Moartea bate la uşă

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 19 ( decembrie, 2011 )
Autor:

Rodica Ojog-Braşoveanu — Moartea semnează indescifrabil
Seria Opere Alese. Rodica Ojog-Braşoveanu
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

Ceea ce scrie Nicolae Manolescu în Istoria… sa, referitor la literatura poliţistă şi de suspans, e uşor descumpănitor. Ideea de bază a fragmentului cu pricina (pentru că despre un fragment vorbim, criticul literar fiind ferm convins că, din punctul de vedere al valorii literare, această nişă este inexistentă) este aceea a unui paradox: cum de nu avem mai mulţi scriitori (se subînţelege: buni) de cărţi de acest gen, din moment ce aşteptările publicului sunt mari (supoziţie bazată pe observarea succesului de care se bucură, în România, ecranizările unor romane ale Agathei Christie ori serialele tv de gen)? Cred că Manolescu porneşte de la o eronată percepţie estetică asupra acestui gen de literatură. Şi o spun şi de ce: după părerea criticului, Rodica Ojog-Braşoveanu este nulă din punct de vedere literar. Citindu-i „Moartea semnează indescifrabil”, am rămas cu impresia că lucrurile nu stau tocmai aşa.

Fondul unei astfel de cărţi presupune o formă relaxată, în care impresionante să fie nu atât metafora răpitoare, cât verva drăcească, întorsătura de situaţie, dialogul concis şi relevant. Mie nu mi se pare, aşadar, că Rodica Ojog-Braşoveanu e complet lipsită de talent literar. Minimalismul unei astfel de concluzii nedrepte mi se pare aproape infamant.

Da, recunosc că nu găsesc aici adâncimi epice ori abisuri existenţiale, reliefate într-un stil de mare rafinament. Dar asta nu se întâmplă, probabil, pentru că autoarea n-ar putea să creeze astfel de lumi, ci pentru că o asemenea broderie stilistică aşezată pe intriga unui roman poliţist ar transforma fundamental acţiunea cărţii, îmbrăcând ritmicitatea într-un tablou diluant, lipsit de vivacitate. Cu alte cuvinte, fondul unei astfel de cărţi presupune o formă relaxată, în care impresionante să fie nu atât metafora răpitoare, cât verva drăcească, întorsătura de situaţie, dialogul concis şi relevant. Mie nu mi se pare, aşadar, că Rodica Ojog-Braşoveanu e complet lipsită de talent literar. Minimalismul unei astfel de concluzii nedrepte mi se pare aproape infamant.

„Moartea semnează indescifrabil” este, din câte mi-am putut da seama, primul roman pe care autoarea l-a publicat, acum 40 de ani. Ceea ce înseamnă că are şi o valoare istorică: el reprezintă debutul scriitoricesc al acestei autoare care, folosind un clişeu foarte la îndemână, a revoluţionat literatura poliţistă autohtonă.

E un roman rotund, cu o structură narativă bine închegată. N-aş fi făcut, totuşi, concesii micilor găselniţe gratuite, care nu aduc niciun fior în plus acţiunii (de pildă, faptul că detectivul Ştefan Anghel, fiind cazat la cabana unde urma să se petreacă crima, primeşte o scrisoare prin care i se anunţă iminenţa omorului). În rest, romanul respectă cu o stricteţe aproape farmaceutică reţeta unui policier: omorul are loc aşa după cum s-a anunţat, cei cinci bărbaţi din cabană au personalităţi şi trecuturi diferite, îi leagă o pasiune comună pentru soţia celui ucis, suspiciunea e greu să prindă cheag, lucrurile se complică pe parcurs. Ceea ce pare la început o crimă din gelozie are substraturi mult mai adânci, criminalul având motivaţii care merg până în copilăria victimei. Nu voi dezvălui ce se întâmplă, însă trebuie să vă aşteptaţi la poveşti cu comori ascunse, cu tatuaje discrete, cu mari averi pierdute. Ştefan Anghel, detectivul însărcinat cu descâlcirea iţelor, n-are nimic spectaculos. M-am şi mirat să constat că personajul zămislit de autoare nu respectă tendinţa altor creatori de a le conferi măcar trăsături fizice distincte eroilor lor, dacă nu şi descrierea altor apucături definitorii. Rodica Ojog-Braşoveanu îl lasă pe Ştefan Anghel liber, întrupat într-un poliţist isteţ, dar fără sclipiri de geniu. Aflăm foarte puţin despre înfăţişarea lui fizică. Despre tabieturi şi alţi demoni nici nu poate fi vorba. E singurul lucru uşor deranjant al cărţii. Şi chiar sunt gata să declar că e deranjant doar pentru că aşteptările mele mergeau înspre o atare descriere a celui care are cheia rezolvării misterului. Îmi fac mea culpa şi tac.

Ţin să felicit editura Nemira pentru ideea iniţierii unei serii de autor Rodica Ojog-Braşoveanu. Dincolo de intenţia mai mult decât onorabilă de a strânge laolaltă romanele celei mai faimose scriitoare de cărţi poliţiste româneşti („cea mai faimoasă” sau „singura? Cum e?), remarc şi eleganţa conceptului grafic al colecţiei. Mai mare dragul să citeşti astfel de cărţi. Frumos!

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.