Leonardo da Vinci şi misterele bibliotecii de la Vatican

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 6 ( noiembrie, 2010 )
Autor:

Guillaume Prevost – 7 crime la Roma
Trad. Mihaela Stan
Ed. Nemira, Col. „Suspans”, Bucureşti, 2009

Uneori mă întreb dacă nu cumva natura mi-a trezit curiozitatea în atâtea moduri tocmai pentru a mă opri să mi-o satisfac” spune personajul Leonardo da Vinci în 7 păcate la Roma, primul thriller istoric scris de Guillaume Prevost, scriitor, profesor de istorie şi prezentator de emisiuni pe canalul de televiziunie Histoire.

Prima carte pe care am citit-o de Guillaume Prevost a fost Camera obscură şi, când am terminat-o, m-am gândit că e păcat că autorul nu a făcut o serie de cărţi detectivistice cu Jules Verne în rolul investigatorului pentru că ar fi avut un mare succes. Mai apoi am aflat că Prevost a făcut mai mult decât atât. A scris trei cărţi din aceeaşi gamă dar a ales de fiecare dată alt timp istoric şi alt scriitor/artist ca personaj principal, oferind de fiecare dată cititorilor un univers fictiv, dar bazat pe istorie, la fel de minuţios creat.

În 7 Crime la Roma, cel care dezleagă iţele misterului este însuşi Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, botanist, inventator, arhitect, muzician, anatomist, o personalitate multilaterală, care au făcut din el detectivul ideal. Acţiunea se petrece la sfârşitul anului1514, în Roma, perioadă de mari frământări politice şi sociale. Lângă trei coloane imperiale se descoperă trei cadavre, precum şi indicii legate de motivul morţii lor. O inscripţie în latină – „cel care păcătuieşte este pedepsit de Dumnezeu” duce cu gândul la un nebun care se crede slujitorul Domnului pe pământ, dar alte detalii ulterioare scot la iveală, încetul cu încetul, un complot împotriva papei şi a creştinătăţii. Guido, un tânăr student la medicină, şi Leonardo da Vinci, curios prin natura lui să dezlege orice mister, fie el uman, natural sau ştiinţific, fac echipă pentru a da în vileag complotul.

La fel ca în Camera obscură, autorul inventează detalii despre viaţa pictorului, despre sursele sale de inspiraţie şi despre lucrările sale, dar o face foarte credibil astfel că îţi vine foarte uşor să crezi că l-a pictat pe Ioan Botezătorul după chipul lui Jacopo, primul cadavru descoperit în carte, deşi nu se menţionează deloc numele Profetului. Însă felul în care este descris tabloul duce imediat cu gândul la celebra pictură, realizată de artist între anii 1513-1516: „Mâna şi degetul îndreptat spre cer, mişcarea enigmatică şi plină de graţie care dădea de înţeles că acolo, sus, undeva, exista un mister. La ce neştiută călătorie invita acest deget arătător?”

Intriga este ţesută cu măiestrie de autor, cu multe detalii istorice şi arhitecturale care se întrepătrund cu imaginaţia bogată a autorului pentru a crea o operă literară completă care să pară cu adevărat o frescă a acelor vremuri. Şirul de şapte crime, care amintesc de cele şapte păcate capitale, ţine cititorul în suspans până la ultima pagină iar criminalul este, cine altul, dacă nu acela care pare cel mai nevinovat dintre toţi. Firul narativ este ţinut strâns de către autor, astfel că e imposibil să îţi dai seama în avans cine a înfăptuit sângeroasele crime şi va trebui să aştepţi paşii nesiguri ai lui Guido şi deducţiile inteligente ale lui Leonardo pentru a afla rezolvarea. Însă cele trei sute treizeci de pagini se citesc atât de uşor, încât, o dată ajunşi la final, o să vă pară rău că aţi terminat-o, iar dacă stilul scriitorul v-a captivat, la editura Nemira a mai apărut de acelaşi autor, Asasinul şi Profetul, cu Philon din Alexandria, unul dintre cei mai mari filozofi elenistici de origine ebraică, ca personaj principal.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.