O nouă şansă pentru Poirot Cristescu

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 19 ( decembrie, 2011 )
Autor:

Rodica Ojog-Braşoveanu – O toaletă a la Liz Taylor
Seria Opere Alese. Rodica Ojog-Braşoveanu
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

Cum întâmplarea face ca, spre ruşinea mea, eu să nu fi pus măcar mâna vreodată pe un volum de-al doamnei Ojog-Braşoveanu, am profitat de hăul intelectual care ţi se deschide în faţă după naşterea unui copil (fetiţă, acum are două luni, mulţumesc, ceea ce vă urez şi dumneavoastră!) şi am purces la citit slove plăcute, uşurele, deşi – spre lauda lor – cam greu de lăsat din mână (ceea ce cam încurcă atunci când îţi urlă un bebeluş în camera de alături).

O primă revelaţie este, fireşte, ediţia.  Editura Nemira a început să retipărească în ediţie de lux seria de romane poliţiste scrise de Rodica Ojog-Braşoveanu. Cartea este pur şi simplu… frumoasă. Deşi cartonată serios şi cu file grosuţe, este uşor de ţinut în mână, altfel decât se întâmplă cu majoritatea hardback-urilor pentru care ai nevoie de un birou ca să le susţină. Toate volumele publicate în seria asta au aceleaşi caracteristici – elegante, negre, lucioase, singurele diferenţe fiind între culorile titlurilor şi imaginile de pe prima copertă. Ceea ce marchează faptul că avem de-a face, evident – în ciuda negurii în care m-am aflat până acum, eu, devoratoarea de suspans – cu un fenomen literar cult, reeditarea de o asemenea manieră deconspirând existenţa unui fanbase serios.

Naraţiunea, deşi fragmentată iniţial pe diferite planuri, cu personaje şi piste destul de alambicate, devine, după uciderea lui Dragu, fluidă şi foarte antrenantă. Ritmul creşte şi scade firesc şi chiar dacă stilul este şablonat şi împrumutat, evenimentele plasate pe meleagurile dâmboviţene nu par deosebit de forţate.

Dar iată-mă pe mine, neiniţiata, intrând în materie prin împiedicare fortuită, în mijlocul unei serii, fără alte informaţii decât cele care o etichetau pe scriitoare cu titlul (ce-i drept, foarte la îndemână) de Agatha Christie a României. Mi-am început, aşadar, periplul prin lumea lui Ojog-Braşoveanu cu „O toaletă a la Liz Taylor”.

Ca o filologă acribică ce sunt, m-am interesat puţin prin jur (a se citi „pe net”), şi am aflat că m-am pomenit fix în mijlocul unei serii de personaj, că voi avea de-a face cu o doamnă pe nume Melania şi cu counterpart-ul ei, maiorul Cristescu. Lesne de imaginat că mi-a fost cam greu să-l traduc pe maior în Hercule Poirot, dar Melania părea o tipă mişto, interesantă şi, după cum s-a dovedit (pentru că, după cum am mai spus, m-am aruncat în carte fără colac de salvare, habar n-având who’s who), mai degrabă asemănătoare personajelor din policier­urile franţuzeşti din bătrâna serie Enigma.

Pe scurt, acţiunea, cu riscul de a dezvălui cam multe: Marian Dragu, bărbat bine, răsfăţat de soartă şi de femei, colecţionar de obiecte de valoare de provenienţă dubioasă, inginer de meserie (pentru a-i asigura, pesemne, şi rostul palpabil atât de necesar în societatea socialistă în care se petrece acţiunea) este încă din primul rând al cărţii ţinta planurilor criminale a unei întregi cohorte de personaje, pornind de la propria soţie călcată prea des în picioare, la colocatarul bătrân şi umilit şi până la o veche cunoştinţă văduvită de bunurile sale de preţ. La reţeaua de atentatori (fiecare cu propriul motiv şi plan de bătaie) se mai adaugă şi două găşti de răufăcători, adevăraţi gangsteri bucureşteni, la rândul lor interesaţi de viitoarea victimă a crimei, chiar dacă doar pentru posesiunile sale de preţ. Atunci când Marian Dragu („dragul” de el, nimeni nu pare să îl prea aibă la inimă!) este (în sfârşit, după o jumătate de volum) găsit ucis, toată lumea hotărăşte să îşi asume fapta. De unde şi intriga propriu-zisă. Iar aici enter Melania, cu partenerul nelipsit de dialog, Mirciulică motanul, şi maiorul Cristescu, care-i ia pe toţi suspecţii la rând, reuşind, după ceva cazne detectivistice destul de bine puse în pagină, să dea de capăt încurcăturii.

Naraţiunea, deşi fragmentată iniţial pe diferite planuri, cu personaje şi piste destul de alambicate, devine, după uciderea lui Dragu, fluidă şi foarte antrenantă. Ritmul creşte şi scade firesc şi chiar dacă stilul este şablonat şi împrumutat, evenimentele plasate pe meleagurile dâmboviţene nu par deosebit de forţate. Puţin forţată mi s-a părut însă structura unor personaje, ba chiar şi Bucureştiul de la începuturile anilor optzeci, căruia autoarea îi dă mai degrabă un aer interbelic, prea puţin pigmentat cu realităţile vremii. Personajele locuiesc în case demne de „Enigma Otiliei”, se plimbă cu automobilul, nu cu maşina, poartă blănuri preţioase, strecurând pe alocuri expresii franţuzeşti şi englezeşti. Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, acţiunea ar fi putut fi mai bine ancorată în timpul pe care îl reprezintă, ceea ce ar fi dat un farmec în plus naraţiunii. Aşa, e mai greu să-ţi agăţi în cui neîncrederea, pentru că stai şi judeci ceva incompatibil cu firul narativ. O altă hibă, singura relativ dureroasă, este limbajul folosit în dialogurile dintre interlopi. Nu. Citiţi şi o să înţelegeţi. Nu că aş şti cum vorbesc interlopii „adevăraţi”, dar parcă nu-mi vine a crede că cineva a vorbit vreodată aşa.

Cel mai slab mi se pare titlul, prea puţin rezistent la testul timpului. Deşi crescută în anii ‘80 cu acces duminical la video şi, mai rar, la Paris Match-uri, mi-am bătut destul capul să fac legătura între toaletele actriţei şi intriga cărţii. Nu voi comenta mai mult pe tema asta, e de-a dreptul oribil să atragi atenţia asupra punţilor de legătură dintre titlu şi acţiune (aoleu, tocmai am făcut-o!).

Pe scurt, recomand. Nu este o serie pretenţioasă, se poate începe cu orice carte, te prinzi imediat cum stau treburile, chiar dacă nu-ţi sunt cunoscute personajele recurente. Se citeşte uşor – pe plajă, în metrou sau, ca în cazul meu, … între două biberoane.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • mihai radu said:

    Scrieti mai concis si nu mai faceti atita parada de ego-ul dumneavoastra.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.