un manual atipic pentru filologi.

Dar cum ajungi în acest infern? Mai întâi este un loc în care ai acces la cuvinte, nu și la ce desemnează ele. Ignorând cărți formatoare, mimând cunoașterea, ai toate șansele să ți se rezerve un loc. Dacă ne gândim la bagajul cultural al multor scriitori contemporani, răsuflăm ușurați, locurile sunt ocupate…

Urmând cercurile dantești ale infernului, Carlo Frabetti descrie experiența unui scriitor ajuns în iad călăuzit de un diavol bibliotecar. Dialogul celor doi reunește probleme de teorie și istorie literară, translatând asimilările din noi și din afara noastră, toate având în comun un inamic infam: cartea. Dacă omul este suma cărților citite, scrise și nescrise, atunci iadul nu poate fi altceva decât o bibliotecă. Carlo Frabetti are o obsesie specifică cititorilor pătimași: biblioteca universală. El deconstruiește opiniile legate de această idee seducătoare de la George Gamow și Kurd Lasswitz, până la Borges și Eco. Altfel spus, biografia intelectuală ne pregătește pentru iad, nu păcatele lumești. Dar cum ajungi în acest infern? Mai întâi este un loc în care ai acces la cuvinte, nu și la ce desemnează ele. Ignorând cărți formatoare, mimând cunoașterea, ai toate șansele să ți se rezerve un loc. Dacă ne gândim la bagajul cultural al multor scriitori contemporani, răsuflăm ușurați, locurile sunt ocupate…

Nimic, însă, nu întrece superficialitatea – „unicul păcat”. Nu scapă ignoranții, pentru care iadul, evident, va fi un labirint de cărți, un iad livresc; nici diletanții, histrionii, zgârciții, apaticii sau cei care preferă cultura cu handicap. Nici editorii și traducătorii. O veste bună există, totuși: edițiile bune ajung în ceruri! În schimb, nu sunt iertați de chinurile infernului-carte plagiatorii, scriitorii misogini ori cei nesiguri. Dacă pulverizezi prin lecturile și scrisul tău irascibilitate ori apatie, dacă faci de toate și nimic, ai încurcat-o. Într-o zonă de top a infernului sunt așteptați scriitorii de astăzi care se remarcă prin risipire: „Risipitori în cuvinte, zgârciți cu ideile: astfel se prezintă majoritatea cărților actuale. Hemoragia verbală seacă ori pur repetitivă  a devenit semnul literaturii contemporane”. Mult adevăr în infern!

Diavolul-critic știe însă că are de-a face cu un scriitor exemplar. Carevasăzică a prins un pește mare, de aceea procesul trebuie să fie irevocabil. Dar care este vina acestui scrib sigur foarte pe tot ce a lăsat în urmă? Argumentele exclud orice principiu creștin ori moral – cel puțin așa ne amăgește bibliotecarul. E numai un șiretlic: „Foamea ta nepotolită de cunoaștere, atât de nobilă și dezinteresată, nu ascunde oare dorința de a te simți superior, de a aparține unei oligarhii intelectuale?”, acuză diavolul. În fapt, deși înlătură mândria din ecuație, el o folosește ca acuzație deghizată. La fel iubirea, celălalt concept esențial de astă dată pentru mântuire. Bibliotecarul diabolic „demonstrează” că iubirea e desfrânare, că „singurul îndrăgostit bun este îndrăgostitul mort”. Pledoaria se încheie apoteotic: „iubirea este farsa supremă și cea mai strâmtă din cuștile concentrice care vă țin captivi”.

Carlo Frabetti construiește un iad în care suferința e ascunsă în sensuri ratate, în care luminile devin orbitoare, însă prea târziu. Lovitura de grație, pregătită cu precizie matematică și erudiție hipnotică, vine după valsările iluzorii prin cercurile dantești.

Frabetti evită sensurile kafkiene, preferând să jongleze cu jocuri de cuvinte, cu locuri comune pe care le dezmembrează prin resemnificare. Tehnica este cea a exagerării, mizând pe faptul că undeva în subconștient se dezvoltă o interogație tragică. Spunând că iubirea este un mit paralizant ori căsătoria – un adulter, el seduce prin exagerare, evită vina reală inventând un surogat neconsistent, dar plauzibil. Cum aminteam, acuzatul este ceea ce-am numi un scriitor complet: scrie de toate, traduce mult, citește asemenea. Prin urmare, pledoaria diavolului, pentru a fi convingătoare, utilizează echivocuri poetice, critice și filosofice, face trimiteri bogate, multe inexpugnabile, pentru a fi sigur că un sâmbure de vinovăție va fi acceptat de inculpat. Nu se poate altfel, doar păcătosul e deja în infern, ce era de hotărât e limpede că s-a hotărât. Se știe și pedeapsa: scrierea unei cărți infinite. Unii ar spune că acesta e visul oricărui scriitor. Numai că această carte nu e una obișnuită, e cartea-iad, un fel de „compendiu și emblemă a definiției și continuitate a conștiinței”.

Viziunea biblioteconomică a lumii, cum îi spune diavolul, presupune și o modificare a lumii și, mai ales, o redefinire a omului. În acest punct nodal al cărții se întâlnesc ideile cele mai îndrăznețe, silogismele picante și sancțiunile cu adevărat filosofice: „Omul se poate considera punctul de întâlnire al cărților, agora și palestra lor, continentul acestora:  în el se concentrează și se confruntă, concurează și cuplează, iar în unele cazuri reușesc să se reproducă, obligându-și gazda să scrie noi cărți”. Urmează numaidecât și avertismentul, evident, întârziat: „Dacă nu publici o carte ești condamnat să o rescrii veșnic”, proclamă arhivarul diabolic, parafrazându-l pe Borges.

Carlo Frabetti construiește un iad în care suferința e ascunsă în sensuri ratate, în care luminile devin orbitoare, însă prea târziu. Lovitura de grație, pregătită cu precizie matematică și erudiție hipnotică, vine după valsările iluzorii prin cercurile dantești: „asta e cartea ta fără sfârșit, cartea ta karmică, rod al lecturilor și al preferințelor tale mai puțin întâmplătoare, fiu al bibliotecii tale personale și al cărții vieții tale, adnotare și prelungire a ambelor, cartea ta infinită, cartea ta iad. Recitește-o, așadar, și rescrie-o la nesfârșit”. Ce-ar mai putea face bietul scriitoraș după acest șah-mat ingenios? Spășit și resemnat, el își descoperă o vină existențială: „Păcatul meu a fost să mă baricadez într-o bibliotecă (sau, până la urmă, într-o carte: cartea asta, care reprezintă toate cărțile pe care le-am scris și, poate, le voi mai scrie), iar refugiul s-a transformat într-un iad. Și tu, în mod diabolic, vrei să mă faci să rămân în temnița asta a mea”. Oare nu e păcatul esențial al fiecărui scriitor? Greu, dacă nu imposibil să eviți infernul ca scriitor. Și culmea e că toți visează la acest tip de existență. Pentru adepții idealismului utopic, cartea poate fi citită ca un manual despre cum să nu ajungi în infern.

Cartea iad este o minienciclopedie a păcatelor livrești. O carte simpatic de terifiantă în mesajele ei.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.