Live as if you’ll die tomorrow, dream as if you’ll live forever*

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 19 ( decembrie, 2011 )
Autor:

Ioana Pârvulescu – Viaţa începe vineri
Editura Humanitas, Bucureşti, 2009

De Ioana Pârvulescu (pe care aproape mereu o botez Ileana! – cu gândul la Vulpescu, evident) am auzit când a apărut „În intimitatea secolului 19”, prin 2005. Cu oarecare vâlvă în jurul său, titlul ăsta părea să mă asalteze din toate părţile – pe vremea aceea mă şi duceam cu religiozitate la toate târgurile de carte din Bucureşti, iar la standurile Humanitas volumul era fix în bătaia reflectorului. Ce-i drept, aveam şi încă mai am o apetenţă pentru tot ce ţine de vechiul Bucureşti, în general, de romantismul vremilor nu demult apuse, poate şi de asta vedeam peste tot Pârvulescu. Îmi place să fiu anti-curent, dar până la urmă nu am rezistat şi mi l-am luat şi eu. L-am citit cu nesaţ, oprindu-mă din când în când să povestesc cu glas tare şi celor din jur ce minuni făceau conaţionalii de la 1860 şi ceva. Documentată, dar fluidă, scriitura debordează de un optimism idealist, contagios, e luminoasă cumva chiar şi atunci când descrie parcursul vidanjelor, căci nostalgia dulce-amară cu care autoarea priveşte în urmă abureşte cu tact urâtul din fotografia de epocă. Într-un prezent sărac în valori sau care, mai rău, se pune în fund şi deplânge lipsa valorilor, doamna aceasta este senină; motivează. Şi uite aşa am devenit mega-fan al autoarei şi am purces a aduna cam tot ce a scris până acum.

Misterul, sau misterele, mai degrabă, constituie doar un pretext; premiza de policier aduce dinamism în ceea ce ar fi altfel o frescă nepretenţioasă, intimă şi caldă a vieţii la 1897.

„Viaţa începe vineri”, deci, ar fi intrat oricum în mica mea colecţie de cărţi. Mai mult, chiar dacă n-aş fi ştiut cu cine am de-a face – cum să nu cumperi o carte cu un astfel de titlu?! Lăsând la o parte posibila referinţă religioasă, pentru furnica de mine, mic analist într-o corporaţie megalit, viaţa începe vineri. Din titlu – şi cartea parcă îmi vorbea numai mie.

Istorisirea se deschide cu însemnările din jurnalul tinerei fiice a doctorului Margulis pentru ziua de vineri, 19 decembrie 1897. Iulia Margulis este modernă, îşi chiverniseşte bine orele şi astfel citeşte Vanity Fair în mersul trăsurii. O îndrăgeşti din prima. Păi cum altfel, când fata zice că seamănă „mai mult cu proasta de Amelia, şi-o să iubesc toată viaţa cine ştie ce ticălos”? Delicioasă, cu green eyes şi păr întunecat, ştie şi franceză, şi engleză. De aici, vom parcurge restul zilelor până la finalul anului de graţie 1897 având „blogul” Iuliei drept călăuză: fiecare capitol reprezintă o zi, ca un fel de numărătoare inversă spre cumpăna dintre ani, cu febra şi anticipaţia aferente. Punctul de vedere al Iuliei este completat mereu de perspectivele celorlalte personaje, fiecare cu firul său de poveste, pentru ca în final să se adune cu toţii la masa festivă de revelion, ei şi speranţele lor pentru viitor. Îmi amintesc, chiar am încercat să citesc câte un capitol pe zi, dar nu am reuşit să las cartea din mână!

O lectură caldă şi discretă, ca un felinar în serile ceţoase de iarnă, o lectură flatantă ce ne aduce aminte că noi suntem viitorul unor oameni „cari au fost”, noi suntem întruchiparea visurilor verniene ale generaţiilor trecute. Cât de frumos, să fii un vis plin de speranţă – aievea.

Ştim de la bun început că este vorba de un mystery (Sherlock Holmes ar fi fost ca la el acasă în Bucureştiul Iuliei), întrucât aflăm că familia Margulis dezbate deja noutăţile: la marginea pădurii Băneasa a fost găsit un necunoscut ciudat, cu aer de străin, cules şi dus plocon în arest la poliţie. Asta nu-i tot, fiindcă a doua zi familia doctorului avea să afle din ziarul Universul, oracolul târgului, că poliţia cere informaţii în ce priveşte împrejurările suspecte ale rănirii grave a unui tânăr de familie bună. Moartea tânărului, împreună cu un portofel şi un safe rătăcite întregesc intriga romanului. Anchetele sunt deschise de Conu Costache, copoiul omniprezent, un holtei cam tomnatic, cu trăsura oficială de culoarea vişinii putrede, apropiat al familiei Margulis şi desemnat să aibă în pază siguranţa bucureştenilor.

Misterul, sau misterele, mai degrabă, constituie doar un pretext; premiza de policier aduce dinamism în ceea ce ar fi altfel o frescă nepretenţioasă, intimă şi caldă a vieţii la 1897. Micuţul comisionar Nicu, cu chipiul lui roşu şi imaginaţia de Habarnam, duce un trai greu, traiul copilului sărac lipit, nevoit să muncească după şcoală ca să se întreţină, cu o mamă alcoolică şi nebună pe cap. Dar viaţa lui are lumină şi bucurie în ea, băiatul e îndrăgit de o mulţime de bucureşteni, de la servitori la familii mai de soi (alde Margulis). Ioana Pârvulescu se foloseşte de el ca liant între straturile sociale şi crâmpeiele lor de viaţă citadină, între cei care au fost şi viitorul nostru. Cu siguranţă, el aduce lumină în viaţa mezinului Margulis, Jacques – fiu de intelectuali, bolnăvicios, slăbit, graseind ca francezii, dar tot copil şi el. Nicu este cel care dă nas în nas cu străinul atât de ciudat şi rămâne marcat de „bidigăniile” lui de încălţări colorate. Nicu ne deschide porţile la Universul şi ne poartă prin iureşul lumii gazetăreşti, unde tot ce apare în scris este adevărat. Nicu ştie când şi cum să se ferească de copoiul de Conu Costache, Nicu face economie de câţiva bănuţi şi se agaţă de spatele vreunei trăsuri. În fine, tot Nicu îşi asumă rolul de Cupidon şi poartă bileţelele dintre Iulia Margulis şi fercheşul Livezeanu – că doar ce e viaţa fără dragoste?

Lumea de la 1897 este grozavă, viitorul stă să se întâmple. Viitorul de atunci se vede cu minunarea şi sclipirea din ochii de copil, căci totul este posibil. Ioana Pârvulescu rămâne şi cu această scriere o optimistă idealistă, senină. O lectură caldă şi discretă, ca un felinar în serile ceţoase de iarnă, o lectură flatantă ce ne aduce aminte că noi suntem viitorul unor oameni „cari au fost”, noi suntem întruchiparea visurilor verniene ale generaţiilor trecute. Cât de frumos, să fii un vis plin de speranţă – aievea.

______

* Trăieşte ca şi cum ai muri mâine, visează ca şi cum ai trăi veşnic. De la James Dean citire.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.