Otrava invidiei și a atentatelor: Val McDermid – Dincolo de Sânge

Articol publicat in:Recenzii | 22 decembrie 2012
Autor:

Atunci când am auzit prima dată de Val McDermid mi-am zis: ce nume interesant. Am intrat pe site-ul meu favorit atunci când trebuie să caut informații despre un autor de limbă engleză și am găsit și o poză cu Val McDermid-vai, ce înfățișare de luptător de Wrestling. Pe moment nu i-am citit scurta prezentare  făcută pe site, ci doar m-am uitat pe ce publicase; ceva mai târziu am avut adevărata revelație: McDermid nu e autor, ci autoare: este o scoțiană sadea, a fost jurnalistă timp de șaisprezece ani, iar acum este scriitoare cu normă întreagă și locuiește în Manchester. McDermid este autoarea a trei serii de romane thriller/polițiste: ‘Lindsay Gordon’ (care cuprinde până acum șase romane), ‘Kate Brannigan’ (tot șase romane) și ‘Tony Hill/Carol Jordan’ (care cuprinde până acum șapte romane și din care face parte și romanul de față). Ea a mai scris, de asemenea, și opt romane de sine stătătoare și mai are în lucru încă două romane, programate pentru 2013, respectiv 2014.

Tony Hill este un psiholog criminalist experimentat, în vârstă de 43 de ani, care tocmai a fost atacat cu un topor de către unul din pacienții de la ospiciul unde își desfășoară activitatea. Nu este omorât, dar un picior îi este aproape amputat, fiind însă slavat la timp, ba chiar doctorii de la spitalul din Bradfield fac adevărate minuni într-un interval de timp foarte scurt și îi salvează piciorul. Carol Jordan este inspectorul șef al Brigăzii de Infracțiuni Majore din cadrul poliției din orașul Bradfield, Anglia, și, în același timp, prietena doctorului Tony Hill. Tony Hill alcătuiește profile psihologice ale criminalilor, fiind de un real folos poliției din Bradfield. Carol Jordan nu prea este de acord cu implicarea doctorului Tony Hill în cazurile de care se ocupă echipa ei, dar trebuie să recunoască faptul că prietenul său i-a ajutat de nenumărate ori.

Echipa lui Carol este alcătuită din trei femei: Paula (care încă mai are sechele de la un incident care o lăsase fără partenerul din cadrul poliției-vrusese să se retragă din poliție, dar se răzgândise cu ajutorul lui Tony Hill, care o ajutase să treacă peste traumă), Chris (lesbiană, atrăgătoare, puternică și inteligentă) și Stacey (un geniu al calculatoarelor, de origine asiatică, pentru care nici un sistem informatic sau vreo bază de date nu are vreun secret, singuratică, introvertită, suspicioasă, dar foarte utilă în desfășurarea anchetelor), și doi bărbați: Kevin (posesor al unei superbe mașini sport, un Ferrari de care este foarte mândru, dar de care trebuie să se despartă în urma insistențelor soției și a apariției unui copil în familie) și Sam (un polițist foarte capabil, dar rebel și nesupus, care se face de multe ori util anchetelor, dar totul pentru folosul propriu, pentru a fi lăudat și pentru a avansa în grad, lucru care i-a adus de multe ori mustrări din partea șefei sale, Carol Jordan).

Totul începe cu asasinarea mișelească a starului echipei de fotbal Bradfield Victoria, Robbie Bishop, mijlocaș de geniu, care adusese aproape de unul singur echipa până în zona cupelor europene de fotbal (de fapt, știu destul de multe despre cluburile de fotbal englezești și urmăresc de mult timp competiția internă a lor, Premier League, și știu că Bradfield Victoria este o echipă fictivă, care în niciun caz n-a ajuns să se bată de la egal la egal cu giganții Angliei: Manchester United, FC Liverpool, Chelsea Londra sau Arsenal Londra, la fel cum, de altfel, nici Bradfield nu este un oraș atât de mare cum este descris de autoare). Acesta a fost internat de urgență în spitalul municipal din Bradfield, aparent victimă a unei răceli, dar, în ciuda eforturilor considerabile ale medicilor specialiști, starea forbalistului se agravează și, deși o asistentă își dă seamă că Robbie a fost otrăvit cu ricină, medicii nu mai pot face nimic pentru el, diagnosticul venind prea târziu. Așadar, tot orașul este în stare de șoc, coechipieri, antrenor, staff tehnic, suporteri, oameni obișnuiți, toți vin la spital și, mai apoi, la stadion, pentru a-și lua rămas bun de la idolul lor.

Poliția ia în serios ancheta, mai ales că, încet-încet, după câteva săpături, iese la iveală că au de-a face cu un criminal în serie: cu ceva timp în urmă murise în condiții suspecte un bărbat, Danny Wade, care câștigase la loto un milion de lire sterline și care acum trăia liniștit pe domeniul său, departe de ochii lumii. Iese la iveală faptul că și Wade fusese otrăvit cu oleandrină. Tony Hill, de pe patul de spital, începe să contureze un eventual profil psihologic al unui potențial criminal în serie. Hill este nevoit să îndure chinuri fără număr pentru a trece cu bine peste terapia de recuperare a piciorului vătămat de atacatorul cu toporul. El este hărțuit de două persoane în timpul convalescenței: doctorița Chakrabarti, o matroană impunătoare, un adevărat zbir pe care nu ai altceva de făcut decât să-l asculți, și de mama lui, Vanessa Hill, o apariție surprinzătoare pentru toată lumea, inclusiv pentru Tony și pentru Carol. Vanessa nu mai luase legătura cu fiul său de foarte mult timp și acesta, în urma nenumăratelor conflicte pe care le avusese cu ea, căuta să o evite cu orice chip.

Ancheta avansează cu pași lenți, deoarece nimeni nu poate înțelege cum este posibil ca cineva să-i vrea răul unei persoane așa de iubite în oraș cum fusese Robbie Bishop. Încet și cu pași mărunți, se ajunge până la liceul din Bradfield, unde Robbie Bishop și Danny Wade făcuseră parte din aceeași promoție, alături de Kevin, polițistul cu Ferrari. Iese la iveală că în ultima seară în care Robbie Bishop mai fusese văzut în viață, acesta plecase alături de un bărbat, dar camerele de luat vederi din zonă nu fuseseră de niciun folos. În buzunarul unei perechi de pantaloni ai lui Robbie este găsit un bilet, bilet care îi duce pe polițiști pe o nouă pistă: o agenție on-line care îi ajuta pe membrii liceului din Bradfield să intre în legătură unii cu alții, astfel încât, lent, dar sigur, poliția ajunge la un suspect principal: un fost elev, care fusese un apropiat al celor două victime și care își alcătuise o listă a viitoarelor realizări notabile pe care le va realiza înainte de a împlini 30 de ani, dar de urma căruia nimeni nu poate da.

Șocul care va zgudui cu adevărata comunitate din Bradfield este aruncarea în aer a lojei sponsorilor de la stadionul municipal de fotbal al orașului, în urma căruia mor peste 30 de persoane. Atentatorul? Youssef Aziz, un tânăr musulman liniștit, care chiar nu se potrivește unui potențial fanatic religios care să le dea o lecție necredincioșilor ticăloși. Sosește și Brigada Anti-tero din Manchester, care preia ancheta din mâinile poliției din Bradfield, lucru de loc pe placul lui Carol Jordan, o femeie ambițioasă și un conducător al unei echipe capabile să rezolve și cele mai încâlcite cazuri. Adevăratul atu se va dovedi tot profiler-ul Tony Hill, care nu poate sta liniștit, cu mâinile în poală în spital, așteptând ca poliția să rezolve tot. Cine i-a otrăvit pe Bishop, Wade și, mai apoi, pe Tom Cross, un fost polițist, acum agent de pază, care salvează o mulțime de oameni de la stadionul unde avusese loc atentatul, dar care sfârșește tot otrăvit? Cu ce scop a avut loc atentatul, mai ales că din profilul psihologic alcătuit de Tony Hill lui Aziz, acesta nu se potrivește nicidecum unui potențial atentator?

Toate acestea le veți afla citind un roman remarcabil, un adevărat tur de forță al unei autoare pe care publicul român de-abia în 2011 a cunoscut-o. Este un thriller dens, alert, întunecat, plin de imaginație, cu numeroase răsturnări de situație, cu o intrigă solidă și plină de imaginație, cu personaje remarcabile, vii, care îți rămân mult timp în minte. Cele două personaje care dau și titlul seriei din care face parte ‚Dincolo de Sânge’ sunt absolut impunătoare: Carol Jordan și Tony Hill sunt foarte inteligenți, capabili și devotați meseriilor pe care le practică, dar nu sunt mașini-de multe ori sunt puși în situații în care dovedesc că sunt doar oameni, nu supra-oameni, se completează reciproc, se ceartă, au diferențe de opinie, dar, în final, mai ales datorită tactului și talentului de fin psiholog al lui Tony Hill, se împacă. Te apropii imediat de personaje, le placi sau le displaci instantaneu, cum este cazul cu Vanessa Hill, o adevărată mamă denaturată, rece și, de multe ori, dezgustătoare, și, evident, de criminal. Lectură obilgatorie pentru orice iubitor de thriller și de romane polițiste!

Val McDermid – ”Dincolo de Sânge” (Tony Hill/Carol Jordan V: Beneath the Bleeding, 2007) 542p., TPB, Litera, București, 2011, Colecția Thriller, Trad. Alina Rogojan, Red. Teodora Nicolau, Mira Velcea

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.