O păpuşă dezmembrată

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 14 ( iulie, 2011 )
Autor:

Sophie Hannah – O păpuşă sau alta
Traducere de Irina Negrea
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

Încep cu părţile bune ale cărţii ăsteia care, la drept vorbind, se reduc la una singură, după părerea mea: scriitura. Buna stăpânire a limbajului. La impresia de discurs narativ fluent, bine închegat şi adecvat contribuie, în mod cert, atât faptul că cealaltă pasiune a lui Sophie Hannah este poezia, cât şi excelentele abilităţi de traducător ale Irinei Negrea. Cam atât despre părţile bune. Să trecem la celelalte, acum.

Se cuvine, totuşi, să dăm o şansă autoarei. Dacă e să dăm crezare propriilor ei explicaţii – dintr-un interviu publicat pe blogul The book whisperer – Sophie Hannah preferă motivaţia neobişnuită din punct de vedere psihologic, crimele săvârşite în acord cu logica lăuntrică smintită a personajelor.

Cartea aduce mult cu un film hollywoodian comercial. Acţiunea, privită în ansamblu, este neverosimilă, iar personajele, cu toată abundenţa de consideraţii şi disecţii psihologice, homeopatice şi parapsihologice, sunt mai curând plate, bidimensionale, plictisitoare şi neconvingătoare. Nimic şi nimeni nu este ceea ce pare a fi – ceea ce nu e în mod necesar un lucru rău pentru un morman de cuvinte care se doresc a fi thriller psihologic. Partea proastă e că, dincolo de aparenţe, nu găseşti nicio realitate convingătoare. Teoretic, în aceste cinci sute de pagini afli toate ingredientele unui thriller psihologic care ar fi putut fi bun: premisă fascinantă, element surpriză promiţător, întorsături neaşteptate de situaţie. Alice, proaspăta mamă, pare sigură că pruncul ei a fost înlocuit cu un altul în timpul scurtei sale absenţe; David, soţul, e convins că soţia lui suferă o severă depresie post-natală şi refuză să plece urechea la îndoielile femeii; Vivienne, mama lui David, este păpuşarul din umbră, cea care trage toate sforile, planifică şi organizează în cele mai mici detalii vieţile celor doi tineri care, după uciderea Laurei, prima soţie a lui David, locuiesc în conacul acesteia, împreună cu Felix, fiul lui David din prima căsătorie. Lor li se adaugă cuplul de poliţişti Simon & Charlie: el, un răzvrătit sensibil şi cultivat, deloc integrat în sistem, ea – clasicul personaj carierist cu aparenţe de Titi duru’ în fustă, dar cu suflet de gospodină miloasă şi fără speranţă întramorată de Simon. Hannah avea la îndemână tot lutul necesar pentru a plămădi o construcţie îmbietoare. Şi atunci de ce nu i-a ieşit? Multe elemente concură la acest rateu. Thrillerul psihologic e un rebus în formă narativă care mizează pe universul emoţiilor. În principiu, autorul prezintă rezultatul (crima) înaintea cauzei (ucigaşul şi motivaţiile lui). Numai că, în cazul nostru, nici măcar pe la capitolul 4 nu prea avem habar cum stăm. Soluţia ar trebui să fie neaşteptată, dar logică – iar date fiind pretenţiile de thriller psihologic, mă refer aci la logica internă destul de sucită a personajelor principale. Din păcate, autoarea ne oferă o soluţie care nici măcar de la patologic nu se poate revendica întru totul, într-atât de trasă de păr este. Hannah ratează un filon inedit de aur, care ar fi putut fi bine exploatat. Ar fi fost necesară doar  o coerentă şi verosimilă punere în prim-plan a dublei crime în jurul căreia se învârt toate acţiunile lui Alice – una reală, situată în trecut (uciderea Laurei), şi una potenţială, proiectată într-un viitor incert. Între aceste două ucideri – reală şi  virtuală – îşi construieşte Alice întreg mecanismul psihologic de apărare. Personajul lui Vivienne, ca şi al lui David, de altminteri, se conturează, din păcate, mai mult ca tip decât ca individualitate. Asta în ciuda faptului că deţine toate datele unei personalităţi criminale: egoism, dominaţie, agresivitate disimulată, intoleranţă la frustrare, indiferenţă faţă de victimă, o percepţie morală deformată, care îi permite legitimarea şi justificarea propriei agresiuni. E prezentă şi tema mamei dominante şi atotputernice care întreţine o relaţie ambiguă, cu tente incestuoase, cu fiul şi nepotul. Evident, o astfel de mamă va nega valoarea şi rolul tatălui, atitudinea ei având drept rezultat un fiu dezorganizat şi instabil psihic, cu o afirmare identitară incertă. Ciudat este că în scrierea lui Hannah sunt prezente toate aceste premize dar, cu toate acestea, rezultatul este mai mult decât îndoielnic. Unele dintre ele sunt insuficient exploatate iar altele, din contra, sunt exagerat disecate, până ce ajung să se transforme într-o peltea neverosimilă şi plictisitoare. În această ultimă categorie intră puseurile de sadism ale lui David, care dau naştere câtorva scene absolut gratuite, absurde şi copilăreşti, ce izbutesc să obţină un efect mai curând comic, decât dramatic! Ce cititor poate crede că o femeie ca Alice nu ripostează în nici un fel când soţul ei o pune să se dezbrace, să intre în cada cu apă rece şi să urineze, manipulând-o doar aşa, din priviri şi din vorbe mai curând ridicole, decât convingătoare.

În plus, şi structura cărţii lasă de dorit: e un amestec deloc fericit de retrospectiv şi prospectiv. Citeşti un capitol, două în care naratorul e Alice (o autodiegeză, aşadar), apoi treci la alte două capitole de heterodiegeză, în care personaje centrale sunt, de cele mai multe ori, cei doi poliţişti, Charlie şi Simon. Ce reuşeşte să încurce cu totul cititorul e proasta coordonare temporală a celor două tipuri de structuri narative: acţiunea celor două tipuri de capitole începe la date diferite, dar se încheie cam în aceeaşi perioadă temporală. Ca să îţi dai seama ce să întâmplă acum, trebuie să-ţi aminteşti cu lux de amănunte ce deducţii făcea Alice cu vreo cinci capitole în urmă. Pe deasupra, Alice e un narator lipsit de încredere, care disimulează şi trişează, nu respectă regulile jocului narativ, se minte şi ne minte cu neruşinare. Cartea ar trebui citită à rebours, asta dacă vrei să înţelegi ceva şi să dai o şansă autoarei.

Încă o nefericită împreunare: există un element care ţine mai curând de gotic şi care se constituie în premisă ce subîntinde toată această construcţie cu pretenţii de modernitate: tema eroinei neputincioase, ţinută prizonieră într-un conac de un membru smintit şi dominator al familiei, şi care luptă din răsputeri pentru a se elibera. Numai că, de astă dată, între tema clasică şi tehnicile thrillerului modern se cască o prăpastie în care micuţa Păpuşă cade, şi tot cade, şi nu se mai opreşte.

Se cuvine, totuşi, să dăm o şansă autoarei. Dacă e să dăm crezare propriilor ei explicaţii – dintr-un interviu publicat pe blogul The Book Whisperer – Sophie Hannah preferă motivaţia neobişnuită din punct de vedere psihologic, crimele săvârşite în acord cu logica lăuntrică smintită a personajelor. Cheia e, aşadar, în mintea aceloraşi personaje, nu în exterior. Problema e că, în O păpuşă sau alta, cheia e pretutindeni şi nicăieri. O fi din cauză că autoarea nu şi-a construit textul pornind de la un plan iniţial ferm şi bine structurat, ci din vârful condeiului, capitol cu capitol. Poate fi, şi asta, o explicaţie ca oricare alta. Nu şi o scuză, însă.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

5 comentarii »

  • Laura said:

    Chiar voiam s-o citesc, dar nu ma mai obosesc, daca e asa de slaba. Ma enerveaza thrillerele al caror deznodamant nu e suficient de convingator si satisfacator.

  • Diana (author) said:

    @Laura,
    Buna decizie:)Sunt sigură că timpul tău e prețios și sunt atâtea cărți bune de citit…

  • Mircea Pricăjan said:

    Iată, în Jurnalul naţional de duminică (17 iulie), George Arion oferă un punct de vedere diferit: http://www.jurnalul.ro/cultura/carte/o-papusa-sau-alta-584833.html

    Până la urmă, fiecare lectură e diferită şi n-ai de unde şti cum e o carte până n-o încerci cu ochii tăi. :)

  • Minţi bolnave « Dan-Liviu Boeriu said:

    [...] fost de acord cu concluziile Dianei Morăraşu (“O păpuşă dezmembrată“, recenzie publicată în suspans.ro) cu privire la romanul ăsta. Deşi nu pto să spun că [...]

  • Suspans.ro : » Articole » Drumul, nu destinaţia_Suspans.ro said:

    [...] să purced eu însumi la lectura romanului, am citit trei recenzii ale lui. Una nu foarte entuziastă, semnată de Diana Morăraşu şi publicată chiar în revista noastră, iar [...]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.