Numai bun de Halloween

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 17 ( octombrie, 2011 )
Autor:

Roger Zelazny A Night in The Lonesome October
Ilustraţii de Gahan Wilson
Avon Books, 1994

Sună ca un clişeu, dar sunteţi mai săraci dacă nu citiţi romanul ăsta. N-o să ştiţi cât de jucăuş poate fi Zelazny, o să pierdeţi una dintre cele mai frumoase reverenţe ale unui mare scriitor în faţa părinţilor fondatori ai literaturii fantastice şi de suspans şi o să fiţi mai săraci cu câteva ore în care aţi avea ocazia să uitaţi de toate şi să vă simţiţi cam ca în copilărie.

Plus că tot vine Halloween-ul pe 31 a lunii şi tocmai despre Halloween e vorba în roman, despre o noapte anume şi despre ceea ce poate aduce aceasta. O mare partidă se va juca în această noapte, un joc ce are ca miză soarta întregii lumi. Încă de la începutul lui octombrie, jucătorii se adună deja în zona unde va avea loc confruntarea, îşi pregătesc armele şi încearcă că ghicească atuurile celorlalţi.

Cel care ne relatează evenimentele este… un câine de pază pe nume Snuff. Un animal deloc obişnuit, de fapt un „familiar”, adică o creatură magică ce asistă un stăpân uman cu puteri supranaturale. Pricepem iute că forma de câine este doar un aspect pe care l-a luat pentru această misiune şi că stăpânul său, Jack, este Spintecătorul în persoană (care la Zelazny devine o fiinţă supranaturală bântuită de un blestem străvechi). Culmea, Jack e personajul pozitiv în acest roman.

Avem de-a face cu ceva care este în acelaşi timp o minunată glumă, o poveste ocultă şi o intrigă poliţistă şi, ca o dovadă a talentului lui Zelazny, toate se combină de minune, fără stridenţe, într-o istorie care se citeşte pe nerăsuflate.

Printre ceilalţi participanţi la joc – a cărui natură o vom afla treptat – figurează vrăjitoarea Jill şi pisica ei, un druid, un conte-vampir care are ca familiar un liliac, un cuplu de practicanţi ai artelor oculte, doctorul Frankenstein cel pus pe experimente şi însoţit de şobolanul Bubo, un călugăr rus nebun şi beţiv care are ca familiar un şarpe ce locuieşte în burta lui (când rusul se îmbată, şarpele are mahmureli şi încearcă să se sinucidă aşezându-se de-a latul drumului, iar Snuff îl salvează de fiecare dată). Jucătorilor li se mai adaugă un vârcolac şi, dând târcoale evenimentelor, Marele Detectiv, în care îl recunoaştem pe Sherlock Holmes. Asta ne datează clar acţiunea: epoca victoriană.

Comic, ocult, poliţist

În primă fază, jucătorii nu ştiu unde anume se va petrece confruntarea finală şi trebuie să facă nişte calcule complicate şi oculte pentru a afla; în cazul perechii Jack-Snuff, cel care face calculele este câinele. Totodată, au de adunat diverse ingrediente magice. Ei nu ştiu pe ce poziţie se vor afla toţi ceilalţi şi trebuie să adune informaţii despre aceştia, încheind alianţe temporare şi făcând schimb de informaţii. Alianţele de azi se pot dovedi duşmanii de mâine sau, şi mai rău, adversarii din confruntarea finală, aşa că, atunci când Snuff se împrieteneşte cu Graymalk, pisica vrăjitoarei Jill, şi când Jack însuşi începe s-o cam curteze pe Jill lucrurile devin neliniştitoare.

Faptul că întregul Joc şi relaţiile dintre jucători sunt văzute şi relatate de animalele lor magice dă un aer inedit poveştii. Uneori se petrec lucruri comice – cum  ar fi când şarpele rusului îl face pe liliac să mănânce prune stricate, ca să se îmbete şi să le dea informaţii despre stăpânul său – dar romanul are şi o parte întunecată, pentru că în curând, cineva începe să ucidă jucătorii pentru a-i împiedica să ajungă la momentul confruntării. În plus, nu toţi cei prezenţi în joc se poziţionează aşa cum te-ai aştepta date fiind cele două tabere, nu toţi cei care sunt jucători se anunţă ca atare, iar alţii care pretind că sunt participanţi, nu sunt de fapt (aici e o revelaţie care m-a lăsat cu gura căscată).

Dacă nici asta nu v-a convins, o să vă mai povestesc două scene. Una în care Snuff şi Greymalk, în mare primejdie, ajung în Ulthar, oraşul pisicilor imaginat de Lovecraft (căruia, mai mult decât oricui,  acest roman îi este dedicat). Şi o alta în care toţi protagoniştii se descoperă unii pe alţii în acelaşi cimitir, unde săpau în secret pentru a face rost de varii ingrediente. Şi începe un troc, de genul „ei, cine are un ochi, dau la schimb o splină” şi respectivele organe încep să zboare de la o groapă la alta, într-o scenă de un comic nebun.

Avem de-a face cu ceva care este în acelaşi timp o minunată glumă, o poveste ocultă şi o intrigă poliţistă şi, ca o dovadă a talentului lui Zelazny, toate se combină de minune, fără stridenţe, într-o istorie care se citeşte pe nerăsuflate. O reverenţă adâncă faţă de maeştrii genului şi, în acelaşi timp, plecăciunea de ieşire din scenă a unui mare scriitor: A Night in The Lonesome October a fost ultimul roman pe care l-a scris.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.