Noir islandez

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 9 ( februarie, 2011 )
Autor:

Arnaldur Indridason – Orașul borcanelor
trad. de Monica Vlad
Editura Trei, 2010

Romanul Orașul borcanelor este al treilea dintr-o serie de unsprezece, toate avându-l în centru pe detectivul islandez Erlendur (trebuie spus de la început că în Islanda numele de familie nu se prea folosește, deci personajele romanului sunt, toate, desemnate doar prin prenume). Această serie este de mulți ani cea mai bine vândută în Islanda și a fost tradusă într-o mulțime de limbi.

Arnaldur Indridason scrie asemănător cu colegii lui scandinavi Sjöwall si Wahlöö –  romane de tipul police procedural, cu detectivi nu prea fericiți în pielea lor care investighează crime nu neapărat spectaculoase, dar care le dau prilejul de a explora și critica aspectele mai puțin vesele ale societății în care trăiesc. În acest roman crima pare una tipic islandeză – brutală și înfăptuită fără mari subtilități. Victima e un bătrân, găsit mort în locuința sa de la subsolul unei case din Reykjavik, capitala Islandei. Cauza decesului – izbirea sa în cap cu o scrumieră de sticlă lăsată de criminal la fața locului.

Suspansul este unul de calitate, întreținut de autor cu indicii care îl pot conduce pe un cititor avizat înspre deslușirea misterului.

Însărcinat cu deslușirea cazului e inspectorul-șef Erlendur Sveinsson, un personaj necomunicativ, ursuz și obișnuit să nu dea prea multe explicații subordonaților și superiorilor săi. Încă de la început el neglijează căile facile de găsire a criminalului și se concentrează pe trecutul victimei – un camionagiu care făcuse la un moment dat obiectul unor acuzații de viol. Dată fiind societatea islandeză a vremii, femeia care formulase acuzația fusese expediată cu destulă ușurință de polițiști, chiar și după ce devenise clar că în urma violului rămăsese însărcinată. Ea naște o fiică care moare la doar câțiva ani, doborâtă de o boală genetică misterioasă.

Erlendur devine sigur că violul și existenta acelei copile sunt cheia misterului și pornește alături de doi subordonați plini de dubii într-o aparentă vânătoare de cai verzi pe pereți. Decide să deshumeze trupul fetiței, apoi comandă efectuarea de săpături în fundația casei în care locuise bătrânul (o idee bună, se va dovedi până la urmă), caută alte victime ale camionagiului și, în general, refuză să investigheze orice indicii care ar putea indica o crimă întâmplatoare.

Până la urmă se va vedea că intuițiile lui au fost bune și că boala genetică și urmările sale sunt într-adevăr motivele pentru care bătrânul a fost ucis. Găsirea criminalului nu îi oferă însă cititorului (și nici detectivului) satisfacția în general așteptată de la deznodământul unui roman polițist: poate pentru că victima merita cu prisosință să moară, poate pentru că viața criminalului a fost atât de mult afectată de faptele victimei sale (pe care nici măcar n-a cunoscut-o, decât în ultimele ei clipe de viață), cititorul are de-a face până la urmă cu o investigație urâtă, încheiată urât.

Suspansul este însă unul de calitate, întreținut de autor cu indicii care îl pot conduce pe un cititor avizat înspre deslușirea misterului. Critica societății islandeze e și ea interesantă – mai ales că probabil foarte puțini dintre cititorii români știu cam cum e viața pe acolo. În cartea lui Arnaldur Indridason descoperim o Islandă ploioasă, întunecată, cu case care se scufundă încetișor ni mlaștinile peste care au fost construite și cu o generație tânără care consumă droguri și care refuză obligațiile maturității. E o lume în care probabil că cei mai mulți dintre noi nu s-ar simți chiar bine, pentru că oamenii sunt, mulți dintre ei, tăioși și ursuzi. E mult mai puțin idilică decât ne-am putea închipui – corupția e un fenomen destul de des întâlnit, iar drepturile femeilor, de exemplu, sunt călcate în picioare relativ des.

Una peste alta, pot recomanda Orașul borcanelor tuturor celor care au stomacul îndeajuns de puternic pentru a putea să se bucure de un roman noir reușit. Enigma e destul de bine construită, detectivul e inteligent, ancheta e condusă cu pricepere, iar explorarea socială dă multe indicii despre societatea islandeză de ieri și de azi.

Trebuie să închei cu câteva cuvinte despre ediție: mi-ar fi plăcut că o notă privind ediția aceasta să indice faptul că traducerea e făcută după un exemplar în limba engleză, nu după originalul în islandeză (Monica Vlad e, de altfel, cunoscută ca traducătoare din engleză). Există câteva traduceri mot à mot de expresii englezești care fac evident acest fapt (de exemplu cea a expresiei „to let one’s hair down”, cu sensul de „a se relaxa”, tradus bineînțeles ca „să îți lași părul în jos”). Evident, era frumos și dacă editura nu susținea că aceasta este prima carte din seria detectivului Erledur.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.