Jocul onoarei şi al morţii

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 10 ( martie, 2011 )
Autor:

Alden Bell – The Reapers are the Angels
Pan McMillan, 2010

Viaţa într-o lume pustiită de zombi poate avea farmecul ei, cu condiţia să te fi născut după Apocalipsă şi să nu poţi face comparaţie cu vremurile de dinainte. Este cazul lui Temple, eroina romanului „The Reapers are the Angels”, o tânără de numai cincisprezece ani ce călătoreşte pe cont propriu printre ruinele Americii. Temple este un copil al lumii de după dezastru; invazia a avut loc cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, aşa încât ea nu a fost martoră la colapsul civilizaţiei. Mai mult, s-a născut într-o lume în care oroarea – monştrii mâncători de oameni – exista deja, iar asta-i conferă o perspectivă diferită faţă de cei care au fost siliţi să se adapteze sau să moară.

Scopul lui Bell a fost să scrie un roman frumos şi l-a scris; nu realismul pare să fi fost ţinta lui principală, iar încrederea în specia umană care rezultă din carte e înduioşătoare.

Eroina este perfect adaptată la a călători singură prin lumea bântuită de creaturile flămânde, ştie cum să se lupte cu ele şi cum să le ucidă – şi nu-i provoacă oroarea viscerală pe care o resimt în general oamenii confruntaţi cu zombii. Nu tânjeşte după compania semenilor ei (deşi îi va întâlni, şi noi odată cu ea). Trăieşte în prezent, spre deosebire de ceilalţi supravieţuitori, care îşi tot amână planurile pentru momentul – imposibil de precizat – în care lucrurile or să devină din nou cum au fost. Ruinele civilizaţiei nu i se par dezolante, ci frumoase şi dătătoare de speranţă. Le trece la capitolul „frumuseţea pe care o are de oferit lumea” şi se bucură de ele, convinsă că aşa cum a ridicat această civilizaţie din nimic omenirea o va face din nou, cândva. Dacă este ceva ce lipseşte din viaţa ei, este frica. O viziune proaspătă, pe care eu una n-am mai întâlnit-o în alte romane post-apocaliptice, tonul general al acestora fiind, după cum bine ştim, acela de a deplânge gloria trecută şi sălbăticia timpurilor noi.

În câteva interviuri, autorul, Alden Bell, a explicat cum i-a venit ideea şi de ce crede el că oamenilor le plac romanele apocaliptice:

(…) încă mai avem instinctul de a visa, dar nu ne-au mai rămas prea multe la care să visăm – ceea ce creează o ruptură periculoasă. Aşa că apocalipsa din „Reapers…” distruge America, dar totodată o readuce la stadiul iniţial, de promisiune. Totul începe din nou, un tărâm în care poţi construi totul de la zero”, a declarat el într-o discuţie cu scriitorul Mark Charan Newton, pe blogul acestuia din urmă.

Poezie şi crimă

Romanul are un stil poetic ce i-a încântat pe mulţi, inclusiv pe critici, dovadă cronicile entuziaste pe care le-a primit. Bell are însă grijă să „dreagă” mixtura adăugând scene sângeroase, câte o doză de cinism din partea personajului principal şi un suspans în general bine dozat. Eroina însăşi e departe de a fi un înger. Există traume şi amintiri întunecate în jurul cărora mintea ei dă târcoale. Deşi are cincisprezece ani, deţine controlul propriei ei sexualităţi şi, ca să fie clar că ăsta nu este un roman YA, o s-o vedem până la finalul romanului făcând dragoste cu un adult şi, în împrejurări în care viaţa îi este ameninţată, omorând nu doar zombi, ci şi ceea ce, strict anatomic, dacă nu şi moral, ar trece drept fiinţe umane. Iar aceste alegeri produc consecinţe.

O consecinţă este că Temple se trezeşte pe urme cu un ucigaş profesionist care-i poartă sâmbetele. Moral, omul e convins că are un motiv s-o omoare. Asta creează totodată o tensiune interesantă între cei doi, pentru că Moses Todd recunoaşte în Temple un spirit înrudit cu al său şi-i admiră temeritatea şi capacitatea de a supravieţui. Între cei doi începe un joc al onoarei şi morţii de-a lungul Americii, în care îşi oferă unul altuia şanse oneste şi în care ajung să aibă discuţii existenţiale – ceea ce nu exclude intenţia lui de a o omorî.

Acesta este un aspect în acelaşi timp frumos şi discutabil al cărţii, care necesită o doză măricică de suspense of desbelief . Pentru o persoană atât de adaptată să supravieţuiască în noua lume, Temple acţionează în câteva împrejurări nobil, dar prosteşte – de ce ai oferi o şansă cuiva care vrea să te omoare? E un aspect care nu stă prea bine în picioare, decât dacă tu, cititorul, decizi că într-o lume care are atât de puţine de oferit anumite persoane îşi pot compune un cod propriu al onoarei şi pot da sens vieţii lor numai prin respectarea acestui cod. În fine, scopul lui Bell a fost să scrie un roman frumos şi l-a scris; nu realismul pare să fi fost ţinta lui principală, iar încrederea în specia umană care rezultă din carte e înduioşătoare, chit că eu, de exemplu, nu i-o împărtăşesc.

O să închei cu alte două chestii atipice în legătură cu cartea asta: nu are decât 300 de pagini şi NU este partea întâi din vreo trilogie. Părerea mea este că merită să-i acordaţi timp, deşi, dacă vreţi zombi şi adrenalină în cantităţi mulţumitoare, vă recomand mai degrabă Feed al Mirei Grant.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.