Next, please!

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 2 ( iulie, 2010 )
Autor:

Michael Crichton, Next, traducere şi note de Constantin Dumitru-Palcus, Editura Polirom, Iaşi, 2007

Nu mai citisem de mult timp ceva de Crichton când cineva mi-a făcut cadou Next. Trecusem prin Parcul jurasic, Lumea dispărută, Congo, Sfera, Prizonierii timpului şi trăisem cu impresia că acest autor nu scrie decât cărţi care te ţin sufletul la gură şi nu ştii când ai ajuns la ultima pagină. Primul roman al celui considerat maestrul genului tehno-thriller, Germenul Andromeda, l-am devorat acum vreo douăzeci de ani şi, la vremea respectivă, m-a lăsat cu gura căscată. Mi-am zis atunci că nu există autor mai bun pe lume decât Crichton, pentru că e inteligent şi informat şi te convinge că artificiul ştiinţific pe care îl exploatează e verosimil. Poate nu e adevărat acum, dar va fi, cu siguranţă, în viitorul foarte apropiat. Peste nişte ani, când a răsărit internetul, m-am uitat pe site-ul oficial al autorului. În foarte scurta prezentare făcută Germenului Andromeda ni se spune că mulţi cititori au scris, editurii sau autorului, nu se precizează, ca să întrebe dacă faptele prezentate în carte sunt adevărate! Mi-am amintit cum s-au îngrozit americanii în noaptea când Orson Welles le-a zguduit naţia şi s-au adunat la Grover’s Mill, New Jersey, aşteptând să apară marţianul şi să-i spulbere cu tentaculele lui.

Sigur nu-i adevărat? Asta e întrebarea pe care ţi-o pui când citeşti romanele lui Crichton. Şi e mai bine să le citeşti înainte de a vedea filmele făcute după ele. Bineînţeles că n-am rezistat şi am văzut şi eu o parte din ele, nu pe toate treisprezece, dar Timeline, de exemplu, mi s-a părut de-a dreptul expediat faţă de cât de dens (şi de gros) era volumul pe care l-am citit în engleză.

Aşadar, ce ne aşteaptă în Next, ultimul roman antum al autorului, scos pe piaţă, în America, în 2006? Înainte de toate, am strâmbat din nas că, la traducerea în româneşte, s-a păstrat titlul din engleză. Sunt anglofilă, dar protestez atunci când se folosesc absolut nejustificat cuvinte englezeşti în loc de echivalentele lor româneşti şi mă manifest vehement când se adaptează cuvintele englezeşti la limba română. Ca să nu mă abat prea mult de la subiect, vin cu un singur exemplu, nu de vehemenţă personală – deşi ar merita să creez un pic de suspans –, ci de oroare lingvistică. Am auzit la televizor o moderatoare spunând că anumite imagini vor fi „blurate”. Adică estompate, bruiate. Am pus mâna iute pe DOOM 2 şi, din fericire, nu am găsit acest cuvânt în el. Spun din fericire, pentru că acest dicţionar, norma actuală al limbii noastre, aprobă, la nivel academic, utilizarea în română a unor cuvinte ca „trend” şi „look”. Deci, nu titlului Next. Temă pentru acasă: ce titlu s-ar fi potrivit acestei cărţi?

Merg mai departe, la mottoul romanului: „Acest roman este ficţiune, cu excepţia părţilor reale.” Te ia în râs Crichton? Se justifică? Se apără? Nu, nu şi nu. Te momeşte? Da. Cu ce? Cu un roman atipic. L-a modelat chiar după structura genomului şi a inserat fragmente de ştiinţă popularizată în planurile acţiunii. Aşa ni se spune pe site-ul oficial al lui autorului. Din Next aflăm despre tertipurile celor care investesc, fură, şi câştigă de pe urma cercetării genetice. Două vorbe despre subiectul cărţii: norocosul Frank Burnet se vindecă de leucemie neaşteptat de rapid şi i se cere să facă teste regulate timp de patru ani. Când află că examinările sunt pretexte pentru a-i fi studiat materialul genetic, dă în judecată Universitatea din California, care vânduse companiei BioGen dreptul asupra celulelor sale. Statul, prin clauza domeniului eminent, poate prelua dreptul de proprietate asupra celulelor lui F. Burnet. Atât vă trădez din acţiune.

În jungla companiilor de înaltă tehnologie sălăşluiesc afacerişti bogaţi şi fără scrupule, patologi care vând organe, cercetători care testează pe rude virusuri destinate experimentelor pe şobolani, un cercetător mediocru, în acelaşi timp politician şi creştin evanghelist, care susţine că numai Dumnezeu îndrumă paşii celor ce caută să îmbunătăţească lumea prin studiul genelor, nelipsiţii avocaţi mânjiţi etc. Pe lângă ei, apare şi un cercetător care îşi injectează într-o femelă de maimuţă toate genele şi se miră că se naşte un ompanzeu, adică un cimpanzeu care vorbeşte şi seamănă bine cu un copil.

Sunt trei animale transgenice în roman, ompanzeul Dave, şiretul papagal Gerard şi urangutanul care înjură turiştii în două limbi. Ompanzeul e trimis la şcoală, unde se dovedeşte neîntrecut la educaţie fizică, dar încet la minte când e vorba de ştiinţă. Pasărea, deşi groaznic de pisăloagă, e mai norocoasă, pentru că până la urmă, după aventuri spectaculoase (care ar putea face subiectul unei cărţi foarte distractive pentru anumite vârste), îşi găseşte locul în familia care îl creşte pe ompanzeu. Numai bietul urangutan spurcat la limbă o sfecleşte din cauza unui fotograf nevoit să-i facă respiraţie gură la gură.

Avem deci personaje-şacal, personaje neghioabe, care dau cu băţul în baltă, şi victime. Pe primele le-am pomenit deja. În categoria celor neghioabe intră, să zicem, mama cercetătorului Josh Winkler, care îl obligă să testeze pe rude şi prieteni gena maturităţii, şi alcoolicul obsedat de sex Brad Gordon, protejat de unchiul Jack Watson, mare mahăr în lumea investiţiilor, până când ajunge o simplă unealtă în mâna lui şi intră în categoria victimelor. Victime avem destule: ompanzeul Dave, nefericiţii care, după ce şi-au irosit tinereţea în aburii drogurilor, au fost trataţi fără să ştie cu gena maturităţii şi ajung înţelepţi, însă morţi, şi, înainte de toate, Frank Burnet, hăituit de preşedintele companiei care se consideră stăpâna de drept a celulelor sale. Ale fiicei lui. Ale nepotului său. Tot victimă e, la început, soţia tatălui de ompanzeu, nevoită să înveţe cum să crească un copil păros, care se purică şi-şi apără violent fratele agresat la şcoală. Personajele-şacal din roman sfârşesc rău, căci fiecare pasăre pre limba ei piere. Caraghios mi se pare vânătorul de recompense care, de câte ori o dă în bară, susţine că face o arestare civilă.

Avem parte, chiar din primele pagini ale cărţii, de discursuri patetice care susţin cauze strâmbe în limbajul scârbos al publicităţii de acoperire. Creştinul-politicianul-cercetătorul mediocru propovăduieşte ştiinţa călăuzită de divinitate. Cu toate astea, e renumit că fură idei. Mai cu fereală, mai pe faţă. Îi cere fără jenă unui fost doctorand de-al lui să-l pună pe el ca autor principal pe o lucrare ştiinţifică, promiţându-i că o va publica în „Nature”, pentru că „Science” nu era bine văzută în momentul acela. Iată dovada că obiceiul „trece-mă pe lucrarea ta, că-ţi sunt şef şi te-oi trece şi eu pe-a mea, cândva” nu e caracteristic doar nouă, românilor, deşi a prins rădăcini adânci în spaţiul mioritic, care i s-a dovedit extrem de prielnic.

Crichton atrage atenţia asupra obsesiei de a descoperi gene responsabile pentru aberaţiile comportamentale, obsesie de care presa profită fără să stea pe gânduri. Dacă e să ne luăm după ea, mahărul Jack Watson e mânat de gena stăpânirii, nepotul lui acuzat de viol are gena poftei de noutate şi a riscului, iar preşedintele de la BioGen are gena infidelităţii conjugale, precum nevasta lui. Însă profesorul Garfield susţine că nu există gene care să determine comportamentul uman, orientarea sexuală, violenţa, somnul sau alcoolismul. În ultimii cincisprezece ani, europenii şi japonezii au crescut cu 2,5 cm datorită alimentaţiei sănătoase, spre deosebire de americani, care au scăzut în înălţime, din cauza slabei îngrijiri prenatale şi a alimentaţiei fast-food.

Deci răsar, mai rar, ce-i drept, şi personaje înzestrate cu judecată, printre atâtea aberaţii presărate cu mărinimie în societatea creionată de Crichton. Unul din ele ne spune că „ştiinţa nu mai este o chemare, este o carieră […] „Practicanţii ei sunt fiinţe umane, aşa că fac şi ei ceea ce fac fiinţele umane: mint, înşală, fură unii de la ceilalţi, se dau în judecată, ascund date, le falsifică…” Aceasta e lumea ştiinţei de azi? Se pare că da.

Sunt foarte bine-venite articolele presărate printre capitolele romanului. La început te deranjează, ţi se pare că scapi acţiunea, dar te distrezi când afli că s-au creat cactuşi cu păr uman, aripi de porc crescute din celule stem şi iepuri fosforescenţi. Teribil de amuzant e articolul despre bucata de săpun din „grăsimea extrasă prin liposucţie de la prim-ministrul italian Berlusconi.” A fost vândută cu 18.000 dolari, preţ aparent scăzut, pentru că Berlusconi nu e popular în Europa… Adulţii, aflăm din alt insert, nu apucă să se maturizeze. Au nevoie de prea mult timp ca să atingă „maturitatea psihologică”, şi asta întrucât educaţia durează mulţi ani. Spumos argumentul…

Atrag atenţia asupra paginilor din finalul romanului, în care se susţine interzicerea brevetării genelor. Este o pledoarie argumentată – cum altfel, când e vorba de cel care a scris State of Fear (Frica, traducere şi note de Iulia Gorzo, Editura Polirom, 2005), Binary sau The Terminal Man?

În aprilie 2010, SUA a interzis brevetarea genelor. Păcat că Michael Crichton a murit cu doi ani înainte.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

  • catalina said:

    Pentru mine Next a fost o mare dezamagire pe care o anticipasem dupa indecisa Frica. In rest am cumparat, citit si recitit, tot ce a aparut pe piata dupa ’89, cu mare placere.

  • oliviu craznic said:

    moartea lui michael crichton a fost pt mine o lovitura, fiind unul din putinii autori care mai reuseau sa te loveasca pur si simplu cu romanele lor. mi-a placut la nebunie tot ce a scris.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.